2,252 matches
-
trei degete. Kobayashi a dat din cap. Gaston oftă adânc. Se simți, brusc, foarte obosit. În locul scenei înspăimântătoare pe care și-o imaginase, i-a găsit pe cei doi bărbați stând de vorbă pașnic. Pe de-o parte se simțea ușurat, pe de altă parte decepționat. Conversația lor părea să se apropie de sfârșit. Endō s-a ridicat și s-a îmbrăcat. Kobayashi i-a întins o umbrelă veche. Endō a tras ușa din sticlă, care nu glisa ușor, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ce faci, Gas? întrebă Endō suspicios. — Kobayashi-san e bătrân. Mă bag eu în apă, explică el zâmbind, în timp ce intra cu picioarele în mlaștină. O, e rece ca gheața... Endō-san, ce căutați? — La rădăcina copacului acela e o cutie, spuse Kobayashi ușurat. Legați-o cu frânghia aceasta și trageți-o afară. Vântul a inceput să bată și mai tare, iar ceața era tot mai deasă. Până și trunchiul cel veștejit era acum învăluit în ceață. Gaton a intrat tot mai mult în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o petrecere la alta, mutîndu-se pe la prieteni și iubiți după cum se ivește ocazia. Of, nu mai știu. Poate că asta le stă În fire oamenilor cu spirit creativ. Cheia se Învîrti În broasca ușii de la intrare, iar eu am răsuflat ușurată. Una era să mă Împrietenesc cu mama iubitului meu și cu totul alta să o ascult plîngîndu-se de ceilalți copii ai ei. Nu eram dispusă să mă confrunt cu așa ceva acum, cînd abia Începusem să le cunosc familia. — Mami! Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
glume pe care nici unul dintre adulți n-ar visa măcar să le priceapă. Fran și Marcus rîd, se ciondănesc și se contrazic, iar eu stau și mă bucur de toate astea, fericită că mă aflu din nou aici, peste măsură de ușurată că prînzurile din casa lor nu s-au schimbat În absența mea, și-mi dau seama că nu am mai rîs atîta de ani de zile. Charlie Încearcă să se alăture conversației noastre, deși e din ce În ce mai acaparat de Sally. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și-a ținut-o strîns, În timp ce Mary s-a retras, ca să ne lase singuri. Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine. Iar eu nu am știut ce să răspund, așa că nu am spus nimic, răsuflînd doar ușurată cînd cineva m-a luat pe sus ca să mă ducă la Încă o ședință foto. Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat Între două vîrste, aproape chel, Într-un costum care se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
minute, sîntem iarăși prietene, iar relația noastră e tot atît de aproape de aceea pe care o au o mamă și fiica sa, pe cît ne Îngăduie rolurile de soacră și noră. Ne Întoarcem la Michael și Dan, care sînt evident ușurați să constate aparent cît de repede ne-am rezolvat diferendele. Și reiese că am venit tocmai la timp, căci nici bine nu ne așezăm, că soneria Îi anunță pe Fran și Marcus (primii noștri invitați). După aceea, toată lumea sosește parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o conversație privată sau e liber orișicine să vi se alăture? — Tocmai spuneam că Andy e foarte chipeș, spun eu În gura mare. — Știu, confirmă ea din cap. E trăsnet, nu? Deși e cam nesimțit. Trish și cu mine răsuflăm ușurate. — O, Doamne, zic, de fapt, spuneam că nu ne vine să credem că vorbește așa cu tine. — Știu. Din ce cauză a murit ultima lui sclavă? De epuizare? E veche poanta, dar, În contextul ăsta, ne face pe amîndouă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Ba sigur că știu. Știu exact cît urăște să intre pe ușă, să vadă că am avut o zi proastă și să aștepte să-mi vărs nervii pe el. Același lucru Îmi spune și că e nespus de fericit și ușurat cînd am avut o zi bună, cînd Linda nu a izbutit să-mi invadeze liniștea. Atunci sînt caldă și iubitoare cu soțul meu. Sărmanul meu soț. CÎnd reușim să discutăm lucrurile cu calm, Dan recunoaște că mama lui poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În ultima clipă, apăruse o slujbă care coincidea cu perioada vacanței. Îi părea nespus de rău, dar oferta era atît de generoasă Încît nu putuse refuza. Munca trebuia să treacă pe primul plan. Nu știu sigur cine a fost mai ușurat, noi sau Lisa. Trish și cu mine eram superîncîntate, deși, firește, nu-i puteam spune asta Lisei, cu toate că recunoscuse cu gura ei că lucrurile nu merseseră prea bine În ultima vreme și că probabil va fi mai cîștigată să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
