17,663 matches
-
scandalul. Prinzând-o cu bărbatu-său, își alungase nepoata de sânge, care luase drumul orașului și nimerise - cu biografia ei atât de încărcată - tocmai la noi. Toate acestea s-au petrecut, cred, toamna (după vizita revelatoare a mătușii, ne-am despărțit de cea mai frumoasă dintre servitoarele noastre). Vara o luasem cu noi la Sângeorz, unde dormea pe jos și făcea, aproape noapte de noapte, pipi în așternut. Era aproape încă un copil... Și totuși, deja o tânără atrăgătoare femeie. Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mă contopeam, rumoarea veselă, sărbătorească pe care o degaja, spațiul securizant al străzii de îngustime medievală (fereastra peste care mă aplecam dădea parcă tot într-o casă) au jucat un rol important în pregătirea acelei explozii interioare de care mă despărțeau puține clipe. Mai era apoi, după cum am spus, acea minunată seară de mai, caldă, senină - pentru mine cel puțin, pentru memoria mea regina primăverii din acel an. Mai erau, desigur, și cei 17 ani ai mei, nu demult împliniți, toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Îmi atrage atenția modul în care plânge mama. E un plâns aproape fără lacrimi, spasmodic, convulsionat. Mă încearcă bănuiala că se preface, că plânge „de formă” (ceea ce nici n-ar fi fost din cale afară de scandalos, din moment ce, de fapt, se despărțise de el nu acum, ci în urmă cu 37 de ani). Mă conving însă repede că bănuiala mea nu are temei: plânge de-adevăratelea, așa plânge ea. Și tot așa plâng și eu: cu lacrimi puține, cu fața schimonosită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Vanea cu soția (toți învățători de țară, în niște sate din sudul Ucrainei) se pregătiseră să vină la Bolgrad. Alegerea datei nu se dovedise însă inspirată: 22 iunie... Acum, în sfârșit, după atâta amar de vreme, întâlnirea avea loc. Se despărțiseră ca fete (ori chiar fetițe: sora cea mică, tanti Olga, avea pe atunci doar zece ani), se revedeau ca femei în vârstă: mama avea 57 de ani, tanti Manea - trei-patru ani mai mult. Ca un foarfece care taie un fir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îmi este dor, a rămas acolo: l-am abandonat, pur și simplu, l-am vândut? În orice caz am procedat cu regretabilă ușurință. Oricum, el figurează în continuare în inventarul lucrurilor, al obiectelor de care sunt hotărât să nu mă despart nicicând, niciunde. Să se pregătească deci, bătrânul cufăr, pentru o ultimă, cea mai grea, transbordare. În pivniță țineam nu numai lemne și cărbuni, ci și cartofi și, îngropați în nisip, ca să nu degere, morcovi. Iarna, când coboram adesea ca să scot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de el cunoscute, foarte aproape de Doina, care avea 13 ani și era în acea vreme elevă internă, la liceul „Zoia Kosmodemianskaia”, liceu perfect vizibil de la celălalt capăt, dinspre Grădina Icoanei, al străzii I.L. Caragiale. Doar vreo două sute de pași mă despărțeau în spațiu de Doina. În timp - încă 5 ani. M-a îngrozit nu o dată gândul că accidentul din primăvara lui 1959, catastrofa politică și socială a tinereții mele, ar fi putut să nu se producă. Dacă în acea după-amiază de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
seara zilei de 31 decembrie când, împreună cu cel mai bun prieten al meu de atunci, văzusem (de fapt, revăzusem: pentru a nu știu câta oară) Hamlet-ul lui Lawrence Olivier. Rula la cinematograful de cartier, aproape de casă și, după ce m-am despărțit de C., am încremenit, la răscrucea de la Căuzași, într-o secvență ce nu mi s-a șters nici până azi din memorie și în care Hamlet-ul abia văzut s-a amestecat pentru totdeauna cu zăpada cafenie ce-mi ajungea până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și se vede și azi; n-a reușit ăla, deși fusese cât pe ce, s-o demoleze) casa Doinei, sau, dacă era deja întuneric, doar o fereastră (cea dinspre curte) luminând ademenitor - mai stăteam puțin de vorbă înainte de a ne despărți. Așteptam s-o văd traversând șoseaua și intrând în curte, după care făceam cale întoarsă, cu pas grăbit din start, ca să ies mai repede din „tunelul” acela ușor terifiant, mai ales acum, când