17,663 matches
-
caracterizare sonoră În combinația consoanelor și vocalelor: K - un sunet aspru, cu o autoritate care impune -, la fel R - consoană masculină, dură, urmate de vocala prelungită O: G se afla nu din Întâmplare Între doi O, conferindu-le personalități diferite, despărțindu-i, dar și unindu-i, Întregul fiind Încheiat În N - consoană feminină, mai delicată: K-R-O-G-O-N. Emiterea sunetelor cerea un efort diferit de la actori: acela de a exprima prin vibrația vocii o imagine corespunzătoare sunetului. Care e viața sunetului? Au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Paolo, așa că am pornit cu Priscilla spre aeroport, Încărcați nu doar cu bagajele proprii, ci și cu textele și recuzita aduse din New York pentru antrenament, cu gemantanul lui Liz, chitara, tobele și tot felul de instrumente achiziționate În Bahia. Ne despărțeam de Brazilia cu inima destul de grea, simțindu-ne parcă vinovați, ca și cum curiozitatea de a ne aventura Într-un teritoriu periculos ar fi provocat schimbările intempestive ale ultimelor două zile. Energiile declanșate În cursul ceremonialurilor din Bahia ne pedepseau poate pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
predilecția tipic americană pentru aventură și risc aveau să-l cucerească, potrivindu-i-se de minune. Sub aparența de severitate formală și rece, natura lui ascundea o naivitate copilărească (pe care am preluat-o și de care cu greu mă despart), iar plăcerea cu care pleca În fiecare an să se piardă prin Munții Făgăraș mă făcea să-l compar cu europenii porniți să cucerească Vestul sălbatic american. Trebuia să zboare spre New York pe 5 martie ’77. Însă În ajun a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu ar vrea să știe de moartea fiului -, Trigorin plânge. Cortina. Contrast neașteptat, datorat inspirației de moment și sensibilității lui Walken. Un actor care continuă să-și ia riscuri chiar și În fața spectatorilor. Un tenor care nu poate să se despartă... de soprana sa În seria portretelor insolite merită menționat și un solist de operă cu care m-am Înțeles de minune În multe ocazii, până la o premieră, când a schimbat din proprie inițiativă finalul unui spectacol, neținând cont de intențiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
era pur melodramatic - exact ceea ce dorisem să evit. Publicul l-a aclamat, dar eu am rămas dezamăgit de Întorsătura neașteptată a colaborării noastre, până atunci foarte deschisă și bazată pe Încredere reciprocă. „Am Încercat, dar n-am putut să mă despart de ea“, mi-a spus Neil. „Ce-ar fi spus spectatorii văzând c-o abandonez pe Adriana mea? Cum să-i dezamăgesc?!“ Oare a fost greșeala mea că n-am reușit să-i explic destul de convingător acest final pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
extrema cealaltă, a celor care, din frustrare și ură față de un regim odios, și-au șters demonstrativ din memorie și țara, și limba maternă. Deși eram Încă foarte tânăr când am plecat În America, ceva din mine nu s-a despărțit niciodată definitiv de România și, În ciuda experiențelor amare de dinainte și În special de după Revoluție, cu tot tacâmul de șicane, continui să revin. De ce? Pe nesimțite, din cauza glumei lui Pleșu, mi s-a furișat În minte proverbiala declarație a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mele PAGEREF Toc133741204 \ h 257 HYPERLINK \l " Toc133741205" „La Mama“ ori... „La Papa“? PAGEREF Toc133741205 \h 263 HYPERLINK \l " Toc133741206" Vieți aparent pierdute - Vania și Pescărușul PAGEREF Toc133741206 \h 266 HYPERLINK \l " Toc133741207" Un tenor care nu poate să se despartă... de soprana sa PAGEREF Toc133741207 \ h 272 HYPERLINK \l " Toc133741208" Întâlnirea cu Beckett PAGEREF Toc133741208 \h 274 HYPERLINK \l " Toc133741209" Din nou la ART PAGEREF Toc133741209 \ h 276 HYPERLINK \l " Toc133741210" Electra, dar În germană PAGEREF Toc133741210 \h 279 HYPERLINK
