15,286 matches
-
materiale ale țăranilor localnici, din cele mai grele pe atunci, și ambianța de entuziasm față de ideile care animau tineretul intelectual din vechiul centru de cultură al Botoșanilor, unde elevul Panaite Zosin urma cursul liceal, au contribuit la profilarea sa psihologică sensibilă față de injustiția socială. Exmatriculat pentru manifestări politice extremiste, tânărul elev, fugit din țară, și-a terminat liceul la Bruxelles, revenind apoi, pentru bacalaureat, la București (Liceul "Matei Basarab"). Între 1895 și 1900, îl găsim student al Facultății de Medicină din
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
prin climatul însușit al tradiției școlii de psihiatrie și al valorilor de cercetare. Născut la Cernăuți, de origine poloneză, a trăit schimbările petrecute în viața societății din perioadele dinaintea, din timpul războiului și cele care au urmat, ca o mărturie sensibilă a vieții noastre, în numeroasele ei contrarietăți neavenite. A venit în România după anul 1939, când Polonia a fost ocupată de trupele naziste ale Berlinului și cele comuniste ale Moscovei. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași și și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de nuci. Mai târziu, altădată, într-o zi de Paști, ultimul din viața sa, aflându-se în vizită la secția Bârnova, s-a oprit privind trist, cu chipul suferind, joaca unor veverițe printre crengile unui pin bătrân. Era un om sensibil, poate mai sensibil decât alții, însă nu-i plăcea singurătatea. Chiar dacă nu avea un motiv anume, dorea să aibă mereu pe cineva în preajmă. Știa să ne adune și știa să ne facă să ne simțim utili. De obicei vorbea
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
ne-o aduce Doina Deleanu, care ne obișnuise cu diafane apariții în ingenue de dramă ori comedie. De astă dată, rolul sună mai mult decît convingerea ce ne-o lăsase la lectură. Doina Deleanu este mai plină de farmec, mai sensibilă și mai credibilă decît soția-agronom, mărginită și autoritară, la o primă vedere a textului. Fiece replică, trecută prin filtrul gîndirii actoricești, capătă un adevăr ce face din protagonista tristei întîmplări afective o femeie împărtășind un destin nenorocos, de care ea
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
adjectivarea participiului, selecția auxiliarului de perfect compus, testul obiectului intern, nominalizarea ca infinitiv sau ca supin), altele, formulate pentru alte limbi (limbi romanice, germanice, slave), scopul mai profund al acestui demers este verificarea (și infirmarea) ipotezei că româna nu este sensibilă la distincția sintactică inacuzativ vs inergativ. Al cincilea capitol este intitulat Două verbe ergative de tip special: a fi și a avea. Încadrarea acestor verbe în clasa inacuzativelor este o problemă controversată. Prin structura simetrică a acestui capitol, am urmărit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash (1997: 129) analizează situația din limbile bască și hindi, în care marcarea cazului ergativ apare uniform la orice tip de agent al unui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasivului în toate aceste situații ar fi complicat mult structura textului narativ. Alte limbi care folosesc pivot mixt sunt: ciukota, eschimosa din Groenlanda, tongana. Manning (1996: 33) a formulat observația că în limbile cu pivot mixt unele proprietăți − numeroase − sunt sensibile la noțiunea de subiect de adâncime, iar altele, la relațiile gramaticale. Autorul a arătat (Manning 1996: 35) că ergativitatea sintactică oferă o motivație puternică pentru un nivel separat, structura argumentală, și că aceasta demonstrează disocierea clară a relațiilor gramaticale de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale: a. caz lexical guvernat b. caz dependent (Ac. sau Erg., dependent de valența verbală) c. caz sensibil la context (Nom., Gen.) d. altele Ierarhia disjunctivă a realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt mai tranzitive decât cele conținând un verb la trecut. Pentru problemele discutate în acest capitol interesează însă mai ales relația dintre tranzitivitate și ergativitate. Gildea (2003), citându-i pe Hopper și Thompson (1980)58, arată că gramatica ergativă este sensibilă la tranzitivitate, iar partea ergativă dintr-o limbă în care există partiție acuzativ/ergativ este mai tranzitivă decât partea nonergativă. Acest tip de relație este discutat pe larg în câteva studii ale lingvistului francez D. Creissels (2004a, 2006, 2007). Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Trăsăturile aspectuale ale predicatului, precum telicitatea, trebuie să fie "descărcate" prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la tipul de eveniment; inacuzativele încorporează telicitatea, introdusă în sintaxă ca o trăsătură interpretabilă care trebuie verificată în AgrO, impunând astfel deplasarea obiectului în Spec,AgrO. 4.4.4. În legătură cu teoriile de tip "(neo)construcționist" au fost formulate mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la interfața Lexic−Sintaxă. Dacă se iau în calcul teoriile "proiecționiste" (vezi supra, 4.3.), copiii sunt predispuși să observe componentele de sens verbal relevante din punct de vedere sintactic. Anumite componente de sens sunt privilegiate − de exemplu, copiii sunt sensibili mai devreme la schimbarea de localizare decât la schimbarea de stare. Froud (2006) a făcut un experiment cu un subiect cu afazie (cu o deficiență legată de cuvintele funcționale). Acesta era capabil ca, în momentul în care citea o listă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
situația majoritară: 349 de verbe −, fie variantă reflexivă și nereflexivă − 38 de verbe. Numărul foarte mare de verbe inacuzative reflexive din limba română are (cel puțin) două explicații: (a) există o legătură între reflexivitate și ergativitate; (b) limba română este "sensibilă" la reflexiv, a cărui frecvență este foarte mare și ale cărui valori sunt diverse (vezi Pană Dindelegan 2008e [2005e], în GALR II). În ceea ce privește prima explicație, în mai multe studii, a fost subliniată relația dintre morfologia reflexivă și anumite fenomene legate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
determinată semantic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14−15) atrag atenția asupra faptului că proprietățile semantice ale unui verb pot fi o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a trece diagnosticele de inacuzativitate: de exemplu, în neerlandeză, selecția auxiliarului este sensibilă la telicitate (verbele telice selectează corespondentul pentru 'a fi'); chiar dacă telicitatea este componentul semantic relevant pentru selecția auxiliarului, acest criteriu se poate aplica numai dacă VP este intranzitiv în sens pur sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 19) arată că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzative coerente semantic. Toate diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea prin ne în italiană, extracția prin en în franceză, partiția wat−voor/was−für în neerlandeză și în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
folosite ca modificatori prenominali, pe când verbele atelice cu un argument selectează hebben 'a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză, pasivizarea impersonală este sensibilă la control, iar selecția auxiliarelor și modificarea prin participiu, la telicitate; pasivizarea impersonală nu este deci un test pentru inacuzativitate. Alexiadou (2001: 38) arată că în greacă nu există teste standard pentru a distinge între inacuzative și inergative, dar distincția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1998: 322−323) este de părere că alegerea auxiliarului avoir 'a avea' sau être 'a fi' în franceză este legată de topicalizare și de tranzitivitate; verbele tranzitive active selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului în cazul verbelor intranzitive Este selectat essere 'a fi' dacă structura logică a verbului conține un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aplică de la proprietăți la proprietăți. Auxiliarele pot fi sensibile la semantica elementelor pe care le modifică. Astfel, dacă în spaniolă auxiliarul ser este selectat atunci când sunt implicate proprietăți inerente, esențiale, iar estar, în celelalte situații, în italiană, selecția auxiliarului este sensibilă la afectarea subiectului: essere este o funcție definită numai pentru proprietățile subiectului afectat. Reinhart și Siloni (2005) arată că variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3.2.), pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud, essere 'a fi' și avere 'a avea' alternează ca auxiliare aspectuale, în funcție de persoană: essere la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