priceapă. — Ei bine, un lucru știm sigur, spune În sfîrșit doctorul, apropiindu-se de colțul de cameră În care stăm. Anume, că plămînii nu-i sînt afectați, precizează el și zîmbește, iar eu, pentru prima dată de la accident, mă simt ușurată. Ușurarea vine din faptul că, brusc, zăresc o luminiță la capătul tunelului, că doctorul acesta, care pînă acum a fost atît de serios și de precaut, găsește nimerit să facă o glumă, ceea ce Înseamnă că e Încrezător, sau măcar optimist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și mînia. Mi-am imaginat că mi-aș urla Întreaga ură, descărcîndu-mi veninul și bucurîndu-mă de expresia șocată de pe chipul ei și de incapacitatea ei de a răspunde. Dar, acum, nu simt nimic din toate astea. SÎnt doar obosită. Și ușurată. Dar mai ales obosită. — Te rog, lasă-mă să-l văd, spune Linda blînd, cu lacrimile curgîndu-i deja pe obraji. Doar atît, să-l văd. Pentru prima dată, chiar mă opresc locului și-o privesc drept În ochi.. — Nu, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
distantă. De Îndată ce Îmi dau seama că el e, inima Începe să-mi bată cu putere. SÎnt emoționată, agitată, am sentimentul că am pierdut ceva, dar și că mai sper. Pentru că, deși știu că s-a terminat și că mă simt ușurată pentru că, În sfîrșit, certurile, ura și atmosfera Îngrozitoare din casă au dispărut, vocea lui Îmi amintește de zilele de Început, cînd eram fericiți, cînd Îl iubeam nespus și, pentru cîteva clipe, mă trezesc că-mi doresc să fi sunat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
spargă pieptul. Știu că o să vadă că e numărul meu și va putea să hotărască dacă să răspundă sau nu. Dar nu răspunde, iar telefonul continuă să sune. În cele din urmă, intră mesageria vocală. Într-un fel, mă simt ușurată. E mai ușor să lași un mesaj decît să vorbești. Iar asta nu Înseamnă neapărat că Dan mă evită. Ca de obicei, mobilul e probabil Îndesat bine Într-un buzunar sau pe fundul unei genți, undeva de unde nu are cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a se lega În felul În care se leagă cînd sîntem doar eu și ei doi. Nu e vorba că Dan nu Îi suferă. A afirmat Întotdeauna că sînt drăguți, dar atmosfera era diferită, cumva prea politicoasă, așa că sînt oarecum ușurată să-i văd fără să fie și el de față. Pe la jumătatea celei de-a doua sticle de vin (pe care trebuie să recunosc că eu și Fran o golim aproape de unele singure), mă ridic să mă duc la toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Întreb eu plină de speranță, În timp ce el Îmi eliberează mîna și se ridică. Știu că e gata de plecare, căci nu mai are nici un motiv să stea. Ar trebui să mă simt vinovată, dar nu reușesc decît să mă simt ușurată. Îmi zîmbește și dă din umeri. Îi zîmbesc și eu trist, știind că răspunsul e nu. Poate cu altă ocazie, Într-alt loc, Într-o altă viață, dar nu acum, nu aici și nu cu mine. 28 Luni dimineață, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fost! — Și, dacă ții musai să știi, continuă ea, mi-am dat seama că avea o aventură, pentru că, În ultima vreme, a fost foarte retrasă. Mă Îngrozea ideea că ar fi putut fi Dan. Oricît de oribil ar suna, sînt ușurată că e vorba de Michael. — Chiar așa ai crezut? Întreb eu șocată. De ce n-ai zis nimic? — Ce-aș fi putut spune? zice ea cu tristețe. M-ai fi urît și pentru că gîndeam asta. Și nu voiam să te pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa în care am zărit un fost discipol. M-am îndreptat, bucuros, spre el, să-l îmbrățișez. Numai că, spre uluirea mea, el s-a grăbit să traverseze strada. Am tras o înjurătură și m-am întors
