21,644 matches
-
linii orizontale, câteva cuvinte imprimate cu litere mici, și unul sus cu litere mari. TELEGRAMA. Printre cele negre, un scris cu cerneală violetă nr. 2554. D-lui Nicu Ionescu, str. Fortunei 7. „Să ne trăiască și să-i dea D-ZEU noroc. Jean“. La 5 aprilie în casa soților Eufrosina și Niculae Ionescu a sosit o fetiță. Timpul nu ne permite să socotim în ce zi a săptămânii (5 IV 1923 a fost joi, notă ulterioară) a deschis ochii săi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
să vadă dacă existența acelui investitor e fabulație sau nu. Și, mă gândeam că putem asemui această situație cu ce se întâmpla în Grecia antică, unde, analog situaței descrise, nimeni n-a cutezat să meargă în Olimp să verifice dacă zeii există sau nu. Putem identifica aici începutul unei forme de religie sau poate un rudiment de religie care în alte condiții s-ar fi putut dezvolta în ceva coerent. În orice caz, mai zicea Monique Segré, societatea noastră are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
pe obrajii descărnați, țepoși și palizi. Nu putea să-și ducă planul până la capăt, era limpede asta. Intențiile sale se spulberaseră într-o singură clipă doar, întocmai ca un fum repede bătut de vânt. Aici, într-adevăr, este doar mâna zeului, care, atunci când ne aflăm în fața unor lucruri hotărâtoare, pe care le socotim cu adevărat vrednice de importanță, ne frânge cu totul îndrăzneala, tăvălindu-ne mândria în țărână... Astfel, zăpăcit fiind de cursul acestei întâmplări, cu o voce aproape neomenească, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
chiar, la unii, această mână se întâmplă să rămână în întregime închisă... Prea era tulburat, încât simțea nevoia ascuțită, nu de puține ori, de a vorbi deschis cu sine însuși. Își spunea: „Simt cum mi se vlăguiește vertiginos credința-n zei și-n oameni, văd cum dispar pentru totdeauna persoanele de însemnătate din viața mea. Tocmai mi-a murit mama, și nici în vitalitatea celorlalți nu mă pot încrede pe deplin. Totul se întunecă și geme, numai scrisul mai lucește în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
te cunoaște întru totul pe tine însuți. Și, dacă ajungi să atingi acest pisc sacru și măreț al lucidității, poți fi pe deplin sigură că nimeni și nimic nu te va mai da jos de acolo. Vei fi ca un zeu! Iar această dorință (și cerință) reprezintă un sinonim perfect al vieții superioare, de care eu doresc, cu tot dinadinsul, să ai tu parte de acum înainte. Deocamdată, însă, nu se petrece nicidecum astfel, nici cu tine, nici cu ceilalți. Și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
unul violent În fața căruia nu trebuie să stai. Cine credeți că primește toate „sudalmele” și, nu de puține ori, loviturile fizice? Cine? Nimeni alta, decât cea care se chinuie să crească zece copii, rugându-se În fiecare zi la d-zeu să fie liniște În casă și să aibă ce să le dea de mâncare. Credeți că e ușor!? N-aveți de unde să știți deoarece „meseria” pe care v-ați ales-o, și religia catolică, nu vă permite să vă căsătoriți
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
gata. Știu sigur că situația materială nu scoate afară din casă pe nimeni. Visele noastre legate de o viață prosperă s-au năruit rând pe rând, cu fiecare an care a trecut. Mă Întreb În fiecare zi „unde este D-zeu În toată afacerea asta!?”. A lăsa o mână de oameni ( spirite ale Întunericului) , grotescului să domine lumea, transformându-i pe cei mulți În sclavi silențioși, aruncați Într-o arenă și asmuțindu-i unul Împotriva celuilat Înseamnă „dumnezeire”? Oarbă omenire! „Poate
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Țipătul meu se oprește undeva În piept și mi provoacă o durere ascuțită, ca o lamă de cuțit. Ce-a mai rămas, Doamne! din frumusețea unei iubiri atât de profunde și de Înălțătoare, iubire pe care erau geloși, poate și zeii?! N-a mai rămas decât o durere insuportabilă, renunțare și umilință, până la desființare. Doamne, iartă-mă că te-am urât! Dar de ce?! Unde să găsesc un răspuns... Întoarcerea... Odată ajunsă la I.A.S., am fost repartizată la „casa specialistului”, o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
