14,079 matches
-
și ah-uri. O dată ne-am oprit să ne uităm cum, în depărtare, cocoțat pe-o scară, cineva bătea cu ciocanul niște piroane în peretele unei șuri. Până și asta ni s-a părut grozav. Ah, și mașina închiriată. Am zburat cu avionul până la Rutland și acolo am închiriat un automobil decapotabil. Decapotabil, îți dai seama? După o treime de secol trăită în postura unui băiat american, aceasta era prima mașină decapotabilă pe care o conduceam. Și știi de ce? Pentru că feciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de mult riști conducând o astfel de mașină. Cunoaște detaliile groaznice ale calculelor făcute pentru încheierea unei polițe de asigurare. Când vine vorba de decapotabile, ajunge să dai într-o groapă din drum și s-a rupt filmu’: te trezești zburând de pe bancheta din față și (ca să nu fiu prea descriptiv) aterizezi pe autostradă cu țeasta înainte, iar dacă ai noroc, te alegi cu un scaun cu rotile pe viață. Iar astea sunt rezultatele statisticilor (îmi spune taică-meu), nu texte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dai seama măcar că de fapt ai muncit? N-ar fi fain să uiți de tine zile-n șir, săptămâni în șir, luni în șir? Să porți țoale vechi, să umbli nefardată și să nu faci pe dura toată ziua? Timpul zbura. Am auzit-o fluierând: — Nu că ar fi o chestie? — Ce să fie? — Să fii matur. Știi? — Uimitor, am făcut eu. — Ce anume? — Sunt aproape trei zile de când nu ți-am mai auzit textele de țărancă, de Betty-Booppizdulice tolomacă, poantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cineva o masă, de a fi obligat la introduceri politicoase, de a fi - tot ce se poate - pus la punct. Constantinopol, pentru mulți dintre pasageri capătul unei aproape interminabile călătorii, se apropia de el cu viteza stâlpilor de telegraf ce zburau pe lângă ei. Când călătoria va fi Încheiată, nu va avea timp să se gândească; o mașină care-l va aștepta, goana minaretelor, o scară mizerabilă și domnul Eckman ridicându-se dindărătul biroului său. Subtilități, cifre, contracte, toate Îl vor ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-ar dracu’!“ O lumină blândă inunda compartimentele. Preț de o clipă, ai fi putut crede că soarele era expresia a ceva ce iubea oamenii și suferea pentru ei. Ființe omenești pluteau ca peștii În apa aurie, scăpați de legile gravitației, zburând fără aripi, fără propulsie, Într-un acvariu de sticlă. Fețe urâte și trupuri diforme erau transfigurate, dacă nu În frumusețe, cel puțin În forme grotești, croite c-o batjocoritoare afecțiune. Se ridicau și cădeau, murmurau și visau pe mareea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În cei care gândesc și cei care simt. Femeile din prima categorie țineau cont de rochiile ce le fuseseră cumpărate și de notele de plată achitate, dar rochiile ieșeau din modă repede, iar vântul lua chitanța de pe masă și o zbura departe și oricum datoria fusese plătită cu un sărut sau altă drăgălășenie, iar cei care gândeau uitau. Dar cei care simțeau Își aminteau. Ei nu datorau și nu dădeau cu Împrumut. Ce dădeau ei era ură sau iubire. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă și stâlpi de telegraf, care prindeau În trecere lumina lunii pe brațele lor metalice. Câtă vreme În vagon domni liniștea, nu se mai gândi la Janet Pardoe, ci se Întrebă În ce termeni ar fi putut descrie noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Are la el În Încăpere un foc uite-atât de mare. — Prostule! Imbecilule! spuse funcționarul. La telefon e șeful poliției din Belgrad. Au Încercat să trimită o telegramă, dar vorbeai atât de tare, Încât cum să fi putut auzi cineva? Zboară! Ninici o luă spre postul de gardă, dar funcționarul strigă În urma lui: — Aleargă, prostule, aleargă! Ninici o luă la trap, Împiedicându-se În propriile cizme. Curios lucru, se gândi el, te tratează ca pe un câine. Dar un moment mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aduci Înapoi Înainte de-a pleca trenul. Mașina era veche, rablagită și foarte puternică. Mergeau Înaintea furtunii cu nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
