1,682 matches
-
alb, care probabil că fusese cândva nisipiu. I-am apreciat vârsta cam la vreo cincizeci de ani, iar după strângerea de mână mi-am dat seama că era obișnuit cu munca fizică. Glasul său avea un accent scoțian puternic și tăios, diferit de imitația graseiată, feminină, a lui Madeleine. — Te-am văzut luptând împotriva lui Mondo Sanchez. L-ai făcut terci. Ai fost un nou Billy Conn. Mi-am amintit de Sanchez, un individ ca vai de mama lui, îndopat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam lucruri fără importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase ultimul cuvânt, deși, cu altă fire, m-ar fi putut zdrobi. Rareori se înflăcăra. Atunci își trecea mai des mâna prin părul de culoarea paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța unde stăteau Profetul și băiețandrul care se ținea scai de el, examinându-mă, ca și ceilalți, într-o tăcere tăioasă. Mi-a trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
orice pretenție în legătură cu cimitirul. Dacă vrei, las și un testament în sensul acesta, că întreaga glorie ți se cuvine. Dar dacă pierzi, să nu mai îndrăznești niciodată să vorbești ca acum. Glasul îi devenise amenințător. Mi-a aruncat o privire tăioasă și a zâmbit strâmb. Un zâmbet care îi schimonosea figura. — Vrei? Accepți? Am fost pe punctul să mă ridic și să zic „nu”. Dar am intuit că n-aveam să mai ajung în camera mea. Așa că m-am stăpânit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o față de acești blestemați: cei câțiva care rămân în satul lor nu vor fi uciși. Ai aflat? - Am aflat, stăpâne. Tefnaht îi iscodi ochii: păreau să arate respect nemărginit, dar privirii preotului știutor de oameni nu-i scăpă o luminiță tăioasă ce se alegea din obișnuita lumină cețoasă pe care o vedea totdeauna în ochii acestui sclav, în sufletul căruia nu putea să pătrundă. Vrând să se arate încă o dată mărinimos, Tefnaht spuse: - Spune pentru ce ai venit? Te ascult. - Stăpâne
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doilea tiraj. Documentele Aspern erau, după părerea lui Henry, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le făcuse vreodată și mai scrisese În ultimul timp alte câteva povestiri care Îi dăduseră aceeași satisfacție - În special una de o ironie tăioasă, intitulată Lecția maestrului, despre un scriitor talentat, care Își sacrificase integritatea artistică pe altarul „idolilor pieței; al banilor, luxului și «lumii»; al școlilor pentru copii și al veșmintelor pentru soție; al tuturor acelor lucruri care te Împing pe calea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și presei. Wilde pierdu procesul, pentru a fi, la scurtă vreme după aceea, arestat pentru sodomie și comportment indecent. Opinia publică se Întoarse categoric și agresiv Împotriva sa. Anglia mic-burgheză era dornică să se răzbune pentru deceniile de când Îndura spiritele tăioase și anatemele estetice ale lui Wilde și puțini fură cei dispuși să Îi mai ia apărarea acum, sau să se lase văzuți ca susținători ai operei lui. Wyndham suspendă Soțul ideal la mijlocul lui aprilie, În timp ce Alexander scotea numele lui Wilde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
real mi se păru și faptul că mă trezii în apartamentul altcuiva. Ghici al cui? Se poate să mă fi ridicat încet, să fi observat apartamentul, cu un aer plăcut masculin. Și se poate să fi văzut o sabie ascuțită. Tăioasă. Să o fi atins încet. Și să fi apărut el. Și să-i fi pus acea sabie la gât. 1998 Priveam de la ultimul etaj al Tower-ului N. Y. City ul. Orașul era superb în acea noapte. Deasupra cerul senin pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Noaptea era rece. Întunericul beznă îmi diminua simțurile. Eram calmă. Atât de calmă încât începui să plutesc de ușurare. Am avut dintotdeauna această capacitate de a mă autosugestiona, de a-mi imagina lucruri. Însă acum, fără a exagera, devin serioasă, tăioasă. Clădirea îmi era familiară. Chestia asta mă consolă. Deși, când intrai în ea, tresării. Pentru că însemnă ceva pentru mine. Însă mă controlai și mă concentrai. Bătui la ușă. Intră. Bună, îi zâmbesc. Dacă până acum l-am văzut la costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cinstit, trebuia să recunoști că, dimpotrivă, Podul Mogoșoaiei duhnea de bodegi. În ceafa fiecărui pălățel, în cârca oricărei bibloteci, fie ea academică sau