1,948 matches
-
vremuri fusese reședința de vară a unor vestiți domnitori ai țării românești, fusese transformat de comuniști Într’un luxos restaurant unde nu avea acces decât ofițerii care asigurau paza și liniștea dictatorului Nicolae Ceaușesu ce acaparase puterea prin minciuni și viclenie. Generalul Gane, serbându-și ziua de naștere Într’un cadru festiv, se presupunea de fapt, prețurile vor fi și mai derizorii am putea spune chiar, totul era aproape gratis. Cunoscând acest amănunt, ofițerii de toate gradele se Îmbulzeau la pomană
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lui, le stătea împotrivă, și căuta să abată pe dregător de la credință. 9. Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfînt, s-a uitat țintă la el, 10. și a zis: "Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului? 11. Acum, iată că mîna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, și nu vei vedea soarele pînă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
pînă la marginea Balonului și m-am uitat În jos. Stătea la birou și citea ziarul, de parcă nu s-ar fi Întîmplat nimic. Acum, uitîndu-mă la țeasta lui golașă, am deslușit cu ușurință umflăturile sinistre pe care le ascundea cu viclenie dincolo de cununa de păr cîrlionțat de la ceafă, stil călugăr. Aș fi putut, cu mare ușurință, să desprind firul care ținea lampa și s-o las să-i cadă cu toată forța pe țeasta lipsită de apărare. Însă, oricît de ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
au întrebat: "Învățătorule, știm că vorbești și înveți pe oameni drept, și că nu cauți la fața oamenilor, ci-i înveți calea lui Dumnezeu în adevăr. 22. Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?" 23. Isus le-a priceput viclenia, și le-a răspuns: "Pentru ce Mă ispitiți? 24. Arătați-Mi un ban. Al cui chip, și ale cui slove sunt scrise pe el?" "Ale Cezarului", au răspuns ei. 25. Atunci El le-a zis: "Dați dar Cezarului ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
1953, a pus pe jar autoritățile române (comuniste), a căror propagandă mincinoasă, diabolică a fost demascată În Întregime. „Tineri români care participați la Festival, Cu ocazia trâmbițatului Festival, aveți o datorie sfântă către Țară și anume: Dezvăluiți delegaților țărilor participante viclenia mârșavă a comuniștilor care au transformat frumoasa noastră țară Într-o Închisoare. Spuneți-le și arătați-le cum aplică comuniștii doctrina lor pentru a robi și a asupri masele muncitorești. Dezvăluiți-le așa zisa lor cultură și superioritate tehnică. Explicați
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
cameră și mai secretă din sinea mea, mai apăsată de interdicție. Mă gândesc că prea ușor revăd faptele de la Budila, -prea îmi sânt vârâte în ochi de acest subconștient pe care am învățat să-l suspectez mereu de o nesfârșită viclenie. Acolo în adânc sânt tuneluri secrete între clădirile minții mele, conducte și mănunchiuri de cabluri colorate, canale cu apă fetidă, plină de dejecțiile 26 creierului. Sânt camere de ascultare și bordeluri subterane și odăi în care n-a intrat nimeni
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
un atac la adresa presei din România - ce-i drept, în calitatea sa de „simplu cetățean“. O face cu același aplomb și aceeași inventivitate lexicală care fac parte din atuurile sale, o face cu agresivitatea lui specifică, combinată cu șarm și viclenie, și mai ales o face folosind sintagme percutante, cu forța unei ștampile sau a unei dangale, instrumentul ce se înroșește în foc pentru a se însemna vitele. Cu alte cuvinte, președintele înfierează, în sensul originar al cuvântului, iar semnul dangalei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
fi catalogat drept răutăcios. Când individul se opri si se uită în jos spre Gosseyn, ochii lui, văzuți de aproape, erau cenușii - închis la culoare. Și zâmbetul le dădea o privire care, pe Pământ ar fi fost considerată plină de viclenie și atotștiutoare. Nu avea un aer amenințător. Și, de fapt, față de un om care stătea acolo, întins pe spate, nu prea știa ce atitudine să ia în momentul acela. Rămânea să aștepte până când celălalt avea să facă prima mișcare. "Mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ieși din arcanele stilului? Cum, cu ce instrumente, poți așterne pe-o pagina o mărturie pură, eliberată din carcerele convenției artistice? Să mă adun și să am curajul să recunosc: în nici un fel. Am știut asta de la început, dar, în viclenia mea de animal încolțit, am ascuns jocul meu, miza mea, pariul meu, de privirile tale. Pentru că, în cele din urmă, am mizat tot pe literatură. Am folosit, în raționamentul meu masochist, pascalian, tocmai ceea ce părea că îmi stă împotrivă. Iată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
