16,567 matches
-
el. Găsi de cuviință că e mai bine să treacă în revistă ultimele evenimente care i-au determinat să pornească precipitați la drum. Să reconstituie succesiunea acestora. Ele încep în zorii acestei zile de sfârșit de aprilie. În fața lui, un peisaj sinistru, un suhat cu mult trifoi sau, mai precis, cu lucernă crescută sălbatic, mai înaltă ca de obicei, încâlcită și anapoda, în care i se încurcau picioarele; cu un sol periculos, împânzit peste tot de mocirle adânci, pline de noroi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Imposibil. Acolo, datorită gravitației, ar fi alunecat și ar fi căzut precis în una din aceste crăpături. Acolo ar fi soare arzător, lumină din belșug însoțită de căldură, dune de nisip și s-ar sprijini totuși pe ceva concret, iar peisajul înconjurător ar fi mai aproape de închipuirea și de imaginația sa. Aici plutea suspendat deasupra unui pietroi enorm, a cărui masă era greu de apreciat; un fel de rocă sedimentară, fosforescentă, acoperită cu un strat foarte subțire de praf roșcat-gălbui, asemănător
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
dinozaur într-un ocean cosmic. O fi chiar Pământul cel adevărat? Imposibil! Nu e decât un vis ciudat. Îi era rușine de spaima trasă adineauri. Nu trebuia decât să se ciupească sau să se înțepe cu un ac. Și totuși peisajul la care privea îl fascina, îi tăiase respirația. O întreagă planetă chiar în fața lui și atât de aproape? Semăna cu Pământul a cărui locuitor era!... Dacă ar arunca cu o piatră în el, l-ar nimeri. Dar de unde piatră? Singura
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
la gigantica sferă mai ceva ca un zeu. Pe ea se deslușea conturul unui imens ocean albastru și o singură pată verde, probabil, un singur continent. Acesta acoperea douăzeci și cinci, maximum treizeci la sută din întreaga ei suprafață; în rest apă. Peisajul era sublim. Pe Pământ, chiar și cu binoclu nu ar fi putut privi niciodată la o distanță mai mare de câțiva kilometri în jurul său. Din avion nici atât: ori vedea sub el doar câțiva nori albi ca spuma și Soarele orbitor
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nori albi ca spuma și Soarele orbitor deasupra, ori câteva ogoare ca niște preșuri pe care puteai călca la nevoie; ori acoperișurile caselor în interiorul cărora se adăposteau semenii lui, ființe minuscule de dimensiunea unor furnici. Acum avea în față un peisaj celest, o întreagă planetă cu mări și oceane, cu un continent gigantic cât toate cele cinci de pe Terra care se pierdea undeva, în partea nevăzută a sferei. Se distingeau chiar și diferitele forme de relief. S-ar putea ca și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Țarist. După încheierea războiului (1918), Blondel și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în România, alături de familia ficei sale Yvonne, în satul Spanțov de pe malul Dunării. Se putea bucura aici de odihna oferită de liniștea satului românesc, cu peisajul său mirific dinspre baltă, încă nederanjat de mâna omului, cu undițele aruncate în Buld pe timp frumos, sau jucând table pe cerdacul conacului fermei pe vremea rea, privind din când în când până dincolo de Dunăre înălțimile Cadrilaterului, cu păduri, dinspre
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93400]
-
urca tot mai rebelă printre pâlcuri de arbuști, într un vârf de hulă sau intra brusc sub bolți de frunze, muiate într-un verde tumefiat, ca să țâșnească apoi, la orizontală spre incendiul de lumină ce lărgea treptat deschizătura spre orizont. Peisajul, tot mai cuceritor, mă transpunea de-a dreptul. Mă vedeam în ziua decisivă a vânătorii punctată de narator. Mirosul amar al frunzelor îmi umplea și mie nările. Simțeam și eu, ca și Mihai, ceața subțire care nu era pe deplin
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Ce e cu dumneata? Ești cam abătut - remarcă Valy. Era parcă întrebarea celui care, după ce ți-a dat în cap cu ceva, nu întârzie să-ți plângă de milă și să te bandajeze. L-a mișcat - explică Iozefina poate că peisajul cu chiloții mei cei mov de pe dormeză, și cu sutienul cel negru, cumpărate amândouă azi... Acuma de ce minți, Iozefina ? - glumi Valy exagerat - spune-i că le-ai dat jos de pe tine când ai auzit că-ți vine iubitul și ai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