treceam singur prin el. Într-o seară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să vomite fără a reuși, convulsionându-se... Văzuse ceea ce el n-ar fi trebuit să vadă: osemintele părinților săi, la 16 și respectiv 14 ani de la moartea lor. Din oameni ca toți oamenii, din carne și oase, de care se despărțise, de mama la 12, de tata la 14 ani, nu mai rămăseseră decât oasele, o grămăjoară de oase (din ele chiar au făcut apoi o grămăjoară, au introdus-o într-un săculeț, depus apoi deasupra sicriului răposatei bunici). Le văzusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu smerenie bătrânească și vorbind de asemenea în șoaptă își tot exprima gratitudinea, au făcut împreună câțiva pași. Până ce ghidul benevol s-a asigurat că oaspetele redacției noastre nu mai putea să se rătăcească. După care, cei doi s-au despărțit din nou. Poate pentru totdeauna. * La Snagov, într-o vacanță, Raicu, referindu-se la o discuție avută cu criticul A.P., mi-a spus, cu aerul și pe tonul că ar aproba (sau că ar fi înclinat să aprobe) concluzia interlocutorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că ceea ce ardea era un butoi cu smoală). T. a întors încet capul - spre stânga, îmi amintesc bine - și timp de câteva secunde lungi a privit acel foc mare care simboliza parcă însăși viața de care el urma să se despartă atât de curând. * Luni, 20 aprilie 1987, seara, singur în pat: locul Doinei, rămasă peste noapte în Militari, lângă fratele ei, care mai avea de trăit mai puțin de 36 de ore, era gol. A doua zi, marți, mă voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
1983), Ioana Creangă (în februarie 1987). Între 1983-1987 redacția revistei România literară a pierdut nu mai puțin de șase oameni, căzuți, unul după altul, ca secerați. În octombrie 1987 ne-a părăsit, discret, Dana Dumitriu (pe care n-o pot despărți de România literară, deși cu puțin înainte se mutase la Secolul 20) iar în luna decembrie a aceluiași an - fatidic - și Marcel Mihalaș. În vara anului următor, s-a stins, într-o noapte sărbătorească, cu mirifice transmisii de fotbal internațional
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Funcționaseră, vindicativ, niște complexe de inferioritate, referitoare la poziția socială, la nivelul de cultură? Nici o explicație nu mă mulțumește. O femeie nu are dreptul să se poarte astfel cu o altă femeie, oricât de mare ar fi prăpastia care le desparte. O fixez în continuare, stăruitor, fără să-mi ascund resentimentele pe femeia aceea și pe măsură ce o privesc mă conving tot mai mult că am în față o întruchipare a răutății pure, gratuite. * Într-o noapte, visez un vis care pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
răutății pure, gratuite. * Într-o noapte, visez un vis care pare oglinda micii experiențe evocate cu câteva pagini în urmă. Mă aflu tot la Snagov, cam în același loc al curții (dintre peretele lung al casei și gardul ce ne desparte de vecinul din dreapta). De data asta stau trântit în iarbă, pe spate, și drept deasupra mea văd pe cer o formațiune de nori subțiri, alcătuind un desen fantastic. E un fel de Cale Lactee de zi, ceva extraordinar, neînchipuit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru a da un foarte mic exemplu) să mergi pe stradă și să te simți brusc inundat de un fulgerător sentiment de afinitate față de un trecător necunoscut cu care te „întâlnești” pentru câteva secunde din întâmplare și de care te desparți imediat pentru totdeauna. Dacă paradisul ar exista, mi l-aș închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi de zi și oră de oră - exclusiv cu oamenii pe care i-am „prins” astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și apoi să-l pierzi... Ce triști, ce abătuți trebuie să fi fost apostolii în acea zi, după săvârșirea anabasis-ului, cât de singuri, de părăsiți, de orfani trebuie să se fi simțit ei atunci! „Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. / Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” Luca (24, 51-52). Cu bucurie mare?! Imposibil! Mult mai verosimilă pare descrierea acelei zile cruciale, ce separă viața apostolilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
