15,415 matches
-
vreo trei săptămâni s-o îndurat Dumnezeu și ne-o dat un fecior... I-am pus numele - și asta eu am vrut-o - Gruia! Mâine-poimâine l-oi auzi strigând tată și mamă. Suntem tare bucuroși, dragă frate! Eu lucrez la gară, unde am ajuns chiar șăf pe o echipă ce încarcă vagoane. Aș dori să aflu și despre tine cum o duci și ce mai faci? Ce fac ai tăi? Sunt sănătoși? De când tot aștept să mă chemi la nunta feciorului
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
feri să-l deranjeze. ZÎmbi doar de felul caraghios În care ziarul Îi acoperea fata și ieși Închizînd ușa la loc, reintrînd În camera musafirelor, care chiar atunci Începuseră să macine Împreună cu doamna Pavel „relațiile amoroase” ale soției șefului de gară cu secretarul unui liceu din localitate. Era În vorbirea lor o plăcere abia reținută, ce nu putea ascunde prea dibaci ipocrizii și refulări, - În definitiv era vorba de o „legătură nepermisă” așa cum pe drept cuvînt observară competent și obiectiv fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aici; dacă ar fi așa nu ne-ar fi scris. Și Întotdeauna e drăguț cu tata cînd acesta merge la oraș. E un om deosebit... Cine știe?” GÎndul i se opri. Sosi ziua plecării la oraș. El o așteptă În gară, era Îmbrăcat Într-un costum gri deschis, curat, cămașă albă, impecabilă, Însă neglijent, cu gulerul cămășii parte răsfrînt În afară, parte sub gulerul sacoului. Era vesel, poate părea. „Doamne, Își spuse, nu s-a schimbat deloc!, e acum În puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
chipeș, a bătut la poartă și mi-a Înmînat telegrama Anei, prin care Îmi anunța moartea tatălui ei și faptul că peste două zile avea să aibă loc Înmormîntarea. A doua zi, spre ceasurile prînzului, căruța de ocazie, luată din gară, mă duse În comună și mă lăsă În fața casei Învățătorului. Urcai treptele „micului cerdac” cum Îl numisem cîndva și În canatul ușii deschise de la antreu mă Întîmpină Ana, care văzuse caii oprind; părea Îmbătrînită, era Îmbrăcată Într-o rochie neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
le va explica, sau le va aminti, că bărbatul, Încă drept de statură necunoscut acum, cu care se plimbase, prietenește pe uliți, este fostul judecător din comună, plecat În 1946 cînd cu desființarea judecătoriei, că el l-a condus la gară, că de atunci e judecător la oraș, că a venit la Înmormîntarea Învățătorului care l-a găzduit În tinerețe și În familia căruia a fost considerat ca rudă; că... Lung va avea ce să le povestească. Fosta judecătorie era acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
stăteau Încremenite În poarta nașterii lor. „Ana!” rostii În gînd. Ea răspunse simplu: „Te iubesc.” Și nimeni nu auzi nimic: nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu cîteva zile Înainte. Pe capră, căruțașul tînăr, amintindu-l pe Lung de odinioară. Plecarăm. Toți ai casei fluturau batista sau dădeau din mîini. Ana stătea dreaptă, cu mîinile lipite de-a lungul trupului, statuie În viitorul amintirii. La cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
curiozitatea mea de atunci de a ști cine este, cu ce se Îndeletnicea, de fața ei albă cu luciri de marmură, de coroana părului pieptănat În formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, cînd amîndoi coborîrăm pe peronul gării orașului acesta. - CÎnd plecați? o Întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimîine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară, spuse și Întrebuință rîzÎnd, drept răspuns, pronumele de reverență. Chiar asta vroiam să-ți spun, dar luată cu vorba era să uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
luciri de marmură, de coroana părului pieptănat În formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, cînd amîndoi coborîrăm pe peronul gării orașului acesta. - CÎnd plecați? o Întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimîine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară, spuse și Întrebuință rîzÎnd, drept răspuns, pronumele de reverență. Chiar asta vroiam să-ți spun, dar luată cu vorba era să uit. - Prea bine „doamnă”, glumii substantivînd protocolar. Ea rîse din nou. Și În seara aceea, pentru că era mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ea rîse din nou. Și În seara aceea, pentru că era mult prea tîrziu, sau poate o tulburare a timpului, o condusei pînă acasă și ne despărțirăm În fața porții ei sărutîndu-i mîna. A treia zi, pe la orele prînzului, o Însoții la gară luînd un taxi. CÎnd trenul se puse În mișcare, ea Își flutură de la fereastră mica batistă albastră; după zece minute mă Întorceam acasă, unde doamna Pavel aștepta să-i povestesc amănuntele plecării. În aceeași zi, spre seară, profesoara Marga Popescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