potcoavei la țăruș până la poker, părea că destinul îl folosea ca pe un bufon, că îl privea cu un ochi mereu ironic. Ruleta a fost marea lui șansă, și e uimitor cum acest om rudimentar în gândire a avut totuși viclenia să profite de singurul punct unde putea să străpungă, ca un scorpion, platoșa sorții și să transforme batjocura veșnică într-un etern triumf, în ce fel? Mi se pare acum simplu, primitiv și în același timp genial de simplu: Ruletistul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
arămiul delicat al obrajilor. Nasul era prelung și subțire, dar armonios, iar șanțul de sub nările creionate simetric, neobișnuit de adânc. Ținea totdeauna buzele ferm lipite, nu-și dezvelea dinții aproape niciodată, dar zâmbea uneori cu gura umedă, exprimând ceva între viclenie, ironie și simplă blândețe. Acum însă, pe când îl căram spre groapă, avea o expresie de concentrare extremă. Oboseai numai privindu-l. Eu îl țineam de brațul stâng, când, ajunși pe buza șanțului, am simțit deodată că zvârcolirile lui capătă o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am mai privit o dată, mamă și fiu, în cadrul ușii, el ținînd-o tandru după mijloc, iar ea imensă, cețoasă, în capotul de satin roșu, apăsîndu-i o mână pe umăr. Zâmbeau amândoi cu același zâmbet, care putea să însemne atâtea lucruri, de la viclenie la ironie sau, pur și simplu, blândețe. Amândoi aveau pleoapele complet lipite de gene și tivite delicat cu negru. Am plecat foarte tulburat. Afară m-am întîlnit cu Luci și i-arri povestit ce văzusem. Nu puteam pricepe când cumpărase Mendebilul stiloul-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dar după un moment: "Azi am băut pentru divorțul nostru, OK? Știu cine va fi viitorul..." La care, deși știam că vorbea serios, am încercat să iau totul în glumă. I-am luat fața în palme. Avea aerul acela de viclenie somnoroasă: je m'en fiche. Am privit-o în ochi, concentrîndu-mă cum n-am făcut-o niciodată. Am silit-o să rămână așa câteva minute bune." Până la catastrofă nu-mi mai amintesc decât o singură scenă, când, în vacanța de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu o voi găsi niciodată. O seară care începea cu un ghinion prevestea un șir de alte ghinioane. După trei ore de umblat pe bulevarde, după un șir întreg de neșanse (care se multiplicau pe măsură ce eram refuzat și-mi pierdeam viclenia aceea plină de ardoare cu care pornisem, devenind tot mai grosolan cu fiecare nouă femeie întâlnită), după trei ore de căutare, obosit, extenuat de atâta mers, cu ghetele albite de praf, cu gura uscată de obidă, nu numai că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nostru ne fac să ne irităm, să ne indignăm, să ne înfuriem. Înțelegeți că, de am fi fost lipsiți de sentimentele de Omenie, nu ne-am fi indignat deloc și nu ne-am fi tulburat. Înțelegeți că nu ipocrizia, nu viclenia, nu ticăloșia rațiunii, ci doar Omenia, Dreptatea și Noblețea Sufletului ne obligă să ne indignăm, să ne înfuriem sălbatic și să ne răzbunăm ca fiarele. Înțelegeți, prorocilor, acesta este mecanismul sufletului nostru de om, mecanismul leagănului în care, din zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
colo-n caracteristice izolate, le-ați putea împreuna cu succes în comedie, ca într-o monas superior. Poate ca să nu fiți de ideea mea, însă eu cred că, dacă aveți vo scriere în care elementul clasicității să predomine, apoi e Viclenie și amor. De drama mea n-are să fie nimica, pentru că nu știu ce formă să-i dau, pentru că nu e dramă. S-ar potrivi poate mai multe pentr-un epos, dar atuncea aș pierde vioiciunea scenelor și a caracterelor ce-mi trec
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
