145,650 matches
-
sferturi de țară, distrugând practic pământul și oamenii. Mai mult, din septembrie 1943 până În aprilie 1945, nordul Italiei a fost zguduit de un adevărat război civil. Ca fostă membră a Axei, Italia era suspectă și În ochii Vestului, și În ochii Estului. Până la ruptura dintre Tito și Stalin, frontiera incertă cu Iugoslavia era cea mai instabilă și potențial explozivă graniță a Războiului Rece, iar relația dificilă dintre Italia și vecina ei comunistă era complicată de existența, În Italia, a celui mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lumii În lumina propriilor obsesii, iar importanța exagerată a Parisului pentru Franța era proiectată fără urmă de modestie asupra Întregii lumi. În cuvintele memorabile ale lui Arthur Koestler, intelectualii francezi de după război („fluturașii din Saint Germain des Prés”) „trăgeau cu ochiul la destrăbălarea Istoriei printr-o gaură din perete”. Dar pentru asta tot Istoria Îi cocoțase pe un adevărat jilț. Facțiunile ce vor caracteriza comunitatea intelectuală franceză În anii următori nu se lăsau bănuite la Început. Când Jean-Paul Sartre a fondat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
americane; În ianuarie 1954, Dulles anunța noua strategie a lui Eisenhower. NATO urma să fie nuclearizat: amenințarea cu folosirea armelor atomice pe teritoriul european urma să facă parte din strategia defensivă a Alianței. Pentru ca această amenințare să fie credibilă În ochii Uniunii Sovietice, distincția dintre armele convenționale și cele nucleare urma să fie abolită. Cum explica Dulles la Întâlnirea Consiliului NATO din aprilie 1954, „capacitatea atomică este, În ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața prezentei amenințări. Pe scurt, trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din strategia defensivă a Alianței. Pentru ca această amenințare să fie credibilă În ochii Uniunii Sovietice, distincția dintre armele convenționale și cele nucleare urma să fie abolită. Cum explica Dulles la Întâlnirea Consiliului NATO din aprilie 1954, „capacitatea atomică este, În ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața prezentei amenințări. Pe scurt, trebuie să privim aceste arme ca fiind Într-adevăr convenționale”. Coincidența dintre nuclearizarea NATO și stabilizarea continentului nu era Întâmplătoare. Războiul convențional În centrul și vestul Europei Își pierdea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe termen nelimitat a Germaniei. Pentru socialiști, restabilirea unei Germanii suverane, unite și neutre din punct de vedere politic era mai importantă decât orice complicație internațională. Schumacher era iritat mai ales de entuziasmul lui Adenauer față de proiectul integrării vest-europene. În ochii lui, Planul Schuman din 1950 era menit să creeze o Europă „conservatoare, capitalistă, ecleziastică și dominată de carteluri”. Dacă se Înșela complet sau nu este mai puțin important. Problema e că social-democrații lui Schumacher nu ofereau o alternativă. Combinând programul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Vichy) și oricum a fost infinit mai puțin traumatizantă decât propria Înfrângere de acasă din 1940. Umilința suferită de Franța În Europa a accentuat importanța simbolică a imperiului său de peste mări: dacă francezii nu fuseseră reduși, În propriii lor ochi, la o „masă de protoplasmă neajutorată și fără speranță” (cum Îi descria Eisenhower În 1954), acest lucru se datora credibilității de care se bucurau În continuare ca mare putere colonială. De Gaulle restabilise prezența franceză În Africa la Conferința de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanicilor și francezilor. Dacă aceștia n-ar fi invadat Egiptul, Uniunea Sovietică n-ar fi putut ataca Ungaria. Administrația Eisenhower avea conștiința Împăcată. În acestea condiții, liderii sovietici au sesizat avantajul pe care Îl aveau și l-au exploatat. În ochii comuniștilor, adevărata amenințare creată de Nagy nu era nici liberalizarea economică, nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația de neutralitate a Ungariei, deși considerată de Moscova „provocatoare”, n-a fost cauza căderii lui Nagy. Ceea ce Kremlinul nu putea trece cu vederea a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
