2,637 matches
-
existenței; nu este nici veșnic, nici temporal, căci nu reprezintă faptul evident al unei scurgeri fără sfîrșit a trecutului spre viitor; veșnicia nu poate fi imaginată decît prin imaginea inimaginabilă a unei prezențe eterne. Misterul nu este nici imanent, nici transcendent în raport cu existența spațio-temporală: EL ESTE TRANSCENDENT FAȚĂ DE REFLECȚIE ȘI IMANENT FAȚĂ DE EMOȚIE. Și așa mai departe, pentru toate atributele, atît pentru cele adevărate, cît și pentru cele false. Oscilînd între imaginație și reflecție, spiritul uman ar trebui să admită faptul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
temporal, căci nu reprezintă faptul evident al unei scurgeri fără sfîrșit a trecutului spre viitor; veșnicia nu poate fi imaginată decît prin imaginea inimaginabilă a unei prezențe eterne. Misterul nu este nici imanent, nici transcendent în raport cu existența spațio-temporală: EL ESTE TRANSCENDENT FAȚĂ DE REFLECȚIE ȘI IMANENT FAȚĂ DE EMOȚIE. Și așa mai departe, pentru toate atributele, atît pentru cele adevărate, cît și pentru cele false. Oscilînd între imaginație și reflecție, spiritul uman ar trebui să admită faptul că misterul există, dar că modul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
se supună fără voie imperativului categoric. Criticismul, german Fichte, Schelling face tot posibilul începînd de atunci să elimine dumezeul real reintrodus de Kant. Critica Cunoașterii atinge punctul culminant prin "FENOMENOLOGIA SPIRITULUI" a lui Hegel. Spiritul nu mai este o entitate transcendentă (Spiritul absolut al Scolasticii devenit la Kant Sinele inexplicabil, explicat în cele din urmă drept principiu moral). Spiritulul este la Hegel un fenomen imanent, care duce pe calea evoluției la gîndirea conștientă a omului și la imanența conștientă a sensului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
acestei filosofii, Dumnezeul unic ar fi spiritul uman superidealizat, un spirit pur lipsit de trup. Este adevărat că mitul utilizează simbolul "Dumnezeu-Spirit" în sensul celei de a doua persoane a simbolului trinitar. Sensul acesta nu are nici o legătură cu existența transcendentă a unui Dumnezeu real Spirit pur absolut, ci dimpotrivă, semnificația subiacentă a simbolului constituie imanența misterioasei intenționalități evolutive răspîndite în toată natura. Abstracția teoretică a filosofiei, care face din Dumnezeu un Spirit absolut, este o idee complicată lipsită de orice
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
se determina pe sine însuși față de viața elanului animant sau față de "moartea elanului". Misterul Libertății include deci misterul supraconștiinței umane, sursă atît a simbolurilor metafizice, cît și a simbolizării etice condensate în imaginea "Dumnezeului-Judecător". 1.Simbolul"Dumnezeului-Judecător" 1) SIMBOLUL "JUSTIȚIEI TRANSCENDENTE" ȘI REALITATEA JUSTIȚIEI IMANENTE Justiția imanentă reprezintă adevărul etern al miturilor. Semnificația cea mai profundă a mitologiilor tuturor popoarelor și a întregii simbolistici metafizice și etice este faptul că judecata numită simbolic "veșnică" este imanentă vieții psihice deliberante și țelului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de avansare a unei pseudo-dovezi a existenței personale a lui Dumnezeu,pretextîndu-se în cerc vicios că trebuie neapărat să existe un Dumnezeu real care să compenseze nedreptățile vieții temporale prin dreptatea unei vieți după moarte? Imaginea metafizică a unei justiții transcendente nu ar avea nici o bază fără realitatea justiției imanente, fără faptul că răsplata și pedeapsa se realizează în timpul vieții atît pe plan individual, cît și pe plan social. Nedreptățile manifeste ale vieții sociale constituie cauza cea mai frecventă a nemulțumirilor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a omului. Justiția este imanentă pentru că valorile etice sînt imanente. Dacă le-am înțelege textual, conform simbolisticii dogmatizate, valorile etice ar fi străine naturii umane și impuse omului de divinitate. Dacă divinitățile sînt simboluri, inclusiv Dumnezeul unic, atunci și impunerea transcendentă a valorilor este un simbol. Pentru teologie, valoarea supremă este credința necondiționată în existența personală a Dumnezeului-Judecător și în supravegherea constantă de către el a conduitei fiecărui om. Supunerea față de Dumnezeul-Judecător și teama încercată în fața judecății lui permanente fiind deci o
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
intenționalitatea psihică a fost expresia manifestă a sufletului, iar prin imagine putem spune că sufletul va fi judecat după meritul sau lipsa de merit a psihicului. Ceea ce nu am putea să amintim destul de des este faptul că toate imaginile justiției transcendente și ale prelungirii vieții individuale într-un timp fără sfîrșit, răsplata și pedeapsa de după moarte, nu sînt decît formulări și prelungiri ale visului colectiv prin care sufletul primitiv, emoționat de misterul morții, a proiectat amintirea tatălui-strămoș în lumea de dincolo
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
