17,663 matches
-
în spiritul specificului național, că rețetă universal socialistă în această problemă nu există. În R.D.G. sunt mari demonstrații prin care se cere demisia conducătorilor, iar la 9 noiembrie 1989 cade „Zidul Berlinului”, care a dăinuit 28 de ani și a despărțit pe berlinezi, omorând 270 de germani din estul Berlinului care au încercat să-l escavadeze. La 20 noiembrie se desfășoară lucrările Congresului al XIV-lea și cu toate că s-au făcut invitații, ca de obicei, la toate statele socialiste, dar din cauza
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
poate fi valorificată (mai ales că se pierde și nu benificiază nimeni) dacă Direcția Apelor dă gratis primăriei exploatarea ei. Primăria, la rândul ei, concesionează apa unui investitor care, cu fonduri proprii, sau cele europene, o să construiască un bazin dreptunghiular despărțit în două pentru ambele sexe și în apa sulfurată se face baie pentru vindecarea sau ameliorarea sănătății a multor oameni. Pentru toate acestea trebuie să se încerce cu răbdare, multă îndrăzneală și din partea primăriei cât și din partea intreprenorului și să
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Ion C. Grădișteanu, Take Ionescu, Constantin G. Disescu și Constantin Cantacuzino Ploieșteanu. Iată-l din nou pe Carp În mijlocul evenimentelor, un Carp care, În vara lui 1914, era total izolat În viața politică românească, mai ales că din 1912 se despărțise de Partidul Conservator În urma unor neînțelegeri avute cu Take Ionescu. Pentru el, conflictul declanșat de Germania nu constituia o surpriză, dovadă fiind acțiunile sale din ultimele decenii ale secolului XIX, când s-a pronunțat pentru alianța cu Puterile Centrale. În
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
am rămas lângă aceste ființe, am spus, din slăbiciune. Nici măcar din pasiune științifică o, ce cuvânt măreț! eu am rămas, probabil, între uneltele, oameni și sufletele în care am trăit o viață, din cauză că nu am avut puterea de a mă despărți de ele. Este o mare putere, o adevărată forță, un adevărat război pe care unii îl duc cerșind un an sau trei pentru a mai rămâne domni sau doamne nepensionate. Vă rog să mă credeți că este și mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
potrivit, neutru, curățat și stereotipiile care mi-au intrat în sânge. Nu voi putea evita cu totul nici aceste stereotipii și nici nu voi putea exclude d aceste note o mulțime de întâmplări care au fost univers meu. Nu mă despart de acest univers; dar aș vrea măcar să-i adaug universul "prim" de care m-am îndepărtat. Ar trebui, pentru asta, să încerc să uit câte ceva din ceea ce știu, să uit înțelepciunea învățată căutând viața așa cum mi se arăta la optsprezece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
încerc să amestec, fără nici o rețetă, în aceste caiete. Am devenit străin față de mine însumi. Mi-ar trebui o cale de apropiere potrivită, mi-ar trebui arta oamenilor taciturni, care spun mai mult decât guralivii. Mi-ar trebui să mă despart de constrângerile la care mă supun și în care m-am închistat, mi-ar trebui o artă a conversației cu mine însumi, mi-ar trebui un cântec ceva, ca al lui Burcea, o veche amintire a mea. * Dar despre Burcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
singur, știți că și doamna a murit"... Nu știam... dar știam că. doamna locuia la Cluj și mai știu că această veste, tulburătoare, îmi amintește de o poveste plină farmec, o poveste stranie care i-a unit și i-a despărțit într-o nesfârșită căutare. Am plecat îngândurat cu două sticle cerneală Pelikan în buzunar, gândindu-mă la moartea prietenilor mei, încă nu atât de bătrâni. Flacoanele, care îmi umflă incomod buzunarele, îmi amintesc de o schiță a Salom Alehem despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și-au continuat drumul și, ajunși la gară, i-am așezat pe amândoi, alături, umăr lângă umăr, prefăcându-se că dorm, dar topiți de o stare afectivă asupra căreia nu am mai insistat. Am terminat teza cu un sentiment triumfal, despărțindu-i pe cei doi pentru vreo două săptămâni, vacanță, timp în care, zilnic, băiatul venea la gară pentru a visa la cele petrecute. Fraza de încheiere, pe care o țin minte exact, a fost: "gara despărțirii, gara revederii". Știu că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aceea, în cuplu, în mod natural, persistă încă ancestralul matriarhat, în ciuda aparențelor.) Tot