un torent ce luase cu el jaime și animale, distrusese culturile și înecase o cămilă. R’Orab se agită, neliniștit. își întoarse gâtul lung și își îndreptă botul cu jind spre cortina de apă ce înainta descompunând lumina și transformând peisajul. A mugit ușor și din gâtlejul său s-a auzit un tors de pisică uriașă, satisfăcută. Gacel s-a ridicat încet în picioare, i-a scos șaua și, la rândul lui, și-a scos straiele, pe care le-a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înălța un abur gros și tulburător. Iată, în sfârșit, miraculoasa și fecunda unire, și în curând, cu soarele din aceeași după-amiază chiar, adormitele semințe ale acheb-ului se vor trezi dintr-o dată, vor acoperi întinderea de verde și vor transforma aridul peisaj în cel mai frumos dintre ținuturi, înflorind doar câteva zile, pentru a se cufunda apoi într-un nou și lung somn până la următoarea furtună care, poate, va întârzia alți cincisprezece ani. Era frumos acheb-ul liber și sălbatic; incapabil să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acei oameni de la oraș transplantați în deșertul pe care niciodată nu aveau să învețe să-l iubească și pe care în realitate îl urau, dorind să scape de el cu orice preț, ei, tuaregii, nu erau decât o parte din peisaj, și erau tot atât de incapabili să-i deosebească pe unul de altul, pe cât de incapabili erau să deosebească două dune cu creasta de piatră, chiar de s-ar fi aflat la jumătate de zi de drum una de alta. Nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
avea să găsească în drumul său nici un tufiș, nici o grara, nici măcar albia seacă a unui vechi râu, atât de numeroase când străbăteai hamada, și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de coada unei mături. Dar Gacel mai știa și că nici o cămilă nu se putea întrece cu mehari-ul său pe un asemenea teren, cu nenumărate pietre ascuțite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fost, într-adevăr, o noapte lungă și obositoare. Din clipa când un soare roșu și tremurător a început să se cufunde în pâcla ce plutea deasupra crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine o să ajungem la pustiu... Atunci o să înceapă greul. De unde știi asta? Targuí-ul nu avea un răspuns. Era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sfârșești salvându-ți propria viață, când el crede că ești deja în mâinile lui. Pe „pământul pustiu“ nu trebuie să fii erou din carne și oase, ci piatră fără sânge, pentru că pietrele sunt singurele care reușesc să facă parte din peisaj. Și lui Gacel îi era teamă că Abdul-el-Kebir, la fel ca orice alt om care nu se născuse imohag și nu crescuse pe nisip și printre pietre, nu avea nici cea mai infimă capacitate de a se transforma în piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nisip, când problemele nici nu începuseră să se ivească. Pulsul lui bătea acum cu putere când ajungea pe culmile celor mai înalte dune, bătrânele ghourde roșietice și tari ca bazaltul, și nu zărea de cealaltă parte decât repetarea exactă a peisajului lăsat în urmă o dată și de mii de ori, și înjura când din nou cămilele aruncau pe jos încărcătura sau se lăsau să cadă la pământ, amenințând să nu se mai scoale niciodată. Și era doar începutul. Ridicară cortul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nimănui de ce acolo se sfârșea nisipul și începea pustiul. Și tăcerea devenise atât de adâncă, încât Abdul își auzea bătăile accelerate ale inimii și zvâcnirile sângelui în tâmple. închise ochii, într-o zadarnică încercare de a alunga din minte acel peisaj de coșmar, dar i se întipărise atât de tare pe retină, încât avea senzația că aceea va fi ultima imagine de care va avea parte în agonia lui. Nici munți, nici stânci, nici teren accidentat; nimic altceva decât o depresiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
