1,599 matches
-
strop de ploaie în mare. "Pedepsele ne aduc aminte că marea este alcătuită din stropi", filosofa cîteodată Radul Popianu de unul singur și se închidea pe dinăuntru în camera amenajată drept "arestul de la postul de jandarmi" al Vladiei. Ușa cu vitraliu era întredeschisă, iar în holul mare și întunecos tocmai din cauza vitraliului de care era atît de entuziasmat prințul, îl aștepta K.F. Avea o figură severă, cu veșnica ei rochie cu umeri ridicați, catifeaua părea tocită pentru un ochi nepriceput, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
este alcătuită din stropi", filosofa cîteodată Radul Popianu de unul singur și se închidea pe dinăuntru în camera amenajată drept "arestul de la postul de jandarmi" al Vladiei. Ușa cu vitraliu era întredeschisă, iar în holul mare și întunecos tocmai din cauza vitraliului de care era atît de entuziasmat prințul, îl aștepta K.F. Avea o figură severă, cu veșnica ei rochie cu umeri ridicați, catifeaua părea tocită pentru un ochi nepriceput, de fapt era nouă și de cea mai bună calitate, Iacobescu, Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fier s-a deschis singură cînd a ajuns în fața ei, un țăcănit sec întîi și după aceea a alunecat înlăuntru prin propria-i greutate. Asta însemna că domnișoara K.F. îl aștepta. Îl aștepta și îl pîndea din spatele ferestrei colorate, a vitraliului, privind printr-o crăpătură a sticlei. Apoi i-a ieșit în întâmpinare, în prag, fără să-l lase să aștepte cumva, așa cum se întîmpla în mod obligatoriu cu oricine ar fi venit la Vilă din Vladia. Mozaicul era de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
descurcat... - Atunci e bine. - Îți mulțumesc... sper și eu să fie bine... În centrul localității Aubasine, printre alte construcții, mai vechi ori mai noi, tronează, masivă și armonioasă, catedrala, construită în secolul al XII-lea. În interior, m-au impresionat vitraliile specifice bisericilor catolice. Tot cercetând filele cu înscrisuri atârnate pe un panou, am avut o tresărire. Era în-scris acolo, printre altele, și un nume de român: S. Manciulescu. Descifrând atâta cât m-am price- put, întregul text, am aflat că
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
se simțea de câteva zile. Un aer cald plutea în jur. Nu și-a dat seama cât de cald este decât după ce îngrijitorul a deschis ușile și a putut urca treptele de piatră, pătrunzând în capela răcoroasă, gălbui luminată prin vitralii. Sicriul se afla în mijloc, iar la capul lui, crucea de un ocru strident, cu numele ei cel lung și anii nașterii și ai morții, 1898-1975, desenate cu tuș negru, ușor tremurat. I-a sărutat mâna și fruntea rece. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
secrétaire, în dreptul ferestrei, și descifra niște desene ciudate. Poate că acolo, în acele desene, se aflau ascunse tainele unor vrăji sau complicatele trasee până la palatul vreunui zmeu înspăimântător care o răpise pe fata împăratului... În lumina soarelui care trecea prin vitraliul ferestrei, Manuc cerceta desenele celor două cupe comandate încă din iarnă. Matteo i le adusese chiar în dimineața aceea. Cuprindeau și numeroase note referitoare la compoziție, proporție, efecte. Toate dovedeau că meșterul înțelesese exact ceea ce îi ceruse. Când și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
iarnă. Matteo i le adusese chiar în dimineața aceea. Cuprindeau și numeroase note referitoare la compoziție, proporție, efecte. Toate dovedeau că meșterul înțelesese exact ceea ce îi ceruse. Când și când, însă, în conturul celor două cupe, printre umbrele colorate ale vitraliului care jucau peste ele, în mod cu totul inexplicabil, auzea vocea Marioritzei, întrezărea zâmbetul sau privirea ei. Exista într-adevăr vreo legătură între ea și femeia aceea pe care o surprinsese ieșind din baie, în casa lui Dante Negro? Frumusețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dumnealor, stăpânii, vor pleca acolo, la pădure. PAGINĂ NOUĂ 24 Mariam fredona ușor. Se sculase devreme. Culesese câteva flori din grădină și acum le așeza în vazele înalte de pe consola din salonul de jos. Lumina vie a dimineții trecea prin vitraliile ferestrelor, presărând o ploaie de petale colorate peste fața, umerii goi, brațele și cămașa ei subțire de noapte. Manuc tocmai cobora scara. Se opri în dreptul oglinzii venețiene, între două coloane de porfir. Își privi soția. O urmări cu plăcere cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de la intrare spre marea sală de recepții. Manuc lipsea de mai multe săptămâni, dar lăsase instrucțiuni precise pentru primirea plenipotențiarilor ruși și turci. Bucătarii începuseră deja să pregătească multe și rafinate feluri. Dineul se anunța grandios. În salonul restaurantului, reflexele vitraliilor desenau forme geometrice divers colorate pe fiecare masă. Ospătari apretați și aferați, cu mănuși impecabile, controlau atent farfuriile, tacâmurile și înălțau turnuri de pahare pentru șampanie. Cei din subordine ștergeau, înlocuiau, rearanjau, executând orice indicație pe loc și în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
