2,825 matches
-
chin peste chin. Apoi am auzit Cutremurul Pămîntului 229. Acum în Peșterile Mormîntului și în Ținuturile seminței omenești 125 Vîrteju-ntunecat fără de nume statu în fața chipului lui Orc. Umbră își înaltă îngrozitoru-i cap peste învăpăiatul tînăr Oftînd, urlînd și din adîncuri suspinînd; pentru că el mînia să și-o piardă Și cu această pe șine să se piardă în blîndețe, ea focurile-i le cuprinse-n brațe. Precum atuncea cînd Cutremurul Pămîntului din hruba-i se deșteaptă, urieșeștii-i umeri 130 Se arătă deasupra
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Urizen, lui Enitharmon făcîndu-i-se milă, si porțile Inimii sale sînt sfărîmate în bucăți; prin Poartă Milei se coboară ei, Poartă inimii frînte a lui Enitharmon [care ajuns-a pîn' la capiștea lui Urizen 30 Ce-i Sinagoga lui Satan.] Ea suspinînd îi súflă înainte peste vîntul Golgonoozei. Los îi primi Căci Los putea intra într-al lui Enitharmon sîn să cerceteze-ntortocheatele Hătișuri acum că inima-Împietrită era frînta Afară din Războiul lui Urizen, si Tharmas îi primi 35 În mîinile-i. Atuncea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
lumina-i. Și-atunci, O-ncîntătoareo, așază-te, căci ești că iarbă, Te nalți în roua dimineții și noaptea te-nfășori". 410 "Vai! sînt doar precum o floare? atunci mă așeza-voi jos, Atunci voi plînge, atunci jeli-mă-voi și suspina-voi pentru nemurire, Și-l voi mustra pe făcătorul meu, pe tine O Soare, care mă nalți să cad". Așa grăind ea șezu jos și plîns-a pe sub meri. "O, să piei, tu, Soare! care nălțatu-m-ai spre a ma tulbură, 415
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
comparaison entre la version qu'il donne à un poème à prosodie fixe et la traduction du même poème proposée par Jean Poncet : Oraș vechi Ville ancienne Ville ancienne Noapte. Unirea orelor se-mplinește fără îndemn. Taci, arătătoare se-opresc suspinând pe ultimul semn. Nuit. La longue marche des heures s'accomplit sans aucun allant, Tais-toi, leș aguilles soupirent sur le dernier signe du cadran. Nuit. La marche des heures s'accomplit sans élan. Tais-toi, leș aiguilles suspendent leur soupir au
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
iată că o nouă generație descinde din înaltul cerurilor, așa cum au prezis canturile secrete și venerabile ale profeților, așa cum semnele trimise de cer au indicat[...]. Începe, copile, să-ți recunoști mama după zâmbet; vreme de douăzeci de ani ea a suspinat, așteptând [...] Începe, copile, să-ți recunoști tatăl după surâs. Lovit în interior și în exterior de comploturi, întotdeauna învingător, niciodată învins, acesta este tatăl tău. Pentru el, tu reprezinți încununarea eforturilor sale, moștenitor al virtuților a șaizeci și patru de
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
și-au alcătuit din nou constelațiile. Calea Lactee s-a îmbibat cu fosfor. Iar dintr-un colț al balconului nostru, printre tulpinile încâlcite de măzăriche, bacanta detronată ne trimitea zâmbetul ei de piatră. Charlotte s-a oprit în prag și a suspinat ușor: - Știți, de fapt, La Marseillaise era un marș militar, nimic mai mult. Cam ca și cântecele revoluției ruse. Sângele nu înfricoșa pe nimeni pe vremea aceea... A intrat în încăpare și de acolo am auzit venind versetele pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
știa ce să facă cu acel bătrân-insectă, ea, care se hrănise timp de câteva săptămâni cu carne de om. Atunci, din gâtlejul ei pornea un urlet de lup. Nici o fotografie nu putea fixa strigătul acela... Un țăran s-a uitat suspinând în ochii capului aruncat pe drum. Apoi s-a aplecat și, cu o mână stângace, l-a împins într-un sac mare de pănură. „Am să-l îngrop, a mormăit el. Noi nu suntem tătări, totuși...” Și trebuia să intri
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba, își turnau încă un pahar de votcă. Am sfârșit prin a ghici că întâmplarea petrecută în nisipurile Asiei Centrale marcase pentru totdeauna, într-un mod misterios și foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai clar misterul neliniștitor al acelei prezențe dorite în taină: „Și cu Félix Faure ce s-a întâmplat?” Charlotte mi-a aruncat o privire rapidă, colorată de un surâs. Apoi a închis cartea pe care o ținea pe genunchi și, suspinând ușor, a privit în depărtare, spre orizont, unde cu un an în urmă văzusem ivindu-se Atlantida. - La câțiva ani după vizita lui Nicolae al II-lea la Paris, Președintele a murit... A urmat o scurtă ezitare, o pauză involuntară
