4,773 matches
-
României în grad de ofițer (2003). Preocupat încă din anii studenției de dramaturgie (lucrarea sa de diplomă se intitula Despre conceptul de tragic în teatru), P. face o pasiune din cercetarea destinului acestei arte în contemporaneitate, devenind un foarte asiduu teoretician al fenomenului. Pe linia lui Ion Marin Sadoveanu, care opera distincția între dramă (text literar) și teatru (spectacol), consideră că suportul textual este incomplet fără desăvârșirea prin spectacol. Dacă Ion Marin Sadoveanu era tentat să acorde poemelor dramatice ale lui
POPESCU-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288936_a_290265]
-
refractate. P. raportează continuu arta spectacolului nu numai la arta literară intrinsecă textului de la care se pornește, ci și la domeniile implicite ale viziunii, precum fenomenologia, filosofia culturii, istoria, sociologia și antropologia. Nu e uitată funcția teatrului, privită cu optimism, teoreticianul visând romantic la reîntoarcerea acestuia la rosturile inițiale, ca artă a cetății. Toate aceste chestiuni sunt discutate incitant în Chei pentru labirint (1986) - o incursiune plecând de la analiza operei dramatice a lui Marin Sorescu și D.R. Popescu -, în Teatrul ca
POPESCU-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288936_a_290265]
-
P. își impune de la început reguli dintre cele mai severe. Nu se aventurează în critica de întâmpinare decât ocazional și preferă să parcurgă traseul istoric al esteticii românești. Așa se explică faptul că a debutat cu portrete cvasicomplete ale unor teoreticieni: Mihail Dragomirescu și Mihai Ralea ( Idei estetice în scrierile lui Mihai Ralea, 1974). Probitatea, temeinicia acestor cărți impresionează, dar câștigul constă mai ales în modificarea unor imagini clișeizate, în viziunea integratoare. Exersat cu acest tip de studii, care pot fi
POPESCU-26. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288947_a_290276]
-
POPOVICI, Vasile (13.V.1956, Cuvesdia, j. Arad), critic și teoretician literar. Este fiul Georginei (n. Munteanu) și al lui Alexandru Popovici, pădurar. Urmează la Timișoara Liceul Silvic (1971 - 1975) și Facultatea de Filologie, Istorie și Filosofie, secția franceză-română (1976-1980). Lucrează tot la Timișoara, ca profesor la Școala Generală nr. 15
POPOVICI-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
provoacă sondaje profunde în armătura prozei realiste. Relevând unele incidențe cu teoriile lui Mihail Bahtin și René Girard, P. realizează o „sistematică a personajului literar” bazată pe relația dintre identitate și alteritate. Utilizând ca punct de referință sistemul persoanelor gramaticale, teoreticianul distinge trei „Arhipersonaje”: monologic (un „El” privat de relația cu Celălalt, o „sumă de atribute” având o existență pur obiectuală: Dinu Păturică, Dionis, Goriot ș.a.), dialogic (un „Eu” care se definește în funcție de un „Tu”, un subiect veritabil constituit prin raportul
POPOVICI-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
lot (ce poate fi citit și franțuzește), ca parcelă de soartă, eșantion al destinului, decis, așadar, de instanțe superioare”. Între „viață” și „texte”, P. descoperă nu numai o punte de contact, ci și o consubstanțialitate secretă. Dacă nu e un teoretician și, cu atât mai puțin, un doctrinar, Ion Pop are însă o conștiință teoretică [...], ceea ce înseamnă, în primul rând, capacitate de situare față de metodologiile critice afirmate în ultimele decenii, fără mimetism, ci printr-o firească deschidere spre nou, fără vreo
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
lui Russo, Alecsandri, Kogălniceanu, Eminescu, Maiorescu și, pe de altă parte, faptele literare, adică întreaga dezvoltare a literaturii culte române, dezvoltare datorată contactului cu spiritul național întrupat mai frumos în literatura populară”. Alături de C. Stere, G. Ibrăileanu devine unul din teoreticienii p., mai ales al celui literar, în acest sens lucrarea sa Spiritul critic în cultura românească (1909) reprezentând și o încercare de justificare a apariției curentului, văzut ca o consecință a unor vechi și ilustre tradiții. Tot Ibrăileanu, în 1920
POPORANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288959_a_290288]
-
studiile de ideologie talentul literar al austerului cercetător era revelat de punerea în scenă a ideilor, aici el se manifestă în lapidaritatea și plasticitatea caracterizărilor. Celelalte studii ale culegerii au în vedere aspecte particulare din opera lui Cezar Bolliac („primul teoretician al romantismului în cultura română”),Vasile Alecsandri (raportat la generația Junimii), Primele manifestări de teorie literară în cultura română etc. Istoria literară a secolului e continuată cu Romantismul românesc, curs ținut de profesorul clujean în ultimul său an de viață
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