anunț decît după Înmormîntare. Iartă-mă; dar cred că Înțelegi că nu mă puteam abate. De altfel, zăpada e destul de mare, drumul acoperit. Cine știe dacă și cum ai fi nimerit În chiar ziua aceea; cu ce să vii de la gară? - s-ar fi găsit poate, nu-i vorbă, dar nu garantez În ce fel și cine știe cît ai fi așteptat. Dumnezeu să-l odihnească. El rămăsese legat de casa noastră și de tine. E greu să-i uit prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-o și o voi face cu plăcere”. În primăvară, cînd zăpezile erau topite de mult și soarele strălucea, iar peste pămîntul dezmorțit, la vremea peștelui, În săptămîna mare, fără să mă fi anunțat, căruța abia găsită cu care veneam de la gară opri În fața casei Anei. Ea fu prima care mă văzu; explodă de bucurie. Era spre orele prînzului. Soțul ei se afla În comuna vecină pentru „instructaj” avînd ca obiect „activitatea obștească”. Obișnuitele „instructaje”, „ședințe” și altele ca din Întîmplare, totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Asta e, domnule judecător. Ne trecem zilele, știți foarte bine, mai mult le tîrÎm. Măcar de ne-am fi putut alege veacul În care să ne naștem. - Da, răspunsei și după două zile, În lumina soarelui de dimineață, plecai spre gară, Întîia dată fără Lung. Și din cerdacul casei, Ana, dreaptă, nemișcată, asemeni unei statui, se uita spre mine; părea să-mi urmărească plecarea deși privea În gol. 7. Era În dimineața unei zile de luni, cînd doamna Pavel primi - În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
jiei, Prutului), nume geografice provenind de la provinciile României (strada Ardeal, Bucovinei, Crișanei etc.), denumiri d e mu nți dealuri și alte forme de relief (strada Carpați, Zahorne i), a unor obiective și construcții dispărute, după clădiri ori edificii importante (strada Gării, Oborul, Pieții), denumiri după dat e, evenimente istorice, de proveniență istorică, locuri de lupte, personalități istorice și militare, nume de eroi căzuți pe câmpul de luptă (1 Decembrie, Piața Unirii, Unu Mai) etc. Invocata lipsă de semnificație și interes pentru
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
a-i da curs cât mai grabnic, dând astfel prețiosul Dv. concurs re vist ei „Freamătulʺ, vă mulțumesc călduros.ʺ P. Șeicaru „Curentul” Astfel semna cel care, ca elev purta numele de Popes cu H. Pamfil, tatăl său casier în gara Tecuci, iar autorul scrisorii omul care avea să ajungă nu numai directorul ziarului „Curentulʺ, ci cel mai mare conducător de ziar și trust de presă din străinătate, ajuns acuzat pe banca instan țelo r de judecată și condamnat fără vină
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
am fost hăituiți, obligați să luptăm cu îndârjire pentru a supraviețui. Fratele meu, stud ent la medicină, a fost exclus de la cantină și cazare, obligat să plătească taxe școlare de neînchipuit de mari , ne voit să descarce noaptea cărbuni în gara Iași - pentru a-și acoperi cheltuielile, să fie ajutat de colegi cu câte un tichet de car telă pentru a lua masa la cantină (student fiind în anul I, în toam na a nului 1951, l-am întâlnit stând la
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
și am încercat: pătratul, sfera, triunghiul lucrurilor care cândva ne-au înălțat. Pătratul era lipsit de vis, sfera ne claustra, triunghiul era o definiție seacă, în școala pozitivă cu lumina săracă, ca un tren uitat pe șinele retrase într-o gară. Sângele cald citat de poet ne mai cheamă înapoi în sfinții părinți. Pentru noi e târziu, întâmplările crude au săpat peste trupul amar și chinuit, adânc și barbar. Mintea, ca o pasăre prăbușită, mai bate obosită din aripă din clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
patriotic: să mă pun în slujba Guvernului pentru a fi studiat,cercetat, analizat și folosit, dacă Patria ar cere-o, ca o nouă și terifiantă armă strategică. Gândului I-a urmat fapta și iată mă la ghișeul de bilete al gării, gata să mă daupe mâna feroviarilor, când, uitându-mă întâmplător în jur, am rămas stupefiat: toți, dar aproape toți cetățenii se aflau în aer! în aerul pur și mioritic al Patriei. FONCIARA, CIOARA, ȚARA între alte găselnițe de care nu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
