1,694 matches
-
provin trei fibule și alte obiecte mărunte. Așezarea se află pe valea Rotbavului, la aproximativ 4 km în amonte de vărsarea acestuia în Hârtibaci. Pe un promontoriu ce domină satul dinspre SE, se află în ruină vechea biserică numită biserica ungurească. Biserica „Cuvioasa Paraschiva”
Țichindeal, Sibiu () [Corola-website/Science/301750_a_303079]
-
descrie că întâmplate în anii 1848-1849. Potrivit celor scrise de părintele protopop Ion Moga, în Ținutul Halmagiului, revoluția a început în 23 octombrie 1848, când la Halmagel, clopotele s-au auzit sunând , în dunga " . Ținutul a fost invadat de trupe ungurești sub comanda maiorului Gaal. Timp de patru zile au incendiat satele din jurul Halmagiului ...
Brotuna, Hunedoara () [Corola-website/Science/300540_a_301869]
-
familia cnezială din Fărcădinul de Jos. "Fărcădinenii cu "domni" pe vremuri poartă pălăriuța mică obișnuită. Sunt mai mult nemeși în cele două sate, familii românești de frunte din vremurile stăpânirii muntene sau ale județelor românești... ei au nume cu răsunetul unguresc, apucături mandre în salut și vorba, constiinta unei superiorități, adevărate, ei poartă pălării cu marginile mari răstoarse și uneori își sucesc cavalerește, în sforicele lungi, dîrze, mustățile negre." Baronul [Vasile] Nopcsa [Nopcea] se trage dintr-o străveche familie română. De
Fărcădin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300547_a_301876]
-
au fost lichidate. Represaliile la adresa românilor participanți la revoluție nu s-au lăsat mult așteptate. În data de 22 februarie 1849 unitățile nobilimii maghiare au pornit din Aluniș îndreptându-se spre satele din apropiere. Conform cronicarului vremii, Ștefan Branea, armatele ungurești au atacat satele Rușii Munți, Morăreni, Maiorești și Dumbrava, omorând orice locuitor întâlnit în cale. Numărul exact al victemelor nu este cunoscut până în prezent. Speriați de crimele înfăptuite de armatele ungurești, dar și de jaful general al militarilor, populația celor
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
satele din apropiere. Conform cronicarului vremii, Ștefan Branea, armatele ungurești au atacat satele Rușii Munți, Morăreni, Maiorești și Dumbrava, omorând orice locuitor întâlnit în cale. Numărul exact al victemelor nu este cunoscut până în prezent. Speriați de crimele înfăptuite de armatele ungurești, dar și de jaful general al militarilor, populația celor 4 sate s-a refugiat prin pădurile din împrejurimi. În ziua următoare represiunile și crimele împotriva populației românești au continuat. Populația ascunsă în pădurile de pe Valea Fiscăului a fost măcelărita. Conform
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
Cacova Ierii, Câmpeni, Căpușul de Câmpie, Cârcedea, Ceagz, Ceanul Deșert, Ceanul Mare, Certegea, Cheța, Chiend, Chimitelnicul de Câmpie, Cicău, Cioara de Sus, Ciugudul de Jos, Ciugudul de Sus, Ciurila, Coc, Comițig, Copand, Cornești, Cristiș, Cucerdea, Dateș, Decea, Dileul Român, Dileul Unguresc, Dumbrău, Feldioara-Războieni, Feneșel, Filea de Sus, Filea de Jos, Ghiriș-Arieș, Ghiriș-Sâncraiu, Grebenișul de Câmpie, Grind, Grind-Cristur, Hădărău, Hărastăș, Hășdate, Hăsmaș, Hidiș, Iara de Jos, Iclandul Mare, Iclănzel, Indol, Inoc, Lechința de Mureș, Lita Română, Lita Ungurească, Ludoșul de Mureș, Luna
Județul Turda (interbelic) () [Corola-website/Science/300648_a_301977]
-
