4,908 matches
-
mi se adresează mie cu aceste cuvinte, Îmi miroase a ploaie! și el adulmecă aerul cu nările, Da, cred că va ploua! îi confirmă mama presimțirea, eu mă ridic să duc la adăpost pânza și el, Sunt tot murdar de vopsele! Când a venit Ana la mănăstire, și-amintește el, în vara aceea, ții minte, mă face pe mine părtaș la, Da! S-a întâmplat o dată ca ea, deși aproape că îi interzisesem să intre în biserică unde pictam, ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
deja spatele, șarpele rece pe șira spinării, Cum a fost când Ana a urcat pe schelă? l-aș aduce eu la momentul povestirii, dar, A venit la mine într-o rochie lungă albă și acolo sus, eu tot murdar de vopsele, am făcut dragoste, și tace Știu! Am văzut totul! Așezat pe un scăunel jos pregătesc un ulcior de vopsea, albastru de cer, Theo pe schelă, în conca absidei, pictează pe Maica Domnului purtând pe Iisus, pe ferestrele zvelte lumina irizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
eu la momentul povestirii, dar, A venit la mine într-o rochie lungă albă și acolo sus, eu tot murdar de vopsele, am făcut dragoste, și tace Știu! Am văzut totul! Așezat pe un scăunel jos pregătesc un ulcior de vopsea, albastru de cer, Theo pe schelă, în conca absidei, pictează pe Maica Domnului purtând pe Iisus, pe ferestrele zvelte lumina irizată a soarelui se mută milimetric pe pardoseala plină de var și vopsele apropiindu-se de mine, nu se-aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
un scăunel jos pregătesc un ulcior de vopsea, albastru de cer, Theo pe schelă, în conca absidei, pictează pe Maica Domnului purtând pe Iisus, pe ferestrele zvelte lumina irizată a soarelui se mută milimetric pe pardoseala plină de var și vopsele apropiindu-se de mine, nu se-aude în tăcerea înaltă decât pensula lui scrâșnind pe peretele zgrunțuros, apoi ușa masivă se dă fără efort la perete și prin dreptunghiul de lumină se strecoară vioaie, închide grăbită ușa ca să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ochii iubitului meu hei, sunt Ana, așteptându-l ca pe o ploaie, după secetă îndelungă, brațele noastre unite, împerecheate le întindem neputincioși deasupra unicului nostru trup, și-n clipa aceea ți-am vărsat, mi-ai vărsat fără de voie urciorul de vopsea, galben se revarsă pe scândurile acoperite de margarete, galben de nimb, Theo s-a ridicat de lângă Ana, chipul lui transfigurat de, nu mai pot gândi acum când o văd pe Ana, goală, râzând, de păr i s-a prins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Ana, chipul lui transfigurat de, nu mai pot gândi acum când o văd pe Ana, goală, râzând, de păr i s-a prins o margaretă, Theo își înmoaie degetul în galbenul de nimb și pe pieptul ei îi înconjură cu vopsea sânul, stângul întâi, apoi îl nimbuiește și pe dreptul, și iarăși ia vopsea pe vârful degetului, ea se arcuiește înaintea lui în vreme ce el o pictează în galben de nimb, Ana râde sub privirea îndurerată a Maicii Domnului, și-l trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe Ana, goală, râzând, de păr i s-a prins o margaretă, Theo își înmoaie degetul în galbenul de nimb și pe pieptul ei îi înconjură cu vopsea sânul, stângul întâi, apoi îl nimbuiește și pe dreptul, și iarăși ia vopsea pe vârful degetului, ea se arcuiește înaintea lui în vreme ce el o pictează în galben de nimb, Ana râde sub privirea îndurerată a Maicii Domnului, și-l trage pe Theo cel murdar de vopsele la pieptul ei nimbat, Mai ești aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nimbuiește și pe dreptul, și iarăși ia vopsea pe vârful degetului, ea se arcuiește înaintea lui în vreme ce el o pictează în galben de nimb, Ana râde sub privirea îndurerată a Maicii Domnului, și-l trage pe Theo cel murdar de vopsele la pieptul ei nimbat, Mai ești aici, Daniel? mă întreabă glasul lui de acum, foindu-se în pat neliniștit, ce și-o mai fi amintit oare?! sau sunt doar durerile ascuțite ce-l încearcă pe șira spinării?! Da! Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
