16,850 matches
-
zis nimeni c-aș semăna la minte cu Einstein. Cel mai des, am semănat cu niște evrei vestiți, ale căror figuri le spunea oamenilor ceva, dar numele le scăpa. „Ce nas de evreu ai azi!“, a exclamat o iubită din tinerețe. „Ai nasul bancherului ăla, cum naiba îl cheamă... Ba nu, nu-i bancher, e premier. Și nu-i bărbat, e femeie...“ Toți semănăm câteodată cu altcineva. Am dorit dintotdeauna să semăn numai cu mine însumi și, în ultimii ani, cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
câți m-au curtat. Ce câștigam dacă te omoram? Intram la pușcărie și se bucurau târfele tale“. „Poate că n-ar fi fost rău“, a răspuns domnul Capră, replică la care doamna Capră a simțit că-și regăsește sentimentele din tinerețe și a luat foc: „Aha, vroiai să mă prinzi cu unul ca să-ți poți face de cap după aia și eu să nu mai zic nimic! Să aflu eu de-acum înainte că m-ai înșelat, și vă împușc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și Traian. Faptul că a fost găsit repede în curtea unui consilier, în rând cu niște pitici aduși din China, e altă poveste. Cert e că Decebal a rămas un timp singur, fără Traian, și părea oarecum stingherit. Contaminat cu tinerețe Bătrânețea se ia. La concluzia asta a ajuns într-o joi un domn în vârstă de cincizeci de ani, pe nume Adrian Butucel. Era o zi ca oricare alta, spre sfârșitul programului, când secretara patronului arab i-a anunțat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de la foștii săi colegi de birou. Era făcut trădător calificat al intereselor românești, om fără caracter, boșorog reciclat și impotent libidinos. La fiecare apel, domnul Butucel dădea același răspuns: „Uite, țin telefonul deschis, ca să simțiți și voi ce frumos miroase tinerețea! Nu numai bătrânețea se ia, mă, fraierilor, ci și tinerețea. Ce noroc pe mine să obosesc muncind ca la douăzeci de ani. Cât despre bere, nici o problemă, beau și arabii. Doar că religia le interzice alcoolul, și atunci o taie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
al intereselor românești, om fără caracter, boșorog reciclat și impotent libidinos. La fiecare apel, domnul Butucel dădea același răspuns: „Uite, țin telefonul deschis, ca să simțiți și voi ce frumos miroase tinerețea! Nu numai bătrânețea se ia, mă, fraierilor, ci și tinerețea. Ce noroc pe mine să obosesc muncind ca la douăzeci de ani. Cât despre bere, nici o problemă, beau și arabii. Doar că religia le interzice alcoolul, și atunci o taie cu whisky“. Un spion la scara B Despre domnul Nuțu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Sa fie-aici sfârșitul oare A tot ce eu cândva visăm? Iluzii dulci, amăgitoare, Al suferințelor balsam, Ce tinereții mele crude I-ați dat încredere, avânt, Cât fost-ati voi atuncia crude Și cât v-am dat eu crezământ? De voi purtat pe drumuri oarbe Am rătăcit tot în zadar... Că însetatul care soarbe Și stropul ultim din pahar
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93290]
-
doar un singur nepot, elev în clasa a XI-a. Prin locul de muncă am ramas departe de plaiurile noastre dragi din Bucovina, încât revederile noastre de la liceu constituie un bun prilej de a mai urca spre minunatele locuri ale tinereții.