românești. Termenul care va desemna orientarea, ce se va contura din ce în ce mai limpede, avea să fie însă propus de Edgar Papu, chiar în titlul unui articol publicat în revista „Secolul 20” în 1974. Același autor va fi, peste câțiva ani, și teoreticianul en titre al noului concept, precum și cel dintâi aplicator al metodologiei sale, de-a lungul unui întreg volum, apărut în 1977, sub un nume simplu și neutru, Din clasicii noștri. În realitate, acesta a avut efectul unui adevărat detonator, căci
PROTOCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
care funcționează compensator și calmant (în plan socio-cultural) și narcotizant (în plan estetic); [...] - poeții și prozatorii generației ’80 nu sunt, în marea lor majoritate, niște postmoderniști; [...] - folosirea termenului se impune, deci, dar numai cu accepțiunea pe care i-o dau teoreticienii occidentali, fără a încerca să îl manipulăm și, mai ales, fără iluzii; - fără iluzii, în sensul că folosirea unui termen nou nu ne face neapărat mai inteligenți sau mai talentați, că literatura noastră nu devine mai valoroasă sau mai «competitivă
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
fapt al trecutului, nu i-a modificat viziunea. Consecvența (între timp, în 1919, colaborase și la „Literatorul” lui Al. Macedonski, adăugând astfel un argument la adeziunea lui la simbolism) e una dintre trăsăturile caracteristice ale portretului său intelectual, deși, ca teoretician, era deschis spre diverse forme ale poeziei mai noi. Lui i se datorează cel dintâi studiu de mare întindere consacrat lui W.B. Yeats, după cum în corespondențele sale londoneze apar pentru prima oară în paginile unor publicații românești scurte caracterizări
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
pozitiv, înfățișând existența „așa cum e”, neidealizată, „într-un spirit de obiectivitate”. Termenul se impune definitiv în vocabularul teoretic modern la începutul celui de-al șaselea deceniu al secolului al XIX-lea, fiind aplicat picturii lui Gustave Courbet. Principalul propagator și teoreticianul curentului pe care îl desemna devine romancierul și eseistul Jules Champfleury. Acesta își editează în 1857 articolele sub titlul Le Réalisme. Comiliton al său, prozatorul și criticul Louis Duranty scosese, cu un an înainte, periodicul „Le Réalisme”, ce promova reflectarea
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
r. „toate acele valori artistice care constau într-un anumit raport de concordanță cu realitatea”, ceea ce ar însemna, în consecință, că „orice creator mare și original [...] a fost realist” (Bazele esteticii, 1933). Indiferent de amplitudinea atribuită sferei conceptului, esteticienii și teoreticienii literaturii sunt unanimi în a considera drept principiu definitoriu al artei realiste veridicitatea, prin aceasta înțelegând adecvarea imaginii artistice la obiectul ei, selectat din existența obiectivă. Pentru cât mai multă precizie, unii definesc r. ca reflectarea obiectiv exactă, relevantă, a
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
asumat, a cărui reușită nu mai trebuie argumentată, al despărțirii de modelul tradițional al literaturii - distanțare a cărei limpezime principială și luciditate creatoare fac din P. cel mai de seamă romancier modernist român și, în rivalitate declarată cu E. Lovinescu, teoreticianul sincronizării literaturii noastre cu spațiul spiritual occidental. Egal semnificativă, apoi, este accepția autenticității ca denunțare a estetismului. Recognoscibile în opera camilpetresciană sub înfățișările argumentative cele mai diverse, incidențele condamnării estetismului european al sfârșitului de secol XIX - proiecții ideologic-literare ale experienței
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
MORARU, Cristian (12.IX.1960, București), critic, eseist și teoretician literar. Este fiul Silviei Moraru (n. Moțatu), educatoare, și al lui Spiru Moraru, inginer. Urmează cursurile Facultății de Filologie din București, pe care o va absolvi în 1984. În perioada studenției frecventează cenaclul Universitas, condus de Mircea Martin. Cadru didactic
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
MUREȘANU IONESCU, Marina (29.VII.1949, București), comparatist, critic și teoretician literar. Este fiica Ricăi-Cecilia Ionescu (n. Voisin), de origine elvețiană, și a lui Octavian Ionescu, profesori universitari. A urmat la Iași școala primară, Liceul „M. Eminescu” (1956-1967) și Facultatea de Litere, secția franceză-română, a Universității „Al.I. Cuza”. Cadru didactic
MURESANU IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288309_a_289638]
-
și reviste. O acțiune complementară a fost și aceea de îngrijire a colecției „Biblioteca românească” a Editurii Librăria Poporală din Turda, în cadrul căreia a alcătuit broșura de popularizare Avram Iancu (1924). Fără a fi un intelectual de anvergură sau un teoretician apt să introducă o direcție în artă, a avut acele calități umane pentru a polariza principalele energii ale zonei, câștigându-și un bun renume ca animator și mentor, făcând din „Pagini literare” una din cele mai importante reviste ale Transilvaniei
MURASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
, Mircea (1.I.1944, Iernut, j. Mureș), critic și teoretician literar, comparatist. Este fiul Olimpiei Muthu (n. Lupșa), profesoară, și al lui Emil Muthu, avocat. A absolvit Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni (1960) și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția română (1967). Este doctor al aceleiași universității
MUTHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288336_a_289665]
-
Jean Giraudoux, un fel de „vizionar al purității”, la care modernitatea e pe deplin triumfătoare. Lucrarea care îl reprezintă cel mai bine pe comparatistul M. este fără îndoială Constantes dialectiques en littérature et en histoire, unde își dau mâna atât teoreticianul obsedat de metodă, cât și analistul subtil al operei văzută ca entitate estetică. În concepția sa, istoria literară este o disciplină care fixează destinul unor opere literare pe aliniamentul unor „constante dialectice”, iar acestea se vădesc (și pot fi depistate
MUNTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
la o proprietate a lui Zola de la Médan (sat în apropierea Parisului), de unde titlul unei culegeri colective de nuvele, Les Soirées de Médan. Principal susținător al curentului, în special prin romanul ciclic Les Rougon-Macquart, Zola își asumă și rolul de teoretician în Le Roman expérimental, Les Romanciers naturalistes, Le Naturalisme au théâtre (toate publicate în 1880). Marcat, asemenea celorlalți componenți ai cenaclului, de scientismul epocii, de filosofia pozitivistă (Auguste Comte, Herbert Spencer), de estetica lui Hippolyte Taine (construită pe concepția triplei
NATURALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288369_a_289698]
-
PAPAHAGI, Marian (14.X.1948, Râmnicu Vâlcea - 18.I.1999, Roma), critic și teoretician literar, eseist, traducător și editor. Este fiul Elenei Papahagi (n. Anastasatu), farmacistă, și al lui Constantin Papahagi, medic ftiziolog. Familia paternă, de origine aromână, migrează din Macedonia în România înainte de primul război mondial. Înrudit cu filologii Pericle și Tache Papahagi
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
și la „Euphorion”, „Vatra”, „Ateneu”, „Calende”, „Timpul” (Iași), „Analele Dobrogei” ș.a., publicând versuri, fragmente de roman, eseuri sau articole de teorie și critică literară. Vocația critică și eseistică i-a fost remarcată, opinându-se că P. este și un bun teoretician al literaturii postmoderne. A fost distins cu Premiul pentru debut la Salonul Cărții de la Cluj-Napoca (1997) și cu Premiul „G. Bacovia” al revistei „Ateneu”. Dacă s-ar încerca fixarea romanului Vestitorul în tabloul literaturii recente, ar fi repartizat în categoria
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
1899-1901). Ocupă funcții în administrație (comisar de poliție, secretar general al Primăriei București), iar din 1905 intră în avocatură, devenind unul dintre juriștii de frunte ai vremii, atât ca practician care a pledat în procese de răsunet, cât și ca teoretician, autor a numeroase lucrări de specialitate, colaborator și conducător al unor reviste juridice. Ales vicepreședinte (1934) și președinte (1935) al Uniunii Avocaților din România, va fi și vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Avocaților. Se implică și în viața politică a
PERIEŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288760_a_290089]
-
stilul său de a polemiza. Numai H. Sanielevici, dintre criticii români, a mai pus o notă atât de colorată în articolele sale de polemică pe teme de antropologie. Locul savanților „cu ardeiul în dos” de acolo este luat aici de „teoreticienii moftangii”, ilfovenii strecurați în spațiul culturii, „homunculuși livrești” etc. În sfera politicii caracterizările sunt ultimative și colorate ca o injurie: Hitler este un actor ratat, cu o „natură histrionică și neroniană”, Armand Călinescu e „un Tersite urât, mic, chior și
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
argumentelor, este pledoaria lui P. pentru simbolism. Cunoscător, ca nimeni altul, al literaturii moderne, citită în original (Walt Whitman, André Gide, Arno Holz, Gabriele D’Annunzio, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche), P. a fost, înainte de Ovid Densusianu, cel mai competent teoretician al simbolismului, cum se poate vedea în articolele Noul curent literar - 1899, Poezia nouă, Transformarea liricei -1900. Încercând să îi găsească începutul în lirica lui Mihai Eminescu și la Macedonski, aduce în prim-plan conștiința nouă (acceptarea contrastelor, a părții
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]