19,447 matches
-
timpul are sarcini "ontic-ontologice", constând în înființarea subiectului și predicatului unei judecăți și în investirea acestora cu referenți "existențiali" (mundani). Deocamdată observăm la Kant prezența acestei sarcini "ontic-ontologice" a timpului, chiar în ipostaza sa elementară de formă a priori a simțului intern. Timpul capătă o poziție cu mult mai importantă decât spațiul în constituirea cunoștinței, fiindcă de la bun început el condiționează formal nu doar reprezentări care au ca obiect lucruri externe, ci și reprezentări al căror obiect este strict "subiectiv". Tocmai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necesitatea apercepției transcendentale și posibilitatea, pe această bază, a judecăților sintetice a priori. c) obiect posibil ca fenomen, corespunzător în mod analogic relațiilor logice susținute, obiectiv, de anumite percepții (corespunzătoare), totuși imposibil de adus în ipostaza de fenomen datorită limitelor simțurilor noastre;116 obiect care poate fi "subiect" al unei judecăți sintetice a priori, fiind îndeplinite toate condițiile de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două categorii de principii în sistematica lui Kant, anume cele după cantitate (axiomele intuițeei) și cele după calitate (anticipațiile percepției), au un rol constitutiv direct, fiindcă ele fac posibilă orice cunoștință empirică, directă, pe baza (timporizării) timpului, ca formă a simțului intern. Problema constituirii cunoștinței care este, totodată, la Kant, problema constituirii fenomenale se concentrează, cred, în discuția despre analogiile experienței, din "Analitica transcendentală". Sunt și alte rațiuni pentru care axiomele intuiției și anticipațiile percepției, deși au un rol constitutiv necesar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale intelectului pur). Succesiunea constitutivă ar fi următoarea: întâi, determinări generale de timp; apoi, determinări empirice de timp, anume scheme ale imaginației transcendentale și, la sfârșit, determinări intuitiv-empirice, de simplă formă a simțului intern. Problema ar fi acum următoarea: dat fiind faptul că orice operație constitutivă este, în ultimă instanță, timp, ce mai putem spune despre "obiectul" corelat operațiilor reprezentate de timp cu diversele sale ipostaze? Ceea ce îl interesează pe Kant este cunoștința
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ne întrebăm dacă nu cumva "prezența" timpului, cu toate înțelesurile stabilite până acum în lucrarea de față, nu a fost însoțită continuu de "absența" timpului. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva are un sens absența timpului în "formarea" intuițiilor prin simțul intern, din unele "produse" ale imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necesar un al treilea termen, în care se poate naște sinteza celor două concepte. Ce este însă acest al treilea termen ca mediu al tuturor judecăților sintetice? Nu este decât un ansamblu în care sunt cuprinse toate reprezentările noastre, anume simțul intern și forma lui a priori timpul."146 Situația aceasta a fost descrisă deja în prima parte a aplicației de față și ea reprezintă o veritabilă "reducție transcendentală" la timp, operație de sens judicativ-constitutiv nedisimulat. Dar de unde putem acroșa, acum
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din urmă este determinată într-o modalitate negativă, ca opus al căii științei. Temeiul "subiectiv" al posibilității de a practica știința și opinia se află în anumite facultăți sufletești, totodată căi de cunoaștere a celor două "obiecte": gândirea pentru ceea-ce-este, simțurile pentru ceea-ce-nu-este. Pornind de la cele câteva gânduri parmenidiene, putem socoti ca fiind primordială distincția dintre ființă și ne-ființă, precum și analogia acesteia cu diferența dintre știință și părere, fiindcă acestea două din urmă sunt rezultatele exercitării unor funcții de cunoaștere
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Pornind de la cele câteva gânduri parmenidiene, putem socoti ca fiind primordială distincția dintre ființă și ne-ființă, precum și analogia acesteia cu diferența dintre știință și părere, fiindcă acestea două din urmă sunt rezultatele exercitării unor funcții de cunoaștere (gândirea și simțurile) asupra unui obiect potrivit fiecăreia: ființa și ne-ființa, "obiectul" având, cumva, preeminență. Pentru Parmenide, ne-ființa poate fi gândită ca fiind ceva: anume ceva de condiția lucrului dat simțurilor; ar putea fi vorba de ceva ce va fi gândit
