2,884 matches
-
privelegiată, pentru a nu putea fi la discreția bunului plac a te miri ce netrebnic...!”, avea inima Îndurerată, gândurile răvășite umbrite de cele mai negre presimțiri...! Spre deosebire de alte ierni ale timpului trecut, iarna anului 1981 se dovedi incredibil de aspră. Viscole deosebit de violente, căderi masive de zăpadă, ger cumplit ce-ți paraliza respirația sufoca orice activitate pe toate șantierele de construcții care trimese muncitorii În vacanță de iarnă, numai brigăzile de arestați ai penetenciarului Rahova nu cunoșteau odihna. Sărmanii, Îmbrăcați rudimentar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Bine. În acest caz hotărârea instanței de judecată va fi pronunțată poimâine, În data de 15 februarie 1981 ora 14 În ședință cu publicul. Următorul...!” Intuind și părtașă la tragedia sărmanului om nevinovat, iarna se dezlănțui cu multă Îndârjire prin viscole violente și mai ales, căderi masive de zăpadă urmate de geruri cumplite ce făcea viața tot mai amarnică pe șantierele de construcții ale Închisorii Rahova care nu cunoștea ori nu vroia să cunoască vitregia cumplitei ierni. Dacă mai adăugăm mâncarea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai gratifica cu câțiva ani de Închisoare... Atât, nimic În favoarea dreptății...! Se trezi Încă lăcrimând pe acoperișul unei Înalte construcții cu Învelitoarea Încă neterminată. Se opri la marginea jghiabului căutând cu privirea un loc potrivit, dorindu-și o moarte instantanee...! Viscolul sufla din ce În ce mai violent, provocând vârtejuri de zăpadă care-i Înbujoră fața. Închise ochii. Fulgerător, Îi parcurse În memorie unele clipe mai importante din viața lui zbuciumată. Revăzu imaginea Atenei lăcrimând, care-l privea dincolo de Înțelegerea lui, dojenindu-l. „Pe mine
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu coceni de porumb ori alte impropii materiale iar În loc de hârtie igienică foloseau ziarele dar, de multe ori În lipsa ziarelor se apela la buruieni cu frunza ceva mai lată, În timp ce șobolanii prietenoși, țineau companie persoanei În meditație...! În timpul iernei cu viscole și zăpadă, locuitorii acestor fericite meleaguri foloseau „Țucalul”, ce erau nevoiți să-l țină În casă tot restul nopții. Primăvara În schimb, ploile Întradevăr alimentau grădina de zarzavaturi dar În schimb, gropile și noroaiele făcea curtea impracticabilă...! Este adevărat: unele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
arestat fâră probă de vinovăție, (aproape doi ani de zile) am condus o echipă de peste 40 arestați la complexul de locuințe Titan ori Vitan nu mai rețin cu exactitate, În timp de iarnă, Îmbrăcați În haine militare zdrențuite prin care viscolul Înzăpezit Îți periclita Întreaga ființă Încât te socoteai norocos daca nu erai ridicat cu targa și dus la spitalul dela Închisoarea Jilava unde putea-i muri liniștit: În acel spital, doctorii erau dintre ce-i arestați iar medicamente nici pomeneală
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lor. Păreau să se fi făcut prieteni. Mai venea sângerând câte-odată din codru, dar știi cum e... când bagi mâna în gura lupului. Asta până a căzut iarna. Se așternuse zăpadă multă și mureau sălbăticiunile pe capete de foame în viscol și ger. Lupul crescuse, se înzdrăvenise și cred că voia să se întoarcă la haită, dar nu era primit că mirosea a om, așa cum nici Codruț nu mai putea sta printre oi că începuse să i se schimbe mirosul ca
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
terminată cartea cu Mircea. Impossible! Dar iată că au venit altele, de altă natură (nu că nu aș fi fost bucuroasă de nițică abordare mult mai personalizată și mai umană). Ieri, pe întuneric și frig (se luase curentul și era viscol), mama îmi spune la telefon (după ce le-am zis să se mute în Berceni, la Andrei): „Lasă-ne în amarul nostru, nu ne mai da indicații, lasă-ne în pace, du-te în Florida și lasă-ne pe noi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dinafară - mă gândii deodată la domnul Pavel, la spusele lui... „E bine să nu te gândești!” - era vocea lui Keti. - „Și totuși...” am vrut să răspund, dar simții adierea mâinii ei calde pe obrazul stâng, spre care bătea începutul de viscol, apoi nu mai simții și nu mai auzii nimic. 28. După-amiază când am venit acasă - eram în camera de la față - simții pe umărul drept mâna lui Keti. Era înfrigurată, venise la căldură. - „Ți-e greu, îmi spuse. Văzându-te cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de a-l primi pe Nicolae Ceaușescu, după Lima, la Santiago! De la biblioteca ministerului, am luat câteva cărți despre Chile istorie, politică, geografie, cultură... La sfârșit de noiembrie 1979, am plecat! Era un început de iarnă urâtă, cu lapoviță, îngheț, viscol, frig și fugeam de iarnă în însorita Americă de Sud! Am zburat cu TAROM-ul până la Frankfurt și de acolo ne-am continuat drumul cu un avion al companiei columbiene AVIANCA până la Bogota, iar până la Santiago cu compania LAN CHILE
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
