KorAP: Find »[drukola/base=aprinde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...582 583 584 ...719 >

17,970 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

am povestit despre descoperirea făcută în prăvălia de echipamente pescărești). Trebuie să-mi amintesc să întreb dacă nu mi-ar putea furniza un frigider cu gaz. Restul de înghețată s-a topit complet. Cămara mea continuă să fie umedă. Am aprins focul în cămăruța roșie și am lăsat ușile de jos deschise. Am mutat o grămadă de lemne în încăperea interioară de la parter, unde sper că se vor usca. Am început să mă obișnuiesc cu mirosul de fum, care a impregnat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
M-am reîntors cu pași rari pe dig. Lăsasem deschisă ușa din spate, dar cea din față era încuiată, așa încât va trebui să înconjur casa și să intru prin bucătărie. Pe urmă, cum să găsesc în grabă chibriturile și să aprind o lampă? Presupunând că se strecurase cineva în casă, o să mă audă bâjbâind la ușa din spate și o să mă aștepte. Ce stupid să fii omorât de un hoț speriat! Am șovăit, apoi am pornit-o înainte, pentru că acum frica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu chibriturile alături. Am aruncat o ultimă privire către cerul încărcat de o lumină agonizantă, și apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și m-am uitat în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o urăsc și că mă urăște. — Ce cauți aici, de ce te afli în casa mea? — Doar ca să-ți fac o vizită, Charles. Atunci dă-mi voie să te conduc afară. Am coborât scările și am intrat în bucătărie, unde am aprins altă lampă. După care m-am dus în cămăruța roșie și am aprins focul. Foamea, temporar amuțită de spaimă, îmi revenise. M-am întors în bucătărie, am deschis soba de gaz ca să încălzească puțin încăperea, apoi mi-am așezat pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
casa mea? — Doar ca să-ți fac o vizită, Charles. Atunci dă-mi voie să te conduc afară. Am coborât scările și am intrat în bucătărie, unde am aprins altă lampă. După care m-am dus în cămăruța roșie și am aprins focul. Foamea, temporar amuțită de spaimă, îmi revenise. M-am întors în bucătărie, am deschis soba de gaz ca să încălzească puțin încăperea, apoi mi-am așezat pe masă un pahar, o farfurie, pâine, unt, brânză și o sticlă de vin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dig. Pe drum, ceața părea mai subțiată. — Unde ți-e mașina? — Aici, în locul ăsta, ascunsă de stâncă. Am condus-o până la mașină și s-a urcat în ea. I-am spus: „Noapte bună!“. Ea mi-a răspuns: — Ține minte! A aprins farurile din față și am deslușit forma unei mașinuțe joase, roșii, cu două locuri. A dat mașina îndărăt, până ce-a ajuns la drum. Când a întors-o și a pornit în direcția hotelului, dintr-o dată s-a materializat o siluetă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
desluși pe chip o expresie de spaimă, care s-a spulberat pe dată. Pe urmă n-am mai putut vedea nimic decât ochii ei mari, aproape violeți, oarecum înghețați și voalați, de parcă priveau dincolo de mine. Am simțit că mi se aprind obrajii, blestematul val de roșeață năpădindu-mi gâtul și fa]a. În mod deliberat, nu-mi pregătisem nici o frază. Am spus doar: — Scuză-mă, tocmai treceam pe aici reîntorcându-mă dintr-o plimbare, și m-am gândit să intru pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
n-aveam cum să scap de ea. M-am strecurat în vârful picioarelor, cu pași mari, de-a lungul digului și am ocolit casa, ieșind pe pajiștea din spate. Acum puteam privi în bucătărie. Da, era Rosina, între două lumânări aprinse pe masa din bucătărie, încercând, fără succes, să aprindă una din lămpile mele și, probabil, distrugând fitilul pe parcursul acestei strădanii. I-am văzut privirea sașie, încordată, și zvâcnirile mofluze ale gurii în timp ce chinuia cu brutalitate fitilul, ridicându-l și coborându

