16,567 matches
-
el cu voce tare. Păpușa regretă, dar s-a săturat să locuiască mereu cu aceiași oameni. Vrea să plece și să cunoască lumea, să-și facă prieteni noi. Nu vrea să o părăsească pe fetiță, dar tare vrea să schimbe peisajul și, de aceea, ele trebuie să se despartă o vreme. Apoi, păpușa promite că îi va scrie în fiecare zi și o va ține la curent cu activitățile sale. Și aici, povestirea începe să-mi frângă inima. E și-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mai importantă decizie din viață. În momentul respectiv, nu avea nici cea mai vagă idee care vor fi consecințele, nu știa ce vârtej uriaș pusese în mișcare. La fel ca păpușa lui Kafka, credea că nu vrea decât să schimbe peisajul, dar, pentru că a părăsit un drum și a luat-o pe altul, Soarta și-a întins pe neașteptate brațele și l-a purtat pe băiatul nostru spre o lume cu totul diferită. Rezervorul de benzină era aproape gol; burțile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Dar nu contează. Totul e curat și confortabil, cu un element compensator, care mai acoperă tonalitățile altminteri atotprezente ale kitschului și agitației fără rost: imaginile atârnate pe pereți. Contrar așteptărilor, acestea nu sunt goblenuri înrămate, nici acuarele prost executate cu peisaje înzăpezite din Vermont, nici reproduceri după Currier și Ives. Pereții sunt acoperiți cu fotografii alb-negru, 15 pe 25, ale unor staruri ale comediei din trecut. Este singura contribuție a lui Stanley la felul în care arată încăperile, dar ea schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
din pat. E o altă zi încântătoare, poate cea mai frumoasă zi a primăverii, dar se va dovedi a fi și o zi a surprizelor, a unor șocuri care, până la urmă, vor fi mai puternice decât perfecțiunea vremii și a peisajului, împingând-o către un ungher mărginaș al memoriei. Dacă e să-mi amintesc cumva de ziua aceea, ea e ca un puzzle, un morman de senzații izolate. Ici un petic de cer albastru; colo un mesteacăn argintiu, reflectând în scoarță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Maureen, cea de a treia soție, în vârstă de douăzeci și opt de ani, încasase polița de asigurare în valoare de 1,6 milioane de dolari și pe urmă, la doar o lună distanță, își vânduse casa din Manahattan și dispăruse din peisaj. Henry, care îl bănuise de la bun început pe Dubinsky, continuase să stea cu ochii pe Maureen și, când aceasta plecase din New York pe neașteptate, îi înaintase șefului său un raport, iar acesta îi aprobase urmărirea. Fusese nevoie de nouă luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
La etajul al doilea al clădirii de cărămidă cafenie era o cameră liberă. Pe vremuri, ea folosise ca atelier-studio și spațiu bun la toate pentru Jimmy Joyce, dar acum că fostul soț artist de sunet al lui Nancy dispăruse din peisaj, de ce să nu o folosească ele? am întrebat. Rory nu avea nici bani, nici slujbă, dar eram dispus să achit eu chiria până se punea iar pe picioare și acum, că Lucy era destul de mare ca să poată să ajute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în Bucovina și în Oltenia, ele erau diferite. Așa cum lista de preparate tradiționale este o porțiune, o selecție din meniu, tot astfel identitatea etnică este un ansamblu selectiv și omogen al identității culturale, mult mai cuprinzătoare și ecumenică. În acest peisaj gastro-identitar, apariția recentă și dezvoltarea vertiginoasă a pieței de „produse tradiționale” (și/sau locale) spun o poveste simptomatică. Mai întîi, aceste produse tradiționale nu mai sînt autentic românești prin opoziție cu cele autentic ungurești sau bulgărești, de pildă, ci în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
băutura o urmăream cînd, între drumuri, mă opream, uneori de unul singur, în vreo cafenea sau cîrciumă de cartier sau cînd, ajuns într-un oraș necunoscut, mă așezam ore în șir cu un pahar în față pe o „terasă cu peisaj”. Comandam ceva pur și simplu pentru că acest gest era biletul de intrare în spațiul de ospitalitate al instituției, în acest spațiu alternativ de joc în care spuneai, fără drept de contestare, „piua !”. Ca pe vremea jocurilor din copilărie. Zăbovitul la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să ne autoconvingem de contrariu. Iar sărbătoarea, sărbătorescul au fost dintotdeauna antidotul ostilității, piua țipată unei realități nu tocmai prietenoase, leagănul dulce al ospitalității protectoare ; la limită, o fugă bine tem perată și legitimă de un cotidian invadator. În acest peisaj, grătarul este sărbătoarea la purtător. Îl faci cînd vrei și (aproape) unde vrei. Și, mai ales, cu cine vrei. Grătarul mai este apoi o sărbătoare care oferă o „egalitate de șanse” în fața nevoii de piua, adică este corect genderizat : la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a unui amic pentru garduri și îngrădiri. Să nu îmi spuneți iarăși că așa e țăranu’ român, pune garduri unde apucă, deoarece nu este adevărat. Există zone cu garduri înalte și zone aproape fără gard, dar totdeauna înscrise într-un peisaj cultural specific, mai mult sau mai puțin îngrijit. E adevărat însă că, după 1990, și gardurile au intrat în tranziție. Îmi aduc aminte de peisaje idilice în care apăruseră peste noapte țarcuri bine îngrădite, dar care nu îngrădeau nimic altceva