Decea, Dileul Român, Dileul Unguresc, Dumbrău, Feldioara-Războieni, Feneșel, Filea de Sus, Filea de Jos, Ghiriș-Arieș, Ghiriș-Sâncraiu, Grebenișul de Câmpie, Grind, Grind-Cristur, Hădărău, Hărastăș, Hășdate, Hăsmaș, Hidiș, Iara de Jos, Iclandul Mare, Iclănzel, Indol, Inoc, Lechința de Mureș, Lita Română, Lita Ungurească, Ludoșul de Mureș, Luna de Arieș, Lunca, Lupșa, Măgura, Măhaciu, Micuș, Miheșul de Câmpie, Mischiu, Moldovenești, Muerău, Muncel, Muntele Băișoarei, Neagra, Oarba de Mureș, Ocolișul Mare, Ocolișul Mic, Ormeniș, Oroiul de Câmpie, Petea de Câmpie, Petridul de Jos, Petridul de
Județul Turda (interbelic) () [Corola-website/Science/300648_a_301977]
-
Runc, Săcalul de Câmpie, Săcel, Sălciua de Jos, Sălciua de Sus, Sălicea, Săliște, Sând, Sângeorgiu, Sânger de Câmpie, Sâniacob, Sânmarghita, Sânmartinul Deșert, Sânmartinul Sărat, Sânmihaiul de Jos, Sânmihaiul de Sus, Sartăș, Sasavința, Șăulia, Șăușa de Câmpie, Săvădisla, Scărișoara, Șchiopi, Silvașul Unguresc, Surduc, Șuțu, Tăureni, Țicud, Trăscău, Tritul de Jos, Tritul de Sus, Tur, Urca, Vaidasig, Vaidei de Câmpie, Velcheriul de Câmpie, Vereșmort, Vidolm, Vidra de Jos, Vidra de Sus, Vințul de Sus, Zău. Între 1918-1925 aceste comune rurale au aparținut administrativ
Județul Turda (interbelic) () [Corola-website/Science/300648_a_301977]
-
populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Așadar populația predominantă este cea română. În satul Pustiana populația este constituită în mare parte din maghiari și ceangăi, care au format însă familii și în celelalte sate ale comunei, dovadă fiind existența numelor ungurești românizate din aceste sate: Barna, Buhosu, Beța, Biea, Ciceu, Comârlău, Coșa, Ereș, Ferenț, Laslău,Piștea,Sandur, Timaru, etc. La sfârșitul secolului al XIX-lea. comuna purta numele de "Băhnășeni", făcea parte din plasa Tazlăul de Sus a județului Bacău și
Comuna Pârjol, Bacău () [Corola-website/Science/300691_a_302020]
-
Unire din 1918 de la Alba Iulia. Nu se știe cum și unde au dispărut aceste steaguri istorice. Casa parohială din Livadia de Câmp a fost cumpărată în anul 1908 de la Dencișor Petru, prin intermediul consilierului Dâlja Petru, cu 1600 de Zloți ungurești. Până în anii 1960-70 cărțile bisericești de cântări - în strană - erau scrise în românește, dar cu litere slavone (cunoscute de cantori). Aceste cărți au existat în biserică până în ultimul deceniu. În prezent noile cărți sunt tipărite cu caractere latine. Despre biserica
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
fel și pentru cămașă de corp folosită în cursul iarnii. Mai târziu (primele decenii a secolului XX ) au pătruns din comerț cămăși confecționate numai din ,jolj”-bumbac. Peste poale și cămașe (partea de jos) purtau rochie largă colorată (după portul unguresc), iar mai târziu la tinere au apărut și ,laibăre” (veste) din mătase. Aceste laibăre, în trecut, erau confecționate din materiale plușate (la vârstnice) și se încheiau cu nasturi sau cu ,copcii”. Femeile purtau peste rochie în față șorțuri (cătrințe) prinse
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
fost folosită până în preajma celui de-al II-lea război mondial. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului în zilele de sărbătoare bărbații purtau cizme cu tureatcă înaltă pe picior, bine lustruite ,ca la armată” (se pare că era influența ungurească). În aceași perioadă apar la bărbați bocancii din piele. În secolele trecute femeile au purtat opinci care treptat au fost înlocuite la începutul secolului cu ghete de piele și pantofi (vezi fotografiile cu portul). Podoabele Femeile purtau podoabe: - la gât