cu urzici doctorul a leșinat pentru ca imediat ce și-a revenit să-și ia câmpii, desigur pentru a găsi noi și noi zone virgine, nedescoperite de ceilalți culegători de urzici... Cum vă spuneam, dis-de-dimineață am pornit la cules de urzici. Peronul gării fiind înțesat cu sutele de culegători, călători, agenți comerciali și agenți speciali, inspectori de fisc și de integrare europeană, am fost îndrumat către Biroul Taxelor Ecologice. Aici, după absolvirea cursului intensiv de patologie a plantelor, am completat cele cinci formulare
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
la țară, mai Întîi la Gura-Bărbuleț un sat pe care nici acum nu-l cred aievea , apoi la Pietroșița, unde am avut norocul să-l Întîlnesc În carne, oase și vila ce-i alunecă de decenii-ncet la vale, spre gară, pe Mircea Horia Simionescu. Discuri, un magnetofon Sonet, scînduri, cărți, aerul improvizat al unui refugiu fictiv, o traversă de cale ferată În subsol, priveliște spre sanatoriu și păduri, primul scriitor pe care-l vedeam pe viu. Și s-a Întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pline de bolnavi, văile Înverzite pline de alți bolnavi, sau de aceiași, și pietrele de rîu ce treceau Înapoi cu viteza sacadată a personalului. Unu și treizeci de minute. Fieni. Am scos o țigară. CÎt timp a stat trenul În gara Îngropată sub praful de ciment și au urcat, precedați cu un minut de mirosuri acre de castraveți și cuvinte stricate, elevi cu capete mici și țărani cu servietă, am studiat cu interes grafitti-ul uriaș de pe unul dintre stîlpii podului ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și te rotești prin cameră, pe stradă, prin orașe, cu ochii ieșiți din orbite, prin memorie și imaginar, după ce reglezi la milimetru sonoritățile, perspectiva, volumele, cromatica. Altfel, oricine poate scrie un roman fluviu despre cum l-a părăsit iubita În gară lîngă țîșnitoare. Și cum a mîncat el pe urmă o pungă Întreagă de semințe agricole de tristețe pe peron. Așa te lași de scris. În ziua În care-o citești pe Danielle Steele. Iar cînd ai atins acel maximum În ce privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vină pe aceeași rută. Stătusem tot timpul ăsta la coadă la bilete, două luni Încheiate, și nu mă mai simțeam Înfricoșat de statutul scriitorului sub dictatură, mai degrabă mă simțeam ofilit. N-aveau Întotdeauna bilete. CÎnd trebuie să stai În gară zi și noapte nu poți fi decît palid sau obosit, cu perspectiva căzută pe dale. Printre stampe japoneze și bălți triste de urină mulți făceau pipi sub pervazul ghișeului. Eram hirsut, deoarece nu ne lăsau cu lame de ras În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am spus, nu vroia să fie, și n-am găsit decît o fată care mi-a cerut o țigară, avea pe ea o dubioasă blană sintetică, probabil albaneză, și o femeie Între două vîrste care m-a Întrebat unde e gara. Nici una dintre ele nu părea bogată. Le-am explicat amîndurora unde e gara și mi-am reamintit diferite secvențe din Amanții muzicii pentru că sînt scriitor, adică artist, Într-un fel. PÎnă la un punct cunosc și eu drama artistului damnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care mi-a cerut o țigară, avea pe ea o dubioasă blană sintetică, probabil albaneză, și o femeie Între două vîrste care m-a Întrebat unde e gara. Nici una dintre ele nu părea bogată. Le-am explicat amîndurora unde e gara și mi-am reamintit diferite secvențe din Amanții muzicii pentru că sînt scriitor, adică artist, Într-un fel. PÎnă la un punct cunosc și eu drama artistului damnat, și-acum apare punctul, contrastul dintre o muzică sublimă și o condiție umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu se solidarizează. Multe știe și a văzut bunul Dumnezeu, numai o pasăre dezbinată nu. O și mărturisește, de altfel: „Nu te văita, păsărico, ci mai bine ai urca În văzduh să vezi ce fac altele (...) Colo pun bombe prin gări, colo se ciomăgesc la oase”. Noi, bibliofiliticii, nu știm de ce se ciomăgesc ele „la oase”, poate pentru că-s pneumatice, Însă adevărul este că nu avem acces la Înțelegerea fenomenelor aeropurtate, și ne lămurește poetul: se ciomăgesc pentru că sînt capitaliste. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]