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare, dimineața mirosea a cenușă și mă întrebam cât va dura astfel. Am simțit, apoi, miros de lapte cald și am răsuflat ușurat. Afară, focul arsese ultimele lemne și ploua peste cenușa caldă... Când am deschis ochii, am observat că stelele se loveau de vârfurile chiparoșilor, dar plouase, într-adevăr... ― Vara e pe sfârșite. Zilele acestea te voi părăsi, Galilei. ― Cum stam întins
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
bat joc de el, chinuindu-l după cum poftesc. M-a surprins latina ei corectă. I-am spus: - Adu-l aici! Va fi cu tine, și o să-l dai în grija cuiva doar atunci când o să te culci cu mine. A părut ușurată, a oftat cu resemnare, a venit lângă mine și a vrut să-și dea jos tunica. - Nu, i-am poruncit, îndepărtând-o cu o mână. Nu vreau să te simți obligată; când o să dorești cu adevărat, eu o să pricep. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Un creștin de rit roman nu poate binecuvânta un arian, dar un tată pe propriul fiu, da, a spus, punându-mi o mână pe cap. M-a ajutat să mă ridic și m-a îmbrățișat. M-am simțit în sfârșit ușurat, ca și cum mi s-ar fi luat o piatră de pe inimă. Casa era curată și răcoroasă; o mică tămâierniță scotea miresmă de iasomie. I l-am prezentat pe Rotari drept viitorul duce de Brescia, și el, devenit neașteptat de vorbăreț, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Locuim prea departe. — Nu mai locuiți În Carlo Alberto? Întrebă Maja. — Nu, ne-am mutat la blocurile-turn din Torrevecchia, tăie scurt Emma. Aproape de Primavalle, adăugă, căci sigur doamna Fioravanti nu auzise vreodată de acel cartier. — O, ce păcat, răsuflă Maja ușurată. Era atât de abilă, Încât dezamăgirea ei părea autentică. Emma nu se lăsă Însă Înșelată. — E mai bine așa. Prefer să nu se atașeze prea mult de colegii lui. Anul viitor Îi schimb școala, aici e prea incomod pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi reproșa la telefon o voce feminină. L-ai distrus deja, nu-ți ajunge? Ce mai vrei de la el? Emma se grăbi să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi atingea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fie iubit, să se bucure de viață și de miezul ei. Prin iunie, când se împlinise bine sorocul celor 40 de zile de când intrase în Augustin, acesta se mișca fericit, îndopându-se în continuare, și toată lumea din mănăstire a răsuflat ușurată, împreună cu Zogru, când Augustin a trecut de cele 40 de zile fatale. Dar abia pe la Crăciun s-au convins călugării c-au stârpit stafia aducătoare de moarte și-au ținut slujbă de mulțumire către bunul Dumnezeu. Între timp, Zogru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
speriat, De frică era să moară. Nică fugea, fugea, fugea, Fugea mâncând pământul, Băieți și ei alergau, Alergau ca vântul. Lângă un păpușoi s-a pus, La țărâna lui Nic-a stat, Până când flăcăii s-au dus Și el a răsuflat ușurat. Apoi în brațele mamei fugi, Ea nu știa ce i se întâmplă. Când lacrimi pe obraji i se ivi, Cu drag ea îl alintă. În următoarea dimineață Părintele la ei veni, Nică nu se spălase pe față, Și de rușine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
că îl cunoșteam, era acel băiat din clasa vecină, acel “râvnit” băiat al școlii. S-shen... Ești puțin surprinsă să mă vezi aici, cu tine, așa i? spuse dezvelindu-și dinții și continuând: Nu sunt aici pentru tine, scumpo! Am răsuflat ușurată, însă după următoarele cuvinte am încremenit: Însă ne vom vedea des. Și se ridică pur și simplu, parcă niciodată nu ne-am fi bătut cu frunze. A început să meargă, pe urmă s-a întors și s-a uitat la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]