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Petru Ponoran descrie în „Jurnalul" lui un eveniment demn de semnalat în istoria satului, povestit de socrul său Unguraș Lascu (fapt relatat și de un alt vecin Petru Unguraș, ambii bătrâni). Ei povesteau că în anul revoluției de la 1848, armata ungurească a fost trimisă în aceste sate (inclusiv în Livadia) care se răsculaseră ,să restabilească ordinea și să pedepsească pe românii răsculați din sate. Ei povesteau că foarte mulți țărani din fiecare sat au fost spânzurați la marginea satelor pentru ai
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
acolo existând cazarma regimentului de infanterie) și atunci a venit repede acasă în Livadia ca să-și protejeze consăteni, el cunoscând bine ofițerii regimentului. A sosit înaintea armatei maghiare și a pus pe săteni în cunoștință cu ce intenționau autoritățile militare ungurești . Profesorul a sfătuit pe oamenii din comună să coacă multă pâine de câte 1kg și de 1/2 kg ; au tăiat doi boi, i-au fript în frigare (cum au fost sfătuiți) au adus două butoaie cu vin și au
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
capul satului" la intrarea în sat dinspre Pui (în vârful colnicului). Atunci era în acel loc o salcie mare (îi zicea Salcia lui Mihai Lupșa), sub acea salcie s-au așezat cu pâinea, carnea și vinul. Când a sosit armata ungurească au dat la fiecare soldat ,gradat și ofițer câte o pâine, o bucată de carne și o cană cu vin; armata a trecut în ordine fără să facă nici o stricăciune în comună. Căpitanul a fost găzduit la profesor acasă, unde
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
armata austro-ungară, pe toate fronturile din Italia până în Rusia, dar mai ales pe teritoriile fostei Jugoslavii și Albanii. Dar aceștia au mai luptat și după Marea Unire în cadrul armatei României Mari; au participat la campania din Ungaria, pentru înăbușirea revoluției ungurești bolșevice a lui Bela Kuhn, trupele române ajungând până la Budapesta (între 8.04 1919 până în noiembrie 1921). Mulți săteni au ajuns în Budapesta ca luptători în Armata Română. Iată pe sătenii din Livadia căzuți pe câmpul de luptă (marea majoritate
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Lascu, Păluț, Iordan, Ștefan, Mihai, Jiga (Sigismund), Iosif, Silviu, Valer. • Femei: Eva, Maria (foarte frecvent), Anica, Anișoara (Ana), Ilișca, Cristuța, Treja, Mălicuța. De la mijlocul sec. XX acestea au dispărut în cea mai mare parte (multe din ele au o formulare ungurească). După anii 1950-1960-1970 vechile nume de botez dispar cu totul, apărând altele „moderne" cu folosință în diferite părții ale țării: • Alina, Gabi, Doina, Eli, Neli, Simona, etc. • Daniel, Gabriel, Silviu, Dan, Sorin, s-a păstrat Neluțu, Marius. Astfel că deceniile
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
preoții nu se știe câtă pregătire intelectuală aveau, dar prin biserică au păstrat flacăra neamului românesc în acele timpuri. 3) La începutul sec. XX este cunoscut notarul Cincora Ioan, ridicat din rândul sătenilor, la început ca funcționar în aparatul administrativ unguresc, iar apoi după Unirea din 1918 și în administrația română. În prima jumătate a secolului XX, fii acestuia au avut pregătire universitară. Cincora Ion (Nițu) medic, la început student la Facultatea de Medicină din Cluj, de unde a fost exmatriculat (pentru
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
după colectivizare, a fost numit contabil la C.A.P.-ului, slujbă de care s-a achitat cu multă conștițiozitate timp de un an. Prima inițiere în probleme administrative a făcut-o în limba maghiară scris și vorbit, la cancelaria notarială ungurească în anii dinaintea primului război mondial, când s-a specializat sub îndrumarea unchiului său notarul Cincora Ioan, notar atât în timpul administrației maghiare cât și în acea românească după Marea Unire. Școala de cantor a făcut-o la Lugoj pe lângă episcopia
