16,589 matches
-
de Simon Janashia (1900-1947) și Levan Chilashvili. Inscripțiile de la Armaztsikhe au fost studiate de Pavle Ingorokva. Alfabetele "Nuskhuri" și "Kutkhovani" au apărut în secolul al IX-lea. Asomtavruli și Nuskhuri, cunoscute și ca "Khutsuri" (ხუცური), au fost folosite pentru scrierea manuscriselor religioase, folosind Asomtavruli pentru a scrie majusculele. Alfabetul modern, numit "Mkhedruli" (მხედრული), a apărut pentru prima dată în secolul al XI-lea. A fost folosit în documente cu caracter militar până în secolul al XVIII-lea, când a înlocuit definitiv alfabetul
Limba georgiană () [Corola-website/Science/300762_a_302091]
-
din Iași) (1943), lucrător al Muzeului Satului din București. Ion Chelcea este autorul a peste 200 de titluri de lucrări publicate în cei peste 70 de ani activitate științifică. Cea mai mare parte a operei sale a ramas însă în manuscris, nefiind publicată în timpul vieții autorului din cauza cenzurii comuniste.
Ion Chelcea () [Corola-website/Science/300779_a_302108]
-
și delicatețea care le caracterizează. Uscarea imediată necesită o execuție rapidă, ceea ce mult timp a făcut să fie o tehnică folosită la schițe și studii, însă treptat a devenit o tehnică de sine stătătoare. A fost folosită mult la ilustrarea manuscriselor, dar epoca sa de înflorire în pictură a fost sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în special în Anglia, Franța și Rusia. Tehnicile de lucru sunt "ud pe ud", "ud pe uscat" și "uscat pe
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
și la fetele de la Căpâlna, pentru a avea un ritm mai vioi și pentru a colora jocul se utilizau strigăturile. Din anul 1900 învățătorul Botezan Romul s-a ocupat de călușari. La institutul de Folclor din Cluj-Napoca se păstrează un manuscris din anul 1931 în care se află descrieri amănunțite a acestui obicei străvechi. La Rusalii se ieșea cu jocul "de-a lungul" de la Macău și se duceau până în Ulița Mare și până la moară. În Ulița Mare se făcea jocul bărbuncul
Silivașu de Câmpie, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300891_a_302220]
-
locuitori ai satului s-ar explica prin ignoranța celor care au elaborat legendele secolului al XIX-lea, mai precis incercării de a justifica prezența cărților "rusești" în patrimoniul bisericii greco-catolice din Leșu. Respectivele cărți "rusești" nu sunt însă altceva decât manuscrise și cărti redactate în limba slavonă, limba de cult în Biserica ortodoxă din Transilvania, până în secolul al XVIII-lea. Această limbă le era deja străină celor care au încercat să realizeze schițe istorice despre întemeierea Leșului în secolul al XIX
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
acestui sat dă-l părăsească și să se stabilească în partea nordică a satului Corni în zona care și astăzi poartă denumirea de Costești. Noul grup de locuințe s-a mărit pe măsura creșterii populației, prin defrișarea pădurii. Pe harta manuscris întocmită de Hora von Otzellowitz la 1790, intitulată „Brouillon oder Original Aufname der funf Moldavichen Districten", foaia nr. 9 nord, sunt trecute localitățile Korny între dealurile Viei-Corneț (împădurit si Lupărie (parțial împădurit) și Costeșty în lunca Siretului în apropierea confluenței
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
în unele monografii ale acestor locuri. La locul numit „Fântâna Feciorilor”, odinioară, feciorii satului își găseau loc de refugiu când urmau să fie luați la oaste. Preotul din Criștelec Popa Florea la anul 1669 a scris un Ceaslov. Într-un manuscris, care, în prezent, se găsește la Academia Română, sunt scrise următoarele: „scris-am eu, Popa Florea, locuitoru în Criștelec, această carte anume Ceasoslovăț, la bătrânețele mele, în 1669”, având el vârsta, pe-atunci, de 70 de ani. Biserica de lemn din
Criștelec, Sălaj () [Corola-website/Science/301789_a_303118]
-
se construiește trotuarul de pe marginea drumului județean. 1970 se construiește magazinul din sat (cooperativa) și bufetul, azi în paragină. După 1989 satul se depopulează masiv iar populația este din ce în ce mai îmbătrânită. Bibliografie: 1. prof. Văleanu, Ion. "Monografia Satului Căpâlna", document privat, manuscris publicat prin grija Prof. Univ.dr.ing Ovidiu Centea Monografia a apărut în Editura CAIETE SILVANE în anul 2009, Zalău, Piața Iuliu Maniu nr. 4. 2. Ritter v. Mauer, Franz und Dr. Guido. "Geologia Siebenburgene", Viena 1863 3. Marțian, I. "Urme din
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
După naționalizarea din 1948, școala s-a mutat în conacul ultimului proprietar, Gogu Petrescu, unde se află și astăzi și nu a fost revendicat ci a fost donat definitiv comunei Ștefan cel Mare de către fiica fostului boier. În memoriile (în manuscris) ale preotului C. I. Popovici care a slujit aici timp de 48 de ani se spune că la începutul sec.al XIX proprietarul moșiei a ridicat o biserică din lemn care a fost distrusă în urma unui incendiu așa că executorul testamentar
Brăhășoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301866_a_303195]
-
care au mai rămas mai păstrează tradițiile de Crăciun și Anul Nou. -DJAS Vaslui; Proistoșiile Eparhiei Hușilor; Izvoadele preotului C.I. Manoilescu(arhiva autorului acestui material);Direcția Jud.de Statistică Vaslui;Bârte Valerica:"Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului comunei Ștefan cel Mare"(manuscris),1992; Arhiva primăriei com.Ștefan cel Mare.
Mărășeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301892_a_303221]
-
Ștefan Șendrea. Din 1935 și până în 1950 (când a fost mutat pe criterii politice la o altă școală dintr-un sat îndepărtat) această școală l-a avut ca director și învățător pe Neculai C. Croitoru care ne-a lăsat în manuscris 25 de file de memorii, foarte prețioase pentru cercetătorul de astăzi. În perioada cât a funcționat la această școală, s-a reușit și construirea unui local nou de școală, acum într-o ruină totală datorită lipsei copiilor ce ar putea
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
Boierul Nicolae Istrati a devenit pe la mijlocul secolului al XIX-lea proprietar al moșiei Rotopănești. Acolo și-a construit un conac cu două niveluri, după proiectul unui arhitect vienez. În conac el a amenajat o vastă bibliotecă în care se aflau manuscrise valoroase în limbile română și slavonă. În 1855 a înființat la Rotopănești prima școală de fete din mediul rural. [5] Retras la conacul său după Unirea Principatelor, el a organizat în anul 1860 un mic conservator de muzică și declamație
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
peste veacuri sub denumirea de "Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu", care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791, arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în "limba română". Despre importanța acestei biblioteci grăiește inscripția din 1708, aflată deasupra ușii edificiului: "„Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților imbie înțeleaptă îmbelșugare“". Această bibliotecă cuprinde
Mănăstirea Hurezi () [Corola-website/Science/296760_a_298089]
-
unealtă macedoneană de argint, 11 monede bizantine de aramă; nr. 114 un monument de piatră găsit la Reșca, ascuns în vecinătatea Mănăstirii Hotărani la un stânjen în pământ‚ pe care se aflau sculptate mai multe rânduri cu litere latine; trei manuscrise din care: unul cu 244 pagini în limba greacă cuprinzând itinerariul Spătarului Nicolae Milescu în calitate de ambasador al Rusiei în China, unul de 392 de pagini reprezentând o evanghelie în limba greacă și un altul de 644 pagini în limba greacă
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
lor realitate). Decepțiile și marginalizarea socială l-au împins spre singurătate și alcoolism. Ajutat de Mihai Ralea (paradoxală prietenie!), a reușit să obțină o slujbă modestă. A mai și scris câte ceva, dar fără vlaga și entuziasmul de odinioară (se păstrează manuscrise ce ar merita să fie cercetate mai îndeaproape). Locuia singur, într-o mansardă, pe strada Roma din București, primind ajutor din partea surorii sale Elena, care i-a fost ființa cea mai apropiată a ultimilor ani. Putea fi adesea văzut în
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
Hypothesibus Motuum Coelestium a se Constitutis Commentariolus"", care va fi publicat postum mult mai târziu, în secolul al XIX-lea. În 1512, înainte de a împlini 40 de ani, Copernic scrisese deja "Comentariolus", o descriere a modelului heliocentric al sistemului solar, manuscrisul fiind însă destinat numai apropiaților. În același an se mută la Frauenburg, face parte din comitetul "Concilului din Laterano" (1515) pentru reforma calendarului și începe să lucreze la opera sa fundamentală, ""De Revolutionibus Orbium Coelestium"" ("Despre mișcările de revoluție ale
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
decât învață pentru Drept, îi întrerupe sprijinul financiar. Grație vizitelor întreprinse în saloanele literare, Jules Verne intră în legătură cu Alexandre Dumas prin intermediul unui practicant celebru în apocă al chiromanției, Cavalerul d'Arpentigny. Se împrietenește cu fiul scriitorului și îi propune acestuia manuscrisul unei comedii intitulate "Les Pailles rompues". Cei doi aduc corecturi piesei și Dumas fiul obține de la tatăl său sprijinul pentru a o juca pe scena Teatrului Istoric pe data de 12 iunie 1850, când Jules Verne avea douăzeci și doi
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