se afla chiar el, Împreună cu doi colegi: directorul A. și șeful hotelui D. A glumit cât a putut pe seama locuinței mele, dar la plecare a spus: “Voi face tot posibilul să te scot de aici, Împotriva tuturor legilor lui D-zeu”. După câteva luni, am intrat În posesia unei garsoniere, prima care s-a vândut În oraș, unde urma să l aduc și pe fiul meu M. , atunci În vârstă de 12 ani. Până să mă mut În noua casă, mi-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Daniel Chirileanu și pe care aș fi vrut să le-o citesc, dar mi-am dat seama că altfel stau lucrurile aici. Aceasta este poezia: Rătăcire De multe ori/ Uit că sunt al Tău, Dumnezeule; Închei afaceri cu vânzătorii de zei, Te vând, Te cumpăr Înapoi/ Și iar te vând... De fiecare dată mai ușor, mai ieftin; Dar te răscumpăr din ce În ce mai greu... Că te scumpești mereu. Nu știu când am Învățat joaca asta nebună, Dar mă trezesc jucându-mă, Oare de ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
lui, ea să poată ieși din tăcerea care o caracterizează, ( „vocea mută a ființei”). Ființa are nevoie de Om pentru a se exprima, căci de fapt ea nu VORBEȘTE. De vorbit, nu poate vorbi decât ceva de ordinul ființării; ( oameni, zei). Între ființă și om nu există un dialog ( Schulz, 1967, 122). Vorbirea autentică este tocmai aceea În care omul nu se exprimă pe sine, ci dă glas „cuvântului tăcut” al ființei, după o prealabilă ascultare a lui. Dar nu toți
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
fapt, până și gânditorul ce a uitat de ființă nu face decât să aducă la nivelul limbii ființa ce i s-a sustras. (...). Mă Întreb, uitându-mă la televizor și În jurul meu, ce sunt cei care, nici oameni, și nici zei nu sunt!? Aproape că mă cuprinde frica. Și mergem mai departe cu filozifia... Curajul lucid de a Îndura teama existențială chezășuiește posibilitatea misterioasă de a dobândi experiența ființei. Căci nu departe de teama existențială, În calitatea ei de spaimă În fața
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Alecsandri, Eminescu, Bacovia, Creangă, Sadoveanu, Enescu ș.a. Și chiar acum când scriu, parcă aud râsul cristalin, nevinovat, al unei copile ce țopăia desculță prin băltoace, după ploile calde de vară, pe ulița unui sat uitat de lume și de D-zeu. Și, după ploaia caldă, ce mirific se legăna curcubeul deasupra lumii - adâncită În bezna grijilor de mâine. Și, poate, chiar atunci, fascinată de această apariție nelumească, În sufletul meu s-a cuibărit taina Universului - și chemarea spre a descoperi noi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
prea greu de dus, s-a născut primul volum de poeme (Fata sihastră), care i-a fost dedicat. Scrisul devenise pentru mine un aliat Împotriva suferinței, putând să depășesc astfel multe perioade dificile. Nu cunoșteam drumul spre Cetate. Dar D-zeu mi-a scos În cale un Om de o mare valoare spirituală - M.Borger - care mi-a Îndrumat pașii prin hățișul cuvântului. Astfel, am Început să scriu și să citesc cu o voință de care nu mă știam În stare
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
puternic peste așezarea în care bântuiseră atâta vreme urgiselile. Ziua era calmă și râdeau parcă bucuroase și florile rătăcite pe marginea șanțurilor, semănate de mâna necunoscută a hazardului. * Povestea avea să se deruleze peste timp și anotimpuri, sub auspiciile unor zei nebănuiți, dar se întrevedeau posibile șanse să vindece, măcar în parte, unele răni pe care numai un destin nedrept le pusese drept stavilă în calea unor oameni încercați pe nedrept de vânturile sorții. Alex și Ina, deși știau în linii
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Însetat de putere și cu mari tendințe expansioniste. Nu lipsesc din acea vreme nici practicile sacrificiilor umane (care s-au prelungit prin unele locuri, după cum se știe, secole multe după Hristos). Aceste sacrificii erau făcute pentru a-i Îmbuna pe zei ori la construirea vreunui edificiu important. De reținut că și practica vrăjitoriei era la mare cinste atunci (ha, ha, ha - ca și În zilele noastre, după câte se pare!). Vrăjitorii erau considerați intermediari Între cer și pământ, aceștia ocupându-se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bogăția lor de frumos, prima impresie trage foarte mult în cântar. Se uită în oglindă, făcu o piruetă ca la dans, dădu semnificativ din cap, semn că se accepta cum arată, și ieși. * Întâlnirea decurse sub auspiciile cele mai favorabile. Zeii cei buni îl însoțiră cu tot cortegiul și-l ajutară să-i mai smulgă acestei domnișoare încă o promisiune: de a întreprinde duminica viitoare o plimbare prin grădina publică. Cei doi discutară despre toate și despre nimic. Ce teme majore
