15,033 matches
-
sale, Ileana Oroveanu a afirmat următoarele: "„Deseori actorul a fost ales de regizor după ce văzuse schița de costum, iar alteori un actor dorit inițial a fost schimbat. Oricine știe să se îmbrace, mai bine sau mai rău, dar pictorul de costum are menirea să creeze prin veșminte personaje. El este cel ce definește prin haină nu numai particularități psihice și de caracter în evoluția lor ci și amprenta pe care o pune mediul social, ambianța epocii asupra personajelor”". Pictorița de costume
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
costum are menirea să creeze prin veșminte personaje. El este cel ce definește prin haină nu numai particularități psihice și de caracter în evoluția lor ci și amprenta pe care o pune mediul social, ambianța epocii asupra personajelor”". Pictorița de costume Ileana Oroveanu a obținut două premii pentru scenografie ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1975 și în 1979. Ea a murit în iulie 2005. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că Ileana Oroveanu a imprimat profesiei sale criterii de rigoare și autenticitate. "„Se pot regăsi în costumele create de Ileana Oroveanu note de personalitate creatoare pe care le putem rezuma în câteva enunțuri: imprimarea prin costum a unor date morale și de caracter, transformarea unor imagini-simbol de tip costum de epocă în imagini evocative de spațiu spiritual
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
Reu Studio, București, 2009), considera că Ileana Oroveanu a imprimat profesiei sale criterii de rigoare și autenticitate. "„Se pot regăsi în costumele create de Ileana Oroveanu note de personalitate creatoare pe care le putem rezuma în câteva enunțuri: imprimarea prin costum a unor date morale și de caracter, transformarea unor imagini-simbol de tip costum de epocă în imagini evocative de spațiu spiritual sau, și nu în ultimul rând, forța de a stiliza conduita socială și de a urzi note de umor
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
de rigoare și autenticitate. "„Se pot regăsi în costumele create de Ileana Oroveanu note de personalitate creatoare pe care le putem rezuma în câteva enunțuri: imprimarea prin costum a unor date morale și de caracter, transformarea unor imagini-simbol de tip costum de epocă în imagini evocative de spațiu spiritual sau, și nu în ultimul rând, forța de a stiliza conduita socială și de a urzi note de umor și pitoresc obiectiv în stiluri diverse de expresie, de la costumul de epocă la
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
imagini-simbol de tip costum de epocă în imagini evocative de spațiu spiritual sau, și nu în ultimul rând, forța de a stiliza conduita socială și de a urzi note de umor și pitoresc obiectiv în stiluri diverse de expresie, de la costumul de epocă la cel popular, de la cotidianul răvășit de incidente și tragedii umane la spațiul ecranizărilor după autori celebri (Caragiale, Rebreanu).”" Creatoarea de costume Ileana Oroveanu a obținut două premii pentru scenografie ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): Președintele României
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
și de a urzi note de umor și pitoresc obiectiv în stiluri diverse de expresie, de la costumul de epocă la cel popular, de la cotidianul răvășit de incidente și tragedii umane la spațiul ecranizărilor după autori celebri (Caragiale, Rebreanu).”" Creatoarea de costume Ileana Oroveanu a obținut două premii pentru scenografie ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): Președintele României Emil Constantinescu i-a conferit Ilenei Oroveanu la 1 decembrie 2000 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Ofițer, "„pentru realizări artistice remarcabile și
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
la Reșița, în anul 1873, machete reprezentând locomotive construite în țară, macheta unei instalații de centralizare electrodinamică cu relee, înzestrată cu bloc de linie automat și cu instalații dispecer. Colecția muzeului mai cuprinde vagoane, telegraf Morse (1869), fotografii, acte vechi, costume de ceferiști, obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854 - 1925) și Elie Radu (1853 - 1931), cu realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare. După o lungă perioadă cât nu a fost accesibil publicului, muzeul a
Muzeul Căilor Ferate Române () [Corola-website/Science/327579_a_328908]
-
căsătorit cu Miruna Boruzescu, principala să colaboratoare. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Felix și Otilia" (1972), " Cu mîinile curate" (1972) și "Duhul aurului" (1974). A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (secția costume și decor) din București. După absolvire a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Petrică Ionescu. S-a stabilit în Franța în anul 1975, împreună cu soția sa, Miruna Boruzescu. A colaborat cu mai multe instituții culturale
