KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

ori, numai că nu am dat importanță atunci. Când se deplasa printre copaci, se strângea ca să îi ocolească, dar niciodată nu se desfăcea ca o apă ce trece printre stânci. Înțelegi ce vreau să spun? Bătrânul clătină din cap, rămânând tăcut. Cristian nu-i spunea nimic nou, știa și el acest lucru, dar nu vedea cu ce îi putea ajuta. Poate că ieri l-ar fi luat peste picior pe tânărul polițist, însă acum nu mai făcea asta. Situația era cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
curent cu noua situație. Crezi că mama soacră s-ar putea ocupa ceva timp de copil? Trebuie neapărat să mergem până la el acasă. Înspăimântată de vestea primită, Ileana se mulțumise să dea din cap fără să scoată nici un cuvânt. Intrase tăcută în camera copilului de unde apăruse înapoi după numai câteva minute. Să mergem! îi șoptise ea, îndreptându-se spre ieșire. Drumul spre casa paznicului se desfășurase în liniște. Nici unul dintre ei nu scosese o vorbă. Cristian conducea concentrat iar Ileana, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de unde apăruse înapoi după numai câteva minute. Să mergem! îi șoptise ea, îndreptându-se spre ieșire. Drumul spre casa paznicului se desfășurase în liniște. Nici unul dintre ei nu scosese o vorbă. Cristian conducea concentrat iar Ileana, cu fața crispată, privea tăcută înainte, prin parbriz. Lăsaseră mașina la poalele dealului după care își continuaseră drumul pe jos. Odată ajunși acolo, Toma împinsese poarta și pătrunseseră în curte. Balamalele vechi scârțâiseră strident, ca și cum protestau în fața străinilor ce încercau să intre în lipsa stăpânului. Sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Și acolo ușa era închisă, probabil că la plecare polițiștii se asiguraseră că totul este încuiat și în ordine. Oprindu-se în mijlocul încăperii, Cristian privi atent în jur. Cercetă din ochi toate ungherele. Ileana rămăsese un pas în urma lui, așteptând tăcută. Toiagul, asta caut! îi explicase inspectorul fără să o privească. Îl vezi cumva? Nu, dar trebuie să fie pe aici, pe undeva. Neapărat trebuie să găsim toiagul, adăugase Cristian, plimbându-se de-a lungul pereților. Fără el suntem dezarmați în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
tine? întrebă Pop. Nu te așteptai? Sincer să fiu, nici eu. Cunoscându-l pe Calistrat și eu am fost surprins, dar moșul era ciudat rău, ca să nu zic că unii îl considerau de-a dreptul nebun. Cristian clătină din cap tăcut. Bătrânul nu era nebun deloc, dimpotrivă, mulți dintre cei considerați sănătoși la minte erau mai plecați de acasă decât el. Pur și simplu așa era el, mai nonconformist și mai direct. Și apoi, primăria noastră e săracă. N-am putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Îi povestea Ilenei despre acesta ca și cum ea nu-l mai văzuse de o bună bucată de vreme iar el acum se străduia să o pună la curent cu ce se întâmplase în acest răstimp. Ileana asculta răbdătoare, zâmbind și aprobând tăcută din cap. Odată ce Cristian Toma se așezase pe scaun, atenția comandantului se concentră asupra lui. Imediat îi umplu paharul cu pălincă și începu să-i spună și lui aceleași lucruri. Din privirile Ilenei, inspectorul înțelesese că acesta relua din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ajuta? Nu știu. M-am rugat fierbinte să nu ne lase singuri. Sunt sigură că nu ne vor abandona. Ți-au spus cumva unde este toiagul? Nu. Atunci, nu ne rămâne decât să mergem la noapte în cimitir. Ileana clătinase tăcută din cap. Nu-mi place ce am văzut acolo, adăugă ea după un timp. Muntele e plin de oameni. La început credeam că taie pădurea ori că au deschis o exploatare minieră, dar nu, cu altceva se ocupă. Nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
profitase de neatenția mea și mi se strecurase în cap. Nu era prima oară când făcea acest lucru, se mai jucase și altă dată cu mintea mea. Ascuns în iarba măruntă de lângă gardul grădinii, un greieraș țârâia timid. Cristian rămăsese tăcut. Era împreună cu Ileana sub bolta de viță de vie din spatele casei socrilor săi. Se retrăseseră acolo la o cafea, după ce stătuseră la masă. Doamna Maria îl dusese pe micul Mihăiță la culcare, lăsându-i pe cei doi singuri. Așezat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