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Există zone cu garduri înalte și zone aproape fără gard, dar totdeauna înscrise într-un peisaj cultural specific, mai mult sau mai puțin îngrijit. E adevărat însă că, după 1990, și gardurile au intrat în tranziție. Îmi aduc aminte de peisaje idilice în care apăruseră peste noapte țarcuri bine îngrădite, dar care nu îngrădeau nimic altceva decît o declarație de proprietate : aici va fi casa mea ! și cu toții am strîmbat din nas la gardurile masive care au început să despartă de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
din cooperative ; legea din 1991 asociază restituirea proprietății lichidării CAP-urilor. Fragmentării funciare i se adaugă așadar existența micilor exploatații agricole puțin echipate. Reapariția aproape generală a ogoarelor individuale, sub forma parcelelor înguste și alungite, a condus la renașterea unui peisaj agrar caracteristic Europei secolului al XIX lea”. O hartă dedicată „traiectoriilor decolectivizării” plasează în spațiu „bastioanele agriculturii țărănești” (Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj și Vîlcea), avînd la cealaltă extremă „bastioanele agriculturii de stat” din Dobrogea, Călărași, Buzău, Brăila și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sau mai mari, ce se întind, oblic, din Satu Mare pînă la Giurgiu. „Pe această eterogenitate spațială se vor desena probabil clivajele viitorului”, conchid autorii. În final, o concluzie : „Două aspecte majore însoțesc «reîntoarcerea la țară». Pe de o parte, noile peisaje agrare sînt arhaice, necesită enorm de multă muncă și împiedică realizarea unei agriculturi productive. Pe de altă parte, întoarcerea la agricultură mărește presiunea agrară. (Mai departe, această creștere a) numărului de activi din agricultură pe unitatea de suprafață agricolă înseamnă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
o medie de aproximativ 4 ha care, supusă moștenirii egalitare a dreptului cutumiar, coboară rapid la 3 și chiar 2 ha, reproducînd astfel la nesfîrșit o agricultură de subzistență. Adăugați la aceasta îndelungatul și dramaticul episod comunist și veți avea peisajul (aproape) complet. Rezultatul poate fi văzut și din avion, căci oricine survolează spațiul țării poate vedea nesfîrșitele „curele” în care orice tată grijuliu și-a împărțit peticul său de pămînt pentru a face dreaptă moștenire feciorilor săi. De performanță nu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
deveni subiectul propriului său vis de modernizare și astfel de a ieși din seculara inegalitate sat - oraș. Cît de benefică va fi (este) această schimbare pentru ceea ce ne-am obișnuit să numim „tradiții” este discutabil. Cum va schimba această automodernizare peisajul cultural al satelor este o chestiune problematică. În orice caz însă, refuzul de a studia acest fenomen sub pretextul lipsei sale de autenticitate țărănească este nociv pentru societate și sinucigaș pentru disciplinele menite să cunoască această societate - pentru etnologie în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
compromiși la grămadă sau chiar scoși de pe piață înainte chiar de a intra cu adevărat. Iar aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale întregii noastre țări. De ce ? Pentru că România este un caz cu totul aparte - și dramatic - în peisajul european : sîntem țara cu cea mai mare populație rurală (aproximativ 50%) și cel mai mare procent de ocupare în agricultură (de aproximativ șapte ori mai mare decît media europeană), dar cu cele mai mici exploatații agricole din Europa. Dacă mergem
