KorAP: Find »[drukola/base=dărui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...585 586 587 ...662 >

16,541 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

vitalitatea excepțională, puse de Ștefan cel Mare în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtuțile lor, suficiente să ducă la crearea unui spațiu moldovenesc de întinderi și proporții imperiale... Nici o altă epocă sau moment din trecutul nostru nu ne dăruie un așa de intens prilej de a simți aroma măreției până la care ar fi putut crește istoria românească." (Lucian Blaga, Spațiul mioritic) Nu putem uita pe alt mare, mare om al nostru, martir, cărturar care cu strădanie multă s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
margine! Împotriva acestei sorți m-am ridicat! Era nedreaptă! se înfierbântă el, dar, după ce face câțiva pași adâncit în sine, se domolește și prinde mâinile bătrânului, i le strânge febril. Înțeleptule... Oamenii vorbesc că ești "Omul lui Dumnezeu", că ești dăruit cu harul profeției. Părinte! Rogu-te! Prorocește! Nu pentru mine! Nu pe mine mă plâng! Soarta Țării! Soarta Moldovei voi s-o aflu! Prorocește! Un tunet undeva, departe... Daniil râde încetișor, cu îngăduință: Prostimea! "Iartă-i pre ei că nu știu ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tu sufletul Moldovei, a cărei Doamnă ești? Maria își mușcă buzele să nu izbucnească în plâns: Unchiule... De când am venit în Moldova, am căutat, m-am străduit, nu fără durere, să-mi uit obârșia. Am învățat limba moldovenilor. I-am dăruit un fiu. L-am iubit m-am străduit să-l iubesc, să-l înțeleg. Nu mi-a fost ușor... Oare toate acestea nu sunt semne de bunăvoință față de Ștefan și de Moldova lui? Am vrut să-i fiu o bună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
păcătuiesc mereu înaintea Feței tale... Ștefan are o inimă caldă... Caldă? Nu s-ar spune. E de oțel. Și-o ascunde, ca un arici. Trebuie să te deschizi tu, ca să te primească în ea. Poate inima mea e sloi... Dezgheaț-o! Dăruiește-i-o! Înțelege-l! Tu te ai numai pe tine. Și pe Bogdan. El are o țară. El nu-și aparține. Dăruit cu totul țării sale, nu-i mai rămâne prea mult de dat, nici lui însuși. Viața lui e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un arici. Trebuie să te deschizi tu, ca să te primească în ea. Poate inima mea e sloi... Dezgheaț-o! Dăruiește-i-o! Înțelege-l! Tu te ai numai pe tine. Și pe Bogdan. El are o țară. El nu-și aparține. Dăruit cu totul țării sale, nu-i mai rămâne prea mult de dat, nici lui însuși. Viața lui e o zbatere, un infern. Înțelege-l! Iartă-l! Ajută-l! Mai ales acum, când e atât de greu. Și-i atât de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
voință sau dacă, singur, ați avea atâta putere pe măsura măreției sufletului vostru!" Uite și data: 6 martie 1475 Veneția. Impresionante cuvinte, nu? Într-adevăr... Și pe deplin meritate. Omul ăsta n-a avut odihnă. A riscat totul. S-a dăruit total, nebunește! Numai eu știu cât am tremurat pentru viața lui, se plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
împotriva acelor "turci cumpliți". Și, vom scăpa cu toții de sila și sabia acelor păgâni. Rugați-vă pentru izbânda Creștinătății!" Noroc c-am pecetluit tractatele celea de ajutor, adaugă Duma. În sfârșit, am bătut palma cu Mateiaș. A pecetluit prietenia noastră dăruindu-mi Cetatea Ciceului: "S-o stăpânesc cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
face bal la castel... Visez la vremea când nu ne-om găsi singura bucurie tot sugând la zamă de strugure și-apoi să jucăm sârba-n bătătură... Gândiți-vă cât datorăm meșterilor greci pribegi pripășiți la noi ce ne-au dăruit o scânteie din arta și înțelepciunea lor de demult... Și noi vă mulțumim că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
eliberat se revarsă pe spate ca o cascadă, în valuri... Dar eu... eu... reușește Maria să îngâne suspinând. Te-am așteptat... Cât te-am așteptat... Nu mai aveau nevoie de cuvinte. O sărută pătimaș și ea se lipește de el dăruindu-i-se toată. Cămașa sfâșiată cade mototol la picioarele ei. Și, ca atunci când a fost prima oară, în chiar ziua în care sosise la Suceava, în chiar ziua marelui cutremur -, acum, ca și atunci, a luat-o... o ia goală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