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întoarcă de la Moscova în dimineața următoare. A văzut șirurile de puncte luminoase care lunecau încet pe cerul nocturn. - Avioane, a spus băiatul cu vocea lui calmă, care nu-și schimba niciodată intonația. Escadrile întregi... - Dar unde zboară toate așa? a suspinat fata, deschizându-și larg ochii grei de somn. Charlotte i-a luat pe amândoi de după umăr. - Mergeți la culcare! Trebuie să fie manevrele armatei. Știți, frontiera e foarte aproape. Manevre sau, poate, un antrenament pentru o paradă aviatică... Băiatul a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
n-o necăjească pe mama lui. Întotdeauna în întârziere, fără să ia în seamă ocheadele disprețuitoare ale viitorilor adulți, traversa clasa și se strecura în banca lui, chiar în fund. Elevii îl adulmecau cu ostentație când trecea pe lângă ei, profesoara suspina dând ochii peste cap. Mirosul de zăpadă și de pământ reavăn umplea încet clasa. Statutul nostru de paria în societatea clasei a sfârșit prin ne uni. Fără să devenim chiar prieteni, ne-am dat seama de cele două singurătăți ale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tot! - Nu, căci, vezi tu, în poem... - Cui îi pasă de poem! În realitate, l-au ucis sau nu? Privirea lui, ațintită asupra mea deasupra flăcărilor, strălucea cu o sclipire ușor smintită. Vocea lui devenea aspră și totodată rugătoare. Am suspinat, ca și cum aș fi vrut să-i cer iertare lui Hugo și, cu un ton ferm și răspicat, am declarat: - Nu, nu l-au împușcat. Un sergent bătrân, care era acolo, și-a amintit de propriul lui fiu, rămas în sat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noastre, o făceam constrâns de un motiv serios. Poate că s-a gândit la toate conversațiile noastre fără noimă din ultimele săptămâni, la tradiția poveștilor noastre de la asfințitul soarelui, ritual trădat în vara aceea. După un minut de tăcere, a suspinat cu un surâs ușor în colțul gurii: - Dar ce pot eu să-ți povestesc? Știi acum totul... Stai, mai degrabă am să-ți citesc un poem... Și aveam să trăiesc cel mai extraordinar început de noapte din viața mea. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asemănătoare cu sunetul delicat al unui clavecin. Am ascultat cuvintele și, câteva secunde, am avut senzația că aud o limbă străină, necunoscută - o limbă care nu îmi spunea nimic. După un minut, recunoșteam franceza... Charlotte îngâna un cântec foarte încet, suspinând din când în când, lăsând să se strecoare între două strofe din recitarea ei liniștea de nepătruns a stepei. Era cântecul căruia, încă de mic copil, îi descoperisem farmecul și care, acum, concentra asupra lui toată ranchiuna mea. Aux quatre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Iar lebedele albe pornind din negre trestii Apar dormind ușoare pe faț-apei acestei; Cu aripele-ntins-ele o-mping, o taie În cercuri cari tremur și-n brazde lungi, bălaie, Iar purpura se mișcă de-al undelor cutreier, În iarba cea înaltă suspină trist un greier Și vânătă e umbra și rumenă e sara, În farmecul naturii pare c-aud ghitara; Văratec, caldul aer mă adormea cu zvonul; Uimit, cu ochii țintă, priveam atunci balconul Ce-i încărcat cu frunze de spânzur prin
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
din palidul trecut, Al basmului imperiu răcoare și tăcut; Când nu mai e virtute, când nu mai e putere Virtutea cea flămândă pe drumuri vezi că piere, Când lumea bântuită de bici și neodină Plânge după dreptate și după legi suspină, Atunci singura moaște, catarg pe-al mărei val, E palida ruină din fruntea unui deal. Cu noaptea și cu somnul și visul zboară, trece, Și nu rămîne-n creieri nici suvenirea-i rece, Pe când ruina sură e-un vis încremenit, E-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Un înger înainte-mi și l-am iubit din cale, L-am iubit cum iubește ecoul trista vale Cu dulcile ei taine, cu monotone șoapte, Cu sufletul ei tânăr țesut din flori și noapte! Dar valea nu iubește ecoul ce suspină?! Ce-mi pasă... Ard ca steaua în propria-mi luminăi Și tac... Și lina pace, sublima mângâiere S-amestecă cu sufletu-mi ce în vecie cere, Cere ce?... știu eu oare, sau am știut vodată? În visul vieței mele văd