universitară, atârna și își bălăbănea fundul murdar cel puțin cîte-un sac de bodegi. Dar nu niște bodegi tăioase, adulte, grosolane. Ci niște bodeguțe simpatice, neajutorate, peltice, în visteriile cărora adevărații cetățeni fini își vărsau, cotidian, adevăratele pensii alimentare. Și în stranele cărora, pătrunzând și miluind în jurul tău, tovarășii de pahar, cu piciorul, trezeai nu proteste, ci admirația pupăcioasă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în viteza a IV-a. Ploile de împreunare i le stricară însă clămpănitul unui clopot, agitat cu bruschețe, de undeva din adâncurile de velur ale casei, ca de pe platforma unui tramvai cu cai. Dangăt de clopot, însoțit de o voce tăioasă, ce ar fi putut trece cu greu drept una de muiere, joasă, ușor răgușită și melodioasă, o bună voce de jazz. - Gabi Gabrielito, sifilitico și deshumato! Ai stors, dezarticulato, vălmășagul de ceapă?... N-am auzit nici până acum, peste căpățâna
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
privirile de un albastru pal asupra Fionei, după care și-a îngustat ochii ca să indice sentimentul de suspiciune. În fond, ce vrei tu să obții cu chestia asta, Fiona? —Uraaaa! O propoziție întreagă. Femeia a zâmbit agitată, șocată de întrebarea tăioasă, rostită din senin de o persoană care, până în clipa aia, nu dovedise decât rareori o asemenea profunzime în analiza problemelor de natură emoțională. Dacă prin „chestia asta“ te referi la faptul că te-am scos în oraș, pentru o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să se agațe pentru a rămâne. Ceea ce în reușește cu adevărat autoarei este introspecția necruțătoare, tomografia (mai mult decât radiografia unui sentiment și a unui suflet). Sunt multe pagini tensionate, redactate parcă febril, dar febrilitatea vine dintr-o analiză rece, tăioasă, aparent intolerantă. Uneori, autoarea face un transfer interesant, atribuind și altor personaje, analepse lucide, pline de nuanțe infinitezimale. Iată comentariile unui șofer de autobuz: Sunt șofer pe autobuz de zece ani, iar în tot acest timp am urmărit ochii călătorilor
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Secretara o trecu prin filtrul razelor sale x din cap până în picioare, cu aroganță și superioritate, strâmbându-se ca și concluzie. - Primul culoar la dreapta. - Vă mulțumesc pentru amabilitate! accentuă intenționat Karina ultimul cuvânt. Își reținu cu greu o replică tăioasă, acidă mușcându-și limba. O iritau oamenii care-i tratau pe alții ca pe niște ființe inferioare fără ca măcar să-i cunoască. De aceea „lumea ei” era atât de frumoasă, nu existau grade de superioritate. Acolo domneau iubirea, respectul, egalitatea. Găsi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
devenea gros, tot mai gros, și dintr-o dată Îl simți intrându-i În ochi și În urechi, În nări și În gură, până sub piele, cuprinzându-l Întru totul, sufocându-l. Țipetele femeii sfâșiară brusc aerul, lovind ca o grindină tăioasă În capetele celor care, la capătul holului, seîngrămădeau să-l privească pe cel căzut lângă ea. În jurul său, oamenii În halate albe nu-și mai găseau locul și rostul. În dimineața zilei de duminică, Înainte de slujbă, o Întâmplare stranie tulbură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ceva timp În urmă, prin vară, Îmi revine obsesiv În minte, provocându-mi uneori adevărate coșmaruri. Mă visez Înconjurat de cuvinte, de nenumărate cuvinte palpabile, care se suprapun la nesfârșit peste mine, peste gura mea, ca o mâzgă uscată și tăioasă, cu litere căzute strâmb, ce se lovesc Între ele strident, aglomerat, cu sunete sticloase, iar și iar, rănindu-mi buzele cu lamelele lor fine, abia perceptibile, sângerându-le usturător, sufocant. Deschid ochii speriat, horcăind, cu pieptul convulsiv, aburind de transpirație
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
agăț de ceva concret, dar realul Își refuză parcă solida prezență. O căldură dulceagă Îmi năvălește În palmă. Apoi, pereții camerei se adună iarăși În jurul meu. Și scaunele Înalte.. Și masa de lângă pat, pe care se află cuțitul cu lama tăioasă, de care m-am agățat ca să-mi sprijin verticalitatea gândirii. O rană adâncă mi se adăpostește acum În palmă. Îmi vine să râd. Râd. Râd cu toată ființa. Un râs copilăresc la Început, care capătă tot mai pronunțat accente stridente
