19,447 matches
-
dionisiac al „beției de a fi”! (Vorbind despre artă, despre creație - care este, după Nietzsche, adevărata „voință de putere” -, el afirmă că ea, arta, creația umană se efectuează doar Într-o stare de beție, de beatitudine, o formă a supraexaltării simțurilor, dar și a conștiinței!Ă Ne-am rătăcit puțin În „oțioasa” problemă a morții, deoarece am vrut, tocmai, să o comparăm, În „absurditatea, În nefirescul ei”‚ cu cea amintită mai sus, a „sensului vieții”; concept, ca și alte câteva la fel de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
au distrus coloana vertebrală românească - adică atacul contra clasei țărănești mijlocii, contra bisericii! Existau de altfel În acea vreme - Îndrăznesc s-o spun azi, deoarece o afirmam și atunci, mai sunt martori din lumea literară care-și pot aminti dacă simțul nostru de onestitate civică nu ne-a părăsit cu totul În vâltoarea unor alte lupte și sentimente ce ne animă azi, În libertate! -, domneau două tipuri de reflexe ce, o spuneam eu atunci, veneau din afundurile noastre istorice: complexul „drăguțului
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
comerțului și finanțelor, un punct de vedere ferm, profesionist și calm - acel calm al unei vârste mature, responsabile! - apt de a limita abuzurile și disfuncționalitățile ce erau firesc să apară după o asemenea schimbare profundă, dramatică. Nu acest „calm” și simț mai amplu al „responsabilității naționale” l-a avut, din păcate Grupul de Dialog Social - G.D.S. -, organizat sub cele mai bune și Încurajatoare auspicii, beneficiind de nu puține „cadre” de vârf ale culturii și științei, dar... care, În numai câțiva ani
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sentimentului erotic; în fapt, este singurul personaj care trăiește cu adevărat, dar ocupă, din păcate, un plan narativ secund. Și la nivelul tehnicii narative Marele zid păcătuiește prin artificialitate: un început neosemănătorist (coborând spre Opăriți, Durban trăiește din plin explozia simțurilor care se deșteaptă prin contactul revigorator cu satul), transcrieri în stil "proces-verbal" ale unor fapte (memorabila ședință de sindicat), obositoare discursuri pe teme de psihologie și filosofie ținute de Durban în fața unor oameni care nu pricep nimic, în fine, utilizarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
resimțită mai ales ca luciditate, cedează în fața unui patos juvenil inexplicabil. Deși elaborată, confecționată chiar sub raportul tehnicilor și limbajelor, cărticica lui Theodor Codreanu lasă o mai puternică impresie de naturalețe și spontaneitate în dialog decât celelalte debuturi. Prozatorul are simțul replicii, al monologului interior, în general al scenei relatate, calitate ce-l recomandă genului dramatic. Chiar și gradul de convenție poate fi util rostirii scenice, unde firescul nu e niciodată pură transcripție, ci adecvare a vorbirii la psihologie ori caracter
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cercul strâmt" al instinctelor și prejudecăților. În afara lui, e viața, realitatea. Firav sub raportul invenției epice, romanul lui Theodor Codreanu reține atenția prin "sofistica" sa, prin ținuta intelectuală. Autorul e deprins cu meditația, are exercițiul dialecticii, și, în ansamblu, un simț lingvistic just. El greșește însă, cu inocență, atunci când acordă unora dintre personaje o elevație care depășește statutul lor social și profesional. În Marele zid, care e o apariție onorabilă, eseistul se evidențiază, adeseori, mai bine decât romancierul. "Ateneu", nr. 1
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu brio acestei exigențe. Chiar atunci când exagerează, trăgând concluzii definitive din fapte minime, efortul său de cuprindere e remarcabil. Comparațiile dese și repetate între termenii la o primă vedere incomparabili (între Eminescu și Dostoievski, bunăoară) sunt desfășurate cu tact și simț al nuanței și cine le urmărește fără idei preconcepute, interesat de mișcarea lor dialectică, are dovada unui critic pătrunzător, cu o logică impecabilă și o bună priză la text. Privirea lui Theodor Codreanu e proaspătă, liberă de clișee, scoțând la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nuanțări. "Oglinda totalizantă" (p. 145)? Fără îndoială! Dar orice oglindă (sperăm că este vorba de una concavă) are un focar. Deci lectura începe prin a defini cu maximă precizie o idee centrală, de unde decurge metodic și prin reducție la scară (simțul proporției sistematic nu este totdeauna chiar vigilent), toate asociațiile stabilite pe bază de invarianți. Noi am sugerat o astfel de metodologie în Critica ideilor literare și dacă amintim și astfel de amănunte o facem exclusiv pentru a demonstra autorului că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității, părerea acestuia contravenea celei schopenhaueriene, aceste opinii au fost ocolite cu grijă și trecute sub tăcere. Dar astăzi, ori din perspective istorică și filosofică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Bacovia, abia la început de drum. Cel dintâi capitol al studiului lui Theodor Codreanu este dedicat unei istorii a receptării lui Bacovia în critica noastră, pentru a se putea recurge, ulterior, la enunțarea diferențelor specifice. Este de apreciat echilibrul observațiilor, simțul nuanțelor și, mai ales, simțul istoriei. Theodor Codreanu urmărește strâns felurile în care versul bacovian a fost primit în diferite epoci, raportând receptarea la apartenența ideologică a criticilor. De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea corectitudinea excursului biografic, realizat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