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
strecurat în vârful picioarelor, cu pași mari, de-a lungul digului și am ocolit casa, ieșind pe pajiștea din spate. Acum puteam privi în bucătărie. Da, era Rosina, între două lumânări aprinse pe masa din bucătărie, încercând, fără succes, să aprindă una din lămpile mele și, probabil, distrugând fitilul pe parcursul acestei strădanii. I-am văzut privirea sașie, încordată, și zvâcnirile mofluze ale gurii în timp ce chinuia cu brutalitate fitilul, ridicându-l și coborându-l și îmbrâncindu-l cu un chibrit aprins. Flacăra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să devină elegante. E un apartament spațios, dar neobișnuit de întunecat din cauza unor paravane pictate în culori crepusculare și așezate la întâmplare, precum și datorită deprinderii lui James de a ține, peste zi, draperiile pe jumătate trase și de a nu aprinde decât o singură lampă în fiecare cameră. Mi-a trebuit câtva timp până să pot aprecia comorile lui James, în parte pentru că era prea întuneric ca să le pot vedea. Apartamentul este, firește, ticsit de cărți, multe dintre ele în limbi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
usuce pe pajiște se dovedi udă leoarcă. Pe de altă parte, interiorul casei era înghețat ca un cavou, plutea un miros cu totul nou de mucegai, iar geamurile, pe dinăuntru, șiroiau de apă. Am încercat dar n-am reușit, să aprind noul încălzitor cu parafină, cumpărat de la Magazinul pescarilor. Mi-am făcut un ceai, și tocmai începeam să mă simt ceva mai bine, când am auzit un automobil claxonând pe digul rutier. Am ghicit că era Rosina, și câteva clipe m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
muiate și mustite; însoțite însă de brânză, trebuie lăsate în forma inițială.) Eu beam ceai, iar Rosina coniac, după cum îmi ceruse. Pâcla era acum atât de opacă, încât aveai senzația că ferestrele sunt acoperite de draperii, și fusesem nevoit să aprind două lumânări, care se dovedeau ciudat de neputincioase să răspândească ceva din palida lor lumină în crepusculul cafeniu, sumbru, din încăpere. „O lumină excitantă“, o numise Rosina. Hotărâsem să-i istorisesc o versiune a poveștii lui Hartley, pentru că, în dispoziția