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
timpului și vitregia nemurilor, așa cum relatează și ep. Bandulovic, catolicii din Trotuș s-au împuținat și nu se mai respecta acest drept din bătrâni. Vatra veche a târgului a fost, după relația ep. Bandulovic, mai spre răsărit cu o milă ungurească, unde el a mai văzut fragmente din zidurile vechii bisericii catolice, dar rămâne fără răspuns întrebarea dacă vatra actuală a Târgului Trotuș este aceeași cu aceea care a fost pe vremea ep. Bandulovic. Cercetările arheologice nu au descoperit încă ruinele
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
toți preoții. la 18 februarie 1518, la Trotuș. Episopia cuprindea Muntenia toată, Moldova până la Trotuș, Țara Bârsei și părțile din secuime, până în dreptul Trotușului. După cum a dovedit Pr. Carol Auner, deși documentul este înserat în colecția Hurmuzaky, este o plăsmuire ungurească și nu rezistă la critica istorică, pentru că Episcopia Milcoviei nu s-a întins niciodată peste munți, în Țara Bârsei, iar documentele istorice nu ne arată precis cât s-a întins, în sus, în Moldova; cu cât mai puțin nu cunoaște
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
figurează și Satu-Nou. În 1518 se desfășoară un proces între locuitorii din Satu-Nou cu cei din Ghinda și Dorolea pentru drepturile asupra unor terenuri, proces ce se extinde pe mai mulți ani. Satul a purtat și numele de "Uifalău" (de la ungurescul Újfalu). Există și versiunea că o parte a locuitorilor din Satu Nou ar fi urmași ai locuitorilor vechii cetăți Rodna, retrași în această parte în urmă măcelului provocat de năvălirea tătarilor din 1241. După molima de ciumă de la începutul secolului
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
Nimigea de Jos, mai demult "Nimigea Ungurească", (în , în , în dialectul săsesc "Nindref", în ) este satul de reședință al comunei Nimigea din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Conform Recensământul din 1930 în sat erau 234 de locuitori care se declaraseră isreliți. în luna Mai a anului 1944 evreii
Nimigea de Jos, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300885_a_302214]
-
cu numele în maghiară Nemige acesta s-a schimbat în : "Nemege Inferior" în 1392 datorită scrierii în limba latină, "Nemegye" în 1468 (făcându-se referire și la Nimigea Românească), "Zaaznemege" în 1505 deși nu locuiau sași, "Magyarnemegye" în 1530, "Nimigea Ungurească" în 1918 și în "Nimigea de jos" 2000. Satul Nimigea de jos se află la 47°15′12″N și 24°18′3″E. Satul Nimigea de jos este întins de pe malul sudic al Someșului, până la dealurile Năsăudului. Deși este
Nimigea de Jos, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300885_a_302214]
-
existență denumirii anumitor locuri: Fântânița Crăiesei - un izvor cu apă cristalina , unde probabil domnită și-a potolit setea, Gruiului lui Crai sau dealul Crăiței, Valea Crăiței ( valea care curge prin sat). Chiar și numele satului - Crihalma, care se trage de la ungurescul Kiralyhalma ( Kiraly - împărat; halma - deal), iar în nemțește Konigsberg (dealul regelui). În limba latină satul purta numele „Măgura regia”. Din puținele documente istorice reiese că satul Crihalma există în 1490, cănd fusese dat că feud unui nobil ungur Tetros de
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]