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă sunt rezultatele exercitării unor funcții de cunoaștere (gândirea și simțurile) asupra unui obiect potrivit fiecăreia: ființa și ne-ființa, "obiectul" având, cumva, preeminență. Pentru Parmenide, ne-ființa poate fi gândită ca fiind ceva: anume ceva de condiția lucrului dat simțurilor; ar putea fi vorba de ceva ce va fi gândit mai târziu, de către Heidegger, ca având condiția de ființare dată în interiorul "lumii" ca ființare-simplu-prezentă și intratemporală.194 Putem înțelege, pornind de la modalitatea în care se consumă discursul parmenidian, că filosofia
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectivitatea, coerența și eficiența sunt calitățile pe care și le pune singur pe seama sa judicativul constitutiv, prelungind astfel, în spațiul ocupat de toate formele de cunoaștere pe care le reglează (așadar, și în spațiul filosofiei), câteva iluzii ale conștiinței naturale (simțului comun) și oferind "locuință" unor "idoli" ai conștiinței ne-filosofice (care nu este nici măcar gândire pre-filosofică). Iată un motiv puternic pentru operarea reducției judicative asupra judicativului constitutiv: re-cunoașterea idolilor conștiinței ne-filosofice legitimați drept fapte filosofice semnificative. Există însă un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul de ființare conștientă (mai mult, către înțelesul după care timpul este omul însuși sau "existența" umană). Experimentul filosofic heideggerian reprezintă o ilustrare semnificativă pentru această ultimă idee. Dar nu trebuie uitat nici experimentul kantian al timpului ca formă a simțului intern și mai cu seamă cel despre schematismul timpului și despre "temporalitatea" apercepției sintetice originare. Și nici conceptul lui Bergson despre durată nu trebuie omis într-o evocare a ilustrărilor ideii că timpul este, în orizontul judicativului, termenul fundamental, cel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îi lipsește sensul de generel, nu-l poate avea pe cel de universal. În alți termeni, fără sensurile logice nu sunt posibile nici cele ontologice. Dar aceasta se întâmplă numai dacă urmăm firul reducției judicative ghidându-ne, paradoxal, tocmai după simțul comun și opinie. Altfel, adică acceptând rostul reducției judicative, care este acela de a scoate la iveală originea logicului (a logos-ului formal), anume logos-ul (ca atare), ontologicul nu poate fi după logic. De exemplu, un subiect care să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scop esențial pentru înțelegerea de sine și a "lumii": depășirea atitudinii naturale, potrivit căreia eul și lumea sunt două "ființări" transcendente reciproc, evitând, cum susține M. Merleau-Ponty, atât "analiza reflexivă", potențial solipsistă, cât și "dogmatismul științific" (și chiar cel al simțului comun), potențial obiectivist, ambele unilaterale și departe de adevăr, în scopul atingerii veritabilului "început" al tuturor celor care au ființă în orizont uman: lumea trăită (ca realitate originară). Ar fi acum potrivit, luând în seamă limitarea judicativului la "faptul subiectiv
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
CRP, II, p. 102. 107 CRP, II, p. 100. 108 CRP, II, pp. 224-225. 109 CRP, II, pp. 176-177. 110 Cf. CRP, II, p. 62. 111 "Eu leg, deci, propriu-zis, două percepții în timp. Această legătură nu este opera simplului simț și a intuiției, ci este, aici, produsul unei facultăți sintetice a imaginației, care determină simțul intern cu privire la raportul de timp." CRP, II, p. 205. 112 CRP, II, p. 82. 113 "Schema nu este totdeauna în sine decât un produs al
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
CRP, II, pp. 176-177. 110 Cf. CRP, II, p. 62. 111 "Eu leg, deci, propriu-zis, două percepții în timp. Această legătură nu este opera simplului simț și a intuiției, ci este, aici, produsul unei facultăți sintetice a imaginației, care determină simțul intern cu privire la raportul de timp." CRP, II, p. 205. 112 CRP, II, p. 82. 113 "Schema nu este totdeauna în sine decât un produs al imaginației, dar întrucât sinteza celei din urmă n-are ca scop o intuiție particulară, ci
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
CRP, II, pp. 247-248. 127 Cf., CRP, II, p. 288. 128 CRP, II, p. 272. Kant continuă astfel: "Într-o cunoștință care se acordă în totul cu legile intzelectului nu este eroare. Nu este eroare nici într-o reprezentare a simțurilor (fiindcă ea nu conține nici o judecată). Nici o forță a naturii însă nu poate devia prin ea însăși de la legile ei proprii. De aceea nici intelectul numai prin el însuși (fără influența unei alte cauze), nici simțurile prin ele însele n-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-o reprezentare a simțurilor (fiindcă ea nu conține nici o judecată). Nici o forță a naturii însă nu poate devia prin ea însăși de la legile ei proprii. De aceea nici intelectul numai prin el însuși (fără influența unei alte cauze), nici simțurile prin ele însele n-ar greși; intelectul nu ar greși din cauză că, acționând numai după legile lui, efectul (judecata) trebuie să se acorde în mod necesar cu aceste legi. Iar în acordul cu legile intelectului constă formalul oricărui adevăr." Ibidem. 129
