14,778 matches
-
le face compatibile cu verosimilul. În monolog, personajul vorbește cu voce tare pentru el însuși. El nu pare să se adreseze spectatorului. El nu ar putea nici să fie auzit de un alt personaj a cărui prezență pe scenă ar ignora-o. Acest limbaj interior riscă, în irealitatea lui, să distrugă iluzia. De aceea Chapelain, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore, indică înlăturarea lui dacă singurul său scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el să se amuze singur certându-se cu Destinul, în loc să alerge în ajutorul ei, nu i s-ar putea ierta la reprezentație, nu mai mult decât în realitate." Cazul monologului personajului care vorbește alături de un altul a cărui prezență o ignoră, și mai nerealist, nu este de acceptat după părerea lui d'Aubignac decât dacă se exprimă foarte încet, căci "nu este deloc verosimil ca un om singur să strige cu voce tare cum trebuie să facă Histrionii pentru a fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un moment precis al dialogului, ținând seama de natura relației dintre cei doi protagoniști. În Horațiu, când Julie revine de pe câmpul de luptă, se miră că Sabina nu știe încă nimic. "Julie Quoi? Ce qui s'est passé, vous l'ignorez encore? Sabine Vous faut-il étonner de ce que je l'ignore Et ne savez-vous point que de cette maison Pour Camille et pour moi l'on fait une prison ?" (III, 2, v.771-774)40 În felul acesta Corneille își justifică povestirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dintre cei doi protagoniști. În Horațiu, când Julie revine de pe câmpul de luptă, se miră că Sabina nu știe încă nimic. "Julie Quoi? Ce qui s'est passé, vous l'ignorez encore? Sabine Vous faut-il étonner de ce que je l'ignore Et ne savez-vous point que de cette maison Pour Camille et pour moi l'on fait une prison ?" (III, 2, v.771-774)40 În felul acesta Corneille își justifică povestirea în acest loc precis. Corneille insistă asupra faptului că pe parcursul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vede, în actul următor, marea situată în spatele palatului. Astfel se naște, cu clasicismul, dorința de a face din spațiul scenic și din spațiile dramaturgice ce-l prelungesc o reflectare a spațiului referențial. O topologie realistă a locurilor presupus alăturate scenei, ignorată în dramaturgiile anterioare, începe să se constiuie timid, devenind mai complexă începând cu drama burgheză. Unitatea de loc generează, ca și unitatea de timp, un oarecare număr de dificultăți pentru autorul dramatic ce trebuie să motiveze venirea diferitelor personaje fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă teoreticienii clasici îi sunt fideli lui Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși, vom vedea, un număr oarecare de configurații pe care acesta le consideră susceptibile să creeze pateticul. Spre deosebire de tragedia greacă în care cel care acționează poate ignora identitatea victimei sale, un act criminal, înfăptuit în necunoștință de cauză, nu este admisibil în epoca clasică. Corneille contestă vinovăția pe care Aristotel i-o atribuie lui Oedip. Acesta nu este vinovat în ochii lui, fiindcă își omoară tatăl fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru el nu există echivoc posibil. El înțelege recunoașterea ca pe un mijloc de a stabili identitatea victimei. Racine, interpretând complementul pe dos, îl comentează pe Aristotel în acești termeni: "Trebuie ca cei care acționează, sau să cunoască, sau să ignore ceea ce vor să facă." Pentru Racine, nu ar putea să existe vreo îndoială asupra identității victimei. Ucigașul își înfăptuiește actul în deplină cunoștință de cauză. Ceea ce ignoră eroii lui Racine este numai consecința pe care actul o va avea asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în acești termeni: "Trebuie ca cei care acționează, sau să cunoască, sau să ignore ceea ce vor să facă." Pentru Racine, nu ar putea să existe vreo îndoială asupra identității victimei. Ucigașul își înfăptuiește actul în deplină cunoștință de cauză. Ceea ce ignoră eroii lui Racine este numai consecința pe care actul o va avea asupra lor înșiși. "Pateticul dramei raciniene constă în cea mai teribilă dintre descoperiri de către personaje: oroarea acțiunilor lor", scrie Eugène Vinaver în Conversații despre Racine (Entretiens sur Racine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