astfel, în ciuda aparențelor, într-o societate normală, femeia trebuie situată la nivelul superior. Cel mai la îndemână este exemplul Maicii Domnului, al "mamei" în genere. * Mă voi despărți, pentru câteva luni, de omonimul meu minor; peste câteva zile ne despărțim și de sora lui, Irina. Se presimte toamna. Mă consolez cu ideea că distanțele capătă un înțeles mai restrâns în era aviației cu reacție. În urmă cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Tot astfel, în ciuda aparențelor, într-o societate normală, femeia trebuie situată la nivelul superior. Cel mai la îndemână este exemplul Maicii Domnului, al "mamei" în genere. * Mă voi despărți, pentru câteva luni, de omonimul meu minor; peste câteva zile ne despărțim și de sora lui, Irina. Se presimte toamna. Mă consolez cu ideea că distanțele capătă un înțeles mai restrâns în era aviației cu reacție. În urmă cu o sută de ani, distanțele erau de fapt incomparabil mai mari; uneori, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pentru că ne păzeau de bolșevici. Situația, într-un fel, chiar așa era. Pe celălalt mal începea cea mai înfricoșătoare lume, despre care știam că nu are margini și trăiam un sentiment ciudat de a fi situat exact pe linia care despărțea Răul de Bine. Fiind prieten cu soldații care, în mintea mea, hotărau, cu strășnicie, această despărțire, eram și eu cineva foarte important. * Ceva din sentimentul de a fi marginal, cumva în afară, limitrof, s-a menținut în mine până astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ani). * Aveam deci un bagaj afectiv, o zestre de suflet, când mi s-a cumpărat tăblița și ghiozdanul pentru a începe viața școlară care m-a transformat în elev, stare civică și psihologică de care nu am reușit să mă despart; probabil pentru că nici nu am o personalitate suficient de puternică pentru a abandona un viciu, o stare de dependență; sunt și astăzi un elev. * Nu-mi amintesc clar zilele de la începutul școlii pentru că nu mi-au plăcut deloc și cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
după amiază cu el, cerându-mi temele de la care lipsise. Nu știu ce s-a petrecut atunci, dar, brusc, dușmanul, cu care mă bătusem, mi-a devenit foarte drag, dintr-un sentiment care te leagă foarte mult, compasiunea. Nu ne-am mai despărțit, am devenit inseparabili, ca doi frați. Ceea ce mi se pare destul de greu de explicat este faptul că, printr-un consens tacit, nu l-am întrebat, niciodată, nimic, despre mama care murise. Era între noi ceva sacru, de nenumit, ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Copiii au astfel de refulări, de îngropare în adâncul sufletului, în obscuritatea profundă a sufletului, nenorocirile care nu ar putea fi suportate altfel. Am rămas legați amândoi printr-un sentiment profund și mulți ani, chiar când destinele noastre s-au despărțit, a continuat frăția noastră. Cred că dacă am fi fost maturi sau mai mari cu abia câțiva ani, ne-am fi apucat de analizat trăirile noastre. * Sigur că prietenia noastră nu a trecut neobservată. O taina nespusă este o împărtășire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și am condus secția de sifilis nervos. * Ultimul oaspete a fost George Enescu. Știam că se află în oraș, în casa în care venea, câteodată, vara. Eram vecini cu această casă astăzi, mi se pare, muzeu -, gardul grădinii noastre ne despărțea de livada lui. Casa, destul de mare, era închiriată familiei Pienescu, pe atunci președintele Tribunalului. Vecinul nostru, George Enescu, era însă, invizibil. Era mai mult o mare absență nevăzută. Știam ce nu se știe într-un mic oraș de provincie? că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vară (iarăși, asta se știe din zvonuri), marinarul nu a mai venit să-și vadă nici logodnica, nici eucaliptul. Se zice că s-a scufundat împreună cu vasul pe care îl conducea, salutând, cu mâna la chipiu, lumea de care se despărțea eroic. Zic alții (mai răi din fire) că ofițerul ar fi fugit cu o nevastă frumoasă a unui domn însemnat și că amândoi eroii presupusei aventuri erau pe undeva prin Argentina. Se poate ca prima variantă să fie cam melodramatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aș putea povesti întâmplarea de care mi-a vorbit de atâtea ori prietenul meu, încât, când termina de povestit și spunea "a fost un vis trist și frumos". * Acum, chiar a rămas un vis. mi închipui însă cum s-au despărțit. Îmi închipui lesne despărțirile; am