27,233 matches
-
siguranță, din cele pe care ți le dă rutina. Rutina înseamnă permanență. Final previzibil. Linie dreaptă, scutită de viraje bruște. David urăște virajele bruște. Cu toate acestea, undeva, în buzunarul cel mai mic al genții care i se bălăngăne pe umăr se ascunde, nebănuit, un stick. Stick-ul. Profund destabilizator. Cheiasoluțiahaosul. Până acum, David a gândit, întotdeauna, în probleme și soluții. În dualități. Ce se întâmplă însă dacă problema și soluția se confundă? Ce se întâmplă dacă răspunsul generează, la rândul lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
tălpile mângâiate de lavandă și trupul încins, parcă, într-o mătase grea, care o arde până la os, până când rămâne numai ea, numai suflet, în pâcla subțire a nopții care mijește a ziuă. El era. Omul ușor adus de spate, cu umeri lați și barbă nerasă, îmbrăcat ca în urmă cu douăzeci de ani. Ochii lui nu se în dreaptă spre geam. Poate și el o simte pe ea, acolo, pentru prima oară adevărată, vie, reală, la capătul atâtor nopți în care
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
acolo, pentru prima oară adevărată, vie, reală, la capătul atâtor nopți în care marea i-a sunat, poate, a gene de femeie tânără care alunecă, ușor, peste el, peste pleoapă. Brusc, Dominique se îndepărtează de fereastră. Poate că necunoscutul cu umeri lați va trece pe lângă poarta lor (s-a obișnuit să-l includă și pe Alexandre într-un plural care nu vorbește, în fond, decât despre faptul că ea, Dominique, nu mai există în afara tandemului pe care-l formează cu copilul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu va suna. Nu-și va lăsa dege tele grele pe clanță. O vreme, privește disperată cum puterea gândului ei ajunge, tentacular, până la el, cum îi descleștează degetele care stau să o cheme, printr-o bătaie la ușă, până la el. Umerii aduși se înde părtează. Dominique se întoarce în așternutul de culoarea păpădiei și-și trage plapuma până sub bărbie, până sub ochi, până la rădăcina frunții. A fost un vis, își spune, și închide ochii, legănată de min ciuna din care
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
redesenează febril interioarele saloanelor de pe Thule. Pe urmă însă, țărmul îl cheamă din nou, așa cum îl che mase, odinioară, Nordul. Așteaptă. Pe urmă, încearcă iar. Fiecare coborâre îl arde ca o întoarcere în Infern. Îi pune câte cinci ani pe umeri. Îl aduce de spate. Îi vălurește pielea de pe gât. Îi încărunțește barba din ce în ce mai neîngrijită. Orașele, toate, sunt fierbinți ca niște cazane din care iese smolit și singur. Ochii îi scapără însă, din nou, ca la 20 de ani. Ceasloave după
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care-l sileam, uneori, să-și dezdoaie încheieturile amorțite ca să mă primească și pe mine stivuind dedesubt atlase botanice înțesate de schițe în peniță („Ale tale?“ o întrebam pe Lea, „Nu știu, nu-mi mai aduc aminte“, dădea ea din umeri). Pernele turcești de pe jos, din bibliotecă, surorile rotunde ale covorului neobișnuit de mic și de pătrat, cu fir gros, aspru și gros. În sfârșit, patul strămătușii, înspăimân tător nu atât din pricina nopții de demult, petrecută dincolo de draperiile lui (în timp
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ochi de geam, aproape că a simțit parfum de portocală ridicându-i-se până la nări, la început suav, pe urmă din ce în ce mai pregnant, mai definit. Automat și-a dus încheietura mâinii la nas. Nu, nu venea de-acolo. A ridicat din umeri și a plecat mai departe. Alte săli, alți obraji pergamentoși gălbejiți de timp. S-a întors însă a doua zi. Aceeași liniște răcoroasă, aceleași planuri ale lui Juan de Herrera, aceeași Andaluzie întinsă până în Lumea Nouă, aceiași cai care se
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
linii de tramvai. Pe Alexandre l-au trezit când era bine trecut de miezul nopții, cu o stranie senzație de familiaritate, de amintire care i se furișa în nări și-i deschidea, cu atingere înmiresmată, pleoapele. — Simți? Și a atins umărul pistruiat al fetei cu ochii galbeni, care se făcea că doarme lângă el. Numai că ea s-a întors pe partea cealaltă și l-a lăsat singur, în întuneric, învârtind o șuviță roșcată pe degetul arătător și minunându-se, deodată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Ce nu ți-am spus niciodată e că te-am simțit mereu acolo, în mijlocul tatonărilor care ar fi trebuit să fie ale tale, și nu ale mele, că și acum știu că mâna ta e gata să se așeze pe umărul meu, că aș da orice să pot să-ți spun o poveste frumoasă, cu safire adevărate și cu o mamă cum au toți oamenii. Lea nu a dus nimic la capăt, în toată viața ei. Asta i-am auzit spunând