confuzie și tulburarea vederii și memoriei ascultătorilor. Căci ca să spui că nu se cade să apară în aceeași piesă aceleași persoane vorbind despre lucruri când serioase, importante și tragice, iar imediat apoi, despre lucruri comune, inutile și comice, înseamnă să ignori condiția vieții oamenilor, ale căror zile și ore sunt foarte adesea întrerupte de râsete și de lacrimi, de bucurii și supărări, după cum sunt frământați de noroc sau de ghinion. Unul dintre zei a vrut odinioară să amestece bucuria cu tristețea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunea dramelor sale la spital, în închisoare, chiar la azil. "Un spital! o să se zică, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică. Da, și dacă mă vor supăra, voi muta scena la Bicêtre. Voi aduce la lumină ceea ce se ignoră, sau ceea ce se uită. Voi zugrăvi un om care uneori nu a fost decât imprudent, zbătându-se toată viața lui în brațele furiei și disperării. Voi arăta cum este tratată specia umană; și, numai deschizând aceste cabanous sau infernul numit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de ani. Nu cunosc nimic mai patetic în cuvinte decât tăcerea mâinilor acestei femei. Ce imagine a remușcării! Au fost foarte admirate, și pe drept cuvânt, un mare număr de versuri frumoase în magnifica scenă din Heraclius , în care Focas ignoră care anume din cei doi prinți este fiul său. Pentru mine, momentul acestei scene pe care îl prefer restului, este acela în care tiranul se întoarce pe rând către cei doi prinți numindu-i cu numele fiului său, iar cei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
determinat de ele. Dar, și mai caracteristic este faptul că personajul este pe atunci un simplu mecanism cerebral; corpul nu intervine, numai sufletul funcționează, cu ideile, sentimentele, pasiunile sale. Într-un cuvânt, teatrul perioadei respective folosește omul psihologic; el îl ignoră pe omul fiziologic. Începând de aici, mediul nu mai are niciun rol de jucat, decorul devine inutil. Nu mai contează locul în care se petrece acțiunea, din moment ce li se refuză diferitelor locuri orice influență asupra personajelor. Va fi o cameră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după Kalidasa). Sau, actorii pot edifica structuri printre spectatori, incluzându-le astfel în arhitectura acțiunii, adăugându-i unui fel de presiune, de îngrămădire și de limitare a spațiului (Akropolis, după Wyspianski). Actorii mai pot juca printre spectatori și să-i ignore, privind prin ei. Spectatorii pot fi separați de actori de exemplu printr-o palisadă înaltă pe care o depășesc numai capetele lor Le Prince Constant (Prințul Constant), după Calderón); în această perspectivă radical înclinată, ei îi privesc pe actori în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
psihologic foarte special, identificarea, s-a realizat în maniere foarte diferite." Mai mult, teatrul de iluzie este, în ochii săi, un teatru de clasă, centrat pe niște personaje de excepție. De aceea îi condamnă el categoric pe scriitorii clasici care ignoră în totalitate, după părerea lui, raporturile sociale. "Clasicii slujeau la satisfacerea amatorilor de identificare, scrie el în Drumul spre un teatru contemporan. Utilitatea clasicilor este prea limitată. Ei nu ne arată lumea, ci pe ei înșiși. Individualități pentru vitrină de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu va căpăta un caracter dogmatic, ci va rămâne foarte discretă, revista renunțând, în cele din urmă, la orice constrângere ideologică în favoarea promovării valorilor. Așa cum se arată într-un articol de bilanț ( În pragul celui de-al doilea an), periodicul ignoră „trecătoarele tulburări ale timpului, pentru a urmări afirmarea seninelor puteri ale spiritului omenesc”. Abandonarea oricărui angajament ideologic și a partizanatului politic nu înseamnă totuși o diminuare a implicării în actualitate - dovadă stau rubricile „Evenimente culturale”, „Portretul săptămânii”, „Între șvarț și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
toți se află permanent în rol, iar șansa fiecăruia depinde de performanța în arta ipocriziei. Momentele de atonie intervin numai în singurătate, în deplină siguranță, după ce sunt luate infinite precauții. Unul ca Andronache Tuzluc este sortit pieirii pentru că joacă descoperit, ignorându-și, din oboseală poate, adversarii. Cu talent de comediograf, F. scrutează adunările, zaiafeturile, locuri unde personajele își fac apariția sub privirea lui atentă, studiate din cap până în picioare. Nu sunt scăpate detaliile, dichisul vestimentației, „poza” pe care se merge, mimica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
plan riguros istoric. Astfel, religiile din Arabia preislamică, ce și-ar fi avut locul lor firesc În primul volum, alături de tratarea altor religii semite, au fost plasate Înaintea profilului istoric al islamului, fiind un fond al originilor acestuia imposibil de ignorat. La fel, religia Israelului antic a fost inserată În cadrul prezentării generale a iudaismului; de asemenea, originile creștinismului sunt prezentate În funcție de istoria sa succesivă, și nu de istoria religioasă a perioadei respective. Desigur, același criteriu este aplicabil și altor tradiții religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