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
acestuia”". O parte din meritul realizării acestor secvențe vibrante îi este atribuit muzicii lui Richard Oschanitzky și Gherase Dendrino. Căliman a elogiat de asemenea imaginile memorabile filmate de operatorul Ovidiu Gologan, decorurile de epocă realizate de scenograful Radu Călinescu și costumele proiectate de Hortensia Georgescu. Scriitorul Mircea Horia Simionescu îl considera un film reușit, care descrie cu sinceritate viața unei personalități de excepție. Cu toate acestea, jurnalista Florica Ichim identifica și unele cadre inutile care rup firul acțiunii ("„lungi secvențe florale
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
propriile stări și sentimente, propriile meditații privind înseși rosturile artei sale”". Filmul este un „film în film”, cu imagini provenite parcă dintr-un album fotografic vechi. Regizorul Mircea Veroiu, împreună cu operatorul Marian Stanciu, cu scenaristul Radu Corciova, cu creatoarea de costume Ioana Corciova și cu compozitorul Virgil Popescu au imprimat imaginilor o „patină de epocă”. Interpretarea Elenei Albu este considerată a fi "„de mare firesc, rafinat nuanțată”", eroina degajând pe sub aerul dinamic și activ o doză de vulnerabilitate. Criticul Tudor Caranfil
Femeia în roșu (film din 1997) () [Corola-website/Science/327593_a_328922]
-
sa și față de Festivalul său încât, la cererea lui Winifred i-a scris dirijorului italian Arturo Toscanini, un antifascist hotărât, să-l roage să conducă Festivalul, însă Toscanini a refuzat. Anii 1930 cunosc o reînnoire artistică pentru Festival. Decorurile și costumele spectacolului Parsifal, neschimbate de la crearea sa în 1882, erau atât de deteriorate încât securitatea reprezentațiilor nu mai era asigurată, iar Winifred a hotărât, în 1933, să monteze o producție în întregime nouă. În pofida protestelor lui Toscanini, Richard Strauss și unii
Festivalul de la Bayreuth () [Corola-website/Science/327644_a_328973]
-
Malick a primit oferta să regizeze "Lumea nouă" și a părăsit proiectul Che Guevara în martie 2004. Producția filmului "Lumea nouă" a început în luna iulie a aceluiași an. Filmul este important pentru accentul pus pe autenticitate, de la locații și costume până la folosirea de actori descendenți din băștinașii americani care au fost pregătiți de Blair Rudes, profesoară de lingvistică la Universitatea din Carolina de Nord, să vorbească o formă extinctă a limbii Powhatan recreată pentru film. Filmul a fost turnat pe
Lumea nouă (film din 2005) () [Corola-website/Science/327687_a_329016]
-
Tomescu, Val Paraschiv, Valentin Plătăreanu, Maria Rotaru, Lucia Mureșan, Eusebiu Ștefănescu, Costel Constantin, Corneliu Revent, Eugenia Bosînceanu. Din echipa de producție făceau parte colaboratori mai vechi ai autoarei: operatorii Gheorghe Fischer și Alexandru Întorsureanu, dar și colaboratori noi: pictorița de costume Georgeta Solomon, monteuza Adina Georgescu-Obrocea și compozitorul Răzvan Cernat. Regizor secund a fost Nicu Gheorghe. Au fost folosiți pe post de consilieri prof. dr. Ion Ardeleanu (consilier istoric), col. Leonida Loghin (consilier militar) și ing. Iulian Balaban (consilier geolog). Filmul
Liniștea din adîncuri () [Corola-website/Science/327738_a_329067]
-
de provizii. Ungurii au considerat că înlocuirea latinei cu germana drept o manifestare a hegemoniei culturale și au cerut dreptul să-și folosească propria limbă pe post de limbă oficială. Una dintre reacțiile imediate a fost revitalizarea muzicii, dansului și costumului popular maghiar în rândurile nobilimii mărunte. Aceeași nobilime măruntă a început să pună la îndoială loialitatea pe care ar fi datorat-o magnaților, care erau în majoritate de altă etnie decât cea maghiară. Chiar și magnații maghiari deveniseră în ochii
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
Sawfish" intra în apă. "Sawfish" călătorește apoi spre o rafinărie de petrol abandonată din Sân Diego, unde vor descoperi că toată lumea este moartă, dar energie hidroelectrica încă mai funcționează. Ofițerul de comunicații al navei este trimis la țărm într-un costum de radiații pentru a investiga sursă semnalului. Curând acesta descoperă să semnalul misterios este rezultatul unei sticle de Coca-Cola care s-a agățat de draperia unei ferestre: atunci când vântul bate sticlă apasă o cheie a telegrafului. Dezamăgiți, se întorc în
Ultimul țărm () [Corola-website/Science/327062_a_328391]
-
Ulița”) pe care l-a condus vreme de 18 ani. În anul 2001 a înființat trupa teatrului „fringe” „Karov” („Aproape”) care a funcționat în clădirea Merkazim din Țel Aviv, până la un incendiu devastator în anul 2003. Focul a mistuit manuscrise, costume, decoruri, și numeroase arhive ale lui Nitai. Teatrul a fost redeschis în anul 2004 în noul său sediu din Noua Autogara centrală a Țel Avivului. Din anul 1975 Niko Nitai interpretează în permanență monologul dramatic „Căderea”, adaptare după Albert Camus