năpustiră asupra lor prin furtună, iar șoferul confirmă din cap și arătă cu mâna Înainte. Un copil ieși În goană În mijlocul drumului și mașina făcu un viraj să-l ocolească. Un pui de găină cârâi și smocuri de pene cenușii zburară prin zăpadă. O bătrână ieși În goană dintr-o colibă și strigă ceva În urma lor. — Ce spunea? Șoferul Îi adresă un rânjet peste umăr. — Evreu Împuțit. Acul vitezometrului oscilă și Începu să coboare: șaptezeci de kilometri, șaizeci de kilometri, cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mugind, În josul dealului, printre câmpurile goale, acoperite de zăpadă. Noroiul uliței fusese bătătorit de copitele vitelor și Înghețase. Două lumini roșii le apărură În față, undeva mai jos, și un segment scurt de șină luci cu picături de smarald. Luminile zburară-n spate și se auzi o voce strigând peste zgomotul motorului. — Trec prin ei? Întrebă omul calm, cu piciorul pregătit să apese pe accelerație. Nu, nu! exclamă Myatt. Nu vedea de ce ar fi intrat În Încurcături de dragul unui străin. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
alcătuită din pantaloni lungi, mulați, de la Marni, bluzițe din dantelă Yves Saint Laurent și minuscule jachete din piele, semnate Rick Owens. Dacă era să poarte ceva de supercalitate, era musai de la Ossie Clarke sau Dior, și era În stare să zboare până la Londra special ca să se aprovizioneze cu ceea ce avea mai bun de oferit Dover Street Market 1. Totuși, să se gătească de zile mari era adevărata obsesie a lui Lauren. Dacă treceai pe la ea Întâmplător În mijlocul după-amiezii, era la fel de probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
răcoroase de toamnă, nu avea ciorapi, fiind Încălțată cu niște papuci roz pastel din piele de crocodil. O capă moale, verde, din blană de vulpe, era aruncată neglijent peste spătarul scaunului pe care ședea. Arăta foarte odihnită pentu cineva care zburase deasupra Atlanticului de două ori În tot atâtea zile. În timp ce mă Îndreptam spre ea, m-am uitat prin restaurant. Am observat dezamăgită că erau cel puțin patru tipe Îmbrăcate cu haine albe. La New York, ciclul de derulare a modei este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Era liniște, cu excepția zgomotului produs de valuri atunci când se loveau de barcă și a cântecului păsărilor de pe țărm. Întregul golfuleț era al nostru - cea mai privată plajă pe care ai putea-o găsi vreodată. Din când În când, un pescăruș zbura prin apropiere, cotind spre noi ca și cum ar fi vrut să tragă cu ochiul pe puntea noastră. În răstimpuri, se auzea vocea plăcută a vreunui membru al echipajului Întrebând: „Doriți ceva de băut“? —Auzi? zise Hunter, pe neașteptate. Ce e? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului, de se aude cum i se izbesc dinții. Din gură îi zboară ceva roz. E vârful limbii. Număr în continuare - 345, 346, 347; salt un picior peste baricadă, apoi pe celălalt, și-mi văd de drum. O femeie cu un walkie-talkie mi se pune în cale, cu o mână întinsă în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în piciorul meu. Îl ține în sus, și lumina plafonierei pătrunde prin cioburile colorate; uitându-se la fereastra minusculă, zice: — Eu sunt îngrijorată mai mult de Stridie. Nu spune întotdeauna adevărul. Și, chiar în clipa aceea, ușa camerei de motel zboară dată de perete. Afară urlă sirenele. În televizor urlă sirenele. Luminile roșii și albastre clipesc halucinant prin perdele. În clipa aceea, Helen și Stridie dau buzna în cameră, râzând și gâfâind. Stridie duce o gentuță cu cosmetice. Helen își ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zbiară Stridie. Cu chipul lui de diavol, roșu și schimonosit, arătându-și