drum. Cel dintâi capitol al studiului lui Theodor Codreanu este dedicat unei istorii a receptării lui Bacovia în critica noastră, pentru a se putea recurge, ulterior, la enunțarea diferențelor specifice. Este de apreciat echilibrul observațiilor, simțul nuanțelor și, mai ales, simțul istoriei. Theodor Codreanu urmărește strâns felurile în care versul bacovian a fost primit în diferite epoci, raportând receptarea la apartenența ideologică a criticilor. De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea corectitudinea excursului biografic, realizat în ideea surprinderii unui traseu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe Lamparia. Firește, o corvoadă în plus" (p. 114). Aforismele lui Theodor Codreanu sunt fie "fulgerări" sclipitoare ale cugetării, fie mini-eseuri cu un sâmbure polemic, implicit ori explicit, structurate riguros și colorate de paradoxuri subtile, susținute de idei de bun simț, greu de contrazis, nutrite de seva livrescă ori născute din meditația fecundă în marginea textelor ilustre. Încă de foarte tânăr autorul citea cărți grele și se luptă cu titanii literaturii universale și cu marii clasici. Partenerii de dialog aforistic ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poezie poate fi adevărat, ce facem cu tragedia? Este și contra lui Arthur Schopenhauer (a se vedea Estetica, unde consideră geniul abnorm, teorie însușită și de Maiorescu): "Geniul este omul normal, adică acela înzestrat în cel mai înalt grad cu simțul realului". De aceea, crede mai mult în maxima deschisă decât în maxima închisă: "Orice reflecție e o oglindă. De aceea, nu există maximă care să nu poată fi spartă". Sau "Nu există maximă care să nu poată fi contrazisă". Invenția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fragmentelor. Așa-ceva a întreprins cu finețe regretatul Edgar Papu, în ceea ce a devenit prefața cărții. Totuși, demersul are aerul unei îmbrățișări, deci al unui gest de iubire. Or, marele sentiment chintesență a existenței și a credinței pune între paranteze simțul critic. Fragmentele lui Lamparia (Fundația "Scrisul românesc", Craiova, 2002) nu sunt ale personajului, evident. Sunt ale autorului Theodor Codreanu, care găsește de cuviință să se dedubleze, în speranța de a ilumina ființa unui al treilea, sinele omului cu același nume
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
profilează din Fragmentele lui Lamparia s-ar putea să fie viciată de oglinda (de astă dată lingvistică) a tânărului Eminescu, prea apropiată de ochi. Când însă autorul scrie "Geniul este omul normal, adică înzestrat în cel mai înalt grad cu simțul realului", suntem deja dincolo de o ceartă nominalistă. În căutarea adevăratei realități, a adevăratei normalități, precum omul "de geniu", Th. Codreanu se servește de polarități, uneori creându-le. Va mai fi cineva [analizat, n.ed.], de pildă, printr-o grilă Freud /vs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la un loc se pot articula ele însele într-un glosar compact. De găsit aici, între multe altele, considerații statornice cu privire la blocajul produs atât de antumofilie (G. Ibrăileanu), cât și de postumofilie (I. Negoițescu), la vizionarismul eminescian "negentropic" (reglarea tuturor simțurilor, prin enorma "sete a formelor perfecte"), spre deosebire de vizionarismul "entropic" rimbaldian ("dereglarea tuturor simțurilor"); mai chibzuiește Lamparia în legătura cu motivul oglindirii-bobului de rouă la Eminescu, cu exprimarea prezenței în absență ("Era pe când nu s-a văzut,/ Azi o vedem și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