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
rece și posomorâtă despre aieve?... Din contra... îmi place să visez, căci lumea-i vis! Armele - deșertăciune!... Iubirea - deșertăciune!... Lumea - deșertăciune!... E bine să fim deșerți ca gândirile unui amant și nențeleși ca suspinele unei fete ce nu știe de ce suspină!... Și ce-i beția alta? 2262 O nebunie zveltă, frumoasă, gânditoare, Un cântec fără arpă, o rază fără soare, Amor cu umbre blânde, vis dulce fără somn Al minții noastre-orbite înveselitul Domn. Un murmură fără ape, un miros fără flori
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
leagănă privirea. Voi să aud un cântec frumos, sublim, ceresc, Voi să aud suspinul a arpei ce iubesc. O, Maio, barde june! lungi visuri înfocate {EminescuOpVIII 179} Transpoartă al meu suflet în norii de palate Unde ginii cântă și visele suspin, Unde umbrele-alintă în vânt plăcut și lin; Din a lor danț fantastic, eolicul prelud, Eu glasul tău cel dulce îmi pare că-l aud. L-aud? Or nu? MAIO Da, Doamne, l-auzi l Sfărmata liră - ȘTEFAN 2254 Prin noaptea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ce-mi leagănă privirea. Voi să aud un cântec frumos, sublim, ceresc, Voi să aud suspinul a arpei ce iubesc O, Maio! barde june! lungi visuri înfocate Transpoartă al meu suflet în norii de palate Unde ginii cântă și visele suspin, Unde umbrele-alintă în vânt plăcut și lin; Din a lor danț fantastic eolicul prelud - Eu glasul tău cel dulce îmi pare că-l aud. L-aud or nu? [M[AIO] Da, Doamne! L-auzi! Sfărmata liră Odată-ncă din visuri
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zi și-ntuneric, dureri și bucurie, Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă, Și muzica română chemând din munții-n nouri, Din stelele căzînde, din văile-n ecouri, Din brazii ce suspină l-a iernei vijelie, Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n câmpie Chemând doina română, a inimelor plângeri, A sufletului noapte, a dorurilor stingeri. Romînu-n trecut mare, e mare-n viitor Și tu vrei ca poetul să fie trecător? Pe-a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ele. Când cânt, pe ape plane Se limpezesc frumoase a stelelor icoane, Din nori s[t]răbate-o rază molatecă și sfântă Ca un toiag de neauă și, diamantoasă, blândă, Pe a mea frunte cade, visările-mi mângâie; Și țărmii-mi par suspină în noaptea viorie: Da, aerul și marea cântului meu răspunde; De rază inspirată e palida mea frunte Și lumea se-nfioară de-o muzică de vis Ce-ndreaptă marea clară l-al stelelor suris. La mijlocul de aer, în sferă diafană, Deodată
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
înșălăciune Față cu el scuza-vei? Cu el... Tu știi cu cine, Cunoști [tu] greutatea întreagă - a vechii vine? În solitara, cruda și recea lui mărime Cine-l iubea pe dânsul, cine-l mîngîia?... Nime. Astfel sub greutatea coroanei lui suspină, De vreme bătrâneța măreața-i frunte-nclină. Atunci? Cine-i cunoaște? În jurul unui tron Lingușitori grămadă l-încungiură cu zvon, Din ei fieștecare în cer o să-l ridice Spre-a prinde ce din mîna-i regală o să pice. Un singur om în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nempăcată, și-n 222r sine atât de ridicolă, dintre aparința esterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e moftangiu. Comica escelentă a postulanților din Millo director consistă din aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți nu vor binele, ci numai posturile patriei. c CARACTER DE PROST 2257 Luarea metaforelor ad litteram... Mod d-a se convinge dobitocesc - Stăruința într-o neghiobie - Neluminarea - Ură mică
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
văd ție ți-a plăcut, ai? Ai zăbovit cam mult. LIZET[T] A O da! Mi-a plăcut prea mult deși nu-nțelegeam toate celea. Lumea bătea-n palme, toți ziceau că străinul joacă preafrumos... din toate părțile auzeam plângând, suspinând, atunci mă apucă și pe mine de inimă și-ncepui a plânge... parcă nu știu cum, zău... și când mi-aduc aminte îmi vine să-ncep iar de la-nceput... HISTR[IO] Tu zici că străinul a plăcut, da? LIZETTA Da, da! L-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]