1,591 matches
-
și terminale feroviare, piețe centralizate (Les Halles), o rețea de gaz și iluminat public, noile parcuri și piețe. Până la sfârșitul secolului, noul Paris creat de Ludovic Napoleon a devenit o un miracol al amenajării publice și modelul de referință pentru urbaniștii În devenire de dincolo de granițele Franței. Figura 10. Parisul În 1870. Principalele străzi construite Între 1850 și 1870. LEGENDĂ Străzi noi Alte străzi importante Principala preocupare a monarhului și a lui Haussmann atunci când au elaborat planurile pentru capitală a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
general și mai ambițios. Termenul potrivit pentru această aspirație pare să fie cel de „modernism extrem”. Ca și credință, acesta era Împărtășit de adepții unui spectru larg de ideologii politice. Principalii săi susținători și exponenți se aflau În avangarda inginerilor, urbaniștilor, tehnocraților, managerilor, arhitecților, oamenilor de știință și vizionarilor. Dacă ar fi să ne imaginăm un panteon al figurilor de marcă ale modernismului extrem, acesta ar include cu siguranță nume precum Henri Comte de Saint-Simon, Charles-Edouard Jeanneret (Le Corbusier), Walther Rathenau
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
facă apel mai ales la clasele și păturile sociale care au cel mai mult de câștigat - din punct de vedere al statutului, puterii și bunăstării - de pe urma acestei viziuni. și, Într-adevăr, aceasta este, prin excelență, ideologia elitelor birocratice, a tehnicienilor, urbaniștilor și inginerilor. Poziția conferită lor nu presupune doar un rol de conducere și privilegii, ci și responsabilități În ceea ce privește mărețele acțiuni de clădire a națiunii și de transformare socială. Atunci când aceste elite consideră că este menirea lor să ajute o populație
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
fapt, dușmanii săi, obținem o imagine mult mai avantajoasă. Medicii și igieniștii care stăpâneau noile cunoștințe, cu ajutorul cărora ar fi putut salva milioane de vieți, erau deseori Împiedicați să facă acest lucru din cauza prejudecăților oamenilor și a intereselor politice. Acțiunile urbaniștilor care puteau reorganiza efectiv rețeaua de locuințe urbane astfel Încât să fie mai ieftine, mai sănătoase și mai confortabile, erau blocate de interese imobiliare și de gusturile epocii. Inventatorii și inginerii care puseseră la punct mijloace revoluționare de producere a energiei
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
epoca modernă ca fiind „o nouă ordine a mașinilor... o perioadă de transformare a lumii Într-o constrânsă asociere inconștientă, Într-o comunitate neîntreruptă de producție și armonie”. Primul război mondial a constituit apogeul influenței politice exercitate de ingineri și urbaniști. Ei au văzut ce se poate realiza in extremis și și-au imaginat cum ar fi dacă aceeași energie și planificare ar fi puse În slujba bunăstării populare și nu În cea a distrugerii În masă. Alături de mulți lideri politici
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
bunăstării populare și nu În cea a distrugerii În masă. Alături de mulți lideri politici și sindicali, industriași și intelectuali de marcă (cum ar fi Philip Gibbs În Anglia, Ernst Jünger În Germania și Gustave Le Bon În Franța), inginerii și urbaniștii au tras concluzia că economiile europene pot fi reconstruite și pacea socială dobândită numai printr-un nou și vast efort de susținere și de planificare a inovației tehnice. Lenin Însuși fusese foarte impresionat de rezultatele mobilizării industriale germane și considera
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
de mai sus, critica autorului se Îndreaptă Împotriva Washingtonului proiectat de Pierre-Charles l’Enfant În particular și a urbanismului baroc În general. Mult amplificată, această critică s-ar putea aplica lucrărilor și gândirii lui Charles-Edouard Jeanneret, eseist, pictor, arhitect și urbanist francez de origine elvețiană, mai bine cunoscut sub pseudonimul, Le Corbusier. Jeanneret a fost Întruchiparea urbanismului extrem-modernist. A lucrat În intervalul 1920-1960 și a fost nu atât arhitect, cât un urbanist vizionar cu ambiții globale. Marea majoritate a proiectelor sale
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
și gândirii lui Charles-Edouard Jeanneret, eseist, pictor, arhitect și urbanist francez de origine elvețiană, mai bine cunoscut sub pseudonimul, Le Corbusier. Jeanneret a fost Întruchiparea urbanismului extrem-modernist. A lucrat În intervalul 1920-1960 și a fost nu atât arhitect, cât un urbanist vizionar cu ambiții globale. Marea majoritate a proiectelor sale, demne de un adevărat Gargantua, nu au fost niciodată puse În practică și necesitau, În general, o tenacitate politică și resurse financiare pe care puține autorități politice le puteau reuni. Câteva
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