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Îngrădesc natura. Mintea mea a făcut, În repetate rânduri, eforturi uriașe pentru a putea distinge și cea mai vagă licărire personală În Întunecimea impersonală dintre extremele vieții mele. Faptul că această Întunecime este produsă doar de zidurile timpului ce mă despart pe mine și pumnii mei zdreliți de lumea liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat În cele mai țipătoare culori. Am călătorit Înapoi În gând - și gândul se Îngusta tot mai mult, fără
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu care o radieră șterge o problemă de geometrie. În perioada aceea se amenajase un excelent teren modern, În fundul părții „noi“ a parcului de către muncitori calificați aduși din Polonia În acest scop. Un gard lung din plasă de sârmă Îl despărțea de pajiștea cu flori care Încadra pământul lui roșiatic. După o noapte umedă, terenul căpăta un luciu maroniu și liniile albe erau revopsite cu cretă lichidă, dintr-o găleată verde, de către Dmitri, cel mai scund și mai bătrân grădinar al
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al revistei londoneze Graphic. Se zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care folosea radiera specială pe care o ținea În buzunarul de la vestă, de felul În care ținea foaia bine Întinsă și apoi curăța cu dosul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
douăzeci de bătăi de inimă distanță de patul meu și, zbuciumându-mă Între groaza Întoarcerii ei premature de la baie, În dormitorul ei luminat de lângă camera noastră, și invidia față de fratele meu care respira regulat, șuierând ușor În spatele paravanului care ne despărțea, nu reușeam niciodată cu adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din urmă, se auzeau pași implacabili Înaintând greoi pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de zi, cele inferioare etalându-și incredibila lor mătase stacojie de sub aripile cenușii ca lichenii. „Catocala adultera!“, strigam eu victorios În direcția ferestrelor luminate ale casei, În timp ce alergam spre ele, pentru a-i arăta tatei capturile. 6 Parcul „englezesc“, care despărțea casa noastră de câmpurile cu fân, era un parc Întins și sofisticat, cu alei labirintice, bănci ca În romanele lui Turgheniev și stejari importați, printre brazi și mesteceni endemici. Lupta care s-a dat Începând de pe vremea tatei, pentru a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am ales acum, grupul nostru era compus din unsprezece oameni și un câine dachshund. Purtând mănuși și o șapcă de călătorie, tata citea o carte În compartimentul pe care-l Împărțea cu preceptorul nostru. Fratele meu și cu mine eram despărțiți de ei printr-o toaletă. Mama și camerista ei, Natașa, ocupau compartimentul alăturat. Apoi urmau cele două surori mici ale mele, guvernanta lor englezoaică, Miss Lavington, și o doică rusoaică. Numărul impar al grupului nostru, valetul tatei, Osip (pe care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Nu numai că această experiență este Îndoielnică și umbrele acelor fermecătoare doamne Îmi sunt inutile acum, când Îmi reconstitui trecutul, dar ea determină o defocalizare enervantă pentru că oricât mi-aș potrivi lentilele memoriei, nu-mi pot aminti cum m-am despărțit de Tamara. Poate că această neclaritate are un alt motiv: ne despărțisem prea multe ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îmi sunt inutile acum, când Îmi reconstitui trecutul, dar ea determină o defocalizare enervantă pentru că oricât mi-aș potrivi lentilele memoriei, nu-mi pot aminti cum m-am despărțit de Tamara. Poate că această neclaritate are un alt motiv: ne despărțisem prea multe ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