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
apoi, cu un lătrat strașnic, se repezi spre mine cu sălbăticie. I-am simțit respirația fierbinte și colții perforându mi palma Înghețată. La vederea sângelui șiroind, am țipat derutat, zăpăcit de-a binelea. Apoi a venit și durerea. O senzație tăioasă, care-mi ghilotină inima, Împânzind-o cu-o spaimă adâncă. Și-am Început să zbier, alergând Îngrozit spre casă și Împrăștiind pete mari și roșii peste aripile frumoșilor mei Îngeri de zăpadă. A sunat cineva. Mă Îndrept să deschid. E
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de foc, cu creierii fierbând, cu timpanele incendiate, ca și cum sulițe foarte ascuțite l-ar fi pătruns adânc, până-n măduva lor, asurzindu-l... De atunci, de la Întâmplarea aceea, a suportat chinuit fiecare zgomot mai pronunțat, a stat departe de sunetele Înalte, tăioase, arătându-se de-a dreptul terorizat În prezența lor. Într-un târziu, pipăindu-și Încet abdomenul, descoperi o mică pată acolo, În zona mijlocului. Era o pată neagră, cu marginile cafenii, care nu-l durea deloc. O cercetă atent, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
umflat, și ceva ca un clipocit nedeslușit Îi picura În auz cu zgomot stins, Înnebunindu-l. Se Întrebă cum de mai era conștient Încă, cum de mai putea raționa. Se gândea tot mai intens la ea. Îl cotropea sentimentul acela tăios al interminabilei așteptări și Întrezări vidul imens În care plutise mereu. Undeva, Într-unul dintre ungherele Îndepărtate ale camerei, descoperi o uriașă pânză de păianjen. Pânza, de un albastru transparent, acoperea un pat masiv, peste a cărui lucire mată o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a părut că, de fapt, era imaginea unui craniu găunos, cu orbitele adâncite. Aș fi vrut să ies imediat, dar ușa se blocase Într-o Înțepenire curioasă, nerăspunzând efortului meu de a o deschide. Aveam fălcile Încleștate și simțeam fierbințeli tăioase pe brațe și glezne. Cu o sforțare care mi-a antrenat Întreg trupul, am reușit să mă smulg din locul acela și, smucind ușa Îngrozit, să ies. Eram gol, murdar de excremente de tot felul, zgâriat pe mâini și pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
statut plin de respect și măreție: intermediar Între cer și pământ... Un soi de mesager sacru, de - am spune noi azi - poștaș Între Dumnezeu și oameni. De câteva zile piciorul mă sâcâie Într-un mod de nesuportat: furnicături, mâncărimi, junghiuri tăioase. Ar trebui să mă vadă un doctor, să-mi facă un calmant intravenos, ceva ameliorator. Ar trebui... dar nu mă bizui să mă deplasez prea departe de bârlog. Încă mă mișc foarte greu, mai ales de când am schimbat proteza. Șontâc-șontâc
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vreodată ca volocul norocos să fie scos „sărăc-sarac”, așa cum se lăuda Ochenoaia cu discreție și numai În familie. Era o diversitate piscicolă cu pești sălbatici, divers colorați și foarte sprinteni. Fără a ține seama de spinii amenințători ori de colțurile tăioase ale pietrelor, Va, alerga cu mare viteză și interes spre locul unde peștii umpleau gălețile, Încercând să Înoate În apa din ce În ce mai puțină iar deseori, cei mai viteji, reușind să se „elibereze” sărind pe iarba umedă. Îl impresionau peștii mari, Îi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Împăturea În două, tăia oblic și puțin rotunjit vârful viitoarei opinci, apoi tăia și rotunjea opinca la călcâi (o formă foarte elaborată care urmărea forma călcâiului), suprapunea cele două semiporții, o fasona pe secunda după cea dintâi. Cu o sculă tăioasă, o dăltiță lată de „juma’ di unghie”, și cu ciocanul obținea cele mai egal-distanțate tăieturi pe Întregul perimetru al fiecărei viitoare opinci și exact la „o juma’ di santimî” de margini. Prin tăieturi trecea cele două curelușe și după ce obținea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
al ei era revărsarea pletelor negre, care îi încadrau fața cu nasul fin, dar cu arcade puternice, sub care ochii ardeau. Lui așa i se păruse atunci, stând în noapte, că ochii Veterinarei ardeau ca pupilele mâței Eleonor. În frigul tăios de afară, el se purtă totuși ca un străin care locuise douăzeci de ani în deșert. Tremura ușor, strângând pumnii, dar, pentru ca ea să nu știe, o întrebă primul: — Așa-i că ți-e rece? Am putea să mergem cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]