târzie, atitudinea care a fost mai evidențiată pentru a-i caracteriza din punctul de vedere al celor care s-au luptat cu ei, i-au Învins și i-au alungat din Egipt a fost cea față de divinitățile țării. „Aceștia stăpâneau, ignorându-l pe Raxe "Ra"” (Urk. IV 390) afirmă o inscripție oficială dintr-o generație ulterioară; iar o relatare din epoca ramsidă, care evocă În stil fantastic lupta dintre suveranii indigeni și cei străini 1, vorbește astfel despre ultimul dintre aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru că reprezintă un patrimoniu cultural care trebuie să fi fost răspândit În toată regiunea siro-palestiniană. Mai mult, personajele și Întâmplările povestite de miturile locale - unica mitologie a lumii semitico-occidentale cunoscută direct - constituie un punct de referință care nu poate fi ignorat nici În cadrul studiului evenimentelor străvechi ale zonei și nici În ceea ce privește analiza dezvoltării regiunii În epocile următoare, În timpul epocii fierului. Textele ugaritice reprezintă, de asemenea, un element de confruntare esențial pentru studiul Vechiului Testament, având În vedere că reflectă Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 2.6). Căutarea unor origini indo-iraniene pentru Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" al lui Zoroastru - un *Vouruna iranian paralel cu Varuña indian sau un *Asura indo-iranian (P. Thieme și, asupra problemei, Boyce, 1975a, pp. 37 sqq.) - nu trebuie să ignore recunoașterea originalității sale indiscutabile. În orice caz, chiar dacă nu este Împărtășită teoria „Hochgötter”-lor (a se consulta Widengren, 1938), trebuie să se cadă de acord asupra faptului că imnurile avestice Închinate divinităților demne de cult (yazataxe "yazata"; cf. mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376 sqq.); să fie abolite unele uzanțe tradiționale ce țineau de riturile purificatoare și unele prescripții - astăzi anulate - care interziceau credincioșilor (dar câți laici comercianți le ignoraseră!) călătoriile pe mare sau cu trenul, considerate nelegiuite din cauza contaminării pe care În mod inevitabil o produceau mării și focului (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378; Boyce, 1979, p. 199). Dintre multele figuri de reformatori se remarcă cea a unui tânăr preot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau de practică psihologică răspândite pe teritoriul locuit de români sau de predecesorii lor. Neîndoielnic, etnopsihiatria ne-a transmis o imagine sintetică despre boala și bolnavul psihic, o considerație generală despre boala și bolnavul psihic, o considerație care nu trebuie ignorată de psihiatrul contemporan. Această sinteză se integrează, În mare măsură, printre arhetipurile psihiatriei moderne. Este de remarcat că anumite aspecte ale acestei teme exprimă persistența unui fler inefabil, vestigiu al unor ancestrale convingeri care realizează Încă un obstacol real În
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
și Însăși mentalitatea psihiatrilor și bolnavilor. Se mai impune o observație. Folclorul medical devine Într-un ritm precipitat o problemă istorică, dar o istorie care acționează Încă asupra prezentului, constituie arhetipurile care ne condiționează și, departe de a putea fi ignorate, intervin În substanța practicii psihiatrice actuale. Nu este mai puțin importantă o retrospectivă a evoluției vocabularului psihiatric popular (9, 10, 1). Relativ numeroasele referiri și observații privitoare la psihologia normală sau patologică, anteriore formării limbii române științifice, constituie o sursă
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
savoare fără pereche.” Această capacitate de creație a poporului a generat și terminologia sa proprie, Jaquier nu exagerează: În timp s-a construit un limbaj psihiatric, desigur foarte naiv, dar pitoresc și bogat În semnificații. Psihiatrul de astăzi nu poate ignora acest trecut, empirismul reflectându-se Încă Într-o anume optică prin care, cu un minim de intuiție, va descoperi o punte de legătură cu pacientul, cu structura lui intimă pe care el Însuși o ignoră. O incursiune În istoria psihiatriei
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
Psihiatrul de astăzi nu poate ignora acest trecut, empirismul reflectându-se Încă Într-o anume optică prin care, cu un minim de intuiție, va descoperi o punte de legătură cu pacientul, cu structura lui intimă pe care el Însuși o ignoră. O incursiune În istoria psihiatriei implică un studiu mai amplu decât este destinat, firește, unui referat. Nu poate lipsi Însă, În opinia noastră, aspectul final, forma actuală a subiectului care În cazul acestei științe este inclus În subiectul «om» care
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]