Niko Nitai () [Corola-website/Science/327150_a_328479]
-
erau niște simple concerte rock, ci niște spectacole sincretice și complexe de teatru-rock. Astfel, pe lângă muzica avangardistă propusă, un rock progresiv, cu puternice influențe de muzică electronică, new wave, psihedelică și pe alocuri chiar punk și minimal, spectacolele includeau decoruri, costume, măști, steaguri, coregrafie și diferite alte elemente preluate din zona teatrului. La acea vreme, aceste spectacole inedite pentru România aveau succes, în special în rândul publicului avizat. Despre aparițiile live ale formației în acele vremuri, Doru Istudor își amintește: "„Era
Florian din Transilvania () [Corola-website/Science/327181_a_328510]
-
Consiliul Culturii pentru înregistrarea discului "Tainicul vârtej". Albumul reprezintă practic coloana sonoră a spectacolului cu același nume. La imprimările din studioul „Tomis” al Electrecord-ului, cu maestrul Theodor Negrescu la pupitru, se insistă mult asupra sunetului, care trebuia să suplinească lipsa costumelor, a decorurilor și a celorlalte elemente vizuale prezente pe scenă, în reprezentațiile live. Două dintre piesele de rezistență din spectacole - „Madama Butterfly” și „As” („Conversație pacifică”) - nu sunt acceptate pe disc de cenzura comunistă a vremii, fiind considerate subversive. La
Florian din Transilvania () [Corola-website/Science/327181_a_328510]
-
Melania, este spiritul care se deșteaptă, dându-și seama că nu a fost niciodată legat, adică înrobit de materie. Spectatorii continuă să-și manifeste supărarea că sunt crezuți a fi ignoranți, iar din spatele scenei apare Darius, un actor îmbrăcat în costum de epocă. El imploră publicul să facă liniște, spunând că fiecare voce din piesă reprezintă un secol, un simbol sau un profet. Spectatorii cer ridicarea cortinei, dar actorii spun că ei nu pot să o ridice pentru că ea a fost
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Popovici, Mircea Bogdan, Marian Stanciu, Diana Lupescu și Carmen Stănescu. În secvențele de început ale filmului se specifică următoarele: "„În anul 1876 Ion Creangă a scris pentru copiii dela 7 la 77 de ani, povestea unui tînăr, care purta un costum ciudat ce semăna cu o piele de porc... După o sută de ani, Ion Popescu Gopo a realizat filmul... ”". Odată ca niciodată trăiau într-un sat un moșneag (Mircea Bogdan) și o babă (Eugenia Popovici). Amândoi erau bătrâni: moșul avea
Povestea dragostei () [Corola-website/Science/327303_a_328632]
-
combinezonul și se tranformă într-un prinț frumos. El spune că-i dintr-o altă lume și nu-și scoate echipamentul pentru că cerul Pământului este poluat. La sfatul mamei sale (Ana Maria Popescu), prințesa aruncă într-o noapte în foc costumul de extraterestru. Trezit de fum, prințul își vede hainele arzând și-i spune prințesei că l-a pierdut și să-l caute la Mănăstirea de Ceară. OZN-ul sosește și îl ia cu el, iar palatul moșului și a babei
Povestea dragostei () [Corola-website/Science/327303_a_328632]
-
lucrurile de mare valoare să fie scoase din cula și din conacul în care se aflau și unde puteau fi vizitate, pentru ca ambele clădiri să-i fie predate. În conac se afla cea mai importantă colecție de ceramică și de costume populare din Muntenia, pe care muzeografii au fost nevoiți să o mute în altă locație, în condiții mult mai proaste. Nu se știe ce se va întâmpla cu cele 16 case care se află pe terenul care acum nu mai
Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj () [Corola-website/Science/327336_a_328665]
-
absolvise în același an (1979) Academia de Teatru Aleksander Zelwerowicz din Varșovia și debuta într-un rol principal în film. Actrița se temea că nu va putea să redea suficient de bine fascinația exercitată de personajul Lena asupra eroului principal. Costumele civile au fost realizate de Doina Levința, iar cele militare de Marga Moldovan. Muzica filmului a fost compusă de compozitorul german Bert Grund, care colaborase cu Sergiu Nicolaescu și la filmul "Mihail, cîine de circ" (1979). Potrivit dosarului de producție
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]
-
de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. El a fost relansat la 2 februarie 2001, fiind vizionat de încă 12.004 spectatori. Designera Doina Levința a primit în 1980 Premiul pentru costume al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul " Ultima noapte de dragoste". Criticii care au analizat filmul au constatat că acesta este doar inspirat din romanul lui Camil Petrescu, el nefiind o ecranizare fidelă a operei literare. Mircea Alexandrescu observa
Ultima noapte de dragoste () [Corola-website/Science/327325_a_328654]