15,319 matches
-
bunăoară, se oprește la acest moment al “deconstrucției” și, din păcate, nici nu sunt semne că a ieșit din ea. Georges Gusdorf, pe care Ana Bantos îl consideră gânditor postmodernist, vorbea de o „rechemare la ordine” după spargerea oglinzii, căci „sacrul rămâne structura fundamentală a conștiinței, într-un fel matrice primă și nedeterminată” (Apud, p. 172). Fie vorba între noi, deconstrucția și reconstrucția sunt condițiile sine qua non ale oricărui act de cunoaștere și de creație și ele sunt vechi de când
Eugen Cioclea () [Corola-website/Science/304815_a_306144]
-
a convins că poetul a ajuns la maturitate reconstruind. De pildă, el pulverizează în neant Miorița, dar nu o mai reconstruiește, fiindcă „mioritismul” e o piatră de încercare foarte grea, pura insurgență („demitizare”) nefiind suficientă spre a accede la sâmburele sacru. Ana Bantoș ne asigură că „la Eugen Cioclea sacralitatea se ascunde la intersecția dintre actul construirii și cel al deconstruirii, sau, cu alte cuvinte, în spatele jocului ce rezultă din trecerea de la un proces la celălalt” (p. 188). Exemplul aproape valid
Eugen Cioclea () [Corola-website/Science/304815_a_306144]
-
să meargă în Fantazia pentru a însănătoși amândouă lumile“ . Tot Gmork îi dezvăluie lui Atreiu faptul că această categorie de oameni produc un dublu rău, neputându-se totuși separa de mituri, simboluri, povești, deoarece, după cum observa Mircea Eliade în eseul “Sacru și Profan”, acestea țin de substanța vieții spirituale pe care vrând-nevrând, trebuie să și-o asume chiar și omul desacralizat. El poate camufla, degrada, mutila aceste mituri și simboluri, dar niciodată extirpa. Mituri pe jumătate uitate, hierofanii decăzute, simboluri dezafectate
Povestea fără sfârșit () [Corola-website/Science/304814_a_306143]
-
șintoismul, așa cum este el înțeles astăzi, nici măcar nu a existat în acea perioadă și că în acel context istoric era vorba mai degrabă de o simplă "venerare de kami". Primele ceremonii religioase se țineau afară în păduri sau lângă pietre sacre ("Iwakura"). Nu exista nici o reprezentare a zeilor kami pentru că ei erau considerați puri, fără formă. După răspândirea budismului în secolul al VI-lea, s-a transmis ideea de a construi "case" pentru zei și astfel au apărut în Japonia primele
Șintoism () [Corola-website/Science/304843_a_306172]
-
acesteia. În anul 1806 a fost ales membru de onoare și 1809 numit profesor al Akademie der Künste („Academiei de Arte din Berlin”). În anul 1809 a fondat prima "Berliner Liedertafel", 1820 "Königliche Institut für Kirchenmusik" („Institutul Regal de Muzică Sacră”). Zelter a determinat construirea al "Sing-Akademie" în anii 1825 - 1827 la "Kastanienwäldchen", aproape de bulevardul Unter den Linden (, în spatele Neue Wache. Din anul 1952 aici se află teatrul "Maxim-Gorki-Theater". Pe lîngă activitățile sale de dirijor, Zelter scria memori de muzică și
Carl Friedrich Zelter () [Corola-website/Science/304892_a_306221]
-
din Bruges (Belgia) Câteva (presupuse) picături din ar fi fost aduse, ca relicvă sacră, în secolul al XII-lea de către Thierry d’Alsace (1099-1168), la întoarcerea sa din Palestina, fiind conservate în „Basilica du Saint-Sang” din Bruges. Primele mărturii sunt relatate pentru prima dată în „Chronicon Sancti Bertini”, scrisă în 1380, de Jean de
Sfântul Sânge () [Corola-website/Science/304907_a_306236]
-
permițînd artiștilor să le poată admira. În 1734 papa Clement al XII-lea a fondat Muzeul Capitolin într-un edificiu proiectat de Michelangelo); în 1756 și în 1767 au fost create în Vatican alte două mici muzee: cel de artă sacră și cel de artă romană. Pașii decisivi au fost făcuți de papii Clement al XIV-lea și de Pius al VI-lea: Muzeul Pio-Clementino, realizat prin amplificarea Palatului apostolic din Vatican, din dispoziția acestor papi cu scopul de a găzdui
Muzeele Vaticane () [Corola-website/Science/305519_a_306848]
-
urât la chip și iute de picior, singur fiu la părinți pe lângă cinci surori. În timpul misiunii el a purtat o piele de lup, arme și un coif din blană de vidră. Deoarece i se promiseseră carul de luptă și caii sacri ai lui Ahile, a cutezat să pătrundă până în preajma sfatului ținut de principii danai, însă a fost descoperit de către Odiseu și Diomede. Acesta din urmă a reușit să-l doboare pe Dolon cu lancea. Crezând că își va putea salva
Dolon () [Corola-website/Science/305528_a_306857]
-
universitar și care constituiau „erori "evidente și execrabile, ba mai degrabă deșertăciuni și falsități smintite"”. Prin urmare, continuă textul introductiv al condamnării, "„pentru ca o vorbire imprudentă să nu îi atragă în eroare pe cei simpli, noi, atât dintre doctorii în Sacra Scriptură cât și dintre alți bărbați prudenți, fiind întrunit sfatul episcopatului, interzicem cu severitate ivirea unor asemenea teze și le condamnăm în totalitate, excomunicându-i pe toți cei care ar propune ca dogmă erorile numite sau pe vreuna dintre ele
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
ale Romei, Pontifii și Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu soarta Romei scris pe el. Numa Pompilius a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea devenind sacre romanilor. Domnia sa avea să dureze 41 de ani și avea să aibă o moarte naturală, ușoară.