dinții mari și albi, zbiară: Dar asta nu-nseamnă că eu nu mai exist! Nu știu de ce, dar îmi vine în minte prima molie de stejar care a zburat pe fereastra unei case din Medford, Massachusetts, în anul 1860. Și Helen își duce un deget la ochi, iar, când își așază din nou mâna pe volan, degetul mănușii este de un maroniu mai închis la culoare. Umed. La bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Pe jos se încolăcesc o mulțime de cabluri groase, negre. În întunericul de dincolo de lumini sunt generatoarele pe motorină. Miroase a motorină, a prăjeală, a vomă și a zahăr pudră. Este ceea ce se numește distracție în zilele noastre. Pe deasupra noastră zboară un țipăt. Și o întrezărire a Monei. Este o roată de călușei cu o firmă strălucitoare de neon pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță și coboară. La capătul fiecărui braț e un scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse în afară. Amândouă mâinile-i sunt încleștate pe bara de protecție ferecată în poala ei. Ruinele civilizației occidentale, crenelurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i sucesc mâinile în sus și-n lături. Cartea cade și, lovindu-mă cu picioarele, o zboară cât colo; în parcarea întunecoasă, care răsună de țipete îndepărtate, nu e nimeni care să vadă. Asta e viața pe care am avut-o. Asta e fiica pe care știam că aveam s-o pierd cândva. Din cauza unui iubit. Din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
scoate de la portbagaj lopata și începe să arunce zăpada, să elibereze roțile. Lazăr își lasă scurta de fîș pe bancă și-i sare în ajutor. Mergi în cursă îi spune țăranul, luîndu-i lopata -, asta-i treabă de palmele mele. Zăpada zboară într-o parte și-n alta, croind cale liberă mașinii. Țăranul urcă din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de zăpadă, mai mare, e tăiat în plină viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dă-i telefon, un telefon nevinovat, să-i urezi cele cuvenite pentru noul an. Nici nu știi cînd o să ai nevoie de ea; fusta unei femei plasate undeva sus este cea mai bună protecție. Crezi că pe mine nu mă zburau de mult dacă nu era bătrînul Prisecan? Mă știe de la Iași, cînd venea în control. Pe Camelia a luat-o din Iași, era studentă la Medicină, l-a îngrijit cînd a avut un accident... Auzi, se apleacă Săteanu spre Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-i placă de mine!..." Ce-ai rămas așa? întreabă Mihai, ridicîndu-se alene. Să-ți torn o vodcă? Nu. Cred... surîde Vlad privind în gol, clătinind încet din cap, afirmativ cred că la vîrsta noastră încă mai visăm că tot ce zboară se mănîncă. Acum credem, mai tîrziu vom fi siguri, chestie de vîrstă și de însușirea artei culinare privind prepararea zburătoarelor prinse în laț bombăne Mihai, isprăvind de frecat nes-ul rămas de la Cristina. Bei o cafea măcar? Nu, că vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ducă la turnătorie, să vadă cum muncesc femeile acolo. Așa, și mama, la țară, la scos sfeclă, la tăiat porumbul..., dar asta a făcut toată viața... a răspuns Mihai. N-a putut s-o convingă și, uneori, întîlnind-o, gîndul îi zboară la vremea de mai tîrziu, peste ani, cînd ea, adjuncta, femeie în putere acum, va fi în declin, ori, Doamne ferește!, dacă s-ar îmbolnăvi; atunci s-o întrebe dacă-și menține părerea că femeile "trebuie să poată cît bărbații". "Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rapidă, primesc iar de la mama flori și o cămașă, iar de la sor-mea, cărți. Tata s-a dus anume la Cotnari, să cumpere vinul... E plăcut să ai douăzeci și opt de ani, vîrsta la care se mai crede că tot ce zboară..., iar dacă ești puțin mai dur, poți să mănînci și coțofane. Ptiu!; ce prost că n-am halit-o pe madam Săteanu!; ce picioare, ce trup, ce piept, ce zîmbet!... Una ca ea trebuie mîncată încet, cu dichis, degustată îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]