marele dragoman. Dacă Manuc, omul care îi cunoștea bine pe turci, plecase tocmai la Sibiu, cum se zvonea, acesta era într-adevăr un semn rău. Prințul mirosise ceva. Dar ce? Privi în jur și frisonă. Pete de culoare din reflexele vitraliilor deformau trăsăturile tuturor. Probabil că și el arăta la fel. Ca un saltimbanc într-un mare circ. Uralele mulțimii și strigătele soldaților din garda de la intrare anunțară sosirea celui mai important om din principate, generalul Kutuzov. Cei prezenți se ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care se strecura iute pe coridoare, zeflemisit de colegii săi Înverșunați, nebuni de prea mult bun-simț. Capitolul 2 GARGUIE ȘI TURLE La Început Amory n-a observat decât bogata lumină solară ce luneca peste lungile peluze verzi, dansând pe geamurile vitraliilor și unduind În jurul turnulețelor și fleșelor și al zidurilor crenelate. Încetul cu Încetul, a realizat că pășește pe University Place, conștient de valiza din mână și amplificându-și noua tendință de a privi drept Înainte ori de câte ori se Încrucișa cu cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
moale din aerul proaspăt. Clara era foarte cucernică - așa fusese Întotdeauna - și numai Dumnezeu putea să spună pe ce Înălțimi se ridica și ce putere Își lua de acolo când Îngenunchea și-și lăsa În jos căpșorul auriu În lumina vitraliilor. — Sfânta Cecilia!, a strigat Amory Într-o zi, absolut involuntar. Enoriașii au Întors capetele să-l privească, preotul și-a Întrerupt predica, iar Clara și Amory s-au Împurpurat la față. A fost ultima lor duminică Împreună, fiindcă seara Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Întrucât sărmana Beatrice a murit, probabil că voi primi ceva bani, dar al naibii de puțini. Îi pot ierta mamei aproape totul, cu excepția faptului că, Într-o izbucnire bruscă de habotnicie, Înspre sfârșit, a donat jumătate din banii rămași pentru cumpărarea de vitralii și echiparea seminarului teologic. Avocatul meu, domnul Barton, Îmi scrie că miile mele de dolari sunt investite În cea mai mare parte În liniile de tramvai și că numitele Tramvaie Urbane pierd bani, din cauză că biletul costă numai cinci cenți. Imaginează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
După ce mulțimea s-a împrăștiat, iar episcopul Lerma a plecat și el la episcopie și după ce japonezii s-au întors cu trăsura la mănăstire, rămas singur, Velasco a îngenuncheat în fața altarului. În afară de cele câteva raze de soare ce pătrundeau prin vitraliile pătrate ale ferestrelor, marea catedrală era întunecoasă și liniștită. În altar ardeau roșiatic lumânări de împărtășanie, iar alături de ele, cu o mână ridicată, un Iisus plin de glorie privea în jos la Velasco. Fără îndoială, așa arăta când le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pasiuni, Editura SportTurism, 1985). 22 octombrie 2012 Revin, după mai bine de trei luni, transcriind alte autografe: Tov. Cornel Galben, prețuirea autorului Fl.G (Florin Georgescu - Sociologie și religie, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982); Colegului și prietenului Cornel Galben, aceste „Vitralii“ lirice o dată cu stima și prețuirea pentru scrisul său dec. 1989 (Victor Mitocaru - Vitralii, În antologia Intonații, Editura Junimea, 1989); Poetului Cornel Galben, care Înțelege să lupte pentru idee, cu prietenie și afecțiune confraternă, această carte la care nu am renunțat
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
luni, transcriind alte autografe: Tov. Cornel Galben, prețuirea autorului Fl.G (Florin Georgescu - Sociologie și religie, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982); Colegului și prietenului Cornel Galben, aceste „Vitralii“ lirice o dată cu stima și prețuirea pentru scrisul său dec. 1989 (Victor Mitocaru - Vitralii, În antologia Intonații, Editura Junimea, 1989); Poetului Cornel Galben, care Înțelege să lupte pentru idee, cu prietenie și afecțiune confraternă, această carte la care nu am renunțat iunie ’81 la Oneștii Călinescieni (Constantin Crișan - Confesiuni esențiale, Editura Cartea Românească, 1977
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
