15,536 matches
-
refuzul oricăror compromisuri de lansare. În timp ce prozatori și poeți de valori diferite, uneori discutabile, dar care plătiseră prețul oficial, erau incluși în manuale si intrau, de foarte tineri, într-un circuit ce avea să-i propulseze la vîrful canonului postbelic, autoarea noastră a preferat să astepte si să debuteze editorial după mai multi ani"195. Nu acordă atenție sporită construcției textuale, depășind, astfel, granițele modelului șaizecist, de la care nu se dezice în totalitate, însă, prin variata tematologie pe care o împrumută
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
regimului totalitar din perioada 1945 1989, din România, s-ar putea enunța, într-o unică frază, drept fiind cele ale unui regim care neagă drepturile umane și subordonează individul entității colective a partidului/stat. Cum a scris cândva Hannah Arendt, autoarea unei lucrări fundamentale despre totalitarism 213: "Mișcările totalitare sunt organizații de masă formate din indivizi atomizați și izolați. Comparate cu toate celelalte partide și mișcări, caracteristica lor externă cea mai evidentă este cererea lor de loialitate totală, nelimitată, necondiționată și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un lirism reflexiv. Este o poezie în care deconstrucția funcționează atât la nivelul canonului paradigmatic, cât și la nivelul canonului individual. Transmițând informația printr-un limbaj direct, în care nici necuvintele, nici un arsenal stilistic bogat nu își mai găsesc locul, autoarea deconstruiește orice semnificație originară a simbolisticii utilizate. Metafora este aproape inexistentă, miza fiind aceea a transmiterii cât mai exacte a informației. Tabloul realizat devine o frescă a societății totalitare și a efectului ei de distrugere a prezentului, cu reprecusiuni în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
243, Monica Papazu remarcă poziția excepțională pe care o deține Ana Blandiana în cultura română, referindu-se, inițial, la întreaga poezie a acesteia, și oprindu-se, în final, doar asupra poeziei interzise: "Interiorizată, prețuind singurătatea necesară concentrării asupra scrisului subliniază autoarea poetă în așteptarea cuvintelor care o "caută", tinzând mereu către "starea de grație" a poeziei, și având nostalgia idealului romantic al poeziei ca "centru al lumii"244, ea ar părea să aibă vocația "turnului de fildeș", așa cum îl descria Nerval
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-o în discuție devine criza unei generații creatoare, amplificată în strigăt, atunci când această generație e supusă vitregiilor ideologiei dominante. Raportarea la celălalt este, de fapt, o raportare la sine, așa cum raportarea la sine este, de fapt, o raportare la celălalt, autoarea folosind, în permanență pronumele de persoana I plural, noi, noi, plantele, noi suntem un popor vegetal fără teama de a da greș. Confundarea celor două tipuri identitare: eu și ceilalți, aduce cu sine confundarea a două tipuri de contexte: ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-și face auzită durerea, Ana Blandiana utilizează, în mod repetat, interogația retorică, urmată de afirmații concluzive de tipul : Eu cred că suntem un popor vegetal, celebră sintagmă, utilizată, ulterior, în multe caracterizări cu nuanță etnică. Pentru ca retorica să fie desăvârșită, autoarea alege, în aceste patru texte interzise publicate în volumul Amfiteatru, asonanța 258 cu vocală anterioară închisă i: "Noi, plantele,/ Nu suntem ferite/ Nici de boală,/ Nici de nebunie/ Nici de foame,/ Nici de frică/ (N-ați văzut niciodată/ O tulpină
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezii de factură subversivă, o adevărată frescă a societății totalitare sau, un muzeu al ideologiei comuniste. Dincolo de suprafața textului, metafora cu iz subversiv funcționează duplicitar, dedublându-se și restrângându-se continuu, realizând o oarecare destabilizare a textului, voce a interiorului autoarei. Concluzii "Un intelectual are datoria să se implice în felul lui, fiecare în felul său.", afirma Octavian Paler, într-un interviu postdecembrist, acordat revistei "Orizont"1, încurajând astfel evadarea din letargia indiferenței față de aproape. Este teoria salvării națiunii prin cultură
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
biblioteci (deci eram interzisă nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut), nu mai aveam corespondență, telefon, iar în fața casei se postase o mașină", povestește Ana Blandiana. În aceste condiții, tot ce puteam să fac era să scriu", continuă aceeași autoare, a cărei scriere devenise una sincopată, cu trape și sertare. O nouă realitate, construită pe sudoarea celei dintâi, ar fi fost singura șansă de supraviețuire pentru sufletul ei sensibil de poet. E, de altfel, drumul oricărui om de cultură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe care îl aduce, la nivel individual (n.n.), dezvăluind, astfel, o promotoare a postmodernismului, trebuie să fie luate în calcul, în modul cel mai ferm"6. Astfel, pe parcursul celor 12 volume (ediții Princeps) și a încă 14 culegeri și reeditări, autoarea se dezvelește pe ea însăși cititorilor, învelindu-se, totodată, de criticile unei societăți și a unei ideologii nedrepte, cu armura poeziei. Permanenta căutare și valorizare a limbajului, specifică generației '60, inițiată de către moderniști, care încep să pună accentul pe fond