chiar un fel de atracție ciudată pentru despărțirile acestea, experiența despărțirii... ..."Erau gata de plecare, cu bagajele lor sărace gata făcute. Au deschis geamurile. De afară intra o boare dulce, de început de toamnă, mirosind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Ion își descoperă într-o noapte iubita cuibărită la pieptul unui domn prosper, un deputat, într-un local, adăpostit de tufe de liliac alb. Ion, care bineînțeles nu avea nici un ban în buzunar, a intrat pe aleea de prundiș care despărțea rândurile de mese ascunse de liliac, pentru a se face văzut. Autorul descria foarte "medical" reacția personajului, căruia "i s-a uscat gura și a fost cuprins de greață". Femeia l-a văzut pe tânăr, rămânând "siderată, cu pupilele dilatate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ziar. Teodosie mi-a arătat o bancnotă de o sută de mii, cât îi dăduse stăpânul câinelui, sumă care îi părea uriașă. Cu ceva în plus, și a putut cumpăra un mic aparat de radio de care nu se mai desparte. Așa ne-am apropiat și tot așa am descoperit surpriza. "Vă cunosc din liceu, mi-a spus Teodosie. Erați în clasă cu..." și mi-a enumerat colegii; dar am simțit că altceva îmi va mărturisi; și nu am greșit. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
atunci stăpânii clopoțelului erau în Basarabia), deportării în Siberia (unde îl luase cu dânsul un străbunic al familiei); de câteva decenii, micul clopoțel (sau poate păhărel) trăia la Iași, cu familia din care făcea parte, de care soarta nu îl despărțise niciodată. Așa a ajuns, prin evoluția firească a trecerii anilor, al meu. Stătea pe birou, neobservat, ca o prezență care nu mai mira pe nimeni. Am observat însă într-o zi că dispăruse; tot atât de neobservată, discretă, ca și viața lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că șeful poliției provine de la secu" și am "degustat" bancuri fără perdea. Unul din cei doi era experimentat; umblase noapte de noapte prin mai toate orașele patriei și mi-a cântat, cu lacrimi în ochi, fragmente de manele... Ne-am despărțit cu duioșie... * Ce fac oamenii în aceste nopți albe? l-am întrebat într-o doară, mai mult pentru mine. Dar lăutarul mi-a răspuns, înțelept, cu convingere... "Se pregătesc pentru globalizare. Fac proiecte Phare, Sapard..." Cu un gând obosit, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-i trece prin minte să aspire până acolo. Abia sclavii, în lupta lor pentru eliberare, aveau îndrăzneala să susțină esența lor antropologică, umană. Ne putem închipui un popă însoțit de un Grivei? Nu cadrează; sunt lumi făcute pentru a fi despărțite și ostile. Mai degrabă mi-l închipui pe popă alături de "Ucigă-l toaca". Există, știm, iubitori de animale care au fost canonizați pentru acest obicei al lor. Dar în alte vremuri și din motive de "milă", motivație actualmente pe cale de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mă strădui să o pierd și nu reușesc pe deplin; nu am fost destinat bătrâneții. * Am revenit și azi. Lacul "atrage", are un mister al lui; aș spune că are un mister "cosmic", pe care îl resimt privind cum se despart, în mai multe lumi, păsările, fiecare urmându-și o precisă chemare. Și îmi vin în minte și gânduri "cosmice"; despre ritmicitatea acestor eterne obiceiuri, despre rostul lor universal, despre rostul soarelui, ca insignă a grației supreme și a performanței maxime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
solitudine", repeta dânsul. "De asta am simțit nevoia să vă cunosc, mi-a spus, sperând că mă veți înțelege, măcar ca o formă de viață..." * Am stat mult de vorbă cu acest unic exemplar din istoria omenirii. Când ne-am despărțit, marea era o imensă oglindă argintie a lunii. Era târziu. Mi-a întins mâna , mi-a strâns-o cu prietenie și mi-a dat o carte de vizită, explicându-mi că este una din existențele sale, o viață în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
carte suflet din sufletul lor simt că, odată cu moartea cărții, li se atrofiază o parte a vieții. Sub ochii noștri cartea pare a se retrage, a-și căuta un loc de moarte, așa cum se întâmplă cu bătrânele animale când se despart de familia în care și-au trăit viața. Rămâne în urma lor o lipsă Îmi pare rău; dar trebuie să recunosc faptul că, în prezent, cartea începe să fie un lucru anacronic, un obiect nostalgic, melancolic. Mă simt ca un magistrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]