6,856 matches
-
gleznele zornăiseră, iar acum continuau să răsune, mișcate de răsuflarea ei Întretăiată. Părea agitată, ca și când rugăciunea În care o surprinsese continuase de ceasuri Întregi și o extenuase. — Ce faci... aici? murmură Dante. Aici, repetă el, arătând camera cu un gest vag. Ar fi dorit să se scoale În picioare, dar se părea că gambele nu voiau să i se supună. Rămase așezat, În timp ce femeia făcu un pas către el. — Aici... zise iar. Sau poate că doar se gândise să spună, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
legătură Între fapte părea să-i fi dispărut. Își recapitulă În pripă noțiunile de astrologie. Într-un ungher al camerei, ascuns sub o grămadă de cărți, era tratatul lui Guido Bonatti. Îl luă și Îl răsfoi absorbit. Spera că acea vagă senzație va căpăta În cele din urmă contur. Filele mari ale volumului Îi alunecau pe sub ochi cu tabelele lor, cu calculul efemeridelor, cu mișcările planetare... Apoi, dintr-o dată, le văzu. Erau sub ochii lui, desenate de mâna fermă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dispreț. Deodată, În centrul pasajului apăru un bărbat călare. Era un ins corpolent, cu capul masiv Încadrat de o barbă albă și deasă. Fața poetului se crispă Într-o grimasă, dinaintea acelei priveliști. Chiar și de la distanță și În lumina vagă a făcliilor, Înțelesese de Îndată cine era. — Blestematul, șuieră glasul lui Bargello, care se adăpostise lângă el. Corso Donati, căpetenia acelor tâlhari. În loc să facă pace, e aici ca să Îi asmută Împotriva autorității Comunei. Ar trebui să i se aplice pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Codul lui Alexandru 1 Adam Adam trăia, așadar! Cred că am reușit sămi maschez Îndeajuns de convingător uriașa surpriză. Pusesem Întrebarea fără cea mai vagă nădejde În eventualitatea unui răspuns afirmativ, doar așa, să umplu golul de conversație survenit la un moment dat la masa de pe terasa cam pustie a acelui restaurant obosit și melancolic, abandonat de clienți În ambiguitatea unui Început de toamnă provincială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ratez prima lovitură. Troppo pericoloso, vorba personajului dintr-un vechi film al lui Sergio Leone... Ajuns În fața unei uși capitonate În negru, Însoțitorul meu s-a oprit, a apăsat butonul plantat pe perete și, pentru prima oară, a schițat un vag zâmbet politicos În direcția mea: - Poftiți, sunteți așteptat. Așteptat? De cine, mă rog frumos? Dacă m-am mulțumit să Întreb doar În gând, a fost numai pentru că taciturnul mă călca pe nervi inclusiv când se chinuia să pară cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lor, așa cum, nu știu de ce, În naivitatea mea interesată, mă așteptam. Doar câte o cifră, ca la camerele de hotel. Inutil să adaug că nici una nu era luminată. Cu o singură excepție: Înăuntrul Încăperii cu numărul 3 plutea o lumină vagă, albăstruie. Sau, poate, mai corect spus, un semiîntuneric irizat În albastru, asemănător cu acela care Învăluia coridoarele, Însă mult mai puțin dens, mult mai spre semi decît spre Întuneric. Suficient, totuși, pentru ca luminatorul de deasupra ușii respective să difere sensibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lăsa omul fără replică! În plus, deranjant de stăpână pe ea și greu de surprins - chestie care bărbaților nu le cade bine niciodată, indiferent că le convine ori nu s-o recunoască. Eu recunosc. Ezitam să Încerc să profit de vaga apropiere care se insinuase Între noi pentru a afla mai multe despre Centru, fiindcă mi-ar fi căzut greu la stomac răspunsul enervant pe care Îl anticipam: totul la timpul potrivit. Îmi păruse mai disponibilă și mai comunicativă În altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În același an cu sclipitorul său elev și, asemenea lui, subit și misterios. Abia pășise În al treisprezecelea lustru de viață. Cei cu care lucrase la Codul lui Alexandru au dispărut, la rându-le, În scurt timp, unul câte unul. Vagi urme ale preocupărilor lui Aristotel pentru faptele regelui macedonean s-au păstrat, Îmbrăcând Însă o haină ciudată. În antichitate a circulat un tratat intitulat Economicele, care conține multe date interesante despre regatul lui Alexandru și organizarea lui. Deși nu existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că suntem amanți, dar să nu sufli o vorbă despre dischetă. Nici lui, nici