2,898 matches
-
o mică victorie a curtoaziei asupra rangului, dar am refuzat țigara. — Îmi dați voie să văd chibriturile? i-a cerut doamna Silsburn cu o voce timidă, aproape de fetiță. — Astea? a întrebat locotenentul, oferindu-i pliculețul de chibrituri. În timp ce eu priveam uimit, doamna examina pliculețul. Pe partea exterioară a cartonașului scria cu litere aurii pe un fond roșu-aprins: „Aceste chibrituri au fost furate din casa lui Bob și a lui Edie Burwick.“ — Ce drăguț! a exclamat doamna Silsburn, clătinând din cap. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mireasă, și pe vizitator, În chip de mire, Îmbrăcat Într-un costum În carouri, de genul celor pe care-l purtau prin anii ’30 gangsterii de la Chicago, cu un trandafir de culoarea sângelui agățat de rever. - Ce-i asta? tresări uimită Mașa. - Viitorul, răspunse cu satisfacție Extraterestrul, pocnind din degete și destinzându-se printr-un căscat. Mașa mai-mai că nu izbucni În plâns. Măritișul, după amara experiență pe care o avusese cu fostu-i soț, o speria din cale-afară. „Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o domnișoară?“ Cuvântul „doar“ sună destul de anapoda, așa că Ippolit fu nevoit să se explice: „După cum v-ați dat seama, nu vreau să vă pun Într-o situație umilitoare, de aceea am și folosit cuvântul «doar» În loc de «Înc㻓. „Gheișa“ Îl privea uimită. Lăbuțele Împreunate sub botul ascuțit Îi confereau un aer de statuetă căzută-n meditație. În mahmureala sa, Subotin o asemănă c-un Buddha. „Prin urmare, doamnă?“, făcu el, privind țintă la cele două șiruri de câte șase mameloane, așezate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
urechi. „Bine bunul meu prieten, cum ai putut comite o asemenea greșeală...? Pe mine m’ai Întrebat? Ai cheltuit bani risipind vremea zadarnic, când acum barăcile puteau fi pe șantier. Ai dimensiunile lor...?” Câteva fracțiuni de secundă Tony Pavone rămase uimit, apoi intuind: Gică Popescu nu a Înțeles prea bine toată povestea, Încercând să precizeze privindu-l direct În ochi. „Îmi pare rău domnule Gică Popescu, se pare, nu am fost suficient de explicit. Beneficiarul nu dorește barăci metalice confecționate În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dai de Înțeles primejdia unei arme de foc, Îmi ordoni să Întorc buzunarele pe dos! În definitiv, cine ești și ce vrei de la mine? Dacă nu execut ordinul, vei folosi arma...!?” Șeful Șantierului Înlemnit, nu scotea o vorbă În timp ce individul uimit, ridică vocea. „Cum, nu mă cunoști...? N’ai auzit de numele meu...?”. Scoase o legitimație vârândui-o sub nas. „Eu sunt Maiorul de miliție, Huzum. Auzindu-mi numele și copii din fașă tremură...!! Trebue să știi, eu sunt feroce poate chiar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Evident. Nu Înainte Însă de-a trece pe la Direcția Materialelor de Construcții pentru a vă emite dispoziția de livrare...! O simplă formalitate...!!” Nu stătu prea mult pe gânduri și alergă la unitatea respectivă arătând repartiția Directorului Comercial care-l privea uimit, Întorcând hârtia pe ambele fețe, parcă neînțelegând despre ce-i vorba. Însfârșit, după ce parcurse rândurile Înscrise În repartiție, Îl studie prelung pe aducătorul ei, oftând. „Imposibil domnule. Această cantitate reprezintă repartiția de carton asfaltat pentru consumul intern pe tot anul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
crede, tu ești Întradevăr...? Tu, medaliat cu medalia “Muncii” pentru munca ta numai cu bune rezultate, să te țină arestat ca pe un borfași de rând...?! Ce timpuri trăim, domnule...? Ai Încredere...! Jur, ori câtă condamnare vei suferi, te aștept...!!” Uimit, pierdut În spațiu, Tony Pavone nu reuși să deschidă gura. Cu ochii În lacrimi intră În biroul Maiorului, exclamând. “Ori câte cuvinte a-și rosti pentru a’mi exprima gratitudinea tot n’ar fi suficiente. Deci, vă spun un cald
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dela intrare În curtea interioară . Nu mică Îi fu mirarea Însă când, În locul persoanei respective, zări venind spre el zâmbind, un tânăr ofițer din garda Lct.Col.Tudose Ion, cunosându-l din percheziția anterioară. Acesta Îi făcu semn să se apropie. Uimit, Tony Pavone stătu În expectativă. Taximetrul se afla la o mică distanță. Se răsgândi totuși...! De cine putea să aibă teamă când el se afla sub protecția Colonelului de Securitate Gerard de care tremura de frică și cele mai zeloase