goi. Zăpada topită curgea sub țâțele moi. Și seara când găinile urcă pe crengi să se culce în țarc, veni stăpânul întunecat și-i puse pe toți șapte în sac. Mama alerga prin zăpadă nu voia de ei să se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
opune instinctul propriului său cur (...) Stând pe closet, te pomenești într-o bună zi, tu, fost deținut, că prin intestinele dezintoxicate îți alunecă ceva moale, fără durere, senzația fiind una de blândețe și căldură, ca și cum ceea ce dai afară s-ar despărți cu părere de rău de mațul gros. Îți auzi apoi isprava căzând cu plescăit și stropituri în groapa privății, unde plutește o vreme la suprafață, negăsindu-și locul: e începutul unui miracol.” (Varlam Șalamov, Povestiri din Kolâma, BPT / 1387, Edit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe atunci) și eram obligat să rămân toată ziua în pat... Stăteai cu mine, nu vroiai să mă lași singur... Țiți, Țiți, ce bine îmi pare că te-am regăsit... De-acum vom fi mereu împreună, nu ne vom mai despărți niciodată!” * „ - Sunt strămoșul tău de la anul o mie, tatăl tatălui tatălui etc. etc. etc. tău. M-ai evocat, bâjbâind, într-o carte, pretinzând că mă vezi printr-o lungă ochire în trecut, făcându-mi de lucru într-o ogradă țărănească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și să fugă cât mai repede din Egipt. Și așa a făcut. Cand au ajuns la Marea Roșie, Dumnezeu a făcut minune. I-a zis lui Moise să dea cu toiagul în Marea Roșie și când a lovit-o, ea s-a despărțit în două și au trecut prin ea că pe uscat. Când au văzut egiptenii au fugit după ei cu cai și arme de luptă. Dar imediat după ce au trecut evreii, Domnul a dat drumul valurilor și au înecat pe toți
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
săruta, îl îmbrățișează, se roaga în taină; fiecare în legea lui se descătușează tot și-și spune tot ce-l doare și-l apasă pe suflet. Bărbații aparte și femeile aparte. Între bărbați și femei este un gard care-i desparte. Când pleci de acolo parcă ești altul. Ți-ai lăsat povară lui Dumnezeu, ți-a luat sarcina care o duci uneori atât de greu. Sau poate îți dă putere s-o poți duce până la capăt. Așa este și ne oprim
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
era așa de milă de bietele animale că nu aș fi vrut nici în ruptul capului să mă urc pe ele cu greutatea mea. Și așa, n-am avut de ales. Dar să știți că mare curaj aveam. m-am despărțit de părintele Irineu care ma condusese un pic. Deci am ramas singură pe cărarea de munte în puterea nopții. Pe locuri necunoscute de mine. Aveam treptele care se mai observau dar aveam și prăpastia care era lângă trepte. M-am
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
pentru turiști, mai bine zis vilișoare, frumos amenajate, cu ălei de flori minunate care-ți încântă inima și ochii. Cred că e plăcut să stai să petreci un timp pe plajă la Marea Roșie. Te duce gândul la cum s-a despărțit marea și au trecut evreii că pe uscat. Te gandesti la trecutul ei și vezi cu ochii sufletului. Vezi în apropiere Palatul lui Irod, ce-a mai rămas din el, pentru că din toată măreția lui au mai rămas doar niște
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
buzele de Călcâiul Lui și L-am mângâiat puțin cu mâna și cu inima sufletului. Merg pe alee privind Grădină, mă opresc o clipă, o îmbrățișez cu sufletul și cu ochii plini de lacrimi îmi iau rămas bun. Greu mă despart de grădină , dar n-am ce face. O voi vedea în memoria mea așa cum am văzut-o și-s foarte fericită că am ajuns să intru și eu în acea Grădină. Slavă Bunului Dumnezeu că m-a ajutat și am
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
îmi ești de toate: Și milă, și dreptate, Si Tată-mi ești, si frate, Și mama, Tu, Iisus! Rămân eu lângă Ține, Sub Crucea Ta, supus, Bucăți de m-or împarte, Pe drumuri să mă poarte, Eu nu mă voi desparte De Tine, Bun Iisus! Aceste ultime două cântece (O, Maica... și Străinul) le-am auzit de la o colegă de serviciu, în anul 1993. De când le-am aflat, le cânt tot timpul, ca se potrivesc cu viața mea. Cânt și plâng
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]