brațele care mestecă mortarul, și ți-a pus ochi pe fiecare centimetru de piele, Daniel, iarăși glasul lui înviorat, după ce am stat atâția ani cu nasul agățat de perete nici nu mai am nevoie de ochi ca să văd, simt culoarea vopselei după miros, pot măsura cu palmele peretele, ai văzut că am reușit pe pânză cu autoportretul! Am în cap toate schițele, îmi trebuie doar câteva zile ca să mă obișnuiesc cu distanțele, Și așa cum vorbește eu cred, cred din tot sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
e fericit! atât de fericit cum de mult nu l-am mai văzut, mine va pleca să-l vadă doctorul care l-a operat și va trece pe la Ana, nu s-au văzut din vara aceea, sunt tot murdar de vopsele! când Theo i-a mai zis și i-a interzis și lui să se mai vadă până va termina biserica, biserica astăzi neterminată! Dar având în vedere accidentul lui, Ana are dreptul să afle, se pare că discuția de aseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Daniel își ridică ochii spre el rugător, dar privirea neîndurătoare, întunecată a lui Theo îmi stinge pe buze rugămintea încă neformulată de a mă accepta în preajma lui chiar dacă nu pictează în biserică, îl urmăresc, a intrat totuși cu cutia de vopsele în biserică, ce vrea să facă oare cum, când?! să-l anunț pe părintele Ioan?! Nu! mă învârt fără nici un scop prin curtea mănăstirii, așteptând momentul prielnic de a mă strecura în biserică, nu înțeleg de ce astăzi n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
vine la mine numai răspunsul ei, Ai s-o întâlnești mâine! Oare mă mai vrea?! După cum m-am purtat cu ea acum două veri, a venit la mine la mănăstire, fiindcă îi era dor de mine, Sunt tot murdar de vopsele, aduc cuvintele lui Theo în mintea mea scena de pe schelă, Mă obseda atât de mult prezența ei, încât timp de aproape două săptămâni, Corina, n-am pictat nimic și era o vreme spelndidă, am iubit numai, apoi am alungat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
din dreapta jos semnătura scurtă, binecunoscută, Theo, așa și-a semnat toate tablourile, l-a pregătit încă de acasă Corina în privința fetei, e a lui, Ana a spus că din vara aceea, de acum două veri cu, sunt tot murdar de vopsele, atunci s-au văzut ultima oară, știam că Theo îi interzisese să-l mai caute până nu termină biserica, Parabola orbilor, pe peretele din sufragerie în casa Aidei, aceeași compoziție ca la Bruegel cel Bătrân, numai că orbii lui Theo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi-a fost foarte sete, înfiorător de sete, ceasul mare cu pendulă din perete a bătut deja de trei, mă întorc cu gândul la Ana și la Theo, și la fetița Alina, pe care tatăl ei, sunt tot murdar de vopsele! margareta presată în cartea mea de rugăciuni, Ce-o fi făcând Ileana?! Mai vrei suc, Daniel? Așa te cheamă, nu?! Da! Și Aida nu știe dacă da-ul meu e unul singur pentru amândouă întrebările ei sau numai pentru, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pădure, la poiana unde îl regăseam adeseori pe Theo pictând, aceeași poiană în care mi-a rămas între degete un mic clopoțel argintiu, acum doar fluturi, flori de câmp, margarete, o margaretă căzând din înaltul bolții, sunt tot murdar de vopsele, de ce ți-e frică? Nu voi sluji niciodată într-o astfel de biserică! nici o comisie din lumea ortodoxă, și ultimele raze de soare înainte de căderea serii, n-am dormit azi-noapte în chilia fratelui Rafael, ci mi-am găsit un locșor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
duminica spuneau călugării despre cel ispitit cu geniul ce nu ține seamă de orânduiala bună a lumii, ai venit să fii lângă mine, n-a dat nimeni jos schelele, totul e așa cum am lăsat noi astă-toamnă, până și ulcioarele cu vopsele întărite, pensulele nespălate, asta era de datoria mea, găleți, mistrie, ziare întinse peste marmura roșie, aleasă de la carieră de Theo, cu vinișoare care, proptit încă locului nu reușesc să trec pragul în naos, cu dorința nerostită în gând să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