enervantă pentru că oricât mi-aș potrivi lentilele memoriei, nu-mi pot aminti cum m-am despărțit de Tamara. Poate că această neclaritate are un alt motiv: ne despărțisem prea multe ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi sărutam pleoapele umede și calde, fața răcorită de ploaie și apoi imediat mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
monstruos de rezistentă și de mobilă care refuza să fie supusă de picioarele mele. Îmi amintesc totuși cu o claritate sfâșietoare o anumită seară din vara anului 1917 când, după o iarnă În care n-am Înțeles de ce am fost despărțiți, am Întâlnit-o Întâmplător pe Tamara Într-un tren suburban. Timp de câteva minute, Între două opriri, pe coridorul unui vagon care se zgâlțâia și zdrăngănea, am stat unul lângă celălalt, eu - extrem de stingherit, copleșit de regrete, ea -consumând un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se ostenea să-și reconsidere ideile preconcepute din tinerețe și Încă mai vedea În scurta domnie a lui Lenin, un fel de strălucitor quinquennium Neronis. S-a uitat la ceas, eu m-am uitat la al meu și ne-am despărțit, iar eu am hoinărit prin oraș pe ploaie, apoi am vizitat The Backs și am privit câtva timp ciorile din plasa neagră a ulmilor desfrunziți și primele flori de șofran apărute pe gazonul presărat cu mărgăritare de brumă. În timp ce mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Învârtindu-ne Încet unul În jurul celuilalt, spre marea veselie a trei târfe de pe trotuar. Apoi, după ce operațiunea a fost Încheiată, am mers fără să scoatem o vorbă până la un colț de stradă, unde ne-am strâns mâinile și ne-am despărțit. Ulterior ne-am mai Întâlnit destul de des, dar Întotdeauna printre alți oameni, În general În casa lui I.I. Fondaminski (un suflet sfânt și eroic care a sprijinit mai mult decât oricine literatura rusă a emigrației și care a murit Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
probleme intime - până la cercul alcătuit din puncte ale universului aflate la o depărtare monstruoasă. Ceva mă Împinge să pun În balanță conștiința dragostei mele cu lucruri inimaginabile și incalculabile cum sunt comportarea nebuloaselor (care prin Însăși distanța uriașă ce le desparte de noi par a fi o formă de nebunie), Înfricoșătoarele abisuri ale eternității, tot ceea ce nu poate fi cunoscut dincolo de ceea ce nu este cunoscut, neputința, frigul, Înnebunitoarele Încolăcituri și interpenetrări ale spațiului cu timpul. Este un obicei bolnăvicios, dar n-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi!! Mântuiește-ne!! Apără-ne!! Salvează Orașul Sfânt!! Nu!! Nu se poate ca Minunea Lumii să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
grijă de tine, mânzule... Să cuteze numai! se grozăvește Alexandru. Ștefan își scoate pumnalul de la brâu: Mi-a fost tovarăș credincios și mi-a salvat viața. Ți-l trec ție, să te ocrotească... Nici ziua, nici noaptea, să nu te desparți de el! Ochii în patru, fiule... Și de tine ai grijă, tăicuță, spune el grijuliu. Oțelește-ți brațul, dar mai cu osebire mintea! O minte ascuțită valorează cât o mie de săbii... Ștefan se oprește la fereastră. Respiră adânc, tulburat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
palmă: "N-o să apuci lămâița, domnișorică", așa mi-a spus. Da' mie nu-mi pasă! Prostii!! răbufnește el, brutal. Și ce?! Crezi că mi-i frică de moarte?! îl înfruntă ea. Nu-mi pasă dacă... Teribili sunteți voi, tinerii! Vă despărțiți de viață de parcă v-ați arunca cămeșa de pe voi! izbucnește el exasperat. Nici n-ați apucat s-o trăiți bine... După ce că-i așa scurtă... Știi cum e viața, Voichițo? E ca și cum ai intra pe-o ușă și-ai ieși pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichiță: "Să ne vedem sănătoși!" Voichița își șterge lacrimile cu palmele și strigă: "Să ne vedem sănătoși, Ștefane, Măria ta!" Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui e afectată și de moartea „neînsemnată”. O ședere la Paris îi e umbrită „din cauza unui porumbel mort, sfârtecat” (151). Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]