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
am lămurit buștean, nu? Așa aș vrea să știu să-ți spun mai multe, să fac să-ți fie mai ușor, mai frumos, mai mult... Bref... Dacă ești aici, aici în casă, aici aproape, în spatele tău, pune-mi mâna pe umăr acum, coboară din pod, din nori, de unde ești și vino. ... 53. eu. noi. noi ...nici un rid. Nici unul. Piele fără cute și umeri negârbovi. Și tu. Cu gene grele de plâns și pași iuți de copil tropăitor. Ești obosită, știu. Și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
frumos, mai mult... Bref... Dacă ești aici, aici în casă, aici aproape, în spatele tău, pune-mi mâna pe umăr acum, coboară din pod, din nori, de unde ești și vino. ... 53. eu. noi. noi ...nici un rid. Nici unul. Piele fără cute și umeri negârbovi. Și tu. Cu gene grele de plâns și pași iuți de copil tropăitor. Ești obosită, știu. Și îți ții cotul îndoit sub cap, ca ieri-noapte, ca acum două nopți, ca acum zece dimineți și patru sute patruzeci și patru de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cretă colorată și plâng de-acum de mă zgudui și „ce s-a întâmplat? ce ai?“ și șoapta din hohot să nu trezim Copilul Copilul care doarme Și „Nimic“ spun „nimic cred că am visat“ Și palma ta caldă Pe umărul meu Miroși a „Ai visat ți a fost frig“ Mi-a fost frig Mi-a fost frig „Vino“ Vin Mi-a fost frig Copilul clipește și mă tem să nu-i intre frigul pe sub pleoape În vis Să-i fie
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
provenea dintr-un motiv aparte. Și prea bună prietenă îi era ca să-l lase să se frămînte singur. Dacă întrebările mele te stînjenesc, spune-mi, Lupino. Dacă îți răscolesc vreo durere ascunsă, nu mă lăsa s-o fac. Dar dacă umărul unui prieten de nădejde îți poate fi de ajutor, atunci lasă-mă să te ajut. Te voi asculta așa cum m-ai ascultat și tu, de-atîtea ori, cînd am avut necazuri. Poate am să știu să te ajut cu vreun sfat
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
oară; că, de data aceasta, avea de dat socoteală pentru tot ce urma să întreprindă... Conștientiză atunci, pentru prima dată în viață, ce înseamnă cu adevărat să fii responsabil pentru faptele tale. Se scutură, îngrozit de povara ce-i apăsa umerii, și se întrebă dacă era, cu adevărat, pregătit pentru ce urma să facă. Dar unul a fost Lupino între lupi. Nu degeaba îl invidiau unii și-l iubeau alții; nu degeaba îl încurajase Arus, pe deplin încrezător în forța și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a întîlnit privirea. Bună dimineața, ariciule! Asta a fost tot. Într-o singură secundă, ariciul s-a strîns ghem și s-a rostogolit în viteză de pe piatra pe care stătuse pînă atunci. "Altul care dispare", își spuse Lupino, ridicînd din umeri. Nu era deloc convins că un arici i-ar putea furniza informații prețioase, dar, cum nu avea nici un punct de la care să pornească, hotărîse să încerce peste tot. Bună dimineața, broscuțo! Piticania bulbucat-pistruiată se făcu nevăzută printre algele bălții. Ce
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se poată împotrivi, toate i se dezvăluiau acum, încît nu găsea putere să înainteze. Lupino i se alătură, intuindu-i emoția. Simțea nevoia să-l sprijine, să-l aline. Sîntem împreună acum și ce vom avea de înfruntat, vom înfrunta umăr la umăr. Trecutul ne aparține; nu-l putem înstrăina, și nici uita. Sînt convins că nici nu-ți dorești. Dar, de această dată, avem forța să nu-l lăsăm să ne lovească din nou. În pofida a tot ce a fost
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
