2,208 matches
-
domnița Zamfira), arborând o șubă de ceremonie din stofă scumpă țesută cu aur și căptușită cu blană de samur 221. Dar Radu Paisie - cel ce va fi exilat de turci în Egipt și va muri acolo (lăsând-o pe Ruxandra văduvă pentru a doua oară) -, care, în acte, își declara și numele prevoievodal („Io Petru voievod numit Radu voievod”), susținea că este fiu al lui Radu cel Mare (era copil nelegitim - știm acest lucru de la Petru Cercel, nepotul său de fiu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
soția lui, Teodosia, a cheltuit mulți bani ca să-l răscumpere. Peste un an doar, în 1613, într-o duminică de noiembrie, un sleahtic pe nume Jan Charski l-a ucis, în acele vremuri tulburi, și pe Vasile Lozonschi. Todosia rămînea văduvă (era tânără încă) și scăpa de atât de imprevizibilul, în vorbe și fapte, soț al ei. Nicoriță, (Nicoară Baltag) cel cu care se va căsători a doua oară Todosia nu peste multă vreme, probabil prin 1615, (după ce timpurile s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la Toporăuți. Hatmanul Nicoriță a murit în pribegie (mai fusese pribeag prin 1609, ca „hiclean” lui Constantin Movilă 239), prin 1630, poate din pricina unei răni primite în bătălia de la Toporăuți. După o căsătorie de aproape cincisprezece ani, Todosia a rămas văduvă pentru a doua oară. Și a continuat să locuiască în Polonia (unde își urmase bărbatul și fratele), trecând din vreme în vreme hotarul Moldovei, mai ales pentru a lămuri niște socoteli financiare (nu puține, căci soarta economică a unei femei
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Beaucamp, Le statut de la femme à Byzance (IV-e - VII-e siècle), vol. II, Paris, 1992, p. 172-175. 160. Alice-Mary Talbot, în Omul bizantin, [vers. rom.], p. 151. Comițând - zisese Fericitul Augustin în tratatul De bono viduitatis - un soi de adulter, căci văduvelor „primite în Biserică” Hristos le devenea - prin intermediul Bisericii ale cărei membre deveneau - un fel de soț spiritual. în I Timotei 5, 9-10, Sfântul Apostol Pavel precizează: „Văduva care are mai puțin de șaizeci de ani să nu fie înscrisă între
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ii, chinteșe, nemteale, rochii, vitele - patru cai, patru iepe, patru boi, patru vaci, țiganii și moșiile date ca zestre fiicei ei, Vilaia; mai înainte, în 1573, un hrisov enumera valorile - multe bijuterii, veselă, tacâmuri etc. - primite ca dotă de Maria, văduvă între timp a postelnicului Dragomir), asigurată - prin „întăriri” - de unii soți grijulii, care bănuiau tracasările și abuzurile ce le așteptau pe văduve din partea rudelor defunctului, zestrea - recuperabilă, am văzut, sprijin pentru o eventuală recăsătorire - devenea un fel de „pivot” al
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
partea văduvei era similară cu a unui copil; în cazul absenței rudelor de sânge, văduva primea jumătate din averea soțului, cealaltă jumătate trecând pe seama Domniei) - în a căror posesie femeile intrau uneori cu dificultate din cauza rudelor soțului defunct - le atestau văduvelor funcția de „cap de familie” pe care le-o rezerva noua stare socială. în testamentul făcut la 28 februarie 1620, fostul Voievod Radu Șerban (bolnav de podagră) lăsa toată averea celor două fiice, Ancuța și Elena (Elina), dar cerea ca
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
