14,853 matches
-
nege participarea sa personală la asasinat); celălalt membru important al echipei de comandă era Ștefan Cojocaru. Acesta nutrea o admirație și o dragoste profundă față de Codreanu și era incapabil din punct de vedere psihic să treacă peste durerea provocată de dispariția Căpitanului. Ceilalți erau Ion Tucan, Nicolae Iorga (această stranie coincidență între numele victimei și cel al asasinului va deveni foarte importantă) și un oarecare Schweninger, de origine etnică germană, al cărui nume de botez Boeru nu și-l mai amintea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de om așa cum a fost, vol. I, pp. 159 și 180 17 Op. cit., vol. II, p. 1 18 Iorga a răspuns cererii lui ca evreii să fie asimilați cu forța în numărul din 4 mai 1903 al "Sămănătorului", "Cu prilejul dispariției "Tribunei"", scriind despre maltratarea românilor ardeleni care, în plus, erau invitați să participe la alegeri frauduloase, ceea ce ei au refuzat. "Românii din Transilvania au o singură datorie: să lase apele învolburate să treacă pe lîngă ei și peste marmura neclintită
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
București, 1905 144 O luptă literară, p. XII 145 Cuvinte adevărate, București, 1904 146 O viață de om așa cum a fost, vol. II, p. 119 147 "Neamul românesc", 16 ianuarie 1915 148 O luptă literară, p. XXVIII 149 Cu prilejul dispariției "Tribunei", în "Sămănătorismul", 4 mai 1903 150 Theodorescu, op. cit., p. 169 151 O viață de om așa cum a fost, vol. II, pp. 146-147 152 "Sămănătorul", 1 decembrie 1901 153 "Sămănătorul", 9 decembrie 1901 154 Teodorescu, op. cit., pp.146-147 155 Școala
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Armatei Roșii, nemții au fost expulzați, iar noua situație s-a dovedit ideală pentru proiectele extreme ale Uniunii Sovietice. și asta pentru că anii ocupației au adus nu numai o mobilitate socială rapidă, scăldată În sânge, ci și colapsul legii și dispariția unui mod de viață asociat cu statul de drept. Se Înșală cei care cred că ocupația germană a Europei continentale a fost o perioadă de liniște și ordine, sub ochiul vigilent al unei puteri omniprezente și atotștiutoare. Chiar și În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de tone În 1947). Tot din America și dominioanele britanice se putea achiziționa și mâncare. Dar toate aceste importuri trebuiau plătite În valută forte, de obicei dolari americani. Două dileme structurale se ascundeau În spatele crizei europene din 1947. Una era dispariția efectivă a Germaniei din economia europeană. Înainte de război, Germania fusese o piață majoră pentru Europa Centrală și de Est, ca și pentru Olanda, Belgia și regiunea mediteraneană (până În 1939, de exemplu, Germania furniza o treime din importurile Greciei și cumpăra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de restrictivi - mai ales condiția ca Marea Britanie să renunțe la comerțul preferențial cu dominioanele și la controlul cursului valutar, transformând lira sterlină În valută liber convertibilă. Rezultatele, prezise de Keynes, au fost prima dintre numeroasele lovituri postbelice date lirei sterline, dispariția rapidă a rezervei valutare britanice și o criză chiar mai serioasă În anul următor. Termenii acordului franco-american negociat la Washington În mai 1946 erau oarecum mai rezonabili. Pe lângă anularea unei datorii de 2,25 miliarde de dolari (Împrumuturi din timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
am văzut, era de folos mai mult clasei de mijloc. Dar legislația postbelică a redistribuit Într-adevăr veniturile: proporția din averea națională deținută de cei mai bogați (1%) oameni a scăzut de la 56% În 1938 la 43% În 1954, iar dispariția completă a șomajului dădea motive de optimism, spre deosebire de sinistrul deceniu dinaintea războiului. Între 1946 și 1948, 150.000 de britanici au emigrat În Canada, Australia și Noua Zeelandă, și mult mai mulți se gândeau la aceeași soluție, Însă În 1951 greul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-au obișnuit atât de rapid, ocupați cum erau cu transformările notabile din propriile lor țări, Încât impermeabila barieră armată de la Marea Baltică până la Marea Adriatică a părut În scurtă vreme cât se poate de naturală. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
