1,565 matches
-
soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de a sări în șa, luă o mână de zăpadă și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își chemă câinele cu un fluierat. Pas cu pas, urmări dâra aceea sinistră care se pierdea printre copaci. Nu putea să uite că era medic, chirurg. Sângele acela însemna nu doar moarte, ci și răni, suferință. Își duse mâna la traistă; poate că prezența lui era necesară pentru a vindeca, pentru a alina durerea, pentru a salva viața cuiva. Lurr mergea alături de el, supus, dar neliniștit, cu părul zbârlit și arătându-și colții. Valerius dădu ocol unui pin și deodată, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un om care se teme, zise încruntat. — Eu sunt medic, ți-am mai spus... Sunt un om care vindecă... Un om care vindecă bolile și rănile. Valerius se eliberă din strânsoare și îi arătă traista pe care o purta la gât. O deschise și îi arătă lui Tarosh conținutul. Aici am tot ce-mi trebuie ca să vindec. Închise traista. Eu nu port arme. Nu știu să lupt. — Tu nu ești roman. — M-am născut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vindecă... Un om care vindecă bolile și rănile. Valerius se eliberă din strânsoare și îi arătă traista pe care o purta la gât. O deschise și îi arătă lui Tarosh conținutul. Aici am tot ce-mi trebuie ca să vindec. Închise traista. Eu nu port arme. Nu știu să lupt. — Tu nu ești roman. — M-am născut în Gallia, în apropiere de Tolosa. Ni s-a acordat cetățenia romană, după cum știi. Privea mâna ridicată a celtului și și-o imagina în jurul gâtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
împungându-i gâtul. — Fă cum îți spun. Cu o smucitură, omul din spatele său îl făcu să se ridice. Lui Valerius i se păru că zărește o siluetă zveltă dispărând în întuneric, în fundul grajdului. Ajunse afară, în lumina lunii, strângându-și traista la piept, cu pumnalul atingându-i șoldul și prins de după umeri de agresor, care-i îndruma pașii. Nimeni n-ar fi băgat de seamă ceva neobișnuit la cei doi bărbați. Traversau drumul, îndreptându-se spre ulițele înguste ale satului, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apă. Ai grijă ca focul să fie mare. Nu vezi că tremură de frig? Cuvintele care-i ieșeau de pe buze sunau ca niște porunci. Adu-mi cârpe curate. Nu-i mai era teamă. Mâinile lui delicate se mișcau hotărât. Deschise traista și scoase din ea o legătură pe care o puse pe masă, în fața focului; apoi alinie mai multe flacoane, borcănașe, săculeți din pânză și din piele și instrumentele tipice profesiei sale. Scoase dintr-un săculeț o mână de frunze uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bine, nu-i așa? Fata se aplecă și ea să se uite la chipul gladiatorului. — E mai bine decât înainte. Valerius își adună instrumentele chirurgicale și, așezându-se în fața focului, le trecu pe rând prin flăcări. Le puse apoi în traistă și se așeză lângă cămin. Fata puse lângă el o cană cu vin și o bucată de pâine de orz, apoi se duse repede lângă rănit, șoptindu-i cuvinte pe care doar el putea să le audă. În încăperea cufundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Acolo va fi un alt cal, un animal frumos, puternic. Veți pleca împreună. — Nu. Ca și cum ar fi primit o poruncă, Lurr se ridică, se îndreptă repede spre ușă și se întoarse spre Valerius, care se ridicase în picioare, luându-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatorul nu răspunse. Bărbatul veni lângă Valerius, care pornise deja. — Așteaptă. Apucă din nou frâul calului. — Ai grijă, îi spuse îngrijorat. Ai grijă. În pădurile astea sunt monștri... spirite rele. Nu știu cum o să te aperi. Dar cu asta... - și scoase din traistă o amuletă... Ia-o, te va apăra de spirite și, poate, de oameni. Valerius privi amuleta. Era o piatră plată și rotundă, cu un șnur de piele. Era mică, albastră ca apele unui izvor sacru ascuns în pădure, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Superior se separase de Galba. Legiunile trebuiau