lor să sesizeze poliția. Pur și simplu l-au pontat absent nemotivat și, după trei zile, i-au desfăcut contractul de muncă. Atunci m-am hotărât să merg acasă la Vișinescu. Ți-am spus ce am găsit acolo. Inspectorul rămase tăcut. Era sleit de puteri. Oboseala își spunea cuvântul, îl durea capul și își simțea pleoapele grele. Câteva ore de somn i-ar fi prins foarte bine, înainte de a porni din nou pe munte. Urma o noapte grea. Trebuia să închidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
care porniseră spre biro urile firmei. Pe drum, cu voce slabă, încercase să se mai justifice de câteva ori, dar se lăsase repede păgubaș, văzând că Boris nu scoate nici o vorbă. Godunov îl mai auzise oftând, după care bătrânul rămăsese tăcut. Ai venit? ridică ochii din hârtii Mihailovici, imediat ce Boris intrase în biroul său. Acesta se apropie și îi întinse documentele luate de la Vișinescu. Numai atât? se arătă mirat patronul. Unde-i moșneagul! E jos, în mașină. Adu-l înăuntru! Vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de pază sunt varză. Bomboana pe colivă o reprezentase momentul când se trezi seră cu el la sediul companiei. De fapt, acesta era și motivul ce declanșase discuția dintre cei doi basarabeni. Calistrat stătea proțăpit în fața birourilor, de data aceasta tăcut, fără să scoată nici un cuvânt. Se mulțumea să privească încruntat spre geamurile clădirii. De parcă ar fi știut că cei doi se află dincolo de jaluzele, ținea toiagul ridicat, arătând acuzator cu vârful spre ei. Gata, am terminat! curmă brusc conversația Vlad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
poate chiar ațipise fără să-și dea seama. Tresări, devenind dintr-o dată atent. Ceva se schimbase, întunericul devenise mai puțin dens. Răsăritul era aproape, în dreapta, dincolo de creasta muntelui prinsese a se lumina. Nici greierii nu se mai auzeau, pădurea devenise tăcută ca un mormânt. Își scutură capul aruncându-și repede privirea înainte spre platou. Pe peretele de piatră ce se ridica abrupt din iarba călcată în picioare de muncitorii care săpaseră acolo, se mișca ceva. Îmbrăcat în straiele lui aspre, Calistrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întunericul urma să fie deplin. Ocolise prin pădure și ajunsese în partea din spate a curții. Ascuns între copacii din marginea lizierei, Boris studia împrejurimile. Ferestrele erau întunecate și nu se vedea nici o mișcare în toată gospodăria. Văzând cât de tăcută era casa, începea să creadă că moșneagul nu se află acolo. Cu atât mai bine, își șopti el în gând. Dacă așa stăteau lucrurile, va intra și îl va aștepta înăuntru. Mai devreme sau mai târziu, bătrânul tot aici urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
și își făcu vânt peste el. Ajuns de partea cealaltă, se rostogoli fără zgomot la pământ. Menținându-se în umbră, se apropie în liniște de clădire. Se strecură în pridvor, așezându-se cât mai aproape de ușă, unde rămase în așteptare tăcut. Era o pată neagră în întuneric. Se înarmase cu răbdare, știa că mai devreme sau mai târziu, bătrânul va ieși afară ca să plece spre Muntele Rău. Se răzgândise între timp, hotărându-se să-l aștepte acolo. Considera că ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întoarse și îi puse din nou mâna pe umăr: Nu stai aici mai mult de două ceasuri, rosti el. Dacă n-am revenit până atunci, te întorci acasă! Cu aceeași privire pierdută, Pop înclină din cap ascultător, rămânând mai departe tăcut. Cristian era mulțumit, mai verificase o însușire a toiagului. Până acum, nu se folosise niciodată de ea. Își amintea de întâmplările de demult, atunci când Ileana și Calistrat încercau să-l determine să facă ce voiau ei. Cu el nu mersese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
persiflare în vocea omului din fața sa. Nici pomeneală, răspunse el, privindu-l pe Godunov în ochi, mergem mai departe. Continuăm conform planului. Vezi cum scapi de cei doi, nu vreau să ne încurce socotelile. Boris dădu din cap și părăsi tăcut încăperea. În mintea lui încolțise deja un plan. La numai două zile după vizita sa acasă la Calistrat, muncitorii de pe platou reușiseră să elibereze intrarea în mina pe care o căutau. Porniseră excavațiile acolo, luându-se după șinele vechi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pistol, îl ironiză iarăși Vlad, o pușcă poate. Eh, ai să te descurci tu, sunt convins că te pricepi la așa ceva. Hai, dă-i drumul la treabă, vreau