15,564 matches
-
el aparținând școlii de la Bagdad. Mai mult decât atât, Ibn Jinnī a avut meritul de a aborda filologia dintr-o perspectivă filozofica. În "Kităb sirr aș-șină‘a wa-’asrăr al-balăġa" Ibn Jinnī s-a ocupat de consoanele și vocalele limbii arabe. În "Sirr șină‘at al-’i‘răb" (“Secretul formării "’i‘răb"-ului”) a expus o descriere a sunetelor limbii arabe, trăsăturile și clasificarea lor, natura segmentelor, slabe sau țări, asimilarea, metateza, substituția și alte procese fonetice. Lucrarea să "Tașrīf al-mulūkī
Ibn Jinni () [Corola-website/Science/331947_a_333276]
-
perspectivă filozofica. În "Kităb sirr aș-șină‘a wa-’asrăr al-balăġa" Ibn Jinnī s-a ocupat de consoanele și vocalele limbii arabe. În "Sirr șină‘at al-’i‘răb" (“Secretul formării "’i‘răb"-ului”) a expus o descriere a sunetelor limbii arabe, trăsăturile și clasificarea lor, natura segmentelor, slabe sau țări, asimilarea, metateza, substituția și alte procese fonetice. Lucrarea să "Tașrīf al-mulūkī" (“Morfologia regală”) este un tratat ce descrie în detaliu procesele de derivare ale limbii, fiind analizate forme morfologice simple și
Ibn Jinni () [Corola-website/Science/331947_a_333276]
-
al-Din Yusuf ibn Farghali al-Hanafi (autor al operei Oglinda timpului), al-Hafiz abd al-Ghani, Shaykh Muwaffaq al-Din Ibn Qudama, Ibn al- Dubaythi, Ibn al-Najjar și al-Diya. Ibn al-Jawzi a fost unul dintre cei mai profilici și versatili autori medievali ai literaturii arabe. Mai mulți scriitori au susținut că Ibn al-Jawzi a scris aproximativ 1000 de opere. Cu toate că este posibil ca aceștia să fi exagerat, sunt numeroase date ce indică faptul că Ibn al-Jawzi a scris multe opere literare. Acestea acoperă întrugul spectru
Ibn al-Jawzi () [Corola-website/Science/331933_a_333262]
-
sunt întâlniți la toate cele trei religii monoteiste (iudaism, creștinism, islam). În islam ei au atribuția de a face legătura între tărâmurile sacre si cele pământene: „Dumnezeu a ales trimiși dintre îngeri și dintre oameni.”, sura XXII, versetul 75. Cuvântul arab pentru „înger” este "malak" (cuvânt întâlnit de treisprezece ori în Coran), cu forma de plural "mală’ika". Acest cuvânt provine din rădăcina arabă care înseamnă „a sprijini, a ajuta” sau „adunare, ansamblu". În Coran se vorbește despre crearea omului din
Îngerii în islam și în tradiția islamică () [Corola-website/Science/331969_a_333298]
-
si cele pământene: „Dumnezeu a ales trimiși dintre îngeri și dintre oameni.”, sura XXII, versetul 75. Cuvântul arab pentru „înger” este "malak" (cuvânt întâlnit de treisprezece ori în Coran), cu forma de plural "mală’ika". Acest cuvânt provine din rădăcina arabă care înseamnă „a sprijini, a ajuta” sau „adunare, ansamblu". În Coran se vorbește despre crearea omului din țărână, și crearea djinnilor din foc, însă nu se vorbește despre crearea îngerilor. Există, oricum, un "ḥadīṯ" al soției Profetului, ‘A’iša, conform
Îngerii în islam și în tradiția islamică () [Corola-website/Science/331969_a_333298]
-
spirituală de purtători ai mesajelor divine. În general, îngerii sunt reprezentați cu aripi, dar, în religia islamică, nu este corect să se asocieze aripile obișnuite (în arabă "ğanăḥ") cu aceste entități. Aripa este un simbol al puterii, iar în limba arabă are o varietate de sensuri, de la aripa păsărilor, latură, până la protecție ; în Coran cuvântul "ğanăḥ" este folosit cu sens metaforic: “Aripa ta coboar-o asupra credincioșilor”, însemnând “Ai grijă de ei, ocrotește-i”. Însă ființele imateriale precum îngerii, din moment ce sunt create
Îngerii în islam și în tradiția islamică () [Corola-website/Science/331969_a_333298]
-