singurii care aveau să fie afectați de mesajul tancurilor sovietice. Studenții români au demonstrat În sprijinul vecinilor lor unguri; intelectualii est-germani au fost arestați și trimiși În judecată pentru că au criticat actele sovieticilor; În URSS, evenimentele din 1956 au deschis ochii unor comuniști convinși, precum tânărul Leonid Pliușici. O nouă generație de intelectuali disidenți, ca Paul Goma În România sau Wolfgang Harich În RDG, s-a născut din molozul Budapestei. Desigur, În Europa de Est diferența era că supușii deziluzionați ai unui regim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Republica Federală era forța motrice a Europei, expansivă și prosperă, În timp ce Marea Britanie era Întârziată și neperformantă, cu o rată de creștere mult În urma celorlalte țări occidentale 1. În 1958, economia vest-germană era deja mai prosperă decât cea a Marii Britanii. În ochii multor observatori, Regatul Unit avea toate șansele să devină oaia neagră a Europei. Sursele acestei răsturnări ironice de situație sunt instructive. Premisa „miracolului” economic german al anilor ’50 a fost revirimentul din anii ’30. Investițiile naziștilor - În comunicații, armament și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al filmului francez (sau suedez), dar ce aveau toate În comun - și din abundență - era stilul. Acest stil - un amestec În proporții variabile de siguranță artistică, ambiție intelectuală și spirit cultivat - era factorul care singulariza scena europeană, mai ales În ochii americanilor. La sfârșitul anilor ’50, Europa Occidentală nu numai că-și revenise după criza economică și război, ea era din nou un magnet pentru toți cei care se voiau sofisticați. New York era capitala banilor și, poate, a artei moderne. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că-și revenise după criza economică și război, ea era din nou un magnet pentru toți cei care se voiau sofisticați. New York era capitala banilor și, poate, a artei moderne. Dar America era Încă nițel cam neșlefuită - chiar și În ochii multor americani. John F. Kennedy, În campania de candidatură și apoi ca președinte, a sedus și prin cosmpolitismul cultivat al anturajului său de la Washington, „Camelot”. Iar Camelot, la rândul său, datora mult educației și alurii europene a soției președintelui. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri păreau să se fi născut Într-o lume care se transforma - schimbându-și cu reticență valorile, stilul și regulile - sub ochii și la comanda lor. Muzica pop, cinematograful și televiziunea erau invadate de tineri și Îi solicitau din ce În ce mai mult, ca audiență și segment de piață. În 1965 existau deja programe de radio și televiziune, reviste, magazine, produse și industrii Întregi destinate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
complet. Într-o a doua fază, ce reflecta și evoluția gustului muzical, hainele În culori țipătoare (culori elementare moștenite de la sfârșitul anilor ’50) au fost Înlocuite de articole mai „serioase”. Hainele pentru tineri erau acum croite și promovate cu un ochi la inspirația „radicală” și „proletară”: blugi, cămăși cadrilate, dar și bocanci, jachete de culoare Închisă și șepci de piele à la Lenin (sau variante de fetru, amintind de „șepcile Kossuth” purtate de revoluționarii maghiari În secolul al XIX-lea). Modă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din fabrici și uzine - aveau un interes „obiectiv” să mențină situația existentă. Faptul că populația studențească provenea În proporții covârșitoare din clasa de mijloc urbană nu contrazicea acest argument: ca producători și consumatori de cunoaștere, ei reprezentau (În proprii lor ochi) o amenințare la adresa puterii chiar mai mare decât forțele tradiționale ale proletariatului. În gândirea Noii Stângi, importantă era nu originea socială a unui grup, ci capacitatea lui de a perturba instituțiile și structurile autorității. O sală de curs era un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a existat vreodată o generație a cărei revoltă pornea realmente din refuzarea a tot ceeea ce reprezentau părinții - tot: mândrie națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60. În ochii lor, Republica Federală degaja suficiență și ipocrizie. Mai Întâi a fost afacerea Spiegel. În 1962, cel mai mare săptămânal german publicase o serie de articole de investigație despre politica de apărare a Germaniei Occidentale, dezvăluind manevre dubioase ale ministrului Apărării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1965, două treimi din cartofii și trei sferturi din ouăle consumate În URSS proveneau de la producătorii particulari. În URSS, ca și În Polonia sau Ungaria, „socialismul” nu a supraviețuit decât grație economiei capitaliste ilicite din interior, la care a Închis ochii 2. Reformele economice din anii ’50 și ’60 au reprezentat de la Început o tentativă disperată de a petici un sistem cu disfuncții structurale. În măsura În care exprimau dorința vagă de a descentraliza decizia economică și de a autoriza În practică producția privată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continuau să lucreze cu - și adesea În - Partidul Comunist. În mare parte de nevoie, desigur, dar și din convingere sinceră. Pe termen lung, această afiliație avea să-i izoleze și chiar să-i discrediteze pe comuniștii reformiști, mai ales În ochii unei generații noi, tot mai influențată de omologii occidentali, care lua ca punct de referință nu trecutul stalinist, ci prezentul capitalist din Vest. Dar, Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a Însemnat pentru scriitori, cineaști, economiști sau jurnaliști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei care au ținut să-i identifice și să-i separe pe evrei de ceilalți pasageri. Dacă această acțiune - care amintea fără greș trierea evreilor de către germani În alt loc și altă eră - nu a compromis definitiv banda Baader-Meinhof În ochii simpatizanților, e fiindcă argumentele (dacă nu și metodele) lor erau general acceptate: victimele nu erau evreii, ci germanii, iar agresorul nu era național-socialismul german, ci capitalismul american. „Crimele de război” erau acțiuni ale americanilor - Împotriva vietnamezilor, de exemplu. Un „nou
