19,447 matches
-
viața ar trebui trăită mai încet, ceea ce ne-ar permite s-o trăim mai intens, poate chiar la alt nivel calitativ. Nu cred. Un moment ca acesta este apreciat la superlativ tocmai datorită unicității lui. Tot de ce faci abuz deteriorează simțurile și percepția este mediocră. La Moțca un polițist ne oprește. Mă foiesc imediat după acte, le scot și i le întind. Acesta se scuză jenat. Nu pentru asta v-am oprit și vă rog să mă scuzați. Atunci? Puteți pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cei doi, izbucnind în plîns. Să-ți stea în gît!! Povestea se încheie, dar prin sat n-a mers vestea că doctorul a avut vreo indigestie. Bogații maneliști Jumătate de secol de ideologie comunistă n-a reușit să zdruncine deloc simțul de proprietate. Ba, din contra, după '89 s-a constatat că o mulțime de "șmecheri" s-au dezlănțuit spre căpătuială. Băieți descurcăreți, fără frică de pușcărie, au acumulat averi frumușele. Aceștia s-au diluat printre ceilalți români, care au adunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
prea puțin pe Raluca și pe Tudorel și nici nu era prea interesată de idilele nocturne ale unora sau altora. Tudorel a fost invitat, pentru prima oară, acasă la Raluca. Doreau să pună totul la cale în vederea unei uniri în simțuri și cuget. În seara aceea, tînărul amorezat cobora o uliță care n-avea decît lumina generată mai mult de Calea Lactee. Cîte un bec anemic mai amintea, din loc în loc, că pe acolo te afli în capitala Moldovei. Tineri fără treabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vădit emoționat. Pe terasa umbrită era așezată o masă din plastic și două scaune, tot din plastic. Erau însă foarte comode. Cafeaua a fost făcută surprinzător de repede și două ceșcuțe din porțelan japonez (nu chinezesc!), pline ochi, gîdilau timid simțul olfactiv, cu mirosul acela inimitabil de cafea Serrano. Sticla de whisky pe care am adus-o este desfăcută pe loc. Pahare, gheață și... poftă de vorbă. După cîteva clipe, alcoolul ne predispune spre povești. Am început eu cu o istorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fond, de ce să nu?". Cine s-ar fi gîndit atunci la urmările acestei aventuri? Profesorul se servește singur cu pălincă, iar eu aștept cu răsuflarea oprită, să nu-l sperii. A fost o seară fără lumină, dar nu duceam lipsă. Simțurile mele ardeau, pluteau pe nori și nimic uman în mine nu era în afara acestui vis frumos. Nu mi-am imaginat că actul sexual în sine poate domina atît de mult o ființă umană... Și, prietena, studenta? S-a rugat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în afara acestui vis frumos. Nu mi-am imaginat că actul sexual în sine poate domina atît de mult o ființă umană... Și, prietena, studenta? S-a rugat de mine s-o înțeleg, încă nu era pregătită... Dar eu judecam prin simțuri, nu mai puteam aștepta. O zi era un chin pentru mine dacă nu... Așa a apărut primul copil... căsătoria... și spulberarea himerei, marii iubiri. Am înțeles. Las profesorul să tacă. Nu mai vorbește. Dar două lacrimi se scurg pe fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
adîncesc în gînduri, merg acasă, mă plimb prin Iași și întîlnesc oameni, prieteni. Văd monumente, bănci pe trotuare, discut politică. Combat pe unii și pe alții, critic ce-i de criticat și evit să discut cu cei care n-au simțul unui dialog civilizat. Au trecut douăzeci și cinci de minute și nu văd nici o mișcare acolo, după ușile larg deschise. Mă duc din nou la Iași, prin grădina mea. Mai am multe de făcut. Uite ce gazon superb au vecinii! Cînd l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a ținut loc și de tată, a îndurat toate greutățile impuse de creștere și educarea celor trei copii, care de multe ori erau dați exemple în modul de comportare și respect. Mama a fost o femeie simplă cu un dezvoltat simț al realității, nu se entuziasma și nu credea în promisiuni sau laude, nici nu se descuraja atunci când avea de înfruntat anumite greutăți, și trebuie să arăt că bucurii a avut puține, greutăți destule. cel care ar fi putut să o
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
mi se pare specifice zonei noastre, ca : Sărbușca, Covașa, Chisălița, Mălaiul, Alivanca, și poate în mai multe părți, pasca. Am menționat aceste frumoase datini, unele vechi de nu se știe când, altele de la Hristos spre vremea noastră, iar altele din simțul nostru de a cinsti neamul și eroii noștri. ȘCOALA ȘI ACTIVITATEA PÂNĂ LA ARMATĂ După ce tata a lăsat povara greutăților anilor care au urmat pe umerii șubrezi ai mamei, care avea să se zbată ca apa de maluri pentru rezolvarea lor