DE CE NU FUNCȚIONEAZĂ (DECÂT PARȚIAL) ACESTE DIAGNOSTICE PENTRU LIMBA ROMÂNĂ? Lipsa unor teste sintactice relevante pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative/ergative din limba română a determinat apariția unor afirmații cum este aceea că sintaxa limbii române nu pare să fie sensibilă la distincția ergativ−inergativ (Avram 1999: 508), în română, distincția dintre inacuzative și inergative nu e codată gramatical, de unde și nefuncționarea testelor (Dobrovie-Sorin 2004). Aceste afirmații nu sunt surprinzătoare, în contextul în care nici în alte limbi nu există astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Capitolul 3, 3.3.1.1.). Din punct de vedere sintactic, verbul a fi, ca orice inacuzativ, nu acceptă pasivizarea: *Ion este fost frumos (de cineva) *Ion este fost la munte (de cineva). Singurul test la care limba română este sensibilă este adjectivizarea participiului (vezi Capitolul 4, 2.). Verbul a fi trece acest test (cu adjectivul obligatoriu antepus), însă numai pentru câteva contexte de tip copulativ (a), nu și pentru celelalte valori (b): (a) guvernanți foști comuniști, state foste sovietice fosta
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și tranzitivitate pentru limbile ergative; formularea unei definiții operaționale, potrivite pentru română, a clasei verbelor inacuzative; reinterpretarea absenței unor teste sintactice pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative din limba română: în română, aceste teste nu funcționează nu pentru că limba nu este sensibilă la distincția inacuzativ/inergativ, ci pentru că specificul tipologic și evoluția limbii au condus la un sistem lingvistic în care majoritatea acestor teste nu au sens; posibilitatea de a considera verbele a fi și a avea ca fiind inacuzative. Domeniul de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
până în zilele noastre și este imitată de mulți, aproape de toate comunitățile de credincioși din lume”. Dincolo de lupta interioară, care are loc între naturala și instinctiva înclinație față de fascinația sunetelor și remușcările morale care exercită o puternică cenzură față de orice plăcere sensibilă, Augustin își dă seama că muzica are o funcție precisă în cadrul rugăciunii: cântecul colectiv este un mijloc puternic pentru a-i uni pe credincioși în credință. Conflictul interior, însă, rămâne nerezolvat. Autorul vorbește și de pericolul de a fi prins
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
radical în favoarea rugăciunii în forma ei pură, bazată pe cuvânt, fără niciun ornament muzical. Dualismul augustinian va rămâne o constantă în aproape toată gândirea medievală: muzica, știință teoretică, uneori înțeleasă ca un instrument privilegiat de asceză mistică, și muzica, sunet sensibil, ca atracție a simțurilor și mijloc de pierzare. La rădăcina acestei dicotomii, stau două concepții estetice diferite: ideea muzicii ca asceză, care duce cu mintea la estetica pitagoreică a numerelor și muzica, sunet sensibil, obiect de plăcere, care trimite cu
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de asceză mistică, și muzica, sunet sensibil, ca atracție a simțurilor și mijloc de pierzare. La rădăcina acestei dicotomii, stau două concepții estetice diferite: ideea muzicii ca asceză, care duce cu mintea la estetica pitagoreică a numerelor și muzica, sunet sensibil, obiect de plăcere, care trimite cu gândul la estetica aristotelică și la concepția muzicii înțeleasă ca o imitație a pasiunilor. Aceste două concepții caracteristice antichității grecești, opuse între ele, vor continua să coexiste de-a lungul întregului Ev Mediu creștin
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
o artă independentă, ridicată la rangul de știință de sine stătătoare intrată pe deplin în sistemul materiilor creștine, devine mai evidentă la Isidor din Sevilla. Pe lângă considerațiile teoretice asupra armoniei, episcopul din Sevilla subliniază diferite aspecte concrete ale fenomenului muzical sensibil: „Muzica este capacitatea de a modula sunetul și cântecul ... Sunetul produs, fiind o realitate sensibilă și desfășurându-se în timp, se imprimă în memorie. De aceea, poeții au scris că Muzele sunt fiicele lui Giove și ale Memoriei: de fapt
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]