crizei Suezului, a fost incapabil să Întoarcă eșecul lui Eden În avantajul său, pentru că electoratul nu mai trecea experiențele realității prin filtrul partidelor politice. Ca și restul Occidentului, britanicii trăgeau spre consum și distracție. Aplecarea spre religie era pe cale de dispariție și, odată cu ea, orice apetit pentru mobilizarea colectivă. Harold Macmillan, politician conservator cu instincte liberale - un cameleon politic din clasa de mijloc care poza În nobil de țară edwardian -, era liderul perfect În acest moment de tranziție, oferind retragerea din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Oțelului a lui Schuman, care nu a avut greutate În elaborarea politicii economice În acei ani. Aceeași preocupare pentru protecția și dezvoltarea intereselor locale care Împinsese statele Europei spre izolaționism Înainte de 1939 le aducea acum mai aproape unele de altele. Dispariția piedicilor și lecțiile trecutului recent au fost probabil cei mai importanți catalizatori ai schimbării. Olandezii, de exemplu, nu erau tocmai Încântați de perspectiva tarifelor externe mari ale Comunității Economice Europene, care aveau să ducă la creșterea prețurilor locale, și, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei vieți mai bune. și astfel, În secolul XX, războiul și emigrația au menținut creșterea demografică mult sub ce era de așteptat după saltul ratei natalității din primele decenii. În ajunul celui de-al doilea război mondial, efectele devastatoare ale dispariției unei generații de tineri În primul război mondial, pe lângă criza economică, războaiele civile și incertitudinea politică din anii ’30, au adus rata natalității, În unele regiuni occidentale, la minime istorice. În Marea Britanie erau doar 15,3 nou-născuți vii la mia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau de-a face mai mult cu ritmul schimbării În Europa decât cu provocarea sau amenințarea reprezentată de America. Așa cum adolescenții europeni identificau viitorul cu o Americă pe care nu prea o cunoșteau, la fel Învinuiau părinții lor America pentru dispariția unei Europe care nu existase de fapt niciodată: un continent sigur pe identitatea, autoritatea și valorile lui, neînduplecat de cântecul unor sirene ca modernitatea și societatea de masă. Aceste sentimente nu erau totuși curente În Germania sau Austria, nici chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În maniere ineficiente din punct de vedere economic au dus firmele britanice la faliment. În 1970, producătorii europeni și japonezi le preluau piețele și Îi Întreceau În calitate și preț. Criza petrolului de la Începutul anilor ’70, intrarea În CEE și dispariția ultimelor piețe protejate (În dominioanele și coloniile britanice) au distrus În cele din urmă industria autonomă de mașini din Regatul Unit. În 1975, British Leyland, singurul producător independent de mașini de masă din Marea Britanie, s-a prăbușit și a trebuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Leyland, singurul producător independent de mașini de masă din Marea Britanie, s-a prăbușit și a trebuit să fie resuscitat prin naționalizare. Câțiva ani mai târziu, părțile profitabile vor fi cumpărate pe nimic... de BMW. Declinul și, În cele din urmă, dispariția unui sector automobilistic britanic autonom poate fi un exemplu pentru experiența economică a țării În ansamblu. Economia britanică nu a dus-o inițial atât de rău: În 1951 era Încă principalul centru industrial al Europei, producând de două ori mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale de stânga erau strict dependente de votul clasei muncitoare, motiv pentru care se identificau cu aceasta. Dar, la jumătatea anilor ’60, această clasă era pe cale de dispariție. În țările dezvoltate din Occident, minerii, siderurgiștii, muncitorii din industria textilă și construcții navale, cei de la căile ferate și lucrătorii manuali din toate domeniile ieșeau În număr mare la pensie. În noua eră a serviciilor, locul lor era luat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a serviciilor, locul lor era luat de o populație activă foarte diferită. Ceea ce ar fi trebuit să Îngrijoreze stânga convențională: partidele și sindicatele Își recrutau adepții (și Își extrăgeau fondurile) din această masă electorală. Deși anchetele sociale ale vremii consemnau dispariția incipientă a proletariatului european clasic, vechea stângă continua să invoce „baza” muncitorească. Îndeosebi comuniștii rămâneau intransigenți. Exista o singură clasă revoluționară: proletariatul; un singur partid care putea să reprezinte și să promoveze interesele acestei clase: comuniștii; un singur rezultat corect
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-o, coincidea cu o transformare de amploare pe care guvernele nu o puteau stopa. În cursul unei singure generații, Europa de Vest suferise o a treia „revoluție industrială”: industriile grele care marcau viața cotidiană cu numai câțiva ani Înainte erau pe cale de dispariție. Dacă minerii, oțelarii, lucrătorii din industria textilă și cea constructoare de mașini Își pierdeau slujbele, nu era numai din cauza unei scăderi ciclice În economia locală sau un efect secundar al crizei petrolului. Dispărea Însăși venerabila economie industrială occidentală. Dovezile erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politice și reciclat sub forma criticismului cultural. Reticența incomodă a proletariatului revoluționar, care se codea să triumfe asupra burgheziei capitaliste, a Încetat să mai fie o problemă. Cum spunea În 1976 Stuart Hall, exponent britanic al studiilor culturale, „ideea de «dispariție a unei clase» este Înlocuită de o analiză infinit mai subtilă a felului În care diferite sectoare și straturi ale unei clase sunt Împinse, sub presiunea circumstanțelor socioeconomice, spre traiectorii și opțiuni distincte”. Mai târziu, Hall avea să admită că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
