3,177 matches
-
fotoliile de răchită și ne lungirăm la taclale, și tot vorbind, trecu o lună, două, câteva luni și veni toamna și ploile, apoi un vânt nefericit de noiembrie, câteva zile știu, că domnul Pavel părăsi această lume, era acum în sufragerie, întins, drept, cu mâinile pe piept, în costumul lui elegant cu care se îmbrăcase în ziua în care-și sărbătorise ieșirea la pensie, - 1946. Am scris în acest memorial, dacă e în adevăr un memorial, că „Atunci când va pleca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mâna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai în sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori în juru-i. Mă închinai; ochii lui, sub pleoapele închise, priveau acum spre o lume necunoscută și fața-i palidă asemeni. Era cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios în odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era în sufragerie, în cealaltă parte a clădirii și-și dădea în cărți. „O pasență, domnule judecător - mi se arătă a bine: uitați aici craiul de ghindă...” Își scoase apoi ochelarii cu rame mari, prea mari, dar zice-se „moderne” și mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-mi scuipase în supă, toată lumea stătea la povești și până și bătrânul Maddox a făcut o glumă și, chiar dacă era despre Pah-tidul Democrat și n-am înțeles-o, am râs cum se cuvine. Atâta doar: nu toate fotografiile de pe pereții sufrageriei erau cu Aidan și Janie, dar erau destule ca să mă tot lovesc de ele. De-a lungul anilor, părul lui Janie devenise mai scurt. Bun. Bărbaților le plac femeile cu părul lung. Și se rotunjise puțin, dar arăta încă foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
e atât de drăguț. Am putea să-l scriem cu „K“. Și un „il“. Treakil. Ikkil Treakil. —Jacqui, nu, e cumplit, te rog... Capitolul 9tc " Capitolul 9" — Unde e invitația aia? a zbierat mama. Unde dracu’ e invitația aia? În sufragerie, peste ce mai rămăsese de la cina de Crăciun, eu, Rachel, Helen și tata ne priveam nedumeriți. Acum o clipă, mama vorbise la telefon cu tușica Imelda (cea mai competitivă din surorile ei) și acum trăsnea și bufnea în bucătărie. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de la cina de Crăciun, eu, Rachel, Helen și tata ne priveam nedumeriți. Acum o clipă, mama vorbise la telefon cu tușica Imelda (cea mai competitivă din surorile ei) și acum trăsnea și bufnea în bucătărie. A deschis furtunos ușa de la sufragerie și s-a oprit în prag, gâfâind ca un rinocer. Ținea în mână invitația de nuntă pe hârtie cerată cu rămurele. Privirea ei o căuta pe a lui Rachel. Nu te măriți la biserică, a zis, cu o voce joasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
loc la fel de adânc și întunecat ca fundul mării. Făcând un efort eroic, împins de o senzație de panică acută, Sampath își adună toată puterea. Într-o demonstrație crucială de voință, la care nu asistase însă nimeni, se ridică, alergă în sufragerie și țâșni pe ușa care ducea la acoperiș. Însă și la etaj era la fel de cald. Luna era palidă și semăna cu mucegaiul, ca o pată lipsită de viață în noapte. Nici unul dintre becurile de pe stradă nu funcționa și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să scoată borcanul cu murături de la mama sa pentru a da un pic de savoare mesei sale. Se simțea mai mizerabil ca oricând. Mai mizerabil ca oricând și mai abandonat, stând acolo de unul singur la masa cea mare din sufragerie. Un bec neacoperit se bălăngănea la capătul unui fir deasupra lui și arunca o lumină slabă peste masă, în timp ce restul camerei se topea în întunericul din jur. Ferestrele erau întunecate, ca niște găuri negre de-a stânga și de-a dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Pinky în mijlocul necazului cu maimuțele, la soarta lui... În sus și-n jos. Și de fiecare dată cînd se oprea să asculte, cu o ureche indignată lipită de ușă, auzea murmurele negocierilor pentru căsătorie care se înălțau pe scări din sufrageria de dedesubt. Timpul era pe sfârșite. Recurseseră la cea mai veche șmecherie din câte existau. Strecură în secret un bilet urgent pentru Pinky lăptarului cel credincios, care i-l înmână când se întoarse acasă cu același autobuz cu care mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
își trimiteau toate razele. Am văzut o masă de biliard, trei piese de mobilier învelite cu polietilen, diverse podoabe cu caracter religios și zorzoane cu licărirea lor palidă, deosebiți Exact licărul de care nu aveam nevoie. Am intrat într-o sufragerie la fel de întunecată ca o sală de cinema, cu o siluetă strălucitoare ce ședea în capul mesei lungi. Doamna Davis trecu iar în lumină. Era ora cinci. — Acum doi ani, a continuat actorul. Am dat o probă pentru tine. Râse scârbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tolănit într-un fotoliu cu brațe în fața televizorului, îmbrăcat cu o vestă și înarmat cu o cutie de bere. Îmi aruncă o privire mohorâtă - duritate, exasperare - și își ridică un deget la sprânceana însemnată. Pe Spunk l-am găsit în sufrageria întunecată și nefolosită din capătul apartamentului. Stătea pe marginea mesei, cu mâinile încrucișate, cu o căutătură de om nebun pe fața lui musculoasă. Mă privea cu ochi goi. Ce s-a-ntâmplat, Spunk? Îl omor, spuse el calm. Îl omor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