altcuiva. Zoran mă suspectează că sunt infiltrată aici de Interpol, dar nu e foarte sigur, Încă tatonează, caută dovezi. Dacă va avea o confirmare, oricât de vagă, amândoi suntem ca și morți, aleluia, aur, smirnă și tămâie scrie pe noi. Mai ales tămâie... Deocamdată, asta e tot. Eu o să lipsesc o vreme - poate o zi, poate mai mult, depinde. Orice s-ar Întâmpla, nu intra În panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că hazardul, În cosmica lui parșivenie, a făcut din comentatorul detașat care fusesem un martor și un participant implicat la consumarea acestui moment grav, Încărcat de amenințări, prin care trece omenirea. Nu omenirea abstractă, conceptuală, cu a cărei reprezentare foarte vagă și aproximativă ne mulțumim atunci când vorbim sau scriem despre ea, când o anvizajăm ca obiect de studiu; una extrem de concretă, de fragilă și de vulnerabilă, alcătuită din milioane de ființe vii care respiră, mănâncă, iubesc, plâng, nasc copii, visează, gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
puține emoții, deși, Într-un fel, puteam pretinde că străbăteam un drum bătătorit. Sau cât de cât familiar, În măsura În care Îți poate fi familiară repetarea coborârii Într-un cavou. Asta era senzația, În principal: că revin Într-o incintă căptușită cu vagi arome mortuare, unde totul agoniza În stare de catalepsie indusă de un duh rău și pe care doar o șansă fericită, dar deloc probabilă, o putea Învinge, readucând lucrurile la viață. Să nu mă-ntrebi de unde până unde o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
unu - nu știu sigur dacă echivalarea cifre-litere la care am ajuns În final (aceea pornită de la cuvintele lui Noel Corbu „Cheia e Alexandru cel Mare”) este Întru totul corectă și doi - nu am găsit nici un indiciu, fie și oricât de vag, privitor la parolă. Așadar, o incertitudine - descifrarea -, dublată de o necunoscută totală - parola -, asta-i toată recolta. Să nu spui că e totuși mai mult decât nimic, că m-arunc pe fereastră. - Ai omis ceva... - Nu cred. Sau, În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
priviri Încărcate de reproș. Când naiba avusese timp să vină și să intre În Încăpere? Sau se aflase mereu În preajmă, dincolo de ușă? - Domnule profesor, totuși, o Întrebare, una singură, am Îndrăznit. Vă rog mult... Adam a făcut un semn vag de acceptare. - Dar foarte scurt, te rog... - De ce ați spus că mă așteptați pe mine, și nu pe altcineva? A surâs stins: - Îți reținusem numele atunci când mi-ai solicitat interviul, asta-i tot ce pot să-ți spun. Dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
alaltăieri seară. Veneam de la serviciu. Ultima zi de serviciu, fiindcă tocmai Îmi dădusem demisia. Am luat, ca de obicei, metroul de la Aviatorilor pentru Piața Sudului. Mă duceam, ați priceput, la garsonieră. Aglomerație medie: nici prea-prea, nici foarte-foarte, căldură din belșug, vagi arome de transpirație proletară În plină tranziție spre capitalismul biruitor, gălăgie moderată, cu șanse de radicalizare, În sfârșit, ambientul curent, ce mai... N-am prins loc pe scaun, așa că m-am plasat strategic În zona ușilor din dreapta după direcția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
polaci rumeni, scumpi la vorbă, privind mereu nu știu ce în jariștea focului, ovrei tânguinzi, cu niște târsoage de bărbi cât badanalele, grecotei cu nas subțire, bulgăroi cu ceafa destul de groasă, cazaci trosnindu-și fălcile a spleen, nemți stăpânindu-și cu demnitate vagi zgomote interioare, ungureni chipeși vorbind ceva cu niște vrânceni șovăitori, moldoveni lăcrimând de atâtea povești, ba, într-un colț, mai la fereală, și doi turci, afumați bine, cercând a măsura și mereu căzând peste el, niște postav. Din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
abține sultanul. Ce vremuri! Carevasăzică, dacă până și niște oameni atât de drăguți ca dânșii sunt maziliți, atunci în cine să mai ai încredere? Și de ce nu le-ai adus numai capetele? - se interesă el întorcându-se spre viziriu. — Am vaga senzație că sunt nevinovați - răspunse viziriul. — Mă rog, faci ce vrei. Și cum vă simțiți la noi? - se întoarse sultanul spre moldoveni. — Bine și foarte bine! - răspunseră aceștia în cor. Dacă aveți cumva o problemă, mai treceți pe la mine - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înseamnă că îți accept prietenia. Mie-mi place foarte mult să stau de vorbă cu oamenii, să schimb păreri, monezi, dar știi cum e lumea, crede că dac-a intrat aici... Apropo, de unde ești de loc? Broanteș făcu un semn vag că de departe. — înțeleg - răspunse Cosette. Nu ești din parte locului. Și pe cine cunoști de-aici? Broanteș ridică din umeri. — N-ai luat contact cu nimeni? - continuă Cosette. Broanteș negă nedumerit. — Ei n-ai luat! De ce minți, mă? Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