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
țesătorilor de intrigi, găsește și el să adauge ceva care să-i dea țânțarului dimensiunea unui armăsar. Se spune că și petele din soare tot el le-a descoperit, fiindcă i se părea că oamenii se prosternează prea mult în fața Zeului Ra și în acest fel îl ignorau pe el cel ce a fost întotdeauna și a rămas Împăratul Întunericului. În acest context rezumat, ce s-ar fi cerut poate detaliat, o colegă de serviciu îi relată Inei o serie de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
său îl trimise să umble prin alte orașe ale țării în scopuri comerciale. În curând, tata se îndrăgosti de o baiaderă, dansatoare în templul Lingam pe nume Bugam Dasi. Rolul ei consta din executarea dansurilor ritualice în fața marii statui a zeului și din a se ocupa de serviciul sanctuarului. Era o fată sociabilă, cu tenul măsliniu, cu sânii în formă de lămâie, cu ochii mari turcmeni și sprâncenele subțiri aproape împreunându-se, între care își punea o aluniță artificială roșie. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
m-ar fi calmat, cel puțin așa credeam. Câte minute, ore, secole se scurseră, nu știu. Eram ca un nebun și gustam plăcerea suferinței. Era o plăcere supraomenească, o plăcere pe care numai eu eram capabil să o suport. Nici zeii, dacă există, n-ar fi știut să guste un astfel de deliciu. De-abia atunci am înțeles superioritatea mea față de canalie, față de natură, față de zei; acești zei născuți din senzualitatea oamenilor. Devenisem zeu, eram chiar mai mare decât ceilalți zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o plăcere supraomenească, o plăcere pe care numai eu eram capabil să o suport. Nici zeii, dacă există, n-ar fi știut să guste un astfel de deliciu. De-abia atunci am înțeles superioritatea mea față de canalie, față de natură, față de zei; acești zei născuți din senzualitatea oamenilor. Devenisem zeu, eram chiar mai mare decât ceilalți zei; simțeam trecând prin mine curentul veșniciei, al nesfârșitului. ...Dar ea reveni. Nu era atât de crudă cum presupuneam. M-am ridicat și i-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
supraomenească, o plăcere pe care numai eu eram capabil să o suport. Nici zeii, dacă există, n-ar fi știut să guste un astfel de deliciu. De-abia atunci am înțeles superioritatea mea față de canalie, față de natură, față de zei; acești zei născuți din senzualitatea oamenilor. Devenisem zeu, eram chiar mai mare decât ceilalți zei; simțeam trecând prin mine curentul veșniciei, al nesfârșitului. ...Dar ea reveni. Nu era atât de crudă cum presupuneam. M-am ridicat și i-am sărutat pulpana rochiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
eu eram capabil să o suport. Nici zeii, dacă există, n-ar fi știut să guste un astfel de deliciu. De-abia atunci am înțeles superioritatea mea față de canalie, față de natură, față de zei; acești zei născuți din senzualitatea oamenilor. Devenisem zeu, eram chiar mai mare decât ceilalți zei; simțeam trecând prin mine curentul veșniciei, al nesfârșitului. ...Dar ea reveni. Nu era atât de crudă cum presupuneam. M-am ridicat și i-am sărutat pulpana rochiei; i-am căzut la picioare; scuturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
zeii, dacă există, n-ar fi știut să guste un astfel de deliciu. De-abia atunci am înțeles superioritatea mea față de canalie, față de natură, față de zei; acești zei născuți din senzualitatea oamenilor. Devenisem zeu, eram chiar mai mare decât ceilalți zei; simțeam trecând prin mine curentul veșniciei, al nesfârșitului. ...Dar ea reveni. Nu era atât de crudă cum presupuneam. M-am ridicat și i-am sărutat pulpana rochiei; i-am căzut la picioare; scuturat de hohote de plâns îmi întrerupeam tusea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scrie frumos. Dar Eugen Simion nu scrie bine.” Tot e ceva ! Unii scriu și rău și urît!... ...Dar ce-aflai de la cunoscutul G. Deleuze ? Că „oa menii superiori recunosc În măgar pe ... superiorul lor. Îl adoră de parcă ar fi un zeu. Măgarul e animalul care spune I-A, adică DA, În germană. E animalul afirmativ”. E clar : eu sunt un om inferior...Ia! (Re)văd a 10-a oară filmul Evita. Am revăzut, tot de-atîtea ori, Noaptea iguanei. În schimb, La
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]