feciorii” (Drăghici, Șerban, Constantin, Mihai, Matei, Iordache) urmând să intre în posesia bunurilor („atât pre ale mele moșteniri, cât și pre ale mumei lor”), „înfrățiți” („să fie frați pre moșii și pre țigani”) abia după moartea mamei lor. „Femeile mâhnite”, văduve pretinse ori legitime - o lume deloc monotonă „Văduvele” ascunse Li se întâmpla deseori Voievozilor (sau viitorilor voievozi) să presare prin țară „roade” ale unor iubiri fugare, „fii naturali” („fecior de féliul lui” îi denumea Pravila lui Eustraie Logofătul pe acești
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să intre în posesia bunurilor („atât pre ale mele moșteniri, cât și pre ale mumei lor”), „înfrățiți” („să fie frați pre moșii și pre țigani”) abia după moartea mamei lor. „Femeile mâhnite”, văduve pretinse ori legitime - o lume deloc monotonă „Văduvele” ascunse Li se întâmpla deseori Voievozilor (sau viitorilor voievozi) să presare prin țară „roade” ale unor iubiri fugare, „fii naturali” („fecior de féliul lui” îi denumea Pravila lui Eustraie Logofătul pe acești fii nelegitimi făcuți „cu o țiitoare știută”), care
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acestor bastarzi („legitimați” doar de o eventuală urcare în scaunul domnesc: în Apus, unde chestiunile privind puterea și autoritatea au fost rezolvate mai grabnic, nobilii rezervau chiar „locuri” în arborii lor genealogici pentru copiii din flori) - cele mai multe necăsătorite oficial - niște „văduve” sui-generis. Destule dintre ele nu le-au spus istoricilor cum se numeau. Ureche, de pildă, știa că Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, era fiu natural al filopolonului Alexăndrel (1449, 1452-1454, 1455) - „Domnind Alixandru-vodă țara, venit-au
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Moldovei) o va îngropa la Mănăstirea Râșca (i-a supraviețuit lui - mort în 1517 - Bogdan aproape patruzeci de ani) și va pune să i se sape pe piatra de mormânt o formulă ce o valida ca Doamnă (mamă voievodală și „văduvă”): „Blagocestivul și de Hristos iubitorul Io[an] Alexandru Voevod, Domn al țării Moldovei, a înfrumusețat acest mormânt maicii sale Doamnei Anastasia, care s-a strămutat la veșnicele lăcașuri și a fost îngropată aici în anul 7066 [1558], indiction 1, crugul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în viață, în a cărei casă se afla Ștefana ca sclavă, iar în urmă fu răscumpărată”. Ștefana Mihailovna a obținut totuși permisiunea să ducă în Moldova sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Ștefan și să-l îngroape - datorie de „văduvă” - la Mânăstirea Cașin, ctitorie a Voievodului. A plecat apoi, prin 1669, în Rusia, încercând să redeștepte interesul pe care se pare că i-l trezise țarului Alexei Mihailovici cu ocazia călătoriei lui Gheorghe Ștefan la Moscova. Visul ei de mărire
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
prin care dona Mitropoliei din București trei moșii. în scurt timp a răposat și ea, tot în 1747, urmându-și soțul în lăcașul de veci. Ancuța, soție a postelnicului Nicolae Ruset, a murit în 1730 în Ardeal, Bălașa se declara văduvă în 1720 (dăruia o moșie bisericii Domnița Bălașa din București), iar Smaranda (Smaragda) rămăsese și ea fără bărbat pe la jumătatea anului 1744. O văduvie începută în exil Doamna Marica a venit, în 1674, între Brâncoveni și Cantacuzini (mai ales între
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zonă interzisă, un loc prohibit (păzit, am văzut, cu „mână armată” - observa, pe la 1675, și De la Croix), o „lume” protejată, care își avea ierarhiile ei bine stabilite (modelul fiind tot „lumea” bărbaților), cu o „culme”, care, în cazul unei Doamne văduve, devenea absolută, lipsită de concurență. Ne-o putem imagina, de pildă, pe Elisabeta Movilă, întruchipare a asumării puterii monarhice, dirijând o Curte „mobilă”, când în Moldova, când în Polonia, la Uście. Sau pe cele trei văduve pomenite mai sus. De
