1,691 matches
-
Sober, "Philosophical Problems for Environmentalism", în B. G. Norton (ed.), The Preservation of Species, Princeton University Press, Princeton, 1986, pp. 173-194. 85 Despre această stare naturală uniformă și eternă scrie Aristotel: În adevăr, aceasta e opera cea mai naturală pentru vietăți, câte ajung la maturitate nemutilate sau cu reproducere automată: de aceea o ființă la fel cu sine, un animal un alt animal, o plantă o altă plantă, pentru ca să participe la eternitate și la divinitate pe cât e posibil pentru ele". Aristotel
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
la margini de păduri sau liziere de copaci, prin luminișuri, chiar pe semănături, nu departe de sate, turme mai mari sau mai mici de căprioare, trei-patru până la cinci-șase. Și, din când În când, fazani deloc sperioși. Ceea ce Înseamnă că aceste vietăți nu sunt hăituite, nu se simt amenințate. Poate mai ales acest amănunt i-a făcut pe toți gânditori și reflexivi. Am remarcat, la cei din autobuz, o evidentă retragere În sine, abandonarea conversațiilor binevoitoare. S-a instalat tăcerea. Deosebirea era
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
arate chipurile un tablou de Pissaro, se năpustește asupra lui și îl sărută sălbatic. "N-am apucat însă nici să-i întrezăresc chipul, atât de brusc și de insistent i-a lucrat limba. Vârâtă în gura mea căscată, ca o vietate marină ce se zvârcolește, fu gata-gata să mă scoată din simțiri în timp ce căuta un punct final, de neatins, în apropierea omușorului; șerpuia, pulsa și-mi mătura, răsucindu-se, cerul gurii; sunt absolut sigur că s-a întors cel puțin o dată cu
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ei datorându-se doar impulsiunii elementare a urii (p. 232). Fără a fi atins încă nivelul moral, regina se lasă stăpânită de instinct (p. 233). Natura ei emotivă lipsită de control nu exclude inteligența, dar o subordonează temperamentului (p. 234). Vietate primitivă în care lumina conștiinței nu a înflorit încă, mânată de o voință tainică, străină (p. 234), ea întrupează ființa omenească într-un stadiu elementar, violența și cruzimea ei fiind manifestările sublimate ale puterilor oarbe din natură ce-și fac
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
doar vorbe. Pe moș Martin nu l-am văzut, în schimb ne a încântat o familie de căpriori. Iedul ei era tare gingaș. Venea după noi ca un mielușel blând. Nu se speria de fel. Domnul Tafulă le era cunoscut vietăților pădurii, căci mereu este în apropierea lor, purtându-le de grijă. Seara era și mai plăcut. Ascultam până târziu trilurile privighetorilor care se întreceau în modelarea sunetelor scoase, alcătuind adevărate concerte. Uneori te gândeai că ești pe alt tărâm, într-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
golul de peste an. Ce mult îmi plăceau obiceiurile de la Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Anului Nou sau Paștelui! Ce mult îmi plăcea să asist la tăierea porcului, la încondeierea ouălelor, să particip activ la lucrările agricole sau la îngrijirea pomilor și vietăților de pe lângă casă! Scrânciobul, fântâna, râul Suceava, ogoarele din câmp, vecinii, neamurile, au reușit să se înfiltreze adânc în inima mea de copil și adolescent și să lase urme adânci. Toate acestea și multe altele, aveau să aibă ecou în anii
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
noi! Prin răchite și arini zeci de glasuri ne țineau de urât. Erau mierlele și ciocârliile grăbite în a-și făuri cuiburile. Pe prund, vrăbiuțele zburdalnice țopăiau vesele în căutarea musculițelor proaspăt ieșite dintre crăpăturile soaței copacilor, sau dintre pietre. Vietăți minuscule mișunau prin iarbă și prin apa limpede ca cristalul, căutându-și de-ale gurii. Pești lucitori săgetau apa Sucevei, ce venea gălăgioasă dinspre Ulma și Straja. Câte-un broscoi mai îndrăzneț, apărea pe câte o frunză lată de brusture
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de viță aleasă și-și spuse că va trebui să fie pre văzător. O privi de jos În sus și spuse: — N-are picioarele rupte, slavă Domnului, ar fi păcat de un animal atât de frumos. Mai rar o asemenea vietate cu minte care să știe cum să cadă fără să-și facă rău. Mare mirare că-i sperios. Când Îi vezi ochii nu-ți vine să crezi că-i nărăvaș. — Nici nu e. Nu s-a Întâmplat niciodată să se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca la mașini, apoi simți vântul în față sau în spate, deci nu stai pe loc. Mai mult, viteza redusă te ajută să vezi totul, chiar la 360 grade. Privirea îți poate poposi mai lung asupra unei culmi, a unei vietăți, sau aiurea, neîngrădit. Auzind păsările cerului, bucurându-te de soare și de umbra copacilor, te simți liber, cu adevărat integrat în peisaj. La dreapta, printre copacii înalți, apăru intersecția spre mănăstirea Neamțului, însă conform traseului stabilit de unchiul meu - cunoscător