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În stare. Eurocomunismul era așadar o contradicție În termeni. Identitatea primă a oricărui partid comunist era subordonarea față de Moscova, așa cum Își dorise Lenin. Câtă vreme exista Uniunea Sovietică, partidele comuniste din Europa de Vest erau Încătușate de ea - dacă nu În propriii ochi, cu siguranță În opinia alegătorilor. În Italia, unde PCI reușise performanța unică de a se impune În anumite regiuni ca partid de guvernare (locală), comuniștii au menținut un scor important, fără a egala Însă culmile succesului din 1976. În alte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici extrem de apropiat forțelor armate. Dar, detaliu semnificativ, se născuse În Macedonia greacă și era profund antislav. De origine țărănească și rit ortodox, el era instinctiv provincial, naționalist și conservator - un reprezentant perfect al țării și o investiție sigură În ochii diplomaților americani și ofițerilor greci deopotrivă, fiindcă nu dădea semne că intenționează să subordoneze armata autorităților civile sau să investigheze zvonurile despre rețele și conspirații antiparlamentare la vârf. Sub Karamanlis, Grecia a rămas stabilă, deși stagnantă economic și destul de coruptă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
valabilă și pentru criticii de vârstă adultă ai regimului. De altfel, toate opiniile propriu-zis politice erau suprimate, iar partidele politice independente, interzise. Până În 1967, țara nu a avut nici măcar o Constituție, iar puținele drepturi și proceduri respectate erau praf În ochii țărilor occidentale. Dictatorul, care era oficial „regent” al monarhiei suspendate, Îl desemnase ca succesor pe tânărul Juan Carlos (nepot al ultimului rege spaniol), dar pentru cei mai mulți observatori monarhia juca un rol insignifiant În treburile Spaniei. Chiar și Biserica, o prezență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și clericalistă nemulțumită de ritmul alert al schimbărilor, tulburată de autonomia regională și jignită de moravurile relaxate ale noii Spanii, și o stângă socialistă care prindea curaj, era dispusă la compromis În probleme constituționale, dar afișa o imagine radicală de ochii arțăgoasei mișcări muncitorești și a șomerilor tot mai numeroși. Ca și În Portugalia, tranziția politică pica Într-un moment economic dificil. Între 1970 și 1976, ultimele guverne din epoca franchistă Încercaseră să câștige popularitate mărind cheltuielile bugetare și numărul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și amplificată de volumul finanțării disponibile: nevoile locale trebuiau exagerate și chiar inventate, iar de acolo nu mai era decât un pas până la abuzuri venale ce treceau neobservate de diriguitorii de la Bruxelles, dar riscau să discrediteze proiectul european exact În ochii beneficiarilor săi. Prost văzută din cauza politicilor elaborate la distanță de funcționari civili nealeși prin vot și fiindcă dădea apă la moară zvonurilor despre favoruri politice reciproce și avantaje ilicite, „Europa” acelei perioade era minată de propriile realizări. Metehnele bine cunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acești critici, trebuie să stea cât mai departe de piața bunurilor și a locurilor de muncă. Nu trebuie să dețină mijloace de producție, să aloce resurse, să exercite sau să Încurajeze monopoluri și nici să fixeze prețuri sau venituri. În ochii „neoliberalilor”, cele mai multe dintre serviciile oferite de stat (asigurări, locuințe, pensii, sănătate și educație) puteau fi asigurate mai eficient În sectorul privat și achitate de cetățeni din venitul pe care Îl Înghițeau În prezent resursele publice. În viziunea celui mai faimos
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
farmecul era indubitabil. O gamă surprinzător de largă de politicieni experimentați din Europa și din Statele Unite au mărturisit, deși nu În public, că o găseau pe doamna Thatcher destul de sexy. François Mitterrand, un cunoscător În domeniu, considera că ea are „ochii lui Caligula și buzele lui Marilyn Monroe”. Putea să intimideze și să constrângă așa cum nu mai făcuse nici un politician britanic de la Churchill Încoace, dar era În același timp seducătoare. Din 1979 până În 1990, Margaret Thatcher a intimidat, constrâns (și sedus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]