să aleagă: puteau să lupte împotriva disidenților sau să-l aclame pe noul împărat, Vitellius. În aceeași noapte, Maktor stătea în podul tavernei, în fața lui Valerius și a lui Titus, care puneau în traistă pâinea și brânza aduse de hangiu. — Așa deci, spuse Titus printre dinți, porcul ăla bătrân de Vitellius a fost ales împărat. Ce va fi acum? Acum trebuie să plecați înainte să se termine serbările în cinstea alegerii lui, înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care o iubea? Voia să se întoarcă la ea cât mai repede. — Tu hotărăști - Titus se uită la Valerius; glasul lui era hotărât. Pot să merg singur. O să mă duc undeva... Unde ai să te duci? - Valerius își închise traista cu un gest nervos. Nu cunoști ținuturile astea; ai nevoie de o călăuză. Te-ar găsi imediat. Tu nu treci neobservat. Trebuie să te duci cât mai departe cu putință. Valerius oftă. Strânse amuleta în pumn, cu un gest devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
când putură zări în jur, cei doi bărbați urcară o pantă și intrară în pădure. Se opriră când ajunseră în vârful dealului. Valerius coborî de pe cal și legă frâul de o ramură. Se înveli cu pătura de blană, își luă traista și se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să-i facă loc lui Titus. Tăcuți, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Vitellius o bucată de pânză: — Șterge-ți sudoarea. Vitellius își trecu bucata de pânză peste față. — Dă-mi să mănânc ceva. Ce-ai luat cu tine? — Nimic. — Nimic? — Când mergi la Velunda trebuie să ai stomacul gol. — Dar în traistă ce ai? — Ofrande - Listarius îi arătă lui Vitellius două prăjituri cu miere și susan. I le voi oferi Velundei. Sunt pentru Zeiță. Dă-mi-le mie. Ești nebun, ăsta-i un sacrilegiu! Băiatul se dădu înapoi; Vitellius nu reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
visase atât. Mersese multe zile și nopți ca să ajungă din Pannonia până în ținutul batavilor. Mersese multe mile, nu doar să-l vadă pe prietenul său Julius Civilis și să-i înmâneze cele două scrisori ascunse într-un buzunar interior al traistei. Una era din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea lui Antonius. În dimineața plecării sale, pe când își lua rămas-bun de la fratele său și de la Titus, la castrul de pe malul Danubius-ului venise un mesager cu o veste ce zguduise întreaga tabără: împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dimineața plecării sale, pe când își lua rămas-bun de la fratele său și de la Titus, la castrul de pe malul Danubius-ului venise un mesager cu o veste ce zguduise întreaga tabără: împăratul Galba fusese ucis la Roma. Acum, cu cele două scrisori în traistă și cu gândul departe de ceea ce se întâmpla la Roma și în Imperiu, Valerius își imagina clipa sosirii sale. Ajunsese la capătul călătoriei și era cuprins de neliniște. Avea să revadă colibele din lemn, construite departe una de alta, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ne aparține nouă, ție și mie. Datoria ta este să-l ucizi pe Vitellius. A mea, să-i distrug puterea și să-i alung pe romani din ținuturile mele. Mă voi alătura lui Galba, împreună cu războinicii mei. Valerius scotoci în traistă și îi înmână lui Julius două scrisori. — Ți le-am adus din castrul Legiunii Galbiana. Galba a fost ucis. — Bătrân prost! izbucni Julius. N-a fost în stare să se ferească de trădători! Cum ai aflat? — Înainte să plec din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