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Și peisajele, deși sălbatice erau altfel, fiindcă treceam și prin pădure. De reținut pentru acel început de zi, frigul mă obligă să îmbrac "maximul” de flanele. Așteptam (oarecum...) să iasă urșii la șosea (fusesem avertizați de cabanier), numai că singurele vietăți care ne-au blocat drumul au fost vacile, culcate chiar pe mijlocul drumului. Un bucureștean care venea din sens opus, deschise geamul mașinii să mă întrebe ceva. N-a ținut cont de viteza mașinii, încât eu n-am auzit decât
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
definitiv, ce erau aceste ființe necuvântătoare decât niște condamnate pe viață?? Nu, prădătorii nu fac dovadă că l-ar întrece în cruzime pe "homo sapiens". Ei ucid pentru a mânca, pentru a supraviețui. Pe câtă vreme Omul, "produsul" creației divine, are față de vietățile Terrei un comportament subanimalic, deoarece manifestă un sadism înfiorător. Omul chinuie și torturează animalele pentru plăcerea sa personală și egoistă. este o satisfacție cu repercusiuni nefaste atât asupra stării de sănătate, cât și asupra longevității pensionarilor de după gratii, fie păsări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu ce?? Titi, hai să-ți arăt un animal mare și frumos. Vino! Am cotit pe o alee și, după vreo 20 de metri, ne-am oprit în fața unui grilaj la fel ca celelalte. Ia spune, Titi, cum se numește vietatea asta? Moș Martin, Silvica. Bravo, Titicuță! Ai ghicit. Într-unul din colțurile cele mai întunecoase ale grotei sale construite din piatră și ciment, culcat pe burtă, se afla un exemplar minunat de urs brun-roșcat. Întins fiind, de la cap al coadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Munți de lavă solară curgând pe suprafața Terrei și transformând-o într-un uriaș cărbune incandescent. Terifiant. Sfârșitul unei planete, al unei lumi, al unei civilizații. Catastrofă cosmică. O nimicire totală și ireversibilă. Vânturile ridică din apele secate legiuni de vietăți microscopice, zburătăcindu-le în vârtejuri bezmetice, urieșești, peste întinderile nesfârșite, devenite cimitirele înfiorătoare ale vietăților terestre... Din știoalnele otrăvite, din pâraiele secate, din mările ceanurate, lipsite în mod brutal de elementele specifice vieții, până în străfundurile Gropii Marianelor -, umplută cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
incandescent. Terifiant. Sfârșitul unei planete, al unei lumi, al unei civilizații. Catastrofă cosmică. O nimicire totală și ireversibilă. Vânturile ridică din apele secate legiuni de vietăți microscopice, zburătăcindu-le în vârtejuri bezmetice, urieșești, peste întinderile nesfârșite, devenite cimitirele înfiorătoare ale vietăților terestre... Din știoalnele otrăvite, din pâraiele secate, din mările ceanurate, lipsite în mod brutal de elementele specifice vieții, până în străfundurile Gropii Marianelor -, umplută cu o monstruoasă ciulama oceanică, sinistra Apocalipsă universală trecea în neființă, metodic, sistematic și diabolic toată suflarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său căci a călcat legământul Meu. (Facerea 17:14) Vasăzică: pe cei care nu cred în Tine, ci se închină altor Dumnezei Allah, Buddha, Confucius etc., ori chipurilor cioplite, ori diferitelor vietăți terestre sau celor care încalcă legământul Tău de orice fel, Tu, în marea Ta bunătate, de ce nu-i ierți? De ce? De ce-i condamni la moarte, la stârpire și la nimicire? Zici că suntem făcuți după chipul și asemănarea Ta? Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
30.000 km prin SUA. 1935-1936 Prof. Nicolae Cornățeanu 77 ghimpată denotă că undeva, departe, e un ranch. Niște puncte mici, mișcătoare, ne atrag atenția. Sunt herghelii de cai. O fântână acționată de vânt se profilează firav la orizont. Singura vietate ce se apropie de noi e un fazan pe care Îl lovim cu radiatorul. Se prăvălește, Își revine și Își reia zborul. După două ore de drum, la o răscruce, vedem un grup de 5-6 mașini staționând. Un grup de
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
La un moment dat, câțiva pui Înlemnesc, nu mai știu Încotro să se ducă. Opresc mașina, sting farurile și le dau posibilitatea să se piardă În imensitatea stepei. După trei ore de mers, timp În care nu am Întâlnit nici o vietate, În afară de iepuri, ajungem la Buffalo. La intrare În oraș o echipă lucrează la lumina reflectoarelor la construcția șoselei. Localitatea e destul de mică, iar singurul hotel pe care l are e ars pe jumătate. Ni se oferă o ultimă cameră liberă