centrul imaginii, chipurile apostolilor să se vadă doar, să-i pot recunoaște pe fiecare, Ioan tânăr, aplecat spre Iisus, apoi Petru cu cheile, Pentru un creștin, Daniel, îl aud acum pe Theo vorbind în timp ce-și șterge degetele de vopsele de-o cârpă decolorată, tot ceea ce face pe pământ e cu bătaie lungă în cer, pictura mea mă înalță și mă coboară într-un ascensor fără oprire, Părintele stareț trece acum cu fața spre firida proscomidiei, Theo a pus aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Luca, Spune, meștere! Cu suma pe care am stabilit-o în primăvară pe metrul de pictură, ne-am tocmit la douăzeci de mii metrul, Așa este, întărește părintele Ioan, Dar vezi, părinte, între timp prețurile s-au mai scumpit, nici vopselele nu-s pe gratis, eu de obicei fac un metru de pictură pe zi, când e peretele cu figuri, cu compoziție, douăzeci de mii, astăzi nici un simplu zidar nu-ți mai vine la lucru cu douăzeci de mii pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
bine! Și meșterul Luca și Janos, care nu cunosc împrejurările în care eu mă aflu aici, se declară satisfăcuți cu înțelegerea făcută, îi mulțumesc părintelui pentru tot, hotărăsc că vor face mâine un drum să-și aducă restul sculelor și vopselele, iar de luni vor începe cu tencuiala, se ridică amândoi de la masă, părintele îl cheamă pe Daniel, copilul mereu prezent la chemarea părintelui, îl trimite cu meșterii la bucătărie, să fie ospătați meșterii cum se cuvine, mie îmi face semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tot felul de munci în propria sa gospodărie, munci ce n-aveau nimic de-a face cu pictura, Se oprește meșterul Luca din povestit pentru a-și face datoria față de țigara aprinsă între degetele sale pătate de tutun și de vopsea, eu cu greu îmi stăpânesc dorința pătimașă de a smulge o țigară din pachetul de pe masă, stăm pe întuneric din cauza țânțarilor, cu toate ferestrele deschise și toate acestea, povestea meșterului Luca, înserarea, bâzâitul nerăbdător al țânțarilor, încăperea învăluită în fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de țigară, toate acestea îmi dau sentimentul nelămutrit că am trăit cândva o scenă asemănătoare și nu-mi amintesc când, Tot așa, continuă meșterul Luca, și Vasile din Fălticeni a stat vreo trei ani la jupânul Dumitrache, a învățat pisatul vopselelor, dar în mai tot timpul ocupându-se cu grija copiilor meșterului, stăpânei casei îi cam plăcea băutura, apoi a făcut și pe rândașul, neînvățând mare lucru din arta iconografiei, primiseră o comandă undeva la o mănăstire prin sudul Moldovei, meșterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
frumusețe, a fost și ultima lui biserică, țigara meșterului Luca face iarăși binecunoscutul drum spre buzele sale lacome de fumul aducător de pace, Eu eram prea mic ca să înțeleg ce se întâmpla în jurul meu, mă înfioram tot la mirosul de vopsele și eram ferm convins în sinea mea că dacă vom termina biserica are să vină tata din război și se vor întoarce toți bărbații și zilnic mă bucuram când vedeam că meșterul a mai acoperit cu culoare o nouă bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
vodca și mâncarea ar fi ascunse în biserică și iată-i intrând, pe jumătate beți, în biserica neterminată, doar eu acolo cu meșterul Vasile, ne-au strigat ceva în limba lor, apoi s-au repezit sălbatic la ulcioarele noastre cu vopsele, le-au spart pe toate cu furie, înșelați în așteptările lor de a găsi băutură și unul dintre ei, n-am să-i uit chipul stăpânit de diavol niciodată, a luat un ulcior cu vopsele ce mai rămăsese întreg și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sălbatic la ulcioarele noastre cu vopsele, le-au spart pe toate cu furie, înșelați în așteptările lor de a găsi băutură și unul dintre ei, n-am să-i uit chipul stăpânit de diavol niciodată, a luat un ulcior cu vopsele ce mai rămăsese întreg și l-a izbit cu forță de perete și-mi amintesc cu claritate și astăzi cum pe peretele acela fusese pictată Răstignirea, din vasul spart de zidul de piatră se prelingea vopseaua roșie pregătită pentru mantia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
luat un ulcior cu vopsele ce mai rămăsese întreg și l-a izbit cu forță de perete și-mi amintesc cu claritate și astăzi cum pe peretele acela fusese pictată Răstignirea, din vasul spart de zidul de piatră se prelingea vopseaua roșie pregătită pentru mantia arhanghelului Mihail și lacrimi mi-au curs pe obraji, fiindcă în acele momente de tensiune copilul din mine a înțeles că tatăl lui nu se va mai întoarce niciodată, și n-a fost destul și rusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]