prima oară, în chiar ziua în care sosise la Suceava, în chiar ziua marelui cutremur -, acum, ca și atunci, a luat-o... o ia goală, în brațe și o culcă pe pat și... A fost ca atunci când i s-a dăruit prima oară... Și pământul în replici se mai cutremura sub ei. Dar ei, prea îmbrățișați, nici nu băgau de seamă...  9 Nunta însângerată Spre apus, lumina prefirată prin vitraliile ferestrei aruncă pe dalele de piatră pete multicolore ce se răsfrâng

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
binecuvântarea sa apostolică tuturor moldovenilor ce se vor închina la catedrala catolică de la Baia... Într-adevăr. Și iertarea păcatelor numai acelora ce-și vor lăsa obolul în Cutia Milelor niscaiva ducați sau vor cumpăra niscaiva Indulgențe, pe care Papa îi dăruiește cu mare dragoste lui Vodă Ștefan, drept ajutor în zdrobirea Hidrei Antihristului... Făgăduiește că la anu' va face parte, separat, Moldovei.... La anu'?! La anu' să ne caute în Iad! hohotește Ștefan. Grazie... grazie, Pater! Molto grazie! se ploconește Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu palma peste frunte: Era să uit! spune și face semn lui Chiribuță ce ține pe brațe, solemn, un pachet din care desfășoară un superb val de mătase. Marele Consiliu, în semn de "nemărginită prețuire", spune el ironic, cu solemnitate, dăruiește "Măritului Stephanus Woyevodae Moldoviensis, qui tautum bellum contra infides turco, un val de purpură aurită, să-și croiască Măria sa o hlamidă pe care s-o poarte în măreție, cu sănătate, la marele ospăț al izbânzii, la ceremonii, la balurile de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
despre glorie, osanale, lauri... Aleluia!... De când am ajuns domn, m-am lecuit de aieste năluciri deșarte. Nevoile, durerile țării, munca m-au făcut să înțeleg că nu pentru mine nu gloria, nu măririle -, ci puterea de a îndura, de a dărui, de a lupta... Pe mine Moldova mă doare... Dumnezeu mi-a dat în grijă aiastă țară s-o fac mai bună și nu să mă umflu în pene ca un curcan nătâng în Scaunul meu de la Suceava... M-am lecuit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu milă Daniil. Și noi, muritorii de rând, ce vă mai jinduim fericirea... Ștefan zâmbește trist: Numai domn să nu fii... Și-apoi, unde scrie că trebuie să fii fericit cu orice preț? Să-ți găsești munca și să fii dăruit ei, e și aiasta un soi de fericire. Fiecare, cu fericirea lui... Mi-am căutat-o cu lumânarea... Ce-și face omul cu mâna lui... Dar dacă altfel nu pot face?... Mă gândeam... De-ar fi să dai timpul înapoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
obloji răni mai vechi, răni mai noi... O să poruncesc să sune trompeții la porțile Cetății ca pentru oaspeții cei mai de samă... Ștefan tace câteva clipe... Părinte... Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot... Ce-aș putea să-ți dăruiesc? Ai trebuință de atâtea... Mulțămesc Măriei tale... Ce să-mi dăruiești? Mi-o dat Domnul de toate, zâmbește Daniil. De nimică n-am trebuință... Adică... dacă Măria ta binevoiește, trebuință aș avea... îndrăznește Daniil după câteva clipe de cumpănă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trompeții la porțile Cetății ca pentru oaspeții cei mai de samă... Ștefan tace câteva clipe... Părinte... Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot... Ce-aș putea să-ți dăruiesc? Ai trebuință de atâtea... Mulțămesc Măriei tale... Ce să-mi dăruiești? Mi-o dat Domnul de toate, zâmbește Daniil. De nimică n-am trebuință... Adică... dacă Măria ta binevoiește, trebuință aș avea... îndrăznește Daniil după câteva clipe de cumpănă și un scărpinat în creștet. Da! Spune! Orice! Spune!... O daltă mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vitalitatea excepțională , puse de Ștefan cel Mare în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtuțile lor, suficiente să ducă la crearea unui spațiu moldovenesc de întinderi și proporții imperiale... Nici o altă epocă sau moment din trecutul nostru nu ne dăruie un așa de intens prilej de a simți aroma măreției până la care ar fi putut crește istoria românească." Lucian Blaga, Spațiul mioritic * " Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină și mai curată icoană a sufletului său: cinstit și harnic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