să terminăm odată cu toată povestea asta! Boris Godunov nu răspunse, îl privea tăcut, fără să se miște din loc. Vlad se așezase din nou în spatele biroului, deschizând agenda lui cu coperți negre. Ce mai e acum? întrebă el plictisit, ridicându-și agasat privirea spre el. Care parte din "dă-i drumul la treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ce vorbește. Trebuia să-l lase în pace, fără îndoială că, după ce va trece ceva timp, își va reveni. Clătină din cap apropiindu-se de masa din colț pe care se afla cafeaua. Își aprinse o țigară, după care rămase tăcut. Te ascult! spuse Mihailovici după câteva clipe în care îl lăsase să savureze cafeaua. Povestește ce ai făcut la grota de pe platou, vreau să știu fiecare detaliu! Boris îi relată cu lux de amănunte aventura sa, insistând asupra faptului că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
amorțit picioarele, nu vrei să mă ajuți să mă ridic? Gura, arestat! se răsti Pohoață la el. Cum mi-ai spus? Încetează s-o mai faci pe prostul! Dacă nu taci, îți pun căluș. Preț de câteva clipe, Boris rămase tăcut. Încerca să socotească cât timp mai avea la dispoziție. Până să ajungă la peșteră, comi sarului îi trebuiau zece, cel mult cincisprezece minute. Apoi încă două minute, deschiderea lacătului și confruntarea cu bestia. Din momentul acela, cât îi mai trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nu reușise să înțeleagă ce se petrecuse cu el. Avea nevoie de liniște ca să mediteze. Socrul său încercase să-l descoase pe drum, bombardându-l cu o mulțime de întrebări. Răspunsese evaziv, uneori numai ridicând din umeri, ori chiar rămânând tăcut, tocmai pentru că, înainte de toate trebuia el să își pună gândurile în ordine. Senzația de sfârșeală și căderea în gol, era ultima amintire pe care o avea din containerul în care îl închisese Boris Godunov. Pricepuse că rămânea fără aer și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața omului este cădere și iad, iar lumea este În mîinile tiranului. Blestemat să fie cel mai tiran dintre tirani, Elohim!“ Mulțimea Îi făcu loc și ea se strecură printre indivizii tăcuți și o porni jeluindu-se prin deșert. Trupul ei muritor se Întorcea În lupanar, iar duhul ei se strămuta Într-o altă nălucă. ONORURI POSTUME Faptele s-au petrecut cam pe la o mie nouă sute douăzeci și trei sau douăzeci și patru. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră (un Înger din bronz ținînd o coroniță deasupra unei micuțe răposate), și-n fața mulțimii tăcute a marinarilor cu capetele dezgolite și a prostituatelor boite va ține un discurs solemn. Va relata pe scurt, chiar schematic, biografia Marietei: existența chinuită a unui vlăstar de proletar, dintr-o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195

și a spus: Ce, mă Dudule, ți-au venit rudele ?! Scoateți pasărea!” Singura avere a profesorului Marinescu a fost o bibliotecă cu 6.000 de volume, donată școlii. Un alt profesor, poetul „modernist”, atunci, George Bacovia, preda desenul, era sensibil, tăcut, gânditor și trezea, prin poezia sa, aversiunea profesorului Gh. Marinescu, care spunea elevilor: „Cum, mă? Să plouă plumb?” S-a dovedit că se poate! colile Normale de atunci pregăteau, în viziunea lui Spiru Haret, un învățător al satului, nu numai

Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat (2009) [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

de război se petrec lucruri foarte greu de explicat, Daniel. De multe ori, nici eu nu știu ce Înseamnă ele cu adevărat. Uneori e mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sînt. Suspină și Își sorbi supa fără nici un chef. Eu Îl urmăream, tăcut. — Înainte să moară, mama ta m-a pus să-i promit că n-am să-ți vorbesc niciodată despre război, că n-am să te las să-ți amintești nimic din cele Întîmplate. N-am știut ce să răspund. Tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Spune-mi cît. O mie de duros? Pe mine banii mă lasă rece. Prețul Îl stabilești tu. — V-am mai spus: nici nu e de vînzare, nici n-o am, am replicat eu. V-ați Înșelat, după cum vedeți. Străinul rămase tăcut, nemișcat, Învăluit În fumul albastru al acelei țigări ce părea să nu se stingă niciodată. Am observat că nu mirosea a tutun, ci a hîrtie arsă. HÎrtie bună, de carte. — Poate că tu ești cel care se Înșală acum, sugeră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]