Numa Pompilius () [Corola-website/Science/305629_a_306958]
-
atare societăților civilizate". Astfel, interdicțiile prin sacralizare din cadrul unor religii evoluate nu sunt forme propriu-zise de "tabu", ci numai elemente de cult cu o strctură juridică mai densă. Acesta subliniază că "în termenul "tabu" se cuprind de fapt două noțiuni: "sacru" și "profan"". În linii mari, tabuarea urmărește în toate religiile sau formele sociale sacralizate (deși uneori complet laice) mai ales 4 scopuri: Antropologii consideră tabuul o parte din sistemul general al controlului social, de unde rezultă că orice tabu, chiar unul
Tabu () [Corola-website/Science/305631_a_306960]
-
alte meleaguri, a nu face foc în barcă, a nu se folosi foc străin. Numită "tabú" în Polineasia, "tambú" în Melanesia, "fadi" în Madagascar, "wakan" în America de Nord (tribul dakota), noțiunea era cunoascută și în religiile antice: "herem" la evrei, "sacer" (sacru) la romani (existând perioade de interdicție religioasă "ferie"). Instituirea unui tabu diferă de la o zonă la alta: se face de obicei în cadrul unui ritual magic (în Polinesia prin proclamare); la multe populații primitive, un tabu este transmisibil, dar poate fi
Tabu () [Corola-website/Science/305631_a_306960]
-
"" este un text sacru al Mișcării Sfinților din Zilele din Urmă. A fost publicată pentru prima dată în martie 1830 de către Joseph Smith, Jr. cu titlul ": O Istorisire Scrisă de Mâna lui Mormon pe baza Plăcilor Luate din Plăcile lui Nephi". Conform relatării lui
Cartea lui Mormon () [Corola-website/Science/305642_a_306971]
-
creației așa cum învață creștinismul. Acest ciclu al vieții se întinde până la zeii ancestrali, care pot fi oamenii din mitologie ce au luat forma diverselor animale. Există deseori un animal-totem sau un obiect special al unui trib sau familii care este sacru pentru acel zeu.<br> Războinicii, genealogiile și familia sunt foarte prețuite în aceste societăți. Ei consideră foarte important să ai copii astfel încât spiritul tău să devină un strămoș care să fie venerat și căruia să i se aducă jertfe (de
Animism () [Corola-website/Science/305654_a_306983]
-
și madrase existau bilbioteci vaste. Kazanul a înflorit ca centru științific și tehnologic. Influența islamului era extrem de puternică, literatura laică s-a dezvoltat necenzurată. Poeții timpului erau foarte populari printre oamenii hanatului. Orașul Bolghar și-a păstrat poziția de loc sacru, dar funcțiile de centru economic și politic au fost preluate de orașul Kazan de pe la mijlocul secolului al XV-lea. Fostele teritorie al Bulgariei de pe Volga (Kazan Ulus) au reușit să-și recapete un anumit grad de independența în timpul procesului de
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
sale un stil mai cromatic decât se obișnuia în vremea respectivă. A avut tendința de a abandona modurile, în favoarea scărilor minore și majore. Astfel, el a deschis calea către nouă Școală Monteverdiană A compus: În timp ce Marenzio a scris unele muzicii sacre în formă de motete, si madrigali spirituali (madrigale pe baza textelor religioase), marea majoritate a operei sale, și moștenirea să de lungă durată, este ieșirea lui enorm de madrigale. Ele pot varia enorm în stilul, tehnica și tonul prin cele
Luca Marenzio () [Corola-website/Science/306290_a_307619]
-
oarecare, ci pentru că este provocată de cauze mecanice precum sporirea volumului, a densității populației și a raporturilor sociale. Aceste idei sunt reluate și aprofundate în "Sinuciderea" (1897). O altă lucrare importantă („Formele elementare ale vieții religioase”) definește esența religiosului prin sacru. Sacrului trebuie să-i adăugăm credințele, ritualul și o Biserică, simbol al comuniunii credincioșilor. Sacrul este un element colectiv și impersonal. Integrarea este un concept cheie pentru sociologia educației și a familiei, două instituții care contribuie la socializarea indivizilor.