sara, ajutat de flăcăuași și de câțiva bordeieni, mai adăogea vitelor puțină brahă, ca să le întregească hrana săracă de toamnă. Altfel deocamdată viața era ușoară. Dar flăcăul știa că au să vie ploile cele mocnite, pe urmă înghețurile, pe urmă viscolele iernii - și atuncea va duce-o mai greu, afară între vite, în dosul saivanelor de stuh, subt acoperișurile de paie. Ducându-se și întorcându-se cu vitele, vedea oameni lucrând la adăposturile vechi, astupând spărturile, schimbând acoperișurile putrezite. Boierul totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță: Începe iarna ca nealtădată, zise el; semn rău, măi prietine!... Dă, răspunse flăcăul, iernile-s grele, și noi suntem în mâna lui Dumnezeu... Ți-i bun cojocul? ai opinci largi?... te-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gospodăria întinsă a boierului se strângea la un loc de frica iernii. Vântul cel rău parcă-i răscolise pe toți. Umblau în toate părțile în sara asta de început de iarnă, vorbeau mai vioi, strigau și-și chemau cânii prin viscol. Niță Lepădatu își întoarse tohoarca cu mițele în afară, trecu pe lângă rândul lung de vite, să vadă dacă stau în liniște, după aceea fluieră pe Sărmanu, cânele adus de flăcăuașii care erau sub privegherea lui. Scoase din glugă o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
c-un fel deglasuri îngrijorate, și-și aminteau de iernile grele din trecut. Parcă vorbeau despre războaie și cumpene grele. În răstimpurile de tăcere, s-auzea afară șuiet de ape; și gazornița tremura, atinsă de suflările care intrau pe horn. Viscolul se potoli a doua zi dimineață, dar ninsoarea mai ținu o zi ș-o noapte. Când stătură fulgii, se întări frigul. Bordeienii ieșeau ca din fundul pământului și tăiau cărări. Fumuri se înălțau drept în sus și sunetele și glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri tohoarca. M-or fi așteptând băieții... Cum ieșiră, îi biciui viscolul în față; apoi mai la larg îi învălui un vârtej des și aprig. —Ei, drăcia dracului! strigă Faliboga scuipând, îmi intră și-n gură!... Niță își strânse mai bine pe el cojocul mare. Faliboga se lăsă spre bordeiul lui: — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
avea a cerceta locul anumit al pătulului. După ce ieșise iar în potecă și călcase cu luare-aminte neclintită jumătate de ceas, se mai opri un răstimp ca să numere înstelările proaspete ale haitei de lupi. Erau opt indivizi: îi cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă chibzuiseră un plan și se aflau așezați undeva în bătaie și la vânat; deoarece lupii vânează întocmai ca și noi: unii ocolesc ciutele ori căprioarele mânându-le, iar alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de izvoare. Așa au mai mers un ceas și încă unul. Cătră ceasul al unsprezecelea, soarele se stânse în neguri și începu să tragă un vânt tăios de la miezul nopții. Când se lărgi valea spre râul cel mare, se învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii cresc singurătățile până la cer și pân’ la capătul lumii. Căzute pentru totdeauna par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
țipete, Culi sta atent întăi la un țipăt care părea că se strecoară printr-un corn al ferestrei. Acest țiuit de strună era anume pentru dânsul. Îl asculta până ce covârșeau plângerile cele mari, care soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adus niște creștini acasă, bolnav. Tu erai micuț și nu știai nimic pe vremea aceea. L-am îmbrățișat și l-am îngrijit ca pe soțul meu. Până ce-a dat Dumnezeu un vânt ca acesta. Era într-o toamnă. Și de la viscolul de acum îmi mai aduc aminte de vântul de atunci și de întâmplare. S-a sculat Negoiță de la locul lui din pat și a căutat pe poliță ciaslovul. Era iscusit cantor și avea ciaslov frumos, cumpărat de la Buda, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun eu, vorbi Ștefan Gâdea, om practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar atunci cum rămân ceilalți tovarăși ai dumnitale? Eu nu zic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veniră să degajeze deschizătura, nu cu gând să ne salveze, ci pentru a se adăposti în grotă cât stăteau să mănânce. Nu părură nicidecum bucuroși să dea ochii cu noi, iar eu am aflat foarte curând cumplitul motiv. Surprinse de viscol, gărzile și cămilele pieriseră înghițite de gheață. Când m-am apropiat, mi-am dat seama că bunurile căzuseră pradă jefuitorilor, iar trupurile, animalelor mâncătoare de stârvuri. Locul de popas al caravanei mele nu era decât tristețe și ruină. Am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să vorbească. Mă descrise ca pe un important personaj din Fès, versat în cunoașterea Legii și a literaturii, povesti în ce împrejurări îmi fusese dăruită de seniorul din Uarzazat și purcese la o istorisire plină de culoare și emoționantă a viscolului care îmi pricinuise ruinarea. După care încheie cu aceste vorbe: — În loc să mă vândă vreunui negustor aflat în trecere, omul acesta a ținut să mă readucă în satul meu. I-am jurat că n-o să-i pară rău. Cu o insolență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a înfrângerii, zăpada a căzut peste drumul meu, în anul acela, pentru a treia oară. La fel ca la Granada într-o iarnă a copilăriei mele, la fel ca în Atlas în toamna norocului meu, ea s-a întors cu viscol, suflu devastator, șoaptă nefastă a Destinului. Mă întorceam acasă de la Pavia, în compania lui Guicciardini, după ce dusesem la bun sfârșit cea mai extraordinară dintre solii, ca și cea mai tainică, din moment ce, dintre toți principii creștinătății, doar papa îi cunoștea cuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mult timp vom primi la Roma un sol otoman. Poate că vom pleca și noi, tu și cu mine, la Constantinopol. Dar, înainte de a merge mai departe, era timpul să dăm socoteală de misiunea noastră papei. * * * Zoream spre Roma când viscolul de care am vorbit ne-a luat prin surprindere, la câteva mile la sud de Bologna. De la primele rafale, drama din munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază, când mă simțisem împresurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]