a numărului de valori maximizate simultan. Ideea de bază a doctrinei lui Le Corbusier era ca spațiul urban să fie atent divizat din punct de vedere funcțional, astfel Încât permită planificarea și standardizarea În vederea atingerii unui singur obiectiv. Guvernarea conform planului, urbanistul și statul Primul dintre principiile de urbanism ale lui Le Corbusier, precedând chiar „moartea străzilor”, a fost formula „Planul: Dictator”. Cu greu am putea exagera accentul pe care Îl pune acest arhitect, asemenea lui Descartes, pe construirea unui oraș care
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
a benzii rulante. „Există o scară ierarhică foarte bine stabilită și respectată”, remarcă el, plin de admirație, cu privire la muncitori. „O acceptă pentru a se putea gospodări ei Înșiși asemenea unui roi de albine: prin ordine, regularitate, punctualitate, dreptate și paternalism”. Urbanistul care adoptă principiile științifice va proiecta și va construi orașul tot așa cum inginerul-constructor proiectează și clădește fabrica și, după cum un singur om elaborează Întregul plan al orașului și al fabricii, tot un singur om le va coordona și activitatea, fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
să funcționeze relațiile de autoritate: ierarhia prevalează Întotdeauna. Cu toate acestea, În vârful piramidei nu se află un autocrat capricios, ci mai degrabă un rege-filosof modern, care aplică adevărurile Înțelegerii științifice În scopul bunăstării tuturor. Desigur, este adevărat că marele urbanist, În accesele sale deloc rare de megalomanie, Își imagina că deține monopolul adevărului. De pildă, Într-un pasaj de reflecție personală din La ville radieuse, afirma: „am elaborat planurile șpentru Algerț pe baza analizelor și calculelor, cu imaginație și poezie
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
creație biologică destinată ființelor umane și care poate fi pusă În practică prin tehnici moderne”. Înțelepciunea planului Înlătură toate obstacolele sociale: autoritățile alese, electoratul, constituția și structura juridică. În cel mai bun caz, ar fi vorba despre o dictatură a urbanistului, iar În cel mai rău caz, ne-am apropia de un cult al puterii și de o lipsă de scrupule ce amintesc de imaginarul fascist. În ciuda imaginilor folosite, Le Corbusier se vedea pe sine ca fiind un geniu tehnic și
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
calculele șurbanistului cu principii științificeț, el este Îndreptățit să spună - și chiar spune - „Așa să fie!”. Ceea ce Îl fascina pe Le Corbusier la Uniunea Sovietică era nu atât ideologia, cât posibilitatea ca un stat extrem-modernist și revoluționar să accepte un urbanist vizionar. După ce a construit sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (Centrosoyuz), a propus un proiect - realizat În doar șase săptămâni - de reconstruire a Moscovei, În conformitate cu ceea ce considera el a fi aspirațiile sovietice de creare a unui mod de viață
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
optime ale unui apartament, insistând ca zgârie-norii cu locuințe să aibă spațiu verde, iar circulația rutieră să fie eficientă. Orașul lui Le Corbusier era conceput, Înainte de toate, ca un atelier de producție. În acest context, nevoile umane erau definite de către urbanist după principii științifice. Acesta nu admite nicăieri că subiecții cărora le erau destinate proiectele sale ar putea avea ceva de zis sau că nevoile lor ar putea fi complexe, nu simple. Era atât de preocupat de eficiență, Încât considera mersul
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
față de mahalale era dublă. În primul rând, acestea eșuaseră, din punct de vedere estetic, să-i Îndeplinească standardele În materie de disciplină, funcție și ordine. „Există oare ceva”, se Întreba el retoric, „mai jalnic decât o mulțime nedisciplinată?”. Natura, adăuga urbanistul, reprezintă „disciplină totală” și „Îi va mătura din cale”, chiar dacă astfel urmează o logică „potrivnică intereselor omenirii”. În acest punct, el atrage atenția că fondatorii orașului nou trebuie să fie pregătiți să acționeze nemilos. Cel de-al doilea pericol al
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
invizibile Nici un oraș utopic nu ajunge să fie construit exact așa cum l-a proiectat arhitectul-profet. La fel cum silvicultorul este supus capriciilor unei naturi imprevizibile și scopurilor divergente ale angajatorului său și ale celor care au acces la pădure, și urbanistul trebuie să facă față gusturilor și mijloacelor financiare ale celor care Îl angajează, precum și rezistenței opuse de constructori, lucrători și locuitori. Cu toate acestea, Brasília este orașul care se apropie cel mai mult de idealul extrem-modernist, fiind Întrucâtva construit În conformitate cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
un teren gol din Podișul Central din statul Goías, la aproximativ 1000 de kilometri de Rio de Janeiro și la 1620 de kilometri de coasta nord-estică a Oceanului Pacific. Era, efectiv, un oraș nou, ridicat În sălbăticie. Având În vedere că urbaniștii aveau acum la dispoziție „o foaie albă”, grație lui Kubitscheck, care făcuse din construirea capitalei prioritatea sa numărul unu, nu era nevoie de nici un fel de compromisuri „ortopedice”. Agenția națională de urbanism deținea Întreaga suprafață de pământ, deci nu trebuiau