asta ni se întâmplă tuturor. E sentimentul secolului douăzeci. Suntem de râsul lumii. Trebuie să te împaci cu gândul ăsta, Spunk. n-ai încotro, trebuie să rabzi bătaia de joc. După care am discutat vreme de trei ceasuri în întunericul sufrageriei, eu și frățiorul meu de sânge. Tu ai vreodată sentimentul ăsta, Fielding? Nu, moșule, cred că nu. N-am decât douăzeci și cinci de ani, ține minte, și nu am nici o problemă din cauza părinților. Nu mă gândesc decât la rahatul ăsta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
plecă. Contele Aleksandr domina conversația. Ochii săi, de obicei lipsiți de expresie, erau în acest moment mai degrabă distanți decât goi. Când vorbea, i se adresa doar soției sale. Ceilalți ar fi putut la fel de bine să dispară la intrarea în sufragerie. Irina stătea încordată și vorbea cu buzele strânse dar nu încerca să-l întrerupă sau să-și antreneze și oaspeții în ceea ce lui Vultur-în-Zbor i se părea a fi un ritual privat. — Vremuri bune, spuse contele Cerkasov. Cavaleria atacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
URMEAZĂ-MĂ îN GRĂDINĂ MAI TÂRZIU. I. Irina și Elfrida tocmai făceau o încercare curajoasă de a porni o conversație lejeră când speranțele le-au fost spulberate de o larmă teribilă, de un duduit puternic ce se auzea prin peretele sufrageriei. Era ca și când o armată întreagă de oale, tigăi și alte obiecte goale pe dinăuntru ar fi fost azvârlite pe podea, toate în același timp. Zarva oribilă a fost urmată de sunetul unei voci subțirele, care se lansase într-o incantație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu toții, zise ea, cred că ne vom simți mai bine în camera cealaltă. Elfrida? Cele două doamne se retraseră. Ignatius, contele Cerkasov și Vultur-în-Zbor se mutară în a treia încăpere, care îi servea concomitent drept bibliotecă și dormitor lui Cerkasov. Sufrageria, părăsită de meseni, se umplu de hărmălaia care răzbătea prin zid. Vultur-în-Zbor se gândise atent la felul cel mai potrivit în care ar trebui să-și prezinte alegerea domeniului de interes. Lucrul acesta, împreună cu susținerea lui Gribb, a făcut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a lui Sindbad, pasărea Phoenix din mit: Simurgul însuși. Scârțâitul se dovedi mai puternic decât fascinația lui Vultur-în-Zbor. Prepelicarul trecu repede printr-o altă ușă, aflată la celălalt capăt al încăperii. Au urmat-o și ei imediat, pătrunzând într-o sufragerie electrizant de frumoasă, cu tapiserii vechi pe pereți și covoare vechi întinse pe podea. Farfurii și candelabre de argint scânteiau peste tot. Aceasta era camera aflată în vârful triunghiului. Prepelicarul nu se opri. Acum către latura dreaptă, își zise Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
poate denatura o mitologie? — Cum faceți rost de cafea aici? întrebă Media. Grimus se încruntă la auzul întrebării fără rost. — Gândesc, deci există, rosti el. Lui Vultur-în-Zbor i se păru că Grimus era încântat de nedumerirea ei. La ieșirea din sufragerie Grimus s-a ciocnit de Prepelicar. Femeii i-a scăpat farfuria pe care o ducea. El s-a șters în locul unde corpurile li se atinseseră, părând dezgustat, și a spus: — Prepelicarule, ești o proastă neîndemânatică. — Da, Grimus, a răspuns ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că-mi plăceau savarinele. Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența intrării ochelaristei în sufragerie. Iar și iar, cu ochii strânși, încordat, silind-o să mai facă un pas, încă un pas, să așeze tortul pe masă, Veturia să taie prima felie și, dintr-odată, totul să se lumineze în mine. Să revin din timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
revin din timpul acesta difuz, din cofetărie (auzi, nume de cofetărie, „Tineretului“, fostă „Progresul Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam, să trec și pe lângă cel care parcă rămăsese undeva în noapte și mă închipuia, să revin în sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau doar la jurnalele de actualități care se dădeau înaintea filmelor de la cinematograf. Ne fascina antena aceea. Gândul că prin sârmele și stâlpul acela cu un cablu roșiatic, gros cât un cârnat, imagini venite de la mari depărtări se scurgeau în sufrageria profesorului ne înfierbânta imaginația. Poate chiar mai mult decât timbrele din colecțiile noastre. Veneam adeseori acolo, în preajma antenei lui Fraki, atrași de misterul care se săvârșea doar la câțiva pași de noi. Nu puteam vedea ce era înăuntru. Fraki ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
său de muncă. Cartea noastră de vizită cea mai autentică, nemăsluită, mai adevărată decât însuși chipul nostru văzut în oglindă. Pentru că românul percepe locul său de muncă nu ca pe un spațiu în prelungirea spațiilor sale existențiale - pat, dormitor, bucătărie, sufragerie, odaie de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul din spatele bibliotecii, între calorifer și măsuța cu o imensă vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă voi duce și voi închide ușa în urma ei. Întorcându-mă, voi privi în bucătărie. Fata cu ochelari se așezase pe scaun și mânca din felia de tort pe care mi-o adusese. Nu mă va observa. Voi trece în sufragerie și mă voi așeza pe scaunul meu, la capătul canapelei pe care pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
picăturile de sudoare care Îmi curgeau pe spate Își coborau temperatura cu mai multe grade. — În dimineața asta, continuă Tomás, Bea s-a Închis În camera ei și n-a ieșit de acolo toată ziua. Tata s-a Înfipt În sufragerie să citească ABC-ul și să asculte zarzuele la radio, cu volumul dat la maxim. În pauză la Luisa Fernanda a trebuit să ies, fiindcă am simțit că Înnebunesc. — Ei bine, de bună seamă că sora dumitale o fi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]