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93301]
-
Întreagă, acest erou este Ernesto Che Guevara. Și, cu toate că de la moartea sa el a devenit unul dintre miturile lumii moderne, nu a fost Încă despuiat de vitalitatea sa tinerească. Dimpotrivă, imaginea sa mitică n-a făcut decît să-i Întărească tinerețea, care, alături de Îndrăzneala și de puritatea sa, pare să constituie esența secretă a carismei sale. Pentru a deveni un mit, un simbol al atîtor speranțe pierdute și păstrate cu Înverșunare, se presupune ca un asemenea caracter să posede un soi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
apropiată și veselă, serioasă și, În același timp, ironică a tînărului bărbat, Încît aproape că-i putem zări zîmbetul și-i putem auzi vocea și șuierul de astmatic. Ca și aceștia, tînăr și el, și-a umplut Întreaga viață cu tinerețe și s-a maturizat fără să o dilueze. Această ediție a Jurnalului de călătorie, Însemnările care descriu o călătorie făcută fără ezitare, la bordul zgomotoasei motociclete La Poderosa a II-a (care a cedat la jumătatea drumului, dar numai după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
-a (care a cedat la jumătatea drumului, dar numai după ce a insuflat Întregii aventuri un aer vesel, care ajunge pînă la noi) , o călătorie liberă ca pasărea cerului, al cărei singur scop era cunoașterea lumii, este dedicată oamenilor a căror tinerețe nu se consumă În secvențe, ci e trăită din toată inima și cu tot spiritul. În primele pagini, tînărul care urma să devină unul dintre eroii autentici ai secolului al XX-lea, ne avertizează: „Aceasta nu este istoria unor fapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
eroic“ răsună printre celelalte, fiindcă nu putem citi aceste pagini fără să ne gîndim la viitorul lui Che, la imaginea sa din Sierra Maestra, o imagine care a atins perfecțiunea la Quebrada del Yuro, În Bolivia. Dacă această aventură din tinerețe nu ar fi fost preludiul formării sale revoluționare, atunci aceste pagini ar fi arătat altfel, iar noi le-am citi diferit, deși e greu să ne dăm seama cum. Simplul fapt că știm că sînt scrise de Che - cu toate că le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
auzea vuietul unui rîu, cu un mare potențial de Înspăimîntare. Am virat spre marginea drumului și, cît ai zice pește, motocicleta a urcat pe malul Înalt de doi metri, plantîndu-ne Între două stînci, dar am scăpat nevătămați.“ Aceste aventuri de tinerețe - străbătute de veselie, umor și de o ironie Îndreptată adesea către sine - sînt În căutarea spiritului peisajului, și nu numai a decorului. Acest „spirit“ este de găsit În apariția neașteptată a cerbului: „Mergeam Încet, ca să nu tulburăm pacea sanctuarului sălbatic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
camera de aer. De fiecare dată cînd lipeam o parte, se Înțepa altundeva, pînă am rămas fără plasturi și am fost nevoiți să ne petrecem noaptea acolo unde ne găseam. Un Îngrijitor austriac, care participase la curse de motocicletă În tinerețe, ne-a oferit găzduire Într-un adăpost gol, prins Între dorința de a-și ajuta semenii motocicliști aflați la ananghie și frica de șef. Ne-a spus, Într-o spaniolă stricată, că prin zonă umblă o pumă: „Iar pumele sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
dar știu că am mai auzit aceleași argumente de mai multe ori, de la mai mulți oameni, și nu m-au impresionat niciodată. Interlocutorul nostru era, de fapt, un personaj foarte interesant. Originar dintr-o țară din Europa, a scăpat din tinerețe de amenințarea dogmatismului, cunoștea gustul fricii (una dintre puținele experiențe care te fac să pui preț pe viață), iar apoi cutreierase dintr-o țară În alta, adunînd mii de aventuri, pînă cînd s-a trezit În această zonă izolată, așteptînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Dumnezeu, la suflet. Dimpotrivă, caută satisfacerea dorințelor sale păcătoase, la care e împiedicat de privirea tatălui său. De aceea el cere partea sa de avere, se duce în țări străine, unde în plăceri și desfătări își cheltuiește averea, sănătatea și tinerețea. Priviți-l acum la umbra unui stejar, răzimat de bățul său cu care păzește o turmă de porci, îmbrăcat în niște zdrențe, rupt de foame și de oboseală. În această stare Dumnezeu îi vorbește la inimă. «Mă voi scula și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de alamă căci auzise ea că așa copiii vor avea glasul mai frumos, așa ca sunetul de clopoțel; glas frumos am avut noi aproape toți, dar numai al unuia a și strălucit! Părinții, țărani, catolici practicanți și terțiari franciscani din tinerețe (îmi amintesc de scapularul și cingulul ce le purtau pe corp), erau plini de credință și evlavie trăindu-și viața între muncă și rugăciune după pilda Sf. Francisc. Fiecare zi începea cu rugăciunea de dimineață rostită cu glas tare de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