primitiv, datorită căreia exemplul idealizat al strămoșului divinizat exercita o influență decisiv motivantă asupra conduitei din timpul vieții. Speranța de unire după moarte cu tatăl-strămoș divinizat și imortalizat avea drept unic sens valabil influența emotivă pe care imaginea unei justiții transcendente a putut să o exercite asupra vieții reale a triburilor primitive. Este deci vorba despre o problemă cu implicații atît individuale, cît și sociale. Credința într-o justiție compensatoare după moarte, cu condiția credinței într-un Dumnezeu real este atît
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
valoarea-călăuză, polul director, idealul spiritului rațional valorificator și în același timp unicul motiv care face ca limbajul simbolic, facultate de expresie supraconștient imanentă funcționării psihice, să reprezinte idealul-călăuză valabil pentru orice om prin simbolul ce personifică "Divinitatea" și, prin imaginea transcendentă a "Divinității-Judecător", originea valorilor într-adevăr imanente din punct de vedere biogenetic. Idealul se impune de la sine vieții, căci este unica posibilitate a manifestării unei morale naturale: dragostea de eul esențial în locul fantasmei vanitoase. Dragostea autentică de sine este acceptarea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
existenței nu numai extinderea obiectelor spațale, ci și intenția motivațiilor psihice ca să descopere imanența valorilor etice. Dar, chiar dacă ar urca pînă la limita extremă a competenței sale, spiritul uman nu va putea descoperi sursa misterioasă a existenței, care nu este transcendentă spațiului sau timpului, ci înțelegerii umane. Ea este personificată mitic și numită "Dumnezeu", simbolul misterului fără nume. Analiza imaginii "Divinității" nu este altceva decît analiza funcționării psihice intime care a creat simbolul "Divinității". PAUL DIEL Paul Diel, psiholog francez de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
G. Lewrault, Paris, 1828), printr-o alchimie ispititoare ce reunește elemente ale vechilor religii egiptene, chaldeene, hinduse, persane, iudaice, grecești și, în final, creștine. Gnosticismul nu dezvoltă un cult pentru un întemeietor sau profet central, ci se dedică unei valori-principiu transcendente: gnosisul (cunoașterea de Dumnezeu), asemănător daoismului, construit în jurul lui Tao, Marele Principiu. Astăzi asistăm la o revenire în forță a ideilor gnostice. Să aibă contemporanii noștri mai multă nevoie de idei decît de personaje mitologice? Sau poate să vadă în
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Jung însuși va recunoaște că singurul element cognoscibil al sinelui ar fi eul, care nu îi este nici subordonat, nici atașat, ci gravitează în jurul său ca planetele în jurul Soarelui. Sinele nu poate dobândi decât statutul unei ipoteze, este un postulat transcendent verificabil prin cercetări psihologice, dar imposibil de demonstrat științific. Individuația își atinge scopul în momentul în care "intuiește" sinele ca pe ceva irațional. O dată ce am aprofundat o atare relație, pentru noi nu mai există nici o îndoială: "Tren deraiat din cauza omizilor
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu îl mulțumesc pe autor decât parțial, Ladima își recunoaște aderența la o formulă unică de lirism în care forma și conținutul au o egală pondere, iar oniricul coexistă firesc cu orfismul, dar nu în planul existenței concrete, ci în transcendent. Lipsa de conținut, pe care i-o reproșează Autorul, poate fi suplinită de o metarealitate: "Conveneam numaidecât, nu fără ipocrizie: Acum te înțeleg. Ești un adept al onirismului... E un punct de vedere care se poate susține. Oniricul și orficul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lui Fred Vasilescu ori G. D. Ladima. Elaborarea subiectivă a artei, ca limbaj neconceptual, se reflectă conotativ în pasajele în care Camil Petrescu o introduce pe cea "aleasă" ca instanță narativă model de "transfigurare" reușită a realității/ de "atingere" a transcendentului, care, în cazul acestui autor, este reprezentat printr-un "dosar de existențe"316. Nu vocea auctorială, ci o "instanță fondatoare a actului narativ"317 o prezintă și, apoi, o descrie în amănunt pe doamna T. Prezentarea prin numele abreviat ar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
autres, c-est-a-dire qu il le percoit sur fond de monde, le transcende et 1-utilise. L-aime est regard... „ Putem afirma fără a compromite deloc termenii că fata de Împărat Întreprinde o acțiune de seducere, o seducere a mineralului, a opacului, a transcendentului. „Dans la seduction je ne tente nullement de decouvrir a autrui ma subjectivite :je ne pourrais le faire, d-ailleurs, qu-en regardant 1-autre; mais par ce regard je ferais disparaitre la sub jecti vite dautrui et c-est elle que je
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