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pe când Sammler ar fi trebuit să ocolească autobuzul, mergea cu el mai des ca niciodată. Hoțul avea ruta sa și se Îmbrăca anume pentru călătorie, pentru muncă. Mereu Înveșmântat minunat. Domnul Sammler fusese la un moment dat surprins, dar nu uimit, să observe că poartă un singur cercel de aur. Fusese prea mult ca să mai țină asta În sine și pentru prima dată menționă lui Margotte, nepoata și proprietăreasa sa, și Shulei, fiica sa, faptul că acest hoț de buzunare arătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și te-am văzut așezat pe ea, mi-am zis: „Acolo sunt banii!“. Eram aproape sigură. Așa că după ce ai plecat, m-am Întors și am desfăcut-o și era umplută - umplută cu bani. Ai crede așa ceva despre vărul Elya? Sunt uimită de el. Nu Îmi venea să cred. Perna era capitonată cu pachete de hârtii de o sută de dolari. Banii erau umplutura. — Dumnezeule. — Nu i-am numărat, spuse ea. — Nu accept să mă minți. — Foarte bine, i-am numărat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
că aș fi mai puțin excentrică și aș avea și eu o șansă să fiu cu cineva. — Ca Govinda Lal. — Da, de ce nu? M-am făcut pe cât am putut de interesantă cu mijloacele pe care le am. Tatăl ei rămase uimit de replică. Excentrică? Prin urmare era conștientă de cum este. Exista un grad de discernământ În ce făcea. Peruca, căutatul prin gunoaie, plasele de cumpărături, toate erau Într-o oarecare măsură intenționate. Asta voia să spună? Fascinant! — Și cred, spunea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Sheba s-a aplecat spre mine zâmbind, cu mâna pâlnie la ureche: — Scuze, Barbara, ce-ai spus? — Ziceam dacă îți trimiți copiii la școli private? S-a lăsat tăcerea. — Așa e, nu? Bangs, Elaine și Michael se uitau la mine, uimiți. Și apoi toți trei au zâmbit atotștiutori. La momentul repsectiv, toți cei din colectiv știau despre cei doi copii ai Shebei că se duc la școli private - profesoara de franceză Linda Preel o spusese la toată lumea încă de la începutul semestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ea, iar asta dura de ceva timp. Ea îl încurajase sau, cel puțin, nu reușise să-l descurajeze. Acum avea să i-o declare și ea - pentru că nu se putea gândi la o altă reacție posibilă - avea să se arate uimită și indignată. — Pentru ce voiai să mă vezi? l-a întrebat. Știi, Steven, dacă vrei să vorbești cu mine, poți să vorbești cât sunt la școală. Și a început să meargă repede, lângă bicicletă. Connolly tropăia ca să țină pasul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nou goală în fața unui străin. Dar am uitat cât de înnebunitor e să te expui... să fii puțin speriat. Când m-a sărutat Steven, mi-am adus dintr-odată aminte de toate astea. Acea, cum să-i spun, exaltare. Eram uimită cum de putusem să trăiesc fără asta în toți acești ani. Trebuie să fi fost o scenă destul de comică - micul pretendent ridicându-se pe vârfuri ca să ajungă la doamna lui de vârstă mijlocie, bicicleta căzând la pământ. Dar elementul burlesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
o anecdotă, ea punea o palmă grea pe genunchiul lui Richard, ca și cum l-ar fi consolat pentru soarta ingrată de a nu fi Sfântul Ronald. — Crezi că mama ta mă va accepta? am întrebat-o pe Sheba. — Poftim? Sheba părea uimită. O, nu-ți face griji. Abia dacă te va vedea. Va fi mult prea ocupată să se ia de mine. „Căsuța“ doamnei Taylor în suburbiile Peebles-ului era de fapt un conac în stil georgian, cu câțiva acri de pământ în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
spui lui Richard că ai de lucru în atelier când nu ai, a zis. Apoi s-a uitat spre mine. Scuze pentru toate astea, Barbara. Probleme de familie. Mai vrei o ceașcă de ceai? Sheba s-a smucit spre fața uimită a doamnei Taylor. Arăta amenințător cu degetul: — Nu, a țipat ea. Nu. N-o să accept asta, mamă. E foarte frumos din partea ta că ai avut grijă de Polly și mă bucur că ai dezvoltat acest interes nou în binele nepoatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cineva strigă speriat: Șase, șase... vine grăsanca! I-am dat drumul din strânsoare și întinzându-i mâna, l-am ajutat să se ridice. Eu sunt coșmarul tău de azi dacă n-o să ne înțelegem... Cine ești mă, țigane? întrebă pedagoga uimită. Sunt un ghinionist, i-am răspuns și ca răsplată am primit o palmă peste obraz. Sper că a fost o întâmplare, i-am zis scrâșnind din dinți și abținându-mă cu greu să nu-i întorc palma. E ultima oară