34.000 de prizonieri, Întoarcerea a 2.000 de copii la părinții lor și „reglementarea” a 250.000 de cazuri de reîntregire familială ajungea În 1989 la aproape 3 miliarde de mărci germane 9. Una dintre consecințele involuntare a fost dispariția „unificării” de pe agenda politică germană. Desigur, În Republica Federală reîntregirea țării divizate a rămas Lebenslüge („minciuna cea de toate zilele”), cum spunea Brandt. Dar, la jumătatea anilor ’80, cu numai câțiva ani Înainte să se producă pe neașteptate, reunificarea Încetase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care era sceptic față de inițiative civice precum Carta 77, starea cehilor sub comunism era doar un apendice al problemei mai vechi a identității naționale și destinului lor În inima Europei, unde națiunile și popoarele mici au fost supuse dintotdeauna riscului dispariției. Rostul opoziției intelectuale din țară și de peste hotare, credea el, era de a aduce această preocupare În atenția opiniei internaționale, și nu de a pierde timpul Încercând să transforme imperiul „bizantin” al Moscovei. Mai mult, Europa Centrală era „destinul Vestului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a cedat prerogativele deșef al statului președintelui Elțîn al Rusiei. În 48 de ore, Gorbaciov a eliberat biroul, iar Elțîn s-a instalat În locul lui. Pe 31 decembrie 1991, la miezul nopții, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a Încetat să existe. Dispariția Uniunii Sovietice a fost un eveniment extraordinar, fără egal În istoria modernă. Nu a fost un război cu alte state, o revoluție sângeroasă sau o catastrofă naturală. Un mare stat industrial - o superputere militară - pur și simplus-a prăbușit: autoritatea i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sârbii ortodocși, de exemplu, contase mai mult În secolele anterioare - sau În al doilea război mondial, când ustașii din Zagreb au folosit catolicismul ca armă Împotriva sârbilor și a evreilor deopotrivă 2. În anii ’90, practicile religioase erau pe cale de dispariție În orașele iugoslave care se dezvoltau rapid; numai la țară mai exista o legătură Între sentimentul religios și cel național. Mulți bosniaci evident musulmani erau complet laicizați - și, oricum, nu aveau nimic În comun cu albanezii musulmani (și nu toți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era universală 13. La fel și obiectivele economice generale: liberalizarea economiei, tranziția spre o formă de piață liberă și accesul la Uniunea Europeană - care promitea consumatori străini, precum și investiții și fonduri de asistență regională ce aveau să ușureze suferințele cauzate de dispariția economiei de comandă. Toată lumea urmărea aceste deziderate - și, În orice caz, spuneau majoritatea celor avizați, nu exista alternativă. Diferențele pronunțate dintre politicile publice ale societăților postcomuniste nu se datorau așadar unor divergențe de opinie În privința obiectivului și a drumului pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câștigurilor din turism a mânat Cracovia să insiste asupra orientării ei sudice, promovând imaginea de fostă capitală a Galiției habsburgice. Münchenul și Viena, deși rivalizează peste graniță În atragerea investițiilor industriale, și-au redescoperit o moștenire „alpină” comună, facilitată de dispariția frontierei care separa sudul Bavariei de Salzburg și Tirol. Distincțiile culturale dintre regiuni contează așadar, dar nu mai mult decât disparitățile economice. Austria și Bavaria au În comun, mai mult decât catolicismul sud-german, și un decor alpin; În ultimii ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germanii se Înghesuiau să vadă Goodbye, Lenin, film În care ironia palpabilă față de neajunsurile, dogmele și absurditatea generală a vieții sub Erich Honecker era compensată conștient de o anumită simpatie pentru subiect și o atitudine mai mult decât ambivalentă față de dispariția lui subită. Dar nemții și cehii, ca atâția alții din Europa Centrală, aveau deja prea multă experiență În materie de noi Începuturi bruște și traumatice la scară națională. Nostalgia lor selectivă pentru puținul care putea fi recuperat din ruinele trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]