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de cele mai multe ori, este unul interior. Metafora vieții se confundă, astfel, în permanență, cu metafora morții, la fel cum lumea exterioară se confundă cu lumea interioară, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea intimă a ființei autoarei. Am urmărit, astfel, prin prisma metaforei (considerată figura de stil regină), modul în care autoarea deconstruiește laolaltă canonul paradigmatic și canonul individual, îmbogățind neomodernismul cu noi înțelesuri, dar, totodată, îmbogățindu-se pe sine, printr-o revenire, reactualizare și reconsiderare a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
morții, la fel cum lumea exterioară se confundă cu lumea interioară, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea intimă a ființei autoarei. Am urmărit, astfel, prin prisma metaforei (considerată figura de stil regină), modul în care autoarea deconstruiește laolaltă canonul paradigmatic și canonul individual, îmbogățind neomodernismul cu noi înțelesuri, dar, totodată, îmbogățindu-se pe sine, printr-o revenire, reactualizare și reconsiderare a propriilor formule utilizate. În poezia Anei Blandiana, întâlnim, totodată, o serie de simboluri specifice, preluate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de sensul originar, reconstruiește o nouă realitate, aceasta fiind, totodată, și etapa absenței metaforei). Într-o oarecare completare, dar și accentuare a mizei principale, am realizat, de asemenea, un studiu comparativ, între poezia Anei Blandiana și a Ilenei Mălăncioiu -, două autoare unite, nu prin palierul ideologic, în care sunt incluse de către critici, ci prin încercarea comună de a crea o realitate interioară, așa cum este percepută de ele însele, fără a o neglija, însă, pe cea exterioară, existentă deja, făcând din poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de a crea o realitate interioară, așa cum este percepută de ele însele, fără a o neglija, însă, pe cea exterioară, existentă deja, făcând din poezia lor două modele de poetică a deconstrucției. Cercetarea comparativă, din perspectivă stilistică, a celor doua autoare, nu vine neapărat să fiseze un cadru teoretic comun, ci își propune să confirme asemănări (dar și deosebiri) între cele doua spirite contemporane ale poeziei și culturii române, din perspectiva unei poetici a deconstrucției Spre exemplu, părând să demoleze volumele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
copilăria, dragostea, jocul (deconstrucția) și moartea ca o consolare sau ca recuperare, nu obișnuită, ci tainică (reconstrucția). Un element specific studiului nostru îl considerăm a fi și capitolul de analiză a retoricii poeziei interzise din perioada comunistă. Pornind de la cuvintele autoarei însăși, care preciza că: "În toate țările din Est, metafora a fost folosită ca o bombă [subl. n. A.I.P.], care făcea explozie la mijlocul drumului dintre scriitor și cititor, atunci când adevărul pe jumătate rostit al unuia se înțelegea cu jumătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
zeci de pagini, în ultima mea carte, Fals tratat de manipulare. Nu-mi place să-mi povestesc cărțile. Tot ce pot să adaug este că, intrând la facultate cu patru ani întârziere, când eram căsătorită și, încă din anul întâi, autoare a unui volum de versuri bine primit de critica literară, studenția mea nu a mai fost tipică, nu am mai cunoscut ceea ce, de obicei, este romantica vreme a studenției. În plus, cum anii în care nu mi se permitea să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un prenume".509 Ana Blandiana devine, astfel, "un simbol al purității și intransingenței morale"510. Între anii 1949-1952, urmează școala primară din cartierul orădean Viilor, la învățătoarea Tamara Stamatiu, care îi va descoperi talentul literar, în timpul orelor de compunere, când autoarea scrie primele versuri. Cursurile gimnaziale, din anii 1952-1955, le urmează la Școala Generală nr. 2 din Oradea, fostul liceu Oltea Doamna, avându-l ca profesor de română pe Eugen Groza autor de teatru și proză iar ca profesoară de istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de poeme în reviste și antologii din Anglia, S. U. A., Italia, Spnia, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania"514. O cunoaștere și o cercetare îndeaproape a biografiei autoarei relevă modul în care nu doar întreaga experiență culturală acumulată influențează poetica acesteia, ci și experiențele cotidiene, intime sieși. Astfel, "așa cum scriitoarea argumentează și în epistolele trimise la vârsta de 19 ani poetei Victoria Ana-Tăușan (1937-2011), prietenă încă din adolescență