Émile Durkheim () [Corola-website/Science/306343_a_307672]
-
ci pentru că este provocată de cauze mecanice precum sporirea volumului, a densității populației și a raporturilor sociale. Aceste idei sunt reluate și aprofundate în "Sinuciderea" (1897). O altă lucrare importantă („Formele elementare ale vieții religioase”) definește esența religiosului prin sacru. Sacrului trebuie să-i adăugăm credințele, ritualul și o Biserică, simbol al comuniunii credincioșilor. Sacrul este un element colectiv și impersonal. Integrarea este un concept cheie pentru sociologia educației și a familiei, două instituții care contribuie la socializarea indivizilor.
Émile Durkheim () [Corola-website/Science/306343_a_307672]
-
a raporturilor sociale. Aceste idei sunt reluate și aprofundate în "Sinuciderea" (1897). O altă lucrare importantă („Formele elementare ale vieții religioase”) definește esența religiosului prin sacru. Sacrului trebuie să-i adăugăm credințele, ritualul și o Biserică, simbol al comuniunii credincioșilor. Sacrul este un element colectiv și impersonal. Integrarea este un concept cheie pentru sociologia educației și a familiei, două instituții care contribuie la socializarea indivizilor.
Émile Durkheim () [Corola-website/Science/306343_a_307672]
-
Conform ipotezei lui, fiecare trib getic sau dacic ar fi posedat o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de marele preot, ar fi avut caracter sacru, magic, ar fi fost închinate zeilor și, ca atare, ar fi fost foarte bine păzite. În ceea ce privește o posibilă locuire dacică în zona Sinaiei, în afară de depozitul de bronzuri datat 1800-1700 î. Hr. și descoperit în urma multiplelor săpături arheologice în zonă (printre care
Tăblițele de la Sinaia () [Corola-website/Science/306414_a_307743]
-
numite Al-Ikhlas (crezul), Al-Falaq (zorii) și An-Nas (oamenii). Toate aceste versete constau în preaslăvirea lui Allah (Dumnezeu) și în alungarea demonilor în numele său. Credințele și practicile de exorcizare există de asemenea și la hinduși . Dintre toate cele patru Vede (cărțile sacre ale hinduismului) , se spune că doar "Atharva-Veda" conține secrete legate de magice și alchimie , dar și de ritualuri de ce țin exorcism . Mijloacele de bază ale exorcismului hindus sunt recitarea de mantre și practicarea ritualului yajna . Dintre scrierile puranice ce trebuie
Exorcism () [Corola-website/Science/306448_a_307777]
-
nuvele o reprezintă relevarea „fantasticului” camuflat în cotidian. Autorul a fost preocupat să descopere sensul autentic și profund al existenței umane, imaginând călătorii inițiatice în lumi paralele pentru a evidenția opoziția între esențial și banal și irelevanța timpului în descrierea sacrului. Intenția scriitorului era să reveleze existența a două lumi paralele în Universul cotidian: o lume reală-profană (lumea de aici) și o lume sacră (lumea de dincolo) care se manifestă permanent, dar discret. Concepția originală a lui Eliade asupra fantasticului provine
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
inițiatice în lumi paralele pentru a evidenția opoziția între esențial și banal și irelevanța timpului în descrierea sacrului. Intenția scriitorului era să reveleze existența a două lumi paralele în Universul cotidian: o lume reală-profană (lumea de aici) și o lume sacră (lumea de dincolo) care se manifestă permanent, dar discret. Concepția originală a lui Eliade asupra fantasticului provine, potrivit propriei opinii, din teoria sa despre „irecognoscibilitatea miracolului”, adică din credința sa că, „după Întrupare, «transcendentul» se camuflează în lume sau în
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
fantasticului provine, potrivit propriei opinii, din teoria sa despre „irecognoscibilitatea miracolului”, adică din credința sa că, „după Întrupare, «transcendentul» se camuflează în lume sau în istorie, și astfel devine «irecognoscibil»”. Matei Călinescu consideră că numai recunoscând existența miracolului și a sacrului putem depăși lipsa de sens a vieții cotidiene și înțelege adevăratul sens al existenței umane. „Transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezintă o amenințare la adresa coerenței lumii; dimpotrivă, el constituie singura promisiune reală a unei asemenea coerențe; și tocmai cotidianul este
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
să știe, mituri”. Fiecare clădire veche a Bucureștiului pare să ascundă o taină. Lumea care se perindă pe străzile acestui oraș este una tăcută, diferită de lumea agitată din schițele lui I.L. Caragiale, în care indivizii sunt lipsiți de sentimentul sacrului și cred în normalitatea existenței. Nemulțumit de comentariile la adresa acestei nuvele care au pus accentul mai mult pe latura simbolică, Mircea Eliade a notat la 5 martie 1968 în "Jurnal" că „nu s-a înțeles lucrul esențial: povestirea aceasta nu
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]