energie și capabil să înfrunte „pământul pustiu“ fără frică, dar îl îngrijorau temerile tovarășului său, mutismul în care căzuse, disperarea pe care i-o citea în ochi de fiecare dată când lumina unei noi zile venea să le arate că peisajul continuă să fie același. — Nu e posibil! au fost ultimele cuvinte pe care le auzise din gura lui. Nu e posibil! A trebuit să-l ajute să coboare de pe cămilă și să-l târască la umbră, i-a dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deoarece cămilele, când mor de sete, își îndreaptă privirea, într-o ultimă speranță, spre locul unde ar trebui să ajungă. Nu știa dacă să se bucure sau să se întristeze. Era doar un schelet de mehari, ceva ce rupea monotonia peisajului care-i însoțea de atâtea zile, dar dacă sfârșise acolo însemna că în spatele lui, nu exista vreo urmă de apă. Cămila șchioapă avea să moară curând acolo, la mai puțin de un kilometru distanță în sens opus, și avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în jurul său, se orientă, cu toate că pe întinsul podiș nu exista nici o formă de relief care să-i servească drept reper, și porni la drum fără grabă, cu aerul liniștit al drumețului ce străbate o pajiște într-un amurg blând, admirând peisajul, fiecare tufiș, fiecare piatră, fiecare pasăre și fiecare șarpe alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung la capătul căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sandalele ușoare. Se întoarse foarte încet, gânditor, aproape îngrozit de descoperirea sa, cumpără de la o negustoreasă o pătură groasă, de la alta un blid de cușcuș cald și se întoarse la locul său, să mănânce în tăcere, privind noaptea ce cădea, peisajul nins ce dispărea înghițit de umbre și peretele de lemn al vagonului, pe care pasageri plictisiți săpaseră cu briceagul tot soiul de inscripții ca să-și omoare timpul. Acolo, în gară, în picioare pe zăpadă, Gacel Sayah descoperise dintr-o dată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
targuí-ul venea după el. Acesta nici măcar nu se clinti. Așteptă să dispară camionul și putoarea lui și continuă să meargă singur pe bulevardul lat, slab luminat, cu silueta lui înaltă, veșmintele fluturându-i în vânt, absurd și anacronic în acel peisaj cu clădiri masive, ferestre întunecate și porți încuiate, stăpân absolut al orașului adormit, pe care părea că vrea să i-l dispute doar un câine vagabond. Mai târziu trecu o mașină galbenă, și, pe urmă, o femeie îl chemă încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-și va regăsi familia. „...Vedeți dară cum luptele și războaiele nu duc la nimic, pentru că morții fiecărei părți se plătesc cu morții celeilalte părți...“ Mereu învățăturile bătrânului Suleim; mereu întoarcerea la aceeași istorie, pentru că adevărul era că veacurile și chiar peisajele se puteau schimba, dar oamenii continuau să fie aceiași și, în cele din urmă, deveneau protagoniștii aceleiași tragedii, repetată de mii de ori, oricât s-ar fi schimbat timpul și spațiul. Un război începuse pentru că o cămilă călcase o oaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tehnică amprentală, o modalitate prin care Îți puteau detecta desenul papilar chiar dacă mâna fusese Înmănușată. Dar Încă nu m-au prins, cu toată știința lor. Un lucru pe care ochiul l-a Învățat de la cinematograf, se gândi Savory, e frumusețea peisajului În mișcare, felul În care se mișcă turla unei biserici peste și dincolo de copaci, cum se lasă și se-nalță În pasul inegal al omului, frumusețea unui coș ridicându-se spre nori și cufundându-se printre celelalte hornuri. Senzația mișcării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
brusc În plâns, deși mâinile ei rămăseseră Într-o poziție bătăioasă, și mai avu putere În glas cât să răspundă: — Să nu te-atingi de el! Dar cuvintele doamnei Peters rămaseră să mânjească, asemenea unui fum de semnalizare, eclipsând seninătatea peisajului. — Oh, știm că-i amantul tău! — Draga mea, spuse o voce din spate, nu-i lăsa să te enerveze. — Iată Încă unul din prietenii tăi! — Și? Doctorul Czinner o prinse pe Coral de braț și o Împinse blând afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
călugăr și apoi i-a dat gradul de stareț. ― Asta-i o noutate pentru mine, părinte. ― Ai dreptate, fiule. Dar spune-mi întâi în ce loc s-a aflat această biserică prefăcută în mănăstire, fiindcă astăzi nu mai este în peisajul Iașilor. Apoi, când a fost ridicată și când a dispărut dintre zidirile sfinte? ― Biserica Dancu a fost ridicată în 1541 și demolată ca urmare a deteriorării în 1903. Se afla cam pe locul unde este astăzi Uzina Teatrului Național din
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]