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și-a făcut intrarea între marii cercetători ai Europei. Avea să devină titulara cursului de Ecologie generală și șef al Catedrei de Biologie. Domnul prof.dr. Filimon Cârdei a fost o figură aparte. Înalt, zvelt totdeauna impecabil îmbrăcat și cu un simț al umorului foarte fin, te cucerea din primul moment. Avea un anumit tic al feței care era arhicunoscut și pe care, cu oarecare răutate uneori îl așteptam. Nu avea vocație didactică. La cursul de Entomologie, programat pe două semestre, a
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
Locuind în Stațiune Doamna Ioana s-a comportat ca o gazdă adevărată. Nu aveam grijă, știam că oricine va veni la Stațiune se va simți bine. Doamna Jeni Turlacu o urma îndeaproape pe Doamna Ioana. Era foarte muncitoare, cu bun simț și la locul său. Doamna Maria Petrișor sa încadrat rapid în colectiv și a devenit un om important. Ca și Doamna Jeni locuia în sat, așa că activitatea se reducea la orele de program. În timpul verii stațiunea era foarte încărcată; practica
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
că am avut mari emoții. Fiind apoi coordonatorul lucrării mele de gradul I sigur a trebuit să ne întâlnim de mai multe ori. Am avut astfel onoarea și plăcerea să cunosc un om admirabil, inteligent, generos, prietenos, cu un bogat simț al umorului, sfătos și modest, cu har de la Dumnezeu. A fost o binecuvântare să am un asemenea îndrumător. Mărturisesc că domnul profesor Mustață Gheorghe a constituit un model în formarea mea ca profesor de biologie. Am avut plăcerea să i
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
români nu au astfel de preocupări, mulți dintre ei nu doresc decât să se apere prin parlament, împotriva justiției și să-și legifereze pornirile mafiote. Tot așa au procedat românii în 1918, la Marea Unire, cu multă cumpănire și bun simț: Măsurile recomandate de Grigore Antipa pot fi considerate asemenea unui testament politic și social, care trebuie să fie îndeplinit cu sfințenie: Este de prisos să mai comentăm mesajul lui Grigore Antipa. Trebuie însă să-i înțelegem zbuciumul sufletesc. Citiți această
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
bibelouri ale naturii. Haeckel a adus direct în artă opera magnifică a naturii. „Natura care ne înconjoară - spune el - prezintă pretutindeni o profunzime uriașă de corpuri de tot felul, frumoase și interesante. Navem decât să privim în jurul nostru, excitându-ne simțurile. În fiecare fir de mușchi sau în fiecare fir de iarbă, într-un cărăbuș sau într-un fluture, un examen minuțios ne face să descoperim frumuseți, înaintea cărora, de obicei, omul trece fără să le observe”.”. În 1905 a scos
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
regulă întîlnite în lumea animală, și de aceea nu le-am menționat de loc, menajînd cititorul. Sigur, chiar și aceste situații, profund neplăcute, le poți prezenta într-un mod artistic, cosmetizînd cîte ceva pe ici, pe colo, "prin părțile esențiale". Simțurile mele, chiar solicitate pînă la fierbere, nu mi-au trezit dorința imortalizării unor hidoșenii. Caragiale în O făclie de Paști a atins limita superioară a suportabilității sufletului meu în ale scrisului. Evident că și alți scriitori de mare valoare au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să cîștige. Cred totuși că cea mai cîștigată din toată întîmplarea a fost Marița lui Bîzu. Amarnic om era Bîzu și bătea bățos nevasta cam de 2-3 ori pe săptămînă. Că își bătea consoarta, treacă-meargă, dar să fi bătut cu simț. El însă lovea cît putea și nu alegea o parte mai moale a muierii. Uneori Marița nu se putea scula din pat cîte trei zile și era amărîtă pentru că avea multă treabă. După ploaie, Dumitru a căzut la pat. Lat.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îți pasă sau nu de ceva! Nu înțelegi, murisem, dar parcă ceva tot simțeam, adică mă simțeam bine și nu-mi păsa. Dar auzeai ceva, știai pe ce lume te afli? Nu, dom'le, eram mort! Mă rog, poate vreun simț tot mai veghea. Veghea pe naiba. N-auzeam, nu vedeam, nu simțeam, eram cadavru! Bine, și? Mi-au povestit că s-au împiedicat de mine și au zis că-s mort, după ce au dat puțin zăpada deoparte. Au plecat, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]