Îmbolditorul, "să’iq", este acela care face sugestii rele și conduce omul către o stare de degradare, iar martorul, "šahīd", este îngerul care îl ajută pe om să aibă un sfârșit bun și nobil. Patru îngeri sunt arhangheli (în limba arabă "karūb", plural "kărūbīm"), și anume Ğabra’īl, îngerul revelațiilor, Mīka’īl, patronul Israeliților, Isrăfīl, îngerul care va suna din trompetă în Ziua Judecății, și ’Izră’īl, sau ’Azră’īl, îngerul morții (malaku ’l-mawt, care vine la om în ceasul morții
Îngerii în islam și în tradiția islamică () [Corola-website/Science/331969_a_333298]
-
118 feluri de plante medicinale, de origine animală și vegetală. Cartea a reprezentat marele început al farmaciei. La începutul cărții, autorul își expune câteva idei proprii referitoare la contribuția unor vechi oameni de știință în domeniu și despre dezavantajele alfabetului arab în farmacie. După partea introductiva, urmează cele 1116 paragrafe, fiecare dintre ele fiind un fel de prescripție despre anumite tipuri de medicamente. Pentru altă carte a sa, “Saydana”, Beruni s-a inspirat din lucrări celebre din ultimii 1500 de ani
Abu Sahl al-Masihi () [Corola-website/Science/331942_a_333271]
-
Jafar al-Tahawi, în lucrarea sa Manaqib abi Hanifa menționa și lăuda virtuțile lui Abu Hanifa. Școlile juridice constituiau anumite cercuri formate din învățați musulmani, care căutau soluții juridice la problemele nou ivite, cu timpul sistematizându-și preceptele juridice. În limba arabă aceste școli sunt numite madhab. Fiecare musulman aparține unei școli, problemele pe care le întâmpină fiind soluționate conform preceptelor acesteia.. Conform lui Muhammad ibn Idris as-Shafi, cel care a pus bazele unei noi discipline usul al-fiqh -principiile științelor juridice, dreptul
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
dau glas suferințelor, speranțelor și aspirațiilor poporului palestinian. În durere și suferința, ostilitate și încercări, încredere și mândrie, Palestina cântă prin Rim Banna . De asemenea, cântecele în arabă ale lui Rim Banna au fost primite cu entuziasm atât de către ascultătorii arabi, cât și de audiență internațională. Muzică să a fost clasificată ca fiind post-modernă , iar stilurile muzicale pe care Rim Banna le abordează sunt relative moderne: jazz, blues,ragtime ., însă de cele mai multe ori versurile sunt populare, vechi. Cântăreața afirmă: „O parte
Rim Banna () [Corola-website/Science/331952_a_333281]
-
piardă, încercam să le creăm melodii moderne, si totusi inspirate din muzică populară palestiniană” . Originalitatea cântecelor sale se recunoaște atât prin fuziunea dintre versurile populare și muzica modernă, cât și prin vocea artistei, diferită față de canoanele muzicale ale celorlalte cântărețe arabe: „ Tehnicile cântecului oriental sunt ornamentale, iar noi apreciem tonurile puternice, penetrante. Vocea mea, în schimb, este bidimensionala, este mai groasă. Eu scriu cântece care se potrivesc vocii mele. Vreau să creez ceva nou în toate aspectele.”, declară Rim Banna. Primele
Rim Banna () [Corola-website/Science/331952_a_333281]
-
anticlericalism, în vederea constituirii unei republici omogene din punct de vedere etnic. În numele națiunii și al purității etnice, Atatürk va elimina studiul religiei islamice din școli, vă glorifica și uneori falsifică istoria națiunii turce și va "purifica" limba turcă de influențele arabe, adoptând în 1928 alfabetul latin. Turcia este așadar singurul stat laic cu majoritate musulmană. Totuși, aceasta laicitate nu înseamnă o separare completă a bisericii de stat, precum în Occident, ci doar o formă tutelara impusă de stat, religiei. Ca o
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