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Și învățătorul scoate din ziar niște hârtii împăturite. - Toate aceste, te vor lămuri mai bine decât încerc eu. Iată câteva date și părerea mea: cauza tuturor relelor de pe pământ constă în lipsa de gândire suficient- umană, și în lipsa de limitare a simțului animalic, sub toate aspectele! În acest sens ași vrea să-ți amintesc de trecutul istoric al acestui popor de peste Nistru, de fapt nu de ucraineni, ci de ruși, de acest imperiu ce a adus cel mai mare rău poporului român
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
elevi fiind apropiați de vârsta adolescenței sau trecuți de ea, aveau prietene ce le doreau foarte mult, creindu-se mari speranțe în a se-ntâlni și manifesta simpatiile prin diverse mijloace, unele chiar neortodoxe și chiar lipsite de educație, atăcând bunul simț, față de care Săndel se retrăgea rușinat, dar interesat fiind de comunicatul dat, revenea destul de des citindu-l cu mare atenție. Ați făcut cunoștință cu Săndel încă din primul volum al romanului « Rădăcinile continuității ». Era din părțile Vasluiului, de la Pungești. Acum
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
buna evoluție a meseriilor, asanarea mediului social și juridic în care ele pot prospera. Insul care nu știe să facă nimic determinat (chiar dacă poate mima îndemânări circumstanțiale, sau foste îndemânări) e erodat, inevitabil, de o criză acută a propriei responsabilități. Simțul răspunderii nu se poate forma în vid. Răspunzi pentru lucrul care a ieșit „din mâna ta“, pentru o ispravă, sau un produs, în care ți-ai angajat aptitudinile, experiența și onoarea. Numai un bun meseriaș își poate asuma răspunderea mărfii
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesității. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiții de viață umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simțuri, idei, imaginație. Ne-am urâțit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieții depline. Nu mai avem puterea de a admira și de a lă uda cu o genuină evlavie splendoarea Creației, văzduhul, mările, pământul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
o lume destructurată de disperare: nu trebuie s-o amplifici. A folosi disperarea generală ca sursă de rating, a o transforma în spectacol televizat sau în armă politică, a vâna sinucigași pentru a face paradă de iubire creștină și de simț civic e obscen. E iresponsabil. Și recunosc că ori de câte ori văd un fost disperat reciclat în analist politic la câte o emisiune de televiziune, sau adus, cu comentarii funebre, în studio ca să frângă inimile concetățenilor, mi se pare că, pentru întreținerea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
dat sfaturi „mobilizatoare“, de genul „gândire pozitivă“ (care, cum spunea cineva, e, de fapt, opusul gândirii), nu vreau să încurajez inconștiența tonică, naivitatea vulnerabilă, nerealismul cronic. Pentru a reuși e nevoie, mai curând, de opusul acestor „calități“. E nevoie de simțul conjuncturilor (fără excese de „acomodare“), de pragmatism (fără abuzuri cinice), de încredere (fără credulitate), de răbdare (fără pasivități obediente), de ambiție (fără egolatrie), de orgoliu (fără vanitate), de tenacitate (fără încăpățânare și îndârjire), de curaj (fără temerități prostești), de concentrare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
aproape fără leac. Cel lovit de acedie e în pragul morții interioare, pradă ușoară a oricărei disoluții. De aceea, această a șasea treaptă a păcatului poate lua locul primeia, ca o nouă rădăcină a răului. Lehamitea, pierderea criteriilor și a simțului pentru virtute pot pregăti terenul pentru o reluare a „cercului vicios“: lăcomie a pântecelui, desfrânare, avariție, mânie, tristețe. Dacă totuși, prin strădanie proprie și ajutor ceresc, reușești să scapi de caruselul acestor șase patimi, e foarte probabil să fii confiscat
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de vitrină a unei vanitoase investiții: e o prezență afabilă, comunicativă, un interlocutor. „Am învățat ceva de la fiecare piesă a colecției mele“ - spune, la un moment dat, „proprietarul“. În realitate, te miști în spațiul existențial al cuiva care nu are simțul proprietății. În jurul lui nu sunt „exponate“, ci instrumente de lucru și parteneri de viață: repere și urme ale unei căutări care nu vizează posesiunea, nici prestigiul „de aparat“. Lucrul cel mai semnificativ însă din întregul ansamblu e raportul dintre componentele