sufletul, maica ploii lui. - Cuvioase, se rugă iar părintele, priveghează la celece spui. - Lasă, taică, să învăț pe aceste fiice cum se izgoneșterăul de la casă; și zic așa: "Blestemu-te pre tine, începătorul răutăților și al hulei, începătorul împotrivirii, și izvoditorul vicleniei; blestemu-te pre tine, cel lepădat din puterea luminii cei de sus și surpat jos întru întunericul adâncului pentru înălțare; blestemu-te pre tine și pre toată puterea cea căzută următoare voii tale; blestemu-te pre tine, duh necurat cu Dumnezeu Savaot, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
face aceeași figură : când o așteaptă, nu vine, și când e mai ampresată și mai aglomerată, atunci se trezește cu ea că-i sună la ușă. Și sună, și sună, și stă cum a stat și azi... E de-o viclenie !... Sunt, oamenii ăștia simpli, de-o viclenie și-așa își cunosc interesul !... Și au un tupeu ! O insolență ! Parcă ei nu simt că a venit vremea lor ? ! Unde te duci, în toate locurile, numai mitocani... Iar oamenii de condiție devin
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vine, și când e mai ampresată și mai aglomerată, atunci se trezește cu ea că-i sună la ușă. Și sună, și sună, și stă cum a stat și azi... E de-o viclenie !... Sunt, oamenii ăștia simpli, de-o viclenie și-așa își cunosc interesul !... Și au un tupeu ! O insolență ! Parcă ei nu simt că a venit vremea lor ? ! Unde te duci, în toate locurile, numai mitocani... Iar oamenii de condiție devin din ce în ce mai puțini : zilnic mai auzi de o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca jandarmu la ușa umblătoarei, înhăimurată cu paltonu pe tine și cu cipilica, numa bine s-o iei la goană cum ies ? S-o iei la goană și să nu mai dai ăi cinzeci de lei ! Ei, Vulpeo, Vulpeo, la viclenii și la zgârcenie nu te-ntrece nimeni ! Da iete la el cum îi cântă și iete la ea cum joacă, cu tălpile pe cărbunii încinși, ca ursu !... Iete la ea ce se mierlăie, când ar trebui să-i dea cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
le-ai cunoscut îndestul nici pe cele mai cunoscute. Niciodată nu poți să știi la ce se pot preta când interesul și vanitatea le sunt lezate. O trăsătură specifică firii tale este deci că totdeauna te temi de cursele femeilor, viclenia lor fiind unanim recunoscută ; dar și orbirea bărbaților ce se lasă duși nu doar de pofte, cum susțin ei, ci și de fanfaronada acestor pofte. În ceea ce te privește, prudența fiind ta qualité maîtresse, așadar - să te duci sau nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de transpirație, costumul a început să facă destule cute. Și, încă având un picior pe scara trăsurii, trupul încă legănându-ți-se în balans, te auzi strigat : Hei ! Domnu’ ! Domnu’ ! Animalul de muscal a căpătat în sfârșit glas și, cu viclenia joasă a omului de teapa lui care știe că nu îți cade deloc bine să te tocmești la preț chiar în fața casei unde ești invitat (miros ei și când mergi la tine acasă, și când mergi în vizită, și când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
măsuța, c asta nu-i jucărie... Madam Ana prinde degețelele fetiței și reușește să o ducă spre ușă, câțiva pași ; dar tocmai când se întinde, greoaie, să pună mâna pe clanță, Yvonne, nesigură pe piciorușele ei strâmbe, dar cu o viclenie agilă, dispare deodată pe după mobile, spre marele amuzament al domnului Ialomițeanu. — Yvonne ! Știi unde trebuia să fii la ora aceasta ! Lumea străină o tulbură și o obosește și, cu cât e mai obosită, cu atât e mai dificilă... S-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mirarea mea, aceeași ce mi-o trezesc lucrurile cele mai simple ! Și totuși, ceva mai mult decât întâmplarea ne unea pe toți (am simțit pe peron, acolo), nu numai destinul, ci și resorturile unei mentalități, pulsând în noi cu aceeași viclenie discretă, dar și cu aceeași putere ca foamea, ca dorința de împe rechere... Să las însă divagațiunile la o parte ! Trenurile militare erau arhipline, iar altceva nu mai circula ; pe liniile din cap erau trase două trenuri sanitare, cu acoperișul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
discerne între mine și ea, era numai dezgust. În schimb, cu obtuza ei minte, se înverșunează să creadă că ea este victima, iar eu călăul ! într-atât de strâmb și de pătimaș judecă, încât nici măcar nu o mai suspectez de viclenie. Dacă ar face cel mai mic efort, poate lucrurile s-ar drege, dar nu ! Cu o orbire de neînțeles, ea merge în aceeași direcție a distrugerii, încât am început să mă gândesc serios dacă nu este într-adevăr nebună. Gândindu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]