printr-o definiție: „cunoașterea legilor lui Dumnezeu care privesc acțiunile oamenilor care sunt datori să se supună legii, respectând ceea ce este cerut ("wăğib"), interzis ( "ḥarăm"), recomandat ("mandūb"), respins ("makrūh") sau neutru ("mubăḥ")", definiție în concordanță cu gândirile juriștilor. În limba arabă modernă, "fiqh" a ajuns să însemne "jurisprudență" în general, fie că e islamică, fie laică. Coranul oferă instrucțiuni clare asupra multor aspecte, precum ritualul de purificare de dinaintea fiecărei rugăciuni zilnice oblogatorii, dar cât despre alte aspecte, unii musulmani consideră că
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
jurisprudenței în cartea sa, "ar-Risala". Cartea detaliază cele patru rădăcini ale legii ( Coranul, sunna, "iğmă῾" și "qiyăs") specificând că textele islamice primare (Coranul și hadithurile) trebuie înțelese în concordanță cu reguli obiective de interpretare, derivate din studii științifice ale limbii arabe. Surse secundare ale legii au fost dezvoltate și rafinate în decursul secolelor următoare, constând, în primul rând, în preferință juridică ("istihsan"), legi ale profeților anteriori, continuitate ("istishab"), analogie extinsă, blocaj al înțelesurilor.
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
a Turciei. Este considerat a fi „tatăl‟ naționalismului turc. s-a născut în Çermik, provincia Diyarbakır, numele tatălui său fiind Mehmet Tevfik (1851-1890), iar al mamei sale Zeliha (1856-1923). Diyarbakır, care până în secolul al XVI-lea se aflase sub conducere arabă și persană devine scena unor confruntări naționale desfășurate între comunitatea turcă, kurdă și armeană. S-a susținut faptul că acest mediu cultural i-ar fi stârnit simțul identității naționale. Apoi, atunci când adversarii politici au pretins că este de origine kurdă
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
națiunea!‟, ceea ce va da naștere unor suspiciuni la adresa sa. Se lasă de școală în anul 1894, deoarece de pe atunci se hotărăște ca studiile liceale se dureze șapte ani, și nu cinci. După ce se lasă de liceu, începe să studieze limba arabă și limba persană, fiind ajutat de unchiul său, dar și mistica islamică și limba franceză. Face cunoștință cu doctorul Abdullah Cevdet, care vine în Diyarbakır din pricina epidemiei de holeră ce apăruse în oraș. Pe când se afla la vârstă de 18
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
paisprezecelea secol islamic, Mesia sau Mahdi (Cel Asteptat), numit în spiritul și cu puterea lui Iisus.[5]. Ahmad este considerat de adepții ramurilor oficiale ale islamului ca fiind un eretic pentru că se pretinde a fi profet (folosea termenul "nabi" - din arabă profet atunci când făcea referire la propria persoană), în timp ce credința generală este aceea că Muhammad este pecetea profeților. Mișcarea ahmadiyya, fondată în 23 martie 1889 are, potrivit fondatorului său, rolul de a propaga islamul în forma sa pașnică, el susținând că
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
la islam. Construcția acestui minaret a fost terminată în 1916 și a devenit un simbol și semn distinctiv al mișcării ahmadiyya. Ghulam Ahmad a lăsat în urmă numeroase volume ce conțin atât proză cât și poezie, în trei limbi: urdu, arabă și persană. Scrierile sale, în care utiliza Coranul pentru a elabora diverse idei, contin expunerea și explicarea învățăturilor islamice, de cele mai multe ori reinterpretate. Printre subiectele sale se numără problemele teologiei islamice și misticismul. Inițial cărțile sale au fost publicate individual
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
Aïcha Qandīša (în limba arabă: عائشة قنديشة sau عيشة قنديشة), este un personaj feminin care face parte din folclorul marocan, figura sa fiind învăluită de mister și legende. Numele de Qandīša poate proveni din limba ebraică, de la cuvântul "qedēšă" ce semnifică prostituată sacră .Unele etimologii