sunt ambigue, ci doar prin construcția unor limbaje simbolice precise. Din perspectiva Tractatus-ului, dimpotrivă, limbajul natural este în ordine din punct de vedere logic. Limbajul aparține însă în aceeași măsură domeniului despre care nu se poate spune nimic ca realitatea transcendentă și valorile, care au constituit în mod tradițional obiectul predilect al discursului filozofic. În temeiurile ei, raportarea la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Tractatus tendințe și poziții de care au înțeles să se delimiteze.81 Tânărul Wittgenstein a fost, ce-i drept, apropiat de filozofi ca Russell, Schlick sau Carnap, prin contestarea pretenției filozofiei speculative de a formula enunțuri adevărate despre absolut, necondiționat, transcendent, despre lume ca întreg. Chiar dacă nu pe temeiul unui criteriu al semnificației cognitive a enunțurilor, a unui anumit criteriu de demarcație, a unui argument filozofic general. El s-a despărțit însă în mod clar de aceștia, de acea reorientare analitică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
numește „nuvelă“, dar în același timp declară cu seninătate că n‑o va publica și că, deci, personajul colectiv numit „domnilor“ este doar o convenție ; nimic surprinzător aici, pentru că atunci rolul judecătorului și l‑ar asuma altcineva. Deci, statutul comunicativ transcendent al rostirii personajului dostoievskian nu prevede o instanță receptoare ; aceasta este prevăzută, convențional, doar în statutul comunicativ intern al acesteia. Situația se complică pentru că eroul este construit de un text, care la rîndul lui este construit de un autor (Dostoievski
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
tubului digestiv. Din succesiunea neutrală și lentă a enunțurilor (de regulă absolut albe, metaforic vorbind), se încheagă în orice caz tablouri tulburătoare dintr-o existență aproape vidă, aproape nulă, cum spuneam, ca propensiune spre vreunul dintre misteriile ontologice sau spre transcendentul salvator; mai mult chiar, pusă între paranteze. Actantul consumă și se lasă consumat de o serie de gesturi lente, meticuloase în felul lor, dar fără niciun sens aparent, blocate într-o succesiune fatală, imuabilă: "(am stat pe recamier și/ mi-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Abel). Subiectele, tratate întotdeauna într-o dicțiune ceremonioasă, apăsat solemnă, sunt reliefate expresionist: cromatica violentă (îndeosebi pastele groase de negru și de roșu), infrastructura profetic-vizionară, tumultul interior, revărsat adesea în impulsuri extatice, halucinatoriul, predilecția pentru decriptarea semnelor sacre, a vestirilor transcendente par a fi, încă de pe acum, formele de manifestare predilecte ale lui Nichita Danilov. Tot ca notă specifică, se reliefează fabula identitară, fixată într-un decor sumbru ("orașe însângerate", "străzi lăturalnice", "case vechi părăsite", "clădiri bântuite de umbră" Peregrinări; "casa
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la motivele cunoscute (pietre prețioase, alcooluri, stupefiante și alte paradisuri artificiale) și la caracteristicile canonice (muzicalitate, sugestie, corespondență, refren): Adio pleacă îngerul negru adio la Nisa/ cine va plânge la marginea drumului/ pe valuri ochii deschiși către lume/ și ochiul transcendent dincolo ochiul//cu-o bufniță pe umeri și-o egretă/ și aripi albe fug către infern/ din plânsul și scrâșnirea dinților în întuneric/ trupul meu e însorit de rănile fericite// plâng sfere lucitoare L.S.D./ fără bezne azur aur și mărgăritare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o egretă/ și aripi albe fug către infern/ din plânsul și scrâșnirea dinților în întuneric/ trupul meu e însorit de rănile fericite// plâng sfere lucitoare L.S.D./ fără bezne azur aur și mărgăritare/ mare albastră și pură dorm îngerii/ în ochiul transcendent eu dorm cu îngerii// (...)// dincolo dincolo zbor monocrom/ iată infernul la Nisa la Nisa/ aripile albe iartă-mă/ eu sunt nadirul eu sunt delirul// și faruri negre și stupefiante/ femei de contrabandă-n cauciucuri aur/ apus și aur și mărgăritare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ori, în termenii poetului: "bunul scut al durerii", "durere grațioasă") care așază adesea poezia lui Dan Laurențiu sub semnul oximoronului, văzut ca figură totalizantă. Aceleași complicații structurale sunt ilustrate în tratamentul pe care poetul îl aplică figurilor decupate dintr-un transcendent nu-i vorbă, recognoscibil, chiar și atunci când pare ajustat de o imaginație poetică greu de ținut în frâiele dogmei. În poemele sale există, spre exemplu, topoï sacri, de la recuzita biblică obișnuită (tronul, trâmbița, lăuta, spada, pocalul) și simbolurile liturgice bine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așezate sub semnul tutelar al multiformului Hermes. La Hermes Arcadianul, supranumit uneori și Psyhopompos, mesagerul zeilor, călătorul, călăuzitorul către Hades și paznicul sacru al drumurilor și căilor de acces, trimite în special tensiunea dintre jos și sus, dintre terestru și transcendent, dintre materie și spirit. În oricare dintre aceste căi spre relevarea adevărului suprem în nuntirile cosmogonice sau pur ideatice, Liviu Pendefunda se erijează într-un homo viator, eternul călător și mesager intermundic, prin care se dă relief tentației unificării. De
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]