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fac eu pe acest cîine turbat pe care-l urmăresc să mi se gudure la picioare, dînd din coadă, atunci cînd și unde se așteaptă mai puțin. — A doua oară astăzi! O zi plină de coincidențe. SÎnt pur și simplu uimită Dar mie nu mi se părea deloc așa. — SÎnt uluit de-a dreptul, continuă el. Mi-am zis eu că o să adulmeci tu locul ăsta la momentul potrivit, dară nu sta acolo... ia loc. — Dar de ce nu mi-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
căpăcelul vizorului. Nici nu-i de mirare că i-a trebuit atîta timp să ajungă la ușă dacă ne gîndim la ce oră matinală am sunat. A scos lanțul În grabă, a rotit minerul și a deschis ușa larg. Rămase uimită, așa cum prevăzusem. — Ce vi s-a Întîmplat? Încă e devreme... — Ei, Camelia. Mă lași să mă spăl pe față? Bine că nu se zăreau pantofi bărbătești la intrare. Își prinsese părul Într-un fileu și era Îmbrăcată În ceva matlasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mine întâia dată, când ai întors capul, întâmplător, și ne-am privit în ochi, mi-ai spus abia șoptit, sugrumat de emoție: „Am impresia că vă cunosc de undeva! Mi te adresaseși politicos, la persoana a doua plural, dar eu, uimită, ca de-o străfulgerare, deschizând arcul vorbirii, abia putui murmura: Și eu! Te-am mai văzut undeva...Nu știu. Te tutuiam ca pe o veche cunoștință. În secunda următoare mi-ai prins palma mâinii drepte, mi-ai strâns-o într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor în verde și stâlpii susținători din lemn, le privii uimit: erau nemișcate, cele două becuri tremurau, în adierea ușoară a serii, lumini înșelătoare, că în jurul capetelor celor trei femei se iviră aureole, ca altădată pe frunțile trimiselor lui Dumnezeu. În noaptea aceea dormii pe canapeaua largă din salonul casei învățătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cum e cancerul pentru organism”, numai că “în economie el poate fi stârpit printr-o operație drastică, fără bisturiu nu se face nimic!” îi preciza acesta. „Bisturiul” interveni în vara acelui an - în august - și domnul Pavel rămase din nou uimit, neînțelegând nici de data asta ceva. Acum era în oraș, la obișnuita lui plimbare din centru. - Este insuportabil! vorbi, în timp ce înconjura, plimbându-se, circulara grădiniță din centru, și-și scoase din buzunarul pantalonului alb o batistă cu care, despăturind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce se ivise dar și pentru a-mi mărturisi satisfacția cu privire la rezultatul consultului medical, cu gândul mai mult la tatăl ei care mă rugase, îngrijorat, pentru acest serviciu. - Bine că ești sănătoasă! Ea zâmbi: - Știam că n-am nimic. Rămăsei uimit: - Cum adică? Și tatăl tău era atât de îngrijorat pentru tine! - De asta e tată! zâmbi din nou, vădit măgulită de invocata grijă paternă. - Nu înțeleg... Atunci pentru ce? întrebai, profitând de pauza vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de înșelătoare învieri. Se iscau în acest răstimp după-amiezi în care mă retrăgeam în compania doamnei Pavel și atunci - așa cum nu se întâmplase nicicând înainte - găsea în mine pe cel mai docil, dar cu timpul și cel mai devotat și uimit ascultător al povestirilor ei, deoarece abia în acele după-amiezi și înserări, darul ce-l avea al confabulării, atât încât să-mi anime uimirea, îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca înainte plăsmuirile (cuvânt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre împărățiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spre împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de întâmplări trăite, auzite, născocite, căci totuna erau. Povestind, vocea ei întinerea și ochii săi sclipeau cum probabil îi străluciseră în tinerețe, dar ca să dea crezare spuselor ei, când păream prea uimit, invoca drept martor autoritatea domnului Pavel, care fusese - afirma - de față la multe din cele dezgropate și readuse prezentului și în adevăr niciodată nu se întâmpla ca domnul Pavel să o contrazică. Se treceau astfel după-amiezi fără noimă; se adăugau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]