cu Dumnezeu și credința. Tot ce vreau să știu este cine spune că nouă credincioși nu sunt mai buni decât nouă credincioși și un apostat ca mine? —Apostat? —Păcătos. — Știu ce înseamnă cuvântul. Destul de pretențios. Ca o mare catedrală cu vitralii. —Sau de ce nu unul? Dacă vreau să vin aici să mă rog singur? — Nu vrei să te rogi împreună cu noi? Vrei să te rogi singur? Și dacă aș vrea? — Ești invitatul meu. Vrei să spui că nu o să am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
supărători, știa că nu el a omo-rit-o și gândul acesta îl întuneca ca fiindu-i ofensator. Elena, cu chipul ei grav și senin, sta lângă Lina. Era acolo și Mini pe-aproape, pe care o ipnotiza reflexul vioriu al unui vitraliu. Nory, tot ne-astîmpărată, circula și aci și, cum nu putea tăcea, șoptea cu internul Romulus de la Filantropia. Sia zăcuse la Maternitate, dar Romulus știa amănunte. Un caz greu și rar! Altfel profesorul G. n-ar fi dat greș . Conformație falsă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ca să turbure cu demersuri omenești vulgare o agonie așa de senină în drum spre divinitate? Elena acum tăcea. Mini, pe care vocea de azi a doamnei Drăgănescu o importuna pentru ceva schimbat, alintat parcă, tăcea și ea cu gândul la vitraliul vioriu și la ora întîrziată. Marcian spunea rar câte un cuvînt: - Doctorul Rim a fost ieri la repetiție și va veni, cred, și mîine! zise la un moment cu un ton între întrebare și afirmare. Nu-i răspunse nimeni. Automobilul
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
crini albi și cu capul aureolat de bucuria de a-L purta, tot În brațe, pe Iisus. Apoi, pe pereți, picturi alese, iar În față, un iconostas aurit, ticsit de alte icoane. Pacea interiorului era sporită de lumina filtrată prin vitralii. În timpul liturghiei, lumini mai numeroase și mai puternice scînteiau din maiestuosul candelabru de mare preț. Între războaie, Îl comandase la Viena, pe banii lui, străbunicul meu Ștefan Ruba, participantul la Marea Adunare de la Alba Iulia. Fiul lui, tot Ștefan, moșul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
misterios și părăsea frontul onorabil, cît Încă putea s-o mai facă. Silviu Ruba se retrase În curte, dar nu intră și În casă. La scurt timp după plecarea milițianului, i se păru că zărește o lumi nă În biserică. Vitraliile nu Îngăduiau vederea din exterior, dar În Întunericul de după miezul nopții orice lumină dinăun tru devenea sesizabilă. Iar pe deasupra, lumina aceea se mișca, dispărea Într-un loc și apărea Într-altul. Nu trecu mult și auzi un glas Înalt de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a Schimbării la Față. La fel și-n zilele următoare, plecau acasă după miezul nopții. Se rugau, cîntau pricesne, iar din cînd În cînd auzeai cîte o femeie că strigă... Vedea icoana lăcrămînd, zărea chipul Maicii Domnului pe unul dintre vitralii, i se părea că dă să coboare din icoană. Satul Începea să se umple de nou-veniți. Intrau cu de la ei putere În curți, dădeau binețe, deshămau caii sau vacile de la car și mărturiseau că au venit să vadă Minunea și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
filozofează... Sub influent ´ a lui Arghezi Ștefan Pârvu, care a debutat acum treizeci de ani, cu volumul Poeme, este un poet (și un prozator) sensibil, dar sensibil, din nefericire, și la influențe. Cel mai recent volum de versuri al său, Vitralii prădate (Semne, București, 2006), aduce aminte frecvent de stilul abrupt și călugăresc-umil al lui Tudor Arghezi: „Înspăimântat de propria-i lumină / se lasă obosit - dar nu răpus - pe-o rână. / Disprețuise, până ieri, șederea, / odihna bună, chiar și mierea.“ Fiind
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
băii, vag scorojită, întredeschisă cât să zărești faianța de un alb spitalicesc și halatul moale, un pic mare pentru Alexandre, bălăngănindu-se în bătaia șuierului subțire de vânt care se strecoară pe ferestruică, un atipic triunghi colorat, cu veleități de vitraliu. Alexandre și-a notat atent în memorie toate detaliile cămăruței lui de student care se vor regăsi, fără doar și poate, în marele roman pe care orice tânăr infectat de literatură, de Paris și de încă netrăite suferințe amoroase îl
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
doar inutilitatea existenței. La ce ți-ar mai folosi? Din partea mea, singura profeție pe care mi-aș dori-o ar fi un șir de numere la Loto“. 3 Rezerva mea de lux e despărțită de o altă încăpere printr-un vitraliu: deasupra unei mări albastre, printre alte păsări, o mare și unghiulară pasăre violet. Pasărea plutește iar dedesubt marea se zbuciumă, plînge, vălurește. Aripile se mișcă nu numai cu ochiul privitorului dar și cu trecerea vremii sugerîndu-ți că timpul e inegal
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]