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și pe frumoși, pe talentați și pe netalentați, pe credincioși și pe atei, pe politicieni și pe „simplii cetă țeni“, pe laici ca și pe aparținătorii clerului. Reușește să transforme complexele de inferioritate în complexe de superioritate, încurajează impostura, amputează simțul ridicolului, inhibă orice urmă de umor, de decență, de generozitate. Eul propriu pârjolește totul în jur: realitatea devine materia primă a unor ambiții private, ceilalți devin adversari sau unelte, viața nu mai e trăită decât ca o mare ocazie pentru
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
partid, combinată cu impure interese de grup, pune cu ușurință între paranteze problematica adevărată a țării și a națiunii. Vanitatea națională, la rândul ei, hrănită de un provincial excepționalism etnic, poate, de asemenea, produce monștri. Succesul stimulează, inevitabil, vanitatea, anesteziind simțul deșertăciunii. Dar și insuccesul e, pe această linie, catastrofal: e urmat, mai întotdeauna, de irezistibile valuri de frustrare, în care mania persecuției, invidia, ura de toți și de toate ajung să frizeze patologia. O formă perfidă a vanității se exprimă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
simpla anexă a unui maldăr de gazete policrome, apoi devoratorul de romane polițiste și, în sfârșit, amatorul de literatură în genere, trăitor în universuri paralele, emotiv, rafinat, degustător de ficțiuni și pescuitor de metafore, supărat pe filozofii care n-au „simțul concretului“ și se pierd în speculațiuni din care lipsește patosul vieții (ceea ce, până la un punct, e adevărat). Încă o sub-specie: cititorul „branșat“, cu lecturi la zi. Nu mai pierde timpul cu clasici răsuflați. Rumegă doar ulti mele apariții de pretutindeni
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Infailibilul, atotștiutorul, vanitosul, parvenitul, pe scurt, prostul, prostul fudul, sigur de sine și fericit de sine nu trebuie inclus în nici o întreprindere dialogică; e pierdere de vreme. 2. Când ești înclinat să arunci asupra semenului tău o judecată morală definitivă. Simțul etic nu lucrează cu intransigențe, ci cu nenumărate pogorăminte, cu răbdare, precauție și iertare. Chiar așa? Chiar și când vorbim de criminali, hoți și lichele? Da, chiar așa! și chiar dacă a contempla dilematic asemenea cazuri e un soi de jertfă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cu greu își poate găsi echivalentul în anuarele nenorocirilor. A supraviețuit acestei catastrofe pentru a cunoaște răul extrem și a-și blestema ființa. Aceasta era situația sa de atunci, tristă și fără seamăn. Binevoiți, Maiestatea Voastră, învăluit în filantropia și simțul dreptății ce vă caracterizează, să ascultați acum totul. L. În timpul îndeplinirii îndatoririlor sale oficiale în Cancelaria Aulică Unită, în anul 1788, a fost deodată bănuit de ipohondrie de domnul referent, contele von Odonel. Câteva semne de îndreptățită suspiciune și teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
ai familiei. Și în acest domeniu, relativul triumfă asupra absolutului : familia și societatea operează o permanentă recentrare. Acestei tendințe profunde i se poate atribui neîncrederea în teorie (tatemae) și primatul acordat practicii (honne). Dar dacă viața japoneză este dominată de simțul relativului și al impermanenței, acest lucru nu implică oare ca un anumit absolut să trebuiască să regăsească un loc la periferia conștiinței individuale, dîndu-i o armătură pe care aceasta nu o are în ea însăși ? De unde, poate, și rolul jucat
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
încoace. Și totuși - curios paradox -, cu cît știința avansa, cu atît reflecția filozofică asupra științei se arăta mai modestă. În secolul al XVII lea, datorită lui Locke și lui Descar tes, filozofii se convinseseră că acele cunoștințe care provin de la simțuri sînt înșelătoare. În spatele a ceea ce perce pem drept culori, sunete și mirosuri nu există decît întinderea și mișcarea. Se credea cel puțin că aceasta este substanța realului. Un secol mai tîrziu, Kant va denunța această iluzie, afirmînd că spațiul și
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
la același lexic. Ideea că materia ar fi constituită din atomi datează dintr-o perioadă îndepăr tată a Antichității, însă atunci era vorba de o ipoteză gratuită, care rămînea neverificabilă prin mijloace de observație ce se reduceau la organele de simț. Ea nu avea să dobîndească valabilitate decît odată aplicată unor fenomene și evenimente atît de mici încît au rămas multă vreme inaccesibile. Cu atît mai mult în ceea ce privește dualitatea undă corpuscul. în ambele cazuri totuși, interesant este că pura speculație intelectuală
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]