susceptibilitatea, și-l întrebau din când în când, pentru a salva aparențele: „Cum a fost borșul?” „Excelent”, răspundea țeapăn păgânul. „Ei, ce ziceți de tocană?” „O minunăție”, mințea fără să clipească otomanul, simțind că urăște tot mai mult acest popor vag aliat care nu se gândea decât la mâncare. Rotofeiul vel-comis Agache Natriul, cel pe care îl înșela nevasta cu taică-său, i se făcu milă de turc. Săracu’, gândi, nu poate îmbuca nimic; pe când el, vel-comisul, tocmai lua cunoștință cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se poate privi decât înăuntru. Cât despre de-acum înainte, nici o știre: doar un vuiet vag, un foșnet neliniștitor de pădure simțind furtuna, ce vine spre el, făcându-l să se ghemuiască mai tare sub pătura zdrențuită și plină de pete. Nu credem a mai fi nevoie să spunem că asemenea stări trebuie combătute cu tărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care, din când în când, mai aruncăm câte-o privire, nu ne spune pe unde-or fi pătruns bunii noștri călugări în oraș. La urma urmei nici nu importă. Cert este că era nu cu mult înainte de lăsarea întunericului și vaga adresă pe care-o aveau moldovenii (Părintele Fabricio, Venețiaî nu-i scutea de îngrijorătoarea problemă a locului unde urmau să-și petreacă noaptea. Pe lângă ei, în Piața San Marco treceau grăbiți târgoveți cu coșuri, pictori cu rame și femei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre treburile lor, indivizii cu trei de „i”: zarzavagiii, geamgiii, zapciii, cafegiii și fiii unor oameni bogați ce se întorceau acasă de la ibovnice. La ferestre, gospodine matinale, cu un vag surâs de satisfacție pe chip ori văduve cu fețe nemulțumite scuturau perne și cearceafuri. Pe scara interioară a stabilimentului Metodiu și Iovănuț, care-și făceau rugăciunea de dimineață în camera lor, auziră tropotind pași. — „... Aștept învierea morților și viața veacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pulpe din spate ale tăurașului de bour tăiat în fundul ogrăzii, un stol de turturele zburând spre tainicele locuri de împreunare, livada de unde, drept precum un voievod antiotoman, se ridica fumul dintr-o grămadă de frunze uscate - toate trezeau în ea vagi nerăbdări și fierbințeli în valuri. De vreo săptămână, dacă închidea ochii, zărea de fiecare dată în dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care în cămăruța ei din Stambul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu capul în pământ, pe o câmpie întinsă, potopită de soare, de unde ciocârliile se înălțau în văzduh, stăteau ce stăteau acolo fără să scoată un tril și apoi se lăsau frânte de zăpușeală în mici crânguri de salcâm cocoțate pe vagi dealuri. Dacă Metodiu ar fi trecut pe-acolo peste două secole, cu siguranță că, inspirat de peisaj, ar fi fredonat pasaje dintr-o rapsodie de Liszt, însă așa, se mărginea să asculte un sunet îndepărtat de vioară ce plutea intermitent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lungul pereților. Fără uneltele necesare, ciment sau mortar, făceau eforturi imense și abia dacă reușeau să sape o jumătate de metru pe zi, așa că, până la urmă, cel mai mare dintre frați trebui să admită că nu exista nici cea mai vagă posibilitate de a-și atinge scopul - dacă aveau vreun scop - înainte ca setea să-i doboare pe rând. Până acum n-am găsit nici urmă de umezeală, și cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încă mai era umezeală. — E aici, dedesubt, spuse cu convingere Suleiman, dar nu știm la ce distanță. — Și ce putem face? — Să săpăm un tunel orizontal, urmând drumul pe care ni-l indică rădăcina. — Cât? — N-am nici cea mai vagă idee. — Să ne ajute Cel de Sus! — Ar cam fi vremea. Nu vorbi cu păcat. Nu vorbesc cu păcat, mamă, spuse Suleiman. Doar că din ziua când tata le-a oferit adăpost celor doi muribunzi, nenorocirea ne-a urmărit peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]