Aïcha Qandisha () [Corola-website/Science/331950_a_333279]
-
sunnită (18.5%), localizată în vestul țării. Acest plan includea edificarea unei provincii creștine în zona platoului Ninive (Mosul). Divizarea bazată pe criterii sectare și etnice a determinat, în consecință, emergența tensiunilor între musulmanii sunniți și cei șiiți, precum și între arabi și kurzi, care, ulterior, s-au manifestat ca mișcări de insurgență, inițial organizate de membri ai Partidului Baath, iar ulterior continuate de arabii sunniți, care refuzau să accepte că au fost înlăturați de la conducerea statului. În pofida faptului că sunniți au
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
și rivalitățile dintre creștini și musulmani de-a lungul secolelor. Creștinismul s-a extins în Mesopotamia încă de la începutul primul secol al erei noaste, devenind o comunitate organizată până la finalul acestuia, pe fondul toleranței religioase a conducătorilor parți. La sosirea arabilor musulmani, în secolul al VII-lea, Biserica Răsăriteană rivaliza cu celalte biserici importante, din perspectiva numărului de adepți și a sistemului de învățământ, iar adepții acesteia, vorbitori de aramaică, reprezentau majoritatea populației sedentare a Irakului. Sub dominație musulmană, creștinii aveau
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
Sub dominație musulmană, creștinii aveau statutul de dhimmi, desfășurând diverse activități, adesea în poziții înalte, precum cele din fruntea ministerelor. De asemenea aceștia au avut o contribuție majoră la consevarea filosofiei antice grecești, traducând lucrări din acest domeniu în limba arabă. Ulterior, tolerența musulmanilor fată de creștini a scăzut, concomitent cu diminuarea numărului de creștini aflați în funcții cheie, care ar fi putut pleda cauza comunității lor. O dată cu augmentarea violențelor, pe fondul slăbirii autorității centrale, creștinii s-au retras către nordul
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
creștine medievale și planetare încep la următoarul miez de noapte. Totuși, ziua liturgica creștină, ținută în mănăstiri, începe cu vecernie, care este seară, în conformitate cu alte tradiții avraamice). Musulmanii se adună pentru închinare la o moschee la prânz în "ziua întrunirii" (arabă: yaum al-jumu'ah, yawm يوم "zi"), care corespunde cu vineri. Astfel, "ziua întrunirii" este adesea considerată ca zi săptâmânală de odihnă. Acest lucru se face oficial în mod frecvent, multe țări musulmane adoptând zilele de vineri și sâmbătă (de exemplu
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
săi, a decis că primul an ar trebui să includă dată sosirii lui Muhammad la Medina - cunoscut sub numele de Yathrib înainte de sosirea lui Muhammad. Uthman ibn Affan a sugerat apoi că lunile încep cu Muharram, în conformitate cu obiceiul stabilit de arabi la acel moment și astfel anii din calendarul islamic au început cu luna muharram, în anul sosirii lui Muhammad în Medina, chiar dacă emigrarea efectivă a avut loc în șafar și rabi' I, iar calendarul a fost numit după acest eveniment
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
un armistițiu cu arabii de est ai lui Lakhmid al-Mundhir, care a avut loc în vara anului 541 AD. Cu toate acestea, istoricii musulmani nu leagă aceste luni la un anumit sezon. Coranul leagă cele patru luni interzise cu nasiʾ (arabă: النسيء; lit. "amânare"). Conform tradiției musulmane, decizia de amânare a fost administrată de către tribul Banu Kinanah, de către un om cunoscut sub numele de al-Qalammas. Au fost propuse interpretări diferite ale conceptului de "nasiʾ"(arabă: النسيء; lit. "amânare"). Unii oameni de
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]