secvența unde se evocă ultimul zâmbet al mamei: «... revărsarea aceea imensă de zâmbet curat, deschis, numai suflet, a umplut patul, odaia, inima mea, îmbrăcând în aur, pentru totdeauna, spațiul acelei clipe (...) adevăratul ei testament, nescris, a fost acel zâmbet» (230). Dăruindu-i fiului în acel zâmbet tot sufletul ei, mama i-a lăsat un testament care, fiind «nescris», s-ar fi putut pierde, și de aceea a fost nevoie să fie adăpostit într-o scriere despre el și despre toate momentele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
comită o ticăloșie. Localnicii sufereau de foame atât de cumplit, încât, pentru o bucată de pâine, o femeie i-a oferit-o pe propria ei fiică, o fetiță de 13 ani. Spre cinstea lui, domnul A. n-a acceptat „trocul”, dăruindu-le bucata de pâine atât de mult râvnită. * Cea mai bună bere pe care am băut-o în viața mea nu am băut-o nici la Praga, nici în aeroportul din Montreal, ci în... pădurea de lângă Gruiu, în vara lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
manuscris. Am crescut pe loc în ochii lui. Mai târziu (după ce am trecut la pix - cu stiloul nu am scris niciodată - și performanțele mele au mai scăzut: dintr-o pagină nu mai ieșeau acum decât vreo 5-6 dactilografiate) i-am dăruit și Danei Dumitriu o foaie cu litere microscopice, chiar manuscrisul unuia din articolele pe care i le-am consacrat de-a lungul anilor. El l-a tăiat în opt părți egale - întreg sau astfel îmbucătățit era la fel de nedescifrabil - și a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
etajul IX sau X, pare-mi-se. Totul a fost, ca să zic așa, la înălțime: am petrecut o magnifică noapte cu Nichita. Șampania era băutura care simboliza cel mai bine inteligența lui, în continuă ebuliție, explozivă. La plecare, mi-a dăruit o frumoasă ediție franceză a Metamorfozei lui Kafka (pe care o păstrez până azi, firește). Și totuși, eroul acelei nopți nu a fost Nichita, ci un vechi disc al lui Nichita, conținând înregistrări făcute cu un fabulos cor de ruși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
îl produce erupția de obrăznicie după ani și ani de oportunism și lașitate. * Inadvertențe. Îmi amintesc că, pe la mijlocul anilor ’80, am auzit BBC-ul proclamând-o „martiră” (chiar așa!) pe o poetă care, exact în acel moment, când i se dăruia cununa de mucenică, iar eu ascultam cu evlavie postul de radio respectiv, se plimba ca la ea acasă prin Paris. * În momentul de față unii încearcă să impună ideea că nazismul a fost superior comunismului deoarece a conservat proprietatea privată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Și în mai multe feluri. Confundând destinul istoric cu cel individual. Pretinzând un imposibil eroism de masă. Și un și mai imposibil egalitarism elitarist. Uitând învățătura creștină potrivit căreia martiriul nu trebuie provocat, ci doar suportat, dacă Dumnezeu ți-l dăruiește. Ca și pe aceea că nu avem dreptul să-i judecăm pe alții, chiar dacă noi suntem sau am fi mai buni și mai tari. Că poverile se împart după puterile și slăbiciunile fiecăruia. Că a arăta cu degetul spre acestea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
însumarea crâmpeielor de rai din timpul vieții, amfora reconstituită din cioburi; raiul ar fi asemenea unei locuințe frumoase, dar în care trebuie să te muți cu „mobila” ta: sau: o construcție ridicată exclusiv din prefabricate (pământești). Dacă Dumnezeu ne va dărui altul mai bun, cu atât mai bine. Deocamdată însă, nu-mi pot imagina un rai mai bun! Și cum ce-i în mână nu-i minciună... Orice cititor, cu condiția de a fi un cunoscător relativ bun al operei lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
de rar în vis?” „ - Ca să te cruț... Pentru că în fiecare seară îți era teamă că o să mă vezi în vis...” * „ - Interceptasem de mult, în acea frumoasă după-amiază de toamnă, una din cele mai frumoase zile postume ce mi-au fost dăruite, mașina domnului Golumbeanu care vă aducea de la Snagov și care intrase în București pe un drum mai puțin circulat, ce intersecta linia de centură a orașului. Vă vedeam ca pe un ecran, Dacia roșie aluneca prudent, fără grabă, toropită parcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]