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
și tablouri prețioase. Nu am văzut nici biblioteci supraîncărcate și deseori puțin folosite. Dacă orele de instituție sunt rațional folosite, căminul rămâne vieții de familie, cumpătate, liniștite. Familia Hill nu are copii, așa că Sănduța cu păpușile le umple casa. Singura vietate ce o au e un cățel, care seara, cât Hill Întoarce deșteptătorul, știe că e ora de culcare și merge la ușă pentru a coborâ la subsol, unde e locul lui de culcare. Întocmesc cu Hill un plan de acțiune
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
cornute”, ambele de I. Bodnariuc, agronomul - regional; „Compostul” (gunoiul putred, mranița) de Eust. Moldovanu care semnează și „Cultura alacului (soi de grâu); Din albinărit: Prinderea și așezarea roiului - de Ioan Vicoveanu; Cocoșeii de pe pruni - de Paul Scolobiuc; Sfaturi pentru gospodine; Vietăți urâte omului; Sfaturile unui plugar - Andrei Eftimie Mândru din comuna Pârliți, județul Bălți; Din toată lumea, Știri mărunte, dar și poezia „La cărți, copii!” de P. Halippa din Foaia Plugarilor - Chișinău. Revista Agricultorul publica multă reclamă comercială, dar și materiale de
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a lungul acestui traseu, gara în care am fi coborât, cu tot calabalâcul în spate, ne-ar fi luat în primire cu indiferență, dacă în locul acestor îmbrățișări spumoase de festival interminabil am fi găsit un peron gol - nici un om, nici o vietate -, doar niște sticle de plastic plimbate, iritant, încolo și încoace, de rafalele vântului pe dalele de ciment... Ce s-ar întâmpla dacă am fi lăsați să ne descurcăm singuri într-un oraș pustiu, în care nimeni să nu ne aștepte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lui Dumnezeu. Cu curiozitățile noastre pentru ceea ce s-a petrecut cu adevărat pe când încă nu eram, și cu această curioasă nevoie de a merge să vedem ce-i dincolo, dincolo de fluviu, dincolo de mare, dincolo de munți, noi îi apărem ca niște vietăți ciudate, instabile și puțin fiabile. Din neîmplinirea, din nedesăvârșirea noastră, se naște o incontestabilă vulnerabilitate psihică o inferioritate morală, cred musulmanii integriști, care opun nebuniei îndoielii permanente nebunia imuabilei certitudini. Ei ignoră până la ce punct am putut noi miza pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
zi. Ceea ce numim astăzi religie, nu era oare, la origine, numele nobil al unei glorificări tribale? Vitalitatea unei confesiuni n-o exprimă cumva pe cea a crustaceului numit Bernard-l'hermite, care-și face o carapace din cochiliile părăsite de alte vietăți? Marea Britanie anglicanism, Polonia catolicism, Rusia ortodoxie... Neologismul teocrație a fost creat de Flavius Iosif pentru a caracteriza regatul Iudeii. Orientul ortodox, cu mozaicul său de biserici autocefale și cu ideea sa că fiecare comunitate locală manifestă întreaga Biserică sugerează că
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu palide triluri melodia minuțios construită Înaintea lor, dar fiecare notă nouă este o amintire despre aripile ocrotitoare ale mamei. Ceea ce rămâne să bucure și să Încălzească sufletul tuturor este farmecul melodiei, pentru că puțini știu cum arată de fapt minunata vietate. Veniți, privighetoarea cântă și liliacul a Înflorit .... Pentru a 70-a oară!” Conf. dr. Anca Lungu (București, În prezent titulara disciplinei de Diagnostic necropsic și Medicină Legală) “De multe ori m-am Întrebat cum arată oare omul care a scris
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
care ne Înconjoară. Slavă și mărire Celui Ce a făcut toate. Marea Moartă Marea Moartă este aproape de Marea Roșie, ca la un kilometru distanță. Este o apă petronie-cenușie, e Închisă la culoare. Nu crește nimic În ea, nici pești sau vreo vietate nu are. Și nici În Împrejurimi. Are sare multă. Vezi stânci de sare, unele mai mari, mai Înalte, altele mai mici. Când intri În ea calci pe cristale de sare. Cristalele sunt puțin mai mari ca nisipul. Deasupra apei este
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
provinciile Moldova și Valahia în 1599. Aflat în misiune în Moldova, călugărul considera această provincie „foarte mare, îmbelșugată și mănoasă și populată, cu multe orașe și sate, cu munți puțini și multe păduri și având din belșug tot felul de vietăți”. În 1620, Charles Joppecourt, ostaș și cărturar, consemna impresiile sale de călătorie: „Teritoriul țării este foarte bogat în de toate, udat de izvoare frumoase și mănoase, râuri care-l fac tot mai roditor în grâu și vin... Se găsesc în
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]