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vârtos că era ghenecolatri, asculta întru céle mai multe pă doamna sa, cât să deschiseră poarta mare despre doamnă-să, ci care mergea despre poarta aceia să folosiia multu”. N-au fost deloc puține împrejurările în care Doamna - mai cu seamă văduvă (șefă, uneori, a unui centru de putere ocult) - „era datoare să se amestece, să intervină, fiind văzută slobod, vorbind, hotărând și poruncind. Anume, de câte ori soțul ei era dus, în cercetarea țării, în primblări, la hramuri, în călătorii sau în războaie
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au dat-o la călugărie, de au călugărit-o”] - în care, în unele cazuri, putem bănui și o oarecare atmosferă culturală (căci unele Doamne scriau și citeau), cu cărți și icoane (rugăciunea fiind un exercițiu obligatoriu) - Doamnele (și când rămâneau văduve) erau foarte rar singure. Erau înconjurate de Domnițe (mai multe fete roiau în preajma Elenei Rareș - Stana, Maria, Ruxandra, Eufrosina - sau a Ruxandrei Lăpușneanu - Anghelina, Tudora, Cneajna, Teofana, Martina, Trofana, Nastasia; ele erau preparate spre a deveni neveste de voievozi - Ana
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu precizarea că „prăvălia au fost dreaptă a bărbatî-său, iar nu vreo zestre a ei”). Ele erau târâte pe la judecăți nesfârșite (cum a fost procesul intentat, prin 1359, de capitlul din Alba Iulia „contra dominau relictam Reman Vlachi” - „împotriva doamnei văduve a lui Reman Românul”, un băieș din Zlatna), gonite câteodată de pe proprietățile moștenite (dacă - așa cum spuneam și mai sus - bărbață lor (uzând de acel „privilegiu al masculinității”) nu avuseseră înțelepciunea să le așeze sub protecția domnească ori să redacteze acte
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
singure (cum se întâmplă cu Maria, fosta nevastă a lui Mareș din Băjești; într-un act din 1676 - banul Mareș murise în 1673 - i se zice „jupăneasa Maria băneasa a banului Mareș ot Pitești”), ele trebuie să fi fost, probabil, văduve. Aceste „femei în negru” își asumau o mare responsabilitate, erau obligate să o facă (fiindcă de mult ori ele trebuiau să dea seamă de administrarea averii copiilor în fața tutorilor). Prezența copiilor alături de mamele lor (o solidaritate obișnuită) nu poate schimba
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
înainte boiarilor noștri, Iliana, fata lui Moisăi, nepoata popii Micului, de a lor bunăvoi, au vândut a sa driaptă ocină și moșie, satul anume Crăești, pre Ribricea, aceasta au vândut-o preutesăi, popii Petrii, drept 100 zloți”. Preoteasa era, verosimil, văduvă. Dacă popa Petrea ar fi fost în viață, ar fi fost prezent în tranzacție ori ar fi cumpărat chiar el. Semne de întrebare - în legătură cu existența soțului și cu posibila stare de văduvie a femeii - apar și atunci când tranzacțiile comerciale au