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în același timp. Citind acest text, m-am gândit că nu e întâmplătoare această întâlnire, pe calea literelor, cu Ana Blandiana. Le unește un specific interior, o finețe a firii, peste care privitorul nu poate trece nepăsător. Tematica îi facilitează autoarei accesul în lumea atât de generoasă, atât de complicată, atât de fără margini, a poeziei. Vorbind despre Ana Blandiana, despre poetica acesteia, Alina-Iuliana Popescu se referă, de fapt, la limbajul poetic în integralitatea lui. Ne readuce în perimetrul unei literaturi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin forța interpretărilor. Textele lor revin la suprafață ca repere, ca niște semne împotriva rătăcirilor, un fel de faruri luminoase, de geamanduri vizibile din orice parte a literaturii ne-am situa. E un studiu care se vrea interdisciplinar, după spusele autoarei din Argument. Sunt adunate arhitectural și filtrate obsesiv, uneori, opinii din domeniul filosofiei, lingvisticii, literaturii, istoriei și criticii literare. Alina-Iuliana Popescu se oprește permanent din interpretare pentru a(-și) explica un termen, pentru a-l relua întru înțelegere, în numele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al avangardismului. Apoi, Alina-Iuliana, prin îndârjirea cu care-și expunea ideile ori de câte ori avea ocazia, m-a făcut să înțeleg că, de fapt, noi ne îndreptam spre perceperea unor lucruri sensibil diferite, dar nu neapărat ireconciliabile. "Fenomenul" deconstructivismului este, în viziunea autoarei, unul cu bătaie lungă, instaurat în fibra creației și întreținând cu limbajul o relație metamorfotică, de continuă transformare și de luare în posesie a unor sensuri noi. Deconstrucție înseamnă reconstrucția textului poetic sub o altă formă, dar și (lucrul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
constructul teoretic, eșafodajul fără de care aflăm din mărturisirile Alinei-Iuliana Popescu lucrarea nu ar fi putut să înceapă. E o călătorie temerară printre definițiile și clasificările făcute, de-a lungul vremii, de teoreticieni, istorici și critici literari, de scriitori. Dintre toate, autoarea zăbovește, în această secțiune a lucrării, cel mai cu folos, asupra opiniei lui Mircea Martin despre canonul estetic. Distincția dintre operele perene, deja "clasate", arhivate în memoria colectivă, și cele noi face obiectul unor reflecții demne de a fi luate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în spirit derridean. Alina-Iuliana Popescu extrapolează această idee și-o alipește tenace de modelul creator neomodern, ignorând, cu voie, conștientizat, faptul că între neomodernism și postmodernism distanța rămâne, cu toate încercările forțate de apropiere, covârșitoare. Urmează, în ordinea propusă de autoare, deconstrucția canonului. Teoria pornește, cum era de așteptat, de la cărțile lui Derrida, pe care autoarea l-a citit temeinic, din scoarță-n scoarță, deși, la drept vorbind, a avut a se confrunta cu un autor a cărui scriitură nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
neomodern, ignorând, cu voie, conștientizat, faptul că între neomodernism și postmodernism distanța rămâne, cu toate încercările forțate de apropiere, covârșitoare. Urmează, în ordinea propusă de autoare, deconstrucția canonului. Teoria pornește, cum era de așteptat, de la cărțile lui Derrida, pe care autoarea l-a citit temeinic, din scoarță-n scoarță, deși, la drept vorbind, a avut a se confrunta cu un autor a cărui scriitură nu e deloc facilă. Limbajul este unul filosofic, abstract, conceptual, greu de asimilat și de aplicat, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală, pictați cu peisaje în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți." (Ana Blandiana, Autoportret cu palimpsest) identifică, la modul vizionar, aceste două deconstrucții. Autoarea tezei consideră că deconstructivismul își află cel mai bine funcționalitatea la nivelul textelor care se opun ideologiei. Detectează, de asemenea, două etape poetice: una a metaforizării sau volumele deconstrucției și alta, a demetaforizării sau volumele reconstrucției. Prima ar cuprinde volumele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu se mai vede din mine/ Decât un glas/ Așezat somptuos/ În al cărții sicriu./ Nu mă laud,/ Credeți-mă, știu să mor/ Și știu, mai ales, să înviu,/ Dar asta e, bineînțeles,/ Mult mai ușor." La un moment dat, autoarea afirmă că, în etapa poetică a demetaforizării, avem absența ritmicității, a rimei, a unei măsuri regulate, elemente care fac din aceste poeme precursoare ale postmodernismului. Chiar dacă versurile sunt albe, ele au un ritm al lor, o muzicalitate specifică întregii lirici
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]