previn că Hector te trăda. Și eu îi urăsc pe romani. Ei îl caută acum pe cel care mi-a spus că Hector era un trădător. Te vor găsi. Pleacă imediat, cât mai departe. Îl obligă pe Maktor să ia traista. — Du-te în Pannonia. Spune-i legatului Legiunii Galbiana și lui Antonius Primus că mă aliez cu ei împotriva lui Vitellius. Zi-le că, după ce a aflat despre moartea lui Galba, Vitellius nu pare dispus să renunțe la putere. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că împăratul nu-i pedepsea. Împăratul era bun... Nu poruncise uciderea nimănui și plătea cantitățile imense de alimente pe care le cumpăra de la țărani și de la neguțători. Valerius asculta distrat, continuând să stea pe marginea fântânii. Își ținea mâna pe traista aflată lângă el. Îi era indiferent dacă se găsea acolo, în orășelul din Gallia, sau în orice alt loc din lume. Velunda nu mai era. Îl părăsise. Ce simțea era nu numai disperare, ci și altceva, mai îngrozitor. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe poarta principală a cetății și să străbată Augusta, înainte de a fi închiși în Ludi, aproape de arenă. Lui Valerius i se păru că se trezește dintr-un vis. Se ridică brusc, cuprins de emoție. Vârî cu grijă panglica Velundei în traistă și se apropie de grupul de bărbați. — De la Școala din Tolosa? întrebă, străduindu-se să-și stăpânească neliniștea. Am auzit bine? — Noi toți pariem pe ei, zise un tânăr, zornăind niște monede. — Mai bine pariază pe Skorpius, îl sfătui vânzătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oamenilor. Știu că ții foarte mult la el, dar mai știu că Valerius a evitat întotdeauna primejdia, fie ea cât de mică. Nu a riscat niciodată. Titus lăsă capul în jos. Se întunecă la față, dar nu răspunse; puse în traistă niște pâine și brânză, apoi se ridică. — Spuneai că te duci la Pietas Iulia? întrebă oftând. Asta înseamnă că mergi la Proculus... Greșesc cumva? După ce am primit scrisoarea lui Otho, l-am trimis imediat pe Errius în Pannonia cu puținii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Eu... Preoteasa a zis că... Ausper însă nu-l mai asculta. Îi întorsese spatele și se îndepărta solemn, asemenea unui preot din vechime, trecând printre soldații care se dădeau repede deoparte, speriați. În noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid și obosit. Nu știu pe cine să admir mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mi-a zis Niță, dragul meu, să cumperi lumânărele și să le împarți pe la biserici. A tâta știu și atâta fac, explica degajat și își vedea de treburile zil nice. Desculț, cu capul gol, încins cu o funie și cu traista în șold, Lumânărică, până în ziuă, la deschiderea și începerea slujbelor, colinda toate bisericile din Iași, împ ărțind lumânările și cerșetorind, nu pentru el, că lui nu-i trebuia mai nimic, ci pentru alții. Dacă la un schit lipsește clopotul, Lumânărică
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
timp de 40 de ani a străbătut satele și orașele Moldovei, cântând cu duioșie: „Lumânărele, dr agel e mele!”... N-a fost om în toată Moldova care să nu și fi dat obolul său lui Lumânărică. Dar, de fiecare dată, traista lui, depozit al binefacerilor, se umplea și se deșărta numai în folosul oamenilor, a bisericilor. Unde era de botezat, boteza el, unde era nenorocire, el o tămăduia, unora le dădea bani, altora le cumpăra animale ca să și țină familia, înzestra
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
etele sărace gata de măritat, înmormânta nevo iașii, întocmai cum s-a întâmplat și cu sine. De banul lui Lumânărică nu se atingea nimeni. Era banul lui Dumnezeu. Iar profitorii se cutremurau, ca de fulgerul lui Dumnezeu, când erau în preajma traistei cu bani a lui Lumânărică. Veșnic grăbit, mereu în lipsă de timp, numai ajut oarele le ducea pe ascuns... Trecuseră ani de la înmormântarea lui Lumânărică și pe la 1852, spune Calimah, în Iași răsări un alt om venit tot din ținutul
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
trăistuța în care mama îmi strecura boțul de mămăligă cu brânză de la oile pe car e fa milia le proteja cu mare și deosebită grijă. Tata și mama nu aveau grija cărții, că nu o știau îndeajuns, dar vegheau la traista noastră. Și din această cauză am repetat poezia lui Depărățeanu, din cartea lui Constantin Solomon și G.G.Ursu cu „Mama” din „Cele mai frumoase poezii românești” Bica Ionesi - Doamnă a geologiei ieșene Răsfoind o lucrare a istoricului vasluian Dan Răvaru
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]