inculpați și înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii. În sfârșit s-a făcut DREPTATE legal, dar prea târziu, pentru că, din nefericire, așa cum se specifică în Decizia CSJ, AU LIPSIT INCULPAȚII, căci au dispărut rând pe rând, unii încă din floarea tinereții. Închei cu un gând frumos ce mi l-a transmis de curând printr-o scrisoare (unul din bunii săi prieteni) pr. Eugen Blăjuț (senior): „Amintirea acestor apostoli și martiri ne îndeamnă să cerem și noi de la Tatăl Ceresc, prin mijlocirea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sta în sfârșit liniștiți de vorbă. La despărțire, am promis să ne mai căutăm, dar, prins de problemele mele, am tergiversat până în ziua când am aflat că, isprăvindu-și concediul, Mihai se întorsese la Cluj. Trecuseră cele două jumătăți ale tinereții mele... Cea dintâi stătuse sub semnul Institutului Francez din Ro mâ nia și al prieteniei cu Roland Barthes, care fusese ultimul director în funcție al „Versailles-ului“, cum îl denumea grupul meu de amici. Cea de-a doua fusese perioada
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai mult sau mai puțin fericit cu o facultate de predilecție, Filozofia, și cu trei prietenii fundamentale: Vally [Valentin Bălănescu] și Crin [Teo dorescu] - colegi la Filozofie, și Florino [Delatola] - muzician, vecin de cartier. După trecerea celor două jumătăți ale tinereții, normal era să urmeze maturitatea. Pentru mine nu a fost însă așa, căci, dată fiind infantilitatea mea caracteristică, ceea ce a urmat a fost o prelungire a tinereții... Deprinzând încă din perioada Versailles-ului să vorbim între noi numai franțuzește și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și Florino [Delatola] - muzician, vecin de cartier. După trecerea celor două jumătăți ale tinereții, normal era să urmeze maturitatea. Pentru mine nu a fost însă așa, căci, dată fiind infantilitatea mea caracteristică, ceea ce a urmat a fost o prelungire a tinereții... Deprinzând încă din perioada Versailles-ului să vorbim între noi numai franțuzește și numai la plural, pentru că, de, rangurile noastre la curtea Regelui Soare fuseseră mult prea înalte, am păstrat aceste obiceiuri curioase și după plecarea amicului nostru francez. Dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă întristez, mă simt, dimpotrivă, foarte bucuros. Iată-mă invadat de o pasiune cu totul nouă pentru filozofie, pasiune pe care o pierdusem în clipa în care mă înscrisesem la Facultatea de Filozofie. Simt reînviind în mine entuziasmele primei mele tinereți. Intermezzo cu Monseniorul asupra trinității lui Plotin și mai cu seamă asupra imposibilității de a transplanta platonismul în dragostea heterogenă. De aici și imposibilitatea de a înțelege efectiv „dragostea platonică“ dacă nu o privești dintr-un punct de vedere special
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că nu accep tam sub nici un motiv discutabilul său trecut politic. — Dar de ce? mă interpelă Dinu, zâmbitor și amuzat. Bineînțeles că n-am știut să-i explic de ce... Însemnări ale lui Pierre Limbile mele: limba rusă - limbă a voioșiei, a tinereții, a succesului pozitiv; le français - langue d’amour et des émotions romantiques; limba română - devine treptat o limbă a nostalgiei, a părerii de rău față de trecut, prezent și viitor, o limbă de crudă și dureroasă resemnare. Limba doinelor... Există trei
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
1953 nu a fost numai anul morții lui Stalin, ci mai cu seamă anul celui de-al treilea Festival Mondial al Tineretului care urma să se desfășoare la București! Anul revărsării peste hotarele îngrădite ale țării a tot ce era tinerețe, dragoste și entuziasm din toate cele patru zări ale atlaselor de geografie... Anul 1953 era anul primului contact cu Lumea largă, anul mincinoasei speranțe de mai frumos și de mai bine. 4 august 1953 Am fost ieri la spectacolul dat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să ți dau iluzia asta, ci doar să-ți spun unul sau două lucruri în legătură cu ce-mi scrii. E poate un gând ieftin să numesc haosul din D ta o trăsătură rusească. E la fel de ieftin cum aș spune: ține de tinerețe; așteaptă și va trece. Trebuie să-ți spun însă că nu m-a speriat niciodată haosul din oameni; mai degrabă absența lui. Toată problema e dacă are caracterul de haos viu ori nu. Ceea ce mi-ar părea atunci îngrijorător la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se joace în preajmă. Uneori - oamenii se lăsau furați de sminteala visurilor mele și mergeau alături. Până oboseau... Ori își dădeau seama de inutilitatea mitului și jocurile rămâneau neterminate... Dacă vrei să joci, trebuie să joci singur! Marea lecție a tinereții mele: credința profundă, aproape înnăscută, proprie firii mele, credința într-un mod de viață unic, rațional, bun pentru toată lumea, credința în modul oficial al omului de mijloc al secolului XX, cu toată civilizația lui, de la noi de aici și de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]