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
de servicii publice. Începerea construcției pe un teren al statului, gol și nivelat cu buldozerele, prezenta avantaje clare. Se puteau evita cel puțin problemele legate de speculațiile imobiliare, escrocheriile și inegalitățile În materie de proprietate cu care se confruntă majoritatea urbaniștilor. Ca și la Haussmann sau Le Corbusier, era vorba aici de o viziune emancipatoare. În acest proiect puteau fi folosite cele mai noi și mai eficiente cunoștințe de arhitectură În materie de salubrizare, educație, sănătate și recreere. Cu 25 m2
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
eșecurile manifeste din acest oraș. Există totuși două motive ce justifică această asociere. Primul este acela că Brasília a fost construită urmându-se fidel doctrinele CIAM-ului, elaborate În cea mai mare parte de Le Corbusier. În al doilea rând, urbanistul elvețian a jucat, de fapt, un rol major În proiectarea unei alte capitale, În care se regăseau aceleași probleme umane Întâmpinate și În Brazilia. Chandigarh, noua capitală a statului Punjab, era pe jumătate proiectată când arhitectul-șef, Matthew Nowicki, a
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Fiind cea mai amplă contestare a doctrinelor urbanistice contemporane, ea a stârnit o dezbatere ale cărei ecouri răsună și azi. Acum, la trei decenii de la apariția cărții, multe dintre opiniile exprimate de Jacobs fac parte din ipotezele de lucru ale urbaniștilor contemporani. Deși ceea ce autoarea numea „atacul meu Împotriva urbanismului și reamenajării din ziua de astăzi” viza În primul rând orașele americane, În centrul criticii sale se aflau doctrinele lui Le Corbusier și felul În care au fost ele aplicate În
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
schimbare a planului de zonificare sau de construire de șosele și de locuințe, pe care le considera nejudicioase. Este imposibil de imaginat că o critică atât de radicală și astfel argumentată ar fi putut emana din interiorul cercului intelectual al urbaniștilor. Noua disciplină - sociologia urbană a vieții cotidiene - aplicată urbanismului era, pur și simplu, mult prea departe de practicile educaționale ortodoxe din școlile de profil ale vremii. Analizarea criticii pe care o face Jacobs ne va ajuta să punem În evidență
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
acum Într-un cartier unde le era imposibil să cumpere un ziar sau o cafea ori să Împrumute cinzeci de cenți. Aparenta ordine a pajiștii apărea ca un ironic simbol al unei dezordini resimțite mai acut. O greșeală fundamentală a urbaniștilor, spune Jacobs, a fost aceea de a fi dedus ordinea funcțională din duplicarea și uniformizarea formelor construcțiilor, deci din ordinea pur vizuală. Sistemele cele mai complexe, dimpotrivă, nu au o suprafață regulată, iar ordinea lor trebuie căutată la un nivel
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
globală și de simplitatea formelor. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, ele nu reușeau să fie locuri În care oamenii să-și dorească să trăiască și să lucreze. Tocmai acest eșec al modelelor urbanistice generale o preocupa pe Jacobs. Concepția urbaniștilor cu privire la ce Înseamnă un oraș nu ținea cont nici de funcțiile economice și sociale reale ale respectivei zone, nici de nevoile individuale (nu fără legătură cu funcțiile menționate) ale locuitorilor. Cea mai mare eroare a lor a fost viziunea strict
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
și spații publice - crea dezordine vizuală și confuzie. Marele avantaj al utilizării Într-un singur scop - o zonă destinată centrelor comerciale, o alta - locuințelor - era acela că făcea posibilă omogenitatea unifuncțională și standardizarea vizuală pe care și le doreau acești urbaniști. Din punct de vedere al proiectării, era, desigur, incomparabil mai ușor să schițezi o zonă destinată unei singure activități, decât una ce urma să Îndeplinească mai multe funcții. Minimizarea numărului de Întrebuințări - și, prin urmare, a numărului de variabile cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
realistă a artei impuse, urbanismul modern a fost Împovărat Încă de la Începuturile sale cu scopul inadecvat de a transforma orașele În opere de artă disciplinate”. În ultimul timp, remarca Jacobs, tehnicile statistice și modelele de analiză cost-beneficiu puse la dispoziția urbaniștilor au devenit mult mai sofisticate. Putând acum să calculeze cu precizie nevoile bugetare, de materiale, spațiu, energie și transporturi, ei au fost Încurajați să elaboreze planuri ambițioase, cum ar cel de curățare a mahalalelor. Aceste planuri continuau să neglijeze costurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]