Heureux du jour" pare să fie foarte apropiată de sufletul lui. Scrie și noi nuvele, printre care se numără "Le mariage de M. Anselme des Tilleuls" și "O iarnă printre ghețari", ultima fiind publicată în 1855 în "Musée". Dintre toate manuscrisele verniene anterioare întâlnirii cu Hetzel, acesta se apropie cel mai mult de "Călătoriile extraordinare", constituind un adevărat preludiu al "Căpitanului Hatteras". În acea perioadă suferă a doua criză de paralizie facială, de care este ajutat să scape cu ajutorul electricității de către
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
-mi dau acordul pentru această călătorie încântătoare...". În 1859 întreprinde o călătorie în Anglia și Scoția alături de Aristide Hignard. În timpul ei își notează o serie de impresii, pe care le transcrie la revenirea în țară și, în 1862, îi prezintă manuscrisul lui Hetzel, care îl refuză. Drept urmare, Verne îl va folosi pentru redactarea romanelor sale scoțiene. Între 1860 și 1861, familia se mută de trei ori: de pe strada Saint-Martin pe Bulevardul Montmartre nr. 54, apoi pe Bulevardul Magenta nr. 45 și
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
George Sand, Erckmann-Chatrian. Când s-au întâlnit, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani și de atunci până la moartea lui Hetzel ei au format un excelent tandem - scriitor și editor. În 1862, îi înmânează manuscrisul romanului "Cinci săptămâni în balon", care este publicat în 1863 și cunoaște un succes imens, chiar și în afara țării. Cei doi semnează un contract pe 20 de ani prin care Verne se angajează să-i furnizeze lui Hetzel romane pentru
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
al acestei tinere limbi internaționale. Îi promite unui prieten că va scrie un roman în care va prezenta meritele limbii esperanto și, către sfârșitul anului, începe lucrul la "Voyage d'étude". Din cauza epuizării, se oprește din scris după 6 capitole. Manuscrisul va fi reluat de fiul său, Michel, dar opera finală (" Uimitoarea aventură a misiunii Barsac") nu face nicio aluzie la esperanto. Diabetul, care-i afectează acuitatea vizuală, îl orbește progresiv. După o criză severă de la sfârșitul anului 1904, o alta
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
guvernului francez nu participă la funeralii. Scriitorul este îngropat la cimitirul "La Madeleine à Amiens". Șapte dintre romanele sale și o culegere de povestiri au apărut postum, fiind publicate de fiul său, Michel Verne, care și-a asumat responsabilitatea remanierii manuscriselor. Un al optulea roman, intitulat "Agenția Thompson and Co.", avea să apară în 1907 sub numele lui Jules Verne, dar acesta se pare că ar fi fost scris în întregime de Michel. Jules Verne a lăsat în urma sa o operă
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
numește "fratele" său. Spre disperarea scriitorului, această poveste avea să umple multă vreme presa epocii, lucru care l-a agasat teribil pe Jules Verne. Celălalt motiv biografic îl reprezintă colaborarea sa cu Dennery, un om de teatru de origine evreiască. Manuscrisul romanului conținea în realitate o serie de detalii care trimiteau fără dubiu la Dennery, dar acestea au dispărut odată cu publicarea. Cu toate acestea, șapte ani mai târziu, avea să introducă un evreu simpatic în romanul "Steaua Sudului" (1884). La fel
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
este cunoscut și sub numele de Evangheliarul de la Lorsch, după numele mănăstirii Lorsch situată în Germania, în apropierea graniței cu Belgia. În catalogul bibliotecii de manuscrise rare, aflată în mănăstire, este înregistrat sub denumirea: "Evanghelium pictum cum auro habens tabulas eburneas" (Evanghelie pictată cu aur având legătură din tăblițe de fildeș). Acest vechi manuscris latin a fost realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În
Codex Aureus () [Corola-website/Science/298594_a_299923]
-
situată în Germania, în apropierea graniței cu Belgia. În catalogul bibliotecii de manuscrise rare, aflată în mănăstire, este înregistrat sub denumirea: "Evanghelium pictum cum auro habens tabulas eburneas" (Evanghelie pictată cu aur având legătură din tăblițe de fildeș). Acest vechi manuscris latin a fost realizat din porunca împăratului Carol cel Mare (742-814). În anul 806 împăratul, încheind expedițiile militare de cucerire, s-a dedicat proiectelor culturale, ajutat de mari intelectuali ai epocii. La curtea imperială din Aachen a întemeiat Schola Palatina
Codex Aureus () [Corola-website/Science/298594_a_299923]