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a contopit cu viitorul. Poate că într-adevăr, cum bine s-a spus aici, ceea ce a fost este ce va mai fi. Poate că, așa cum nu s-a spus încă, dar se va spune curând, anii stau pe loc, ca peisajul văzut pe fereastra unui tren, iar noi, noi suntem cei care trecem. Noi suntem cei care trecem chiar acum alături, interveni zâmbind cu gropițe doamna Marioara Livezeanu, necăjită însă că Dan Crețu face pe placul gazetarilor și intră iar în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de soare, este vânzătorul de ziare Nicu, în vârstă de numai opt ani, personaj-ficelle implicat în descurcarea (și încurcarea) ițelor mărunte ale cărții. El are acces la Bucureștiul sărac, al mahalalelor și al dezmoșteniților soartei, ce nu puteau lipsi din peisaj. În cele din urmă, Viața începe vineri e o carte care poate fi citită sub diferitele ei aspecte (ca roman polițist, roman fantastic pe tema călătoriilor în timp sau roman istoric), dar cititorul va fi enorm câștigat dacă va uita
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pădurile. Ca să fim siguri că nu ne mai întoarcem în copaci. Steaua polară - o primadonă a cerului. Urcată pe cruce, natura ne-ar putea avertiza : „Dacă mă voi întoarce...” Știu că și nava mea merge spre naufragiu. Dar până acolo, peisajul îmi umple inima de admirație. Natura trebuie câștigată prin cultură și prin educație. Râurile noastre sunt de păcură. Ca cele din Infern. Transpirăm intens la „prepararea” aerului care ne va ucide pe toți. Spre deosebire de om, animalele nu-și pot perfecționa
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
spre ea. Principalul aliat al morții este uitarea. Nu moartea în sine, ci conștiința efemerității face ca destinul omului să fie tragic. Mi-e frică de moarte, dar parcă mai tare mă tem de pomană. Moartea coboară în derizoriu totul. Peisajul vieții este foarte divers. Unii se luptă cu moartea, alții cu morții. Moartea este serviciul de salubritate al lumii. Ce ne-am face, oare, fără ea? Necăjiților nici sinuciderea nu le reușește din prima. Să-ți pierzi viața decodând moartea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
respectabilă și puțin enigmatică. Nu, această plăcere o va lăsa pentru acasă, în familie, acolo unde, vorba proverbului, se spală rufele de acest fel. Precum stâlpii de telegraf se perindau ritmic prin ferestrele deschise ale vagonului, lăsând în urmă nostalgia peisajului trecut, tot așa gândurile îi aduceau în fața ochilor, într-o succesiune haotică, amintiri și imagini din diferite etape ale existenței sale anterioare, mai mult sau mai puțin semnificative. Acestea își făceau apariția pentru o fracțiune de secundă, se amestecau între
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
posibilitatea să trimită fumul direct în atmosferă. Tot în același timp, putea să privească și să se bucure de spectacolul gratuit oferit de natură, transformând călătoria într-un veritabil cinematograf panoramic. Sătul de atâtea seminarii, colocvii, examene; precum și de același peisaj citadin în care se mișca permanent, cu funcționari nervoși, puși pe harță și mereu în întârziere din cauza mijloacelor de transport în comun, acum, în timpul călătoriei, trebuia să uite de ei și de ele, să se deconecteze de sub tensiunea lor, să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Petricica: El cu Felicia, pe atunci prietenă, actuala lui soție, eu și o soră de-a ei pe care o cunoscusem cu puțin timp înainte. Aerul de munte bogat în oxigen, razele calde ale soarelui ce ne însoțeau permanent, minunatele peisaje pe care nu ne săturam admirându-le, o companie plăcută fără abuzuri de nici un fel, toate la un loc și-au adus contribuția la reușita deplină a acestei scurte excursii în patru. Ne-am întors seara târziu veseli și fericiți
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să trăiască curat! Atunci a înțeles și de ce învățătorul s-a bucurat atât de mult, când s-au întâlnit. * * * Stând la taifas cu sine însuși, Bidaru nici nu observă că trecuse de zona afectată de furtună și că un nou peisaj însorit, chiar uscat, fără urmă de ploaie, i se înfățișă în toată splendoarea și măreția. Cât vezi cu ochii culturi de viță, de toate soiurile, unele aliniate precum militarii din gărzile regale când dau onorul suveranului. E bine că piatra
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
agricole, acum nu mai există. Grație succesului televiziunii, a pătrunderii micului ecran în sufrageria, dormitorul, bucătăria, în geanta chiar și în buzunarul de la capotul de baie a multor gospodine, "faimosul" și "ultramodernul" cinematograf panoramic, cu fatidicul nume "Progresul", care completa peisajul urbanistic al zonei și cu care se mândrea generația septua și octogenarilor, a falimentat și nimeni nu-l regretă, doar cei care plimbau rolele de la o localitate la alta sau cei care rupeau biletele la intrare, dacă mai trăiesc. Puținii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]