găsit aici, între multe altele, considerații statornice cu privire la blocajul produs atât de antumofilie (G. Ibrăileanu), cât și de postumofilie (I. Negoițescu), la vizionarismul eminescian "negentropic" (reglarea tuturor simțurilor, prin enorma "sete a formelor perfecte"), spre deosebire de vizionarismul "entropic" rimbaldian ("dereglarea tuturor simțurilor"); mai chibzuiește Lamparia în legătura cu motivul oglindirii-bobului de rouă la Eminescu, cu exprimarea prezenței în absență ("Era pe când nu s-a văzut,/ Azi o vedem și nu e"), cu "teoria ecuațiunii universale", cu timpul spațializat: "Timpul mort și-ntinde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Marii artiștii sunt creația absolutului", zice autorul. Într-o manieră tăioasă, cu trepidații de bisturiu pe-o operație de cord, talentul lui Theodor Codreanu așază pe-o masă corpul spiritului uman și, la lumina incandescentă a reflectoarelor măsurii și bunului simț, decelează, identifică și separă binele de răul care îmbolnăvește opera: "Vulgaritatea, chiar și în artă, n-are dreptul la libertate. / Cine doboară adevărul, va fi sufocat de adevăruri. / Tot citind literatură proastă, riști să scrii la fel de prost. / Există tirani, vrea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
m-am minunat de ce Theodor Codreanu, cărturar cu incontestabile merite în exegeza eminesciană, o prezență intelectuală pregnantă în viața Moldovei (în toată cuprinderea ei spirituală), comentator avizat de poezie, proză, critică din perspectivă estetică, filozofică și ontologică, cu un ferm simț al valorii și "un nealterat sentiment al identității culturale românești" (Mihai Cimpoi) nu a găsit vreun loc în dicționarele de literatură ce au apărut în ultimele două decenii. Privind însă cu mai multă atenție la ceea ce se întâmplă, la inflația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
le sunt caracteristice celor doi scriitori aflați și în această privință pe aceeași traiectorie. Antiromantic și antisimbolist, dramaturgul oferă surpriza unei poetici în spațiul muzicii, corelativă cu armonia eminesciană. "Simt enorm și văz monstruos" exprimă contiguități spațiale (văzul) și temporale (simțul = auzul), cu "genul orfic muzical": "Eminescu definea fantazia artistică drept punctul de incidență dintre minte și inimă, dintre raționalitatea privirii și adâncimile auzului". Interioritatea, profunzimea, enigma dualității ontologice dau seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
contrariilor, a temporalității, ecuația PCT, P ceea ce ține de egalitate, C simetria contrariilor, "atât de fecundă în dinamica și mașinăria lumii", T simetriile timpului..., toate acestea raportate la opera lui Caragiale își găsesc o aplicare posibilă. Cum sunt percepute simetriile, simțurile prin care ele devin perceptibile, sunt detalii deosebit de interesante și ele dovedesc seriozitatea cu care a fost abordat subiectul. Bineînțeles că toate acestea își găsesc locul și în creația altor scriitori români de până sau de după Caragiale. Că o operă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Beniuc. Concluzia finală constă în relevanța firescului iubirii de patrie, precum și a "estetizării", pe care criticul le depistează în creația poetului de la Chișinău. La rândul său, Alex. Ștefănescu apreciază opera lui Grigore Vieru pentru "conștiința valorii imense a limbii", pentru "simțul esențialului", precum și pentru neîntrecutele sale poezii axate pe sentimentul dragostei filiale. Fără a minimaliza valoarea studiilor ce s-au tipărit cu bună intenție în România despre literatura din Basarabia, am certitudinea că monografia lui Theodor Codreanu și articolul despre Gr.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
încât se poate spune, vorba cronicarului, că l-au îngropat țara" (op. cit., p. 121). Reproducem aici și cel de-al șaselea argument, în care Th. Codreanu, pe linia inaugurată de M. Dolgan, vorbește despre conștiința estetică a Cărții poetului basarabean: "Simțul canonic al lui Grigore Vieru, ca supremă conștiință estetică, s-a reflectat în uriașa trudă a Cărții. Știa că un mare poet nu poate să scrie decât o singură Carte, la care el a trudit întreaga viață: o singură carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și țara). Jurnalist din convingere și prizonier al adevărului, Eminescu a fulgerat cu puterea cuvântului, năucitoarea agitație politică pentru găsirea formelor producătoare de iluzii și de naivă credință (acea credință tristă, în mereu dovedite iluzii). O realitate dureros căzută sub simțuri și percepția corectă a faptelor din spatele ușilor închise, l-a pus pe omul Eminescu în conflict cu toată lumea. Inflexibil, inadaptabil (în limite totuși normale) și incapabil de "sfânta" și eterna obediență (adesea discretă) a meseriei, omul Adevărului s-a trezit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cartea Domniei sale consacrată Mitului Eminescu se va dovedi o carte fundamentală. "Paralela 45", supl. de cultură, literatură și artă pentru "Renașterea bănățeană", nr. 4546, 4 ianuarie 2005 Rodica MUREȘAN A doua sacrificare a lui Eminescu Când Blaga vorbea despre infailibilul simț al măsurii și despre inapetența românilor pentru excese (în Trilogia culturii), categoric nu avea premoniția elanului contestatar al veacului următor sau a sinistrei "emulații" cu finalități demolatoare susținute de mereu reactivata "galaxie Grama" (conform metaforei promovate într-un titlu de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]