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de ocină din Șendreni, partea lui David, feciorul Magdei, nepotul lui Ciocan, ce-au fost dreaptă cumpărătură mie și soțului meu, lui Ihnat Manolet, de la David, ficiorul Magdei...”) lui Gheorghe din Iași, staroste de negustor. Măriica trebuia să fi fost văduvă, fiindcă - aflăm din actul datat 8 martie 1638 - partea de ocină o cumpărase bărbatul ei („giupânu-miu”), Ignat Manoleț, cu 46 de taleri bătuți. Acum ea o vindea cu același preț. Dacă jupân Ignat ar mai fi trăit, participarea lui la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o parte din vânzători au luat banii de la Chirca comisul iar ceilalți i-au primit „de la jupânița lui Chirca comisul toți asprii, 25.000 aspri și să fie vecini”. înseamnă ori că au fost cheltuielile departajate, ori că Maria devenise văduvă. Chirca comisul nu mai exista. Văduvele mai mult vând (din pricini asupra cărora m-am oprit, în fugă, mai sus) decât cumpără și înstrăinează mai cu seamă bunuri achiziționate, nu dintre cele moștenite (așa cum a făcut preoteasa Stanca a popii
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de văduve care vând (Greaca, fiica lui Rusu, Marușca, fiica lui Oancea Dolgescul, și Mușa, fiica lui Manciul, Armanca, soția lui Mihăilă Lopatinschi, Ann, sora lui Dobrul logofăt, Cerna, fiica lui Baba de la Trotuș [ultimele două vor fi fost, totuși, văduve?], Elena, soția lui Manoil Raicu, și fiicele ei, Dumșa și Zoica, Voica, fiica lui Ponici, Marușca, sora lui Andrei Dolha [văduvă?], Anușca, fiica lui Costea al lui Sărăcia, și Matei aprod, fiul ei), cumpără (Ana, sora logofătului Dobrul [văduvă?]), (uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Mihăilă Lopatinschi, Ann, sora lui Dobrul logofăt, Cerna, fiica lui Baba de la Trotuș [ultimele două vor fi fost, totuși, văduve?], Elena, soția lui Manoil Raicu, și fiicele ei, Dumșa și Zoica, Voica, fiica lui Ponici, Marușca, sora lui Andrei Dolha [văduvă?], Anușca, fiica lui Costea al lui Sărăcia, și Matei aprod, fiul ei), cumpără (Ana, sora logofătului Dobrul [văduvă?]), (uneori chiar rudelor, așa cum a procedat Varvara, văduva agăi Strătulat - care, ajungând agă în 1640, moare curând după aceea -, vânzând lui Iordachi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
totuși, văduve?], Elena, soția lui Manoil Raicu, și fiicele ei, Dumșa și Zoica, Voica, fiica lui Ponici, Marușca, sora lui Andrei Dolha [văduvă?], Anușca, fiica lui Costea al lui Sărăcia, și Matei aprod, fiul ei), cumpără (Ana, sora logofătului Dobrul [văduvă?]), (uneori chiar rudelor, așa cum a procedat Varvara, văduva agăi Strătulat - care, ajungând agă în 1640, moare curând după aceea -, vânzând lui Iordachi, ginerele ei, jumătate din satul Futileștii de Sus din ținutul Fălciu), moștenesc și dăruiesc (rudelor sau lăcașurilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
printr-un hrisov datat 19 mai 1626), satul Mărăcineni, jumătate din Brănești și un sălaș de țigani (sălașul îl răscumpără, de fapt, fiindcă fusese vândut de fiicele lui Cernica); același Alexandru Coconul îi întărește (la 9 iunile 1626) Caterinei „vistiereasa”, văduvă „a răposatului Vasile vistiiariul”, un rumân (îl chema Radu și dăduse mită - 4 galbeni - pentru a cumpăra mărturia „Albului și lu Vlad” „cum n-au fost rumân”) „să fie volnică cu ceastă carte a domniei méle, de să ție pe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și s-or da pe uliță de vor fi de mare certare de la Domnia mea”. în 1781, la 13 decembrie, după judecata în Divan, Domnul hotărăște că reclamanții Radul Ciungul, Ion, Bârzeștii și cetașii lor, care cereau popei Costandin și văduvei Ioana diaconeasa stăpânirea a patru delnițe din moșia Bârzești, nu au dreptate (pricina se mai judecase o dată) și că toate actele și mărturiile „oamenilor bătrâni” dovedesc netemeinicia acestei pretenții, „pentru care am dat domneasca noastră carte la mâna preotului i
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]