împotrivi, toate i se dezvăluiau acum, încît nu găsea putere să înainteze. Lupino i se alătură, intuindu-i emoția. Simțea nevoia să-l sprijine, să-l aline. Sîntem împreună acum și ce vom avea de înfruntat, vom înfrunta umăr la umăr. Trecutul ne aparține; nu-l putem înstrăina, și nici uita. Sînt convins că nici nu-ți dorești. Dar, de această dată, avem forța să nu-l lăsăm să ne lovească din nou. În pofida a tot ce a fost, sînt lîngă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la îndemână: un individ este mult prea fragil ca să poarte o sarcină augmentată generații de-a rândul, secole și milenii. Unul nu este cât toți care au fost, dacă nu coboară în rând cu ei, prin moarte, pentru a pune umărul exact cât este în stare, conform legii, adică legăturii cu precursorii. Astfel, iubirea îl scoate din timp. Ceva ce nu mai ține de voința lui îl cheamă în neființă. Prea marea fericire este semnul: când ea îi umple sufletul, moartea
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
șeful de la Cadre, pe când eu știu regula prea bine: - Mucles!), n-o așteaptă copiii acasă, e plină de entuziasm și dornică de afirmare. Noi (adică și el, nu?), noi, ăștia, bătrânii care am pornit de la cota zero, care am pus umărul și am înălțat fabrica, am șurubărit alături de specialiștii nemți, ei bine! noi trebuie să facem loc și la alții. Să se învețe și ei cu greul, să simtă și ei povara răspunderii! Cum altfel să crești, să te maturizezi și
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
mai democratic, comunicând, adică, direct cu masele. Cum spuneam, bat în ușă și intru fără să mai aștept. Știam lecția! Fac vreo câțiva pași către biroul lui și mă opresc. Stă aplecat peste masă, revărsat cu totul, cu pieptul, cu umerii și mâinile. Citește mișcându-și ușor buzele, iar din când în când bate cu un capac de stilou în blatul de sticlă al mesei. Pentru orice eventualitate, mă înarmez cu răbdare. Am timp să studiez încăperea în cele mai mici
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
pe muchie, fusese înlocuită cu altă nevastă. Nu ar fi putut să spună a cui, dar, judecând după felul în care arăta, putea fi, fără îndoială, nevasta cuiva de mai bine de treizeci de ani. O scutură ușurel de un umăr și o întoarse cu fața către el. — Ce-i? se răsti ea, vădit enervată de intervenția lui și cu o figură boțită de somn și de ani. Cred că e vorba de o confuzie la mijloc... — Uite care-i chestia
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
profesor universitar de latină, își privi colegii de compartiment. O mămăiță, la vreo șaptezeci de ani, cu un nas acvilin și o pereche de ochelari fără rame. O subțirică, ea, și-un negricios, el, tinerei și tăcuți, priponiți unul lângă umărul celuilalt, ținându-se de mână. Lângă el, în dreapta, un tip înalt, cu barbă, mirosind puternic a săpun. Che Guevara întreg. Asemănarea i se păru atât de izbitoare, că-i veni greu să nu caște ochii ca să-l studieze cu maximă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
din ziua de azi... Profesorul de latină se sperie. Iar începea tirada. Mămă ița se pornise iar... Poate ar trebui să-i întrebăm? zise el timid și în grabă. Mămăița nu așteptă a doua invitație. Îl scutură pe tânăr de umăr. — Maică, da’ voi unde trebuie să ajungeți? Că mai e nițel și ajungem la Alba Iulia. Tânărul nu păru deranjat de intervenție. Dar nici nu mișcă. — Maică, reluă mămăița uitându-se fix, da’ ce mai dorm... — Să nu fi pățit
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
reluă mămăița uitându-se fix, da’ ce mai dorm... — Să nu fi pățit ceva..., zise el și simți o mare emoție în stomac. Păi ce să pățească, ferească Dumnezeu? Nu îndrăzni să spună ce gândea. Mămăița iar se înfipsese în umărul tânărului. — Alo? Alo? Unde tre’ să ajungeți? Nici o mișcare. — Hai că sunt ceva! se enervă mămăița. Da’ cum să dormi, mamă, în halu’ ăsta? Ce? Sunt singuri pe lume? — Singuri sau nu, nu i a bună..., își făcu el curaj
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ochelarii pe jos. Se repezi după ei, ca un liliac pălit în urechi, dar se dovedi un gest nepotrivit. Trenul scârțâi și frână brusc. Se trezi aruncat în brațele lui Che Guevara. Îl bufni cu putere în piept cu un umăr, după care i se scurse în brațe ca un copil coborând dintr-un corcoduș. Che Guevara îl privea fix, cu o demnitate vecină cu nebunia. Profesorul Leahu înțepeni de rușine. Stătea moale în brațele lui Che Guevara, cu ochii mijiți
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]