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mă urmărea, începuse să chicotească. Stăteam cu brațele întinse pe masă și încă îmi era frig, în ciuda jerseului irlandez și a coniacului (la care, până la urmă, recursesem și eu), și cu toate că soba de gaz continua să ardă. Mă pregăteam să aprind focul în cămăruța roșie, când Rosina m-a întrerupt. Ședea cocoțată pe scaun, cu un genunchi ridicat la bărbie, și purtând niște pantaloni largi de pânză albastră suflecați peste niște cizme din prelată albastră, și o bluză oarecare în dungi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
că poate Lizzie s-a întors. Pe urmă mi-am spus ce noroc am avut că Lizzie n-a venit să mi se arunce în brațe după prima mea scrisoare. M-am dus în camera alăturată și am încercat să aprind focul, dar n-am reușit. N-aveam destule surcele. Eram profund tulburat de lacrimile lui Lizzie și de sărutul Rosinei. Mă simțeam mâhnit din cauza sărmanei Lizzie dar, într-un anume fel îndărătnic, refuzam să mă gândesc la ea. Aveam nevoie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
văzut-o? — Nu. — Bine, vino aici și așază-te. Am tras-o în bucătărie și am împins-o pe un scaun lângă masă. Apoi m-am dus din nou la ușa din față și am zăvorât-o. Am încercat să aprind o lampă, dar mâinile îmi tremurau prea tare, și fitilul se aprindea [i se stingea întruna. Am aprins o luminare și am tras draperiile. Apoi mi-am luat și eu un scaun, m-am așezat lângă ea și am cuibărit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în bucătărie și am împins-o pe un scaun lângă masă. Apoi m-am dus din nou la ușa din față și am zăvorât-o. Am încercat să aprind o lampă, dar mâinile îmi tremurau prea tare, și fitilul se aprindea [i se stingea întruna. Am aprins o luminare și am tras draperiile. Apoi mi-am luat și eu un scaun, m-am așezat lângă ea și am cuibărit-o în brațele mele, în timp ce genunchii ni se atingeau. — O, iubita mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe un scaun lângă masă. Apoi m-am dus din nou la ușa din față și am zăvorât-o. Am încercat să aprind o lampă, dar mâinile îmi tremurau prea tare, și fitilul se aprindea [i se stingea întruna. Am aprins o luminare și am tras draperiile. Apoi mi-am luat și eu un scaun, m-am așezat lângă ea și am cuibărit-o în brațele mele, în timp ce genunchii ni se atingeau. — O, iubita mea, ai venit, dragostea mea! — Charles... — Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fel de pasiune creatoare, fața iluminată de luminare, asemenea unui zeu care s-ar fi străduit să-i reconstituie frumusețea, pentru scopurile lui personale. — Stai, Hartley, totul e în ordine - o văzusem înălțându-și privirea, brusc alarmată - am să mai aprind niște luminări, vreau să te privesc. Afară se lăsa întunericul. Am deschis o cutie de luminări [i am mai aprins încă patru, picurând stropi de ceară în farfurioarele de ceai, pentru ca să le pot menține drepte. Le-am aranjat apoi în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pentru scopurile lui personale. — Stai, Hartley, totul e în ordine - o văzusem înălțându-și privirea, brusc alarmată - am să mai aprind niște luminări, vreau să te privesc. Afară se lăsa întunericul. Am deschis o cutie de luminări [i am mai aprins încă patru, picurând stropi de ceară în farfurioarele de ceai, pentru ca să le pot menține drepte. Le-am aranjat apoi în cerc în jurul ei, ca luminile unui altar. După aceea m-am așezat chiar în fața ei, nu foarte aproape, dar contemplând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
simțeam atât de puternic, încât aproape că nu-mi păsa dacă o să se arate sau nu. L-am auzit pe Gilbert intrând, și văitându-se în gura mare lui Titus, pe urmă am auzit cheia răsucindu-se în broască. Am aprins o lumânare, am tras perdelele, deși afară era încă lumină și o lună uriașă, de culoarea brânzei de Wensleydale. Era prima dată când mă găseam alături de Hartley fără să fim presați de o limită urgentă de timp. Senzația că ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Hartley se afla în casa mea. În același timp, mă muncea o spaimă cumplită, presimțirea unei catastrofe, a unei grozăvii, sau, mai curând, certitudinea că se și întâmplase. Am coborât din pat, tremurând violent, și am bâjbâit după lumânare. Am aprins-o, și am rămas locului, ascultând. Casa pustie și întunecată era învăluită într-o liniște sinistră. Am deschis în grabă ușa dormitorului meu și m-am uitat pe palier. Nișa părea să irizeze o lumină difuză, dar poate că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
zid, urcându-se pe masa pe care o zvârlise apoi cu piciorul. M-a năpădit un sentiment de intensă, fantastică ușurare. Și apoi gândul: „Dar dacă e adevărat?“. M-am dat jos din pat tremurând și cuprins de greață, am aprins lumânarea și am deschis încet ușa dormitorului. Flacăra lumânării lumina bariera perdelei de mărgele, dar îndărătul ei nu se vedea nimic. Perdeaua clincănea ușurel, clătinată probabil de curentul care răzbea pe sub uși. Am dat cu grijă la o parte șiragurile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
neîndemânare, mi-au tras hainele de pe mine, m-au burdușit cu prosoape, m-au îmbrăcat cu alte haine și au început să discute dacă să-mi dea supă, coniac, aspirine... Când le-a venit în sfârșit strălucita ideea de a aprinde focul, n-au putut găsi lemne uscate, n-au putut găsi chibriturile. Până la urmă m-au întins pe perne, în fața focului, în cămăruța roșie. De îndată ce m-a pătruns căldura și durerile au mai cedat, și, în sfârșit, am fost lăsat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Gilbert în sufragerie, iar Titus a dormit afară. Noroc c-au fost destule perne, așa că ne-am descurcat. — Ia te uită, bătrânul James mi-a sfeterisit patul. — Nu puteau să te transporte până sus și, oricum, focul nu putea fi aprins decât aici... — James încă n-a venit să mă vadă. — Cred că mai doarme, era foarte doborât. — Mă rog, îmi pare rău că ghinionul meu a spart petrecerea. Îmi aduc aminte cum cântai „Voi che sapete“. — Speram să auzi. Oh

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
știe câte minciuni mi-o mai fi îndrugat și Clement. Niciodată n-o să pot afla. Și așa, mă gândeam la trecutul îndepărtat, șezând în bucătărie, amurgul cald de vară, bând vin până ce capul începea să mi se învârtească, fără să aprins vreo lampă sau vreo lumânare, privind a conturul sticlei de vin profilat pe dreptunghiul ușii deschise și pe un cer care nu ajungea să se întunece complet. {i auzeam glasul mătușii Estelle, nu pe cel al lui Lizzie, cântând „Trandafirii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]