15,415 matches
-
ritm și dacă voi fi sănătos și apt de muncă, sper să pot realiza și proiectatul volum IV. Deocamdată fac loc recenziei „Eroi au fost” de Ioan Costache Enache. Vineri 5 noiembrie merg cu un taxi la oficiul poștal de lângă gară să ridic volumul cu acest titlu care, deși a fost taxat „factaj” (de adus la domiciliu) a fost returnat Oficiului central, care l-a trimis Oficiului 4 și... uite așa, la vârsta mea, sunt nevoit să mă vântur prin oraș
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
-mi fi lăsată la domiciliu, se grăbesc atât de tare, încât, până să apar eu mișcându-mă încet ca om în vârstă, au și plecat lăsând aviz că nu-s la domiciliu, și-mi expediază pachetul la oficiul poștal de la gară, la 2 km distanță. Spre fericirea mea nu era poșta română (uitasem că e duminică), ci un tânăr spilcuit cu o mustață răsucită (să pară mai bărbat) având un pachet voluminos, elegant împachetat (pentru o mai bună impresie). Mi se
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
eliminarea altor hotărâri rasiale pe care România le-a luat la insistența Germaniei. La pagina 68, autoarea relatează un fapt autentic-emoționant peste limită, când se primise ordin de îmbarcare a evreilor în trenuri spre o destinație necunoscută - dar subînțeleasă, șeful gării domnul Dobrotă “râzând cu gura până la urechi, l-a îmbrățișat pe tata și l a anunțat că plecarea trenurilor spre destinația Transnistria s-a contramandat” din ordinul expres al Mareșalului Antonescu. Autoarea revine asupra situației aparte avută de evreii din
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pe lângă soacra sa la ieșirea din casă, îi adresă același salut: - Sărut mâna, mamă, am plecat! Mama Inei abia așteptă să iasă ginerele ei pe ușă și veni cu reproșul: - Ai văzut cum a trecut ca un accelerat printr o gară mică și și-a cernut salutul prin aceeași sită despre care ți-am spus!? - Mamă, și tu ai la serviciu uneori probleme, uite că acum are și Alex, trebuie să-l înțelegi, să-l înțelegem. El lucrează cu sute de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
-l trimise la baie. Se făcuse târziu. Seara se depărtase mult de lumina zilei. Ina aștepta ca din clipă în clipă să apară soțul ei, deși știa că întârzierea sa este motivată de recepția noului ansamblu de locuințe din zona gării. * Lui Alex i se păru totuși că recepția, deși era plină de voioșie, se prelungise peste așteptări. Luat de val, îndemnat de prieteni, fiind și într-o stare euforică datorată succesului obținut cu noul ansamblu de locuințe, băuse cam mult
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
spună!? Pendula din dormitor anunța că e timpul să plece fiecare la treburile lui: Mihăiță la școală, Ina la spital, Alex la un nou șantier care se afla deja în fașă, contractat încă înainte de terminarea complexului de locuințe din zona gării. Familia se împrăștia dimineața, ca abia seara să se reunească. Ce bine ar fi, gândi Ina, în drumul ei spre slujbă, să fie mereu seară! Alex plecă în dimineața aceea la șantier mai devreme, așa cum o făcea des în ultima
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
cealaltă voință. Cea mai grea luptă am dat-o cu colegul meu de la clasa paralelă, Duică Gabriel. El Îi făcea curte nemțoaicei din clasa noastră, Irmi, de care eram Îndrăgostit și eu. Deși locuia În altă direcție, venea pe strada gării s-o conducă până acasă. Câtă invidie, atâta gelozie!) Gabriel avea ochii albaștri de culoare abstractă, lipsiți de afect. „Eu pot să te hipnotizez, te voi bate imediat!“, mi-a spus. A fost un duel surd, căci, În timp ce ne scrutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sistemului lingvistic. (astăzi) Pătimirile Sfântului Anton continuă; nu știu de ce am visat-o pe E. azi-noapte. Era cu colega ei de bancă, Margareta Liță; se mișcau provocator prin preajma mea fără să mă vadă, dar totuși văzându-mă. Eram Într-o gară, eu trebuia să plec; nu ne luasem Încă rămas-bun, dar nu se apropia să-mi vorbească, nici eu nu mă duceam spre ea, o priveam și mă privea ca și cum am fi fost singuri În toată mulțimea aceea, unde, chiar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acea duhoare impură ce se instalează În aer după rostirea lor; dialogul prin priviri este o altă posibilitate de comunicare, când puritatea raporturilor nu este lezată de nici o intruziune. Orice intermediere prin cuvinte falsifică și Îndepărtează. Visul a continuat În gara unde coboram, căci și acolo mă aștepta E. pe peron, de data aceasta singură. Privirile ei nu mă mai căutau Înăuntru, ci s-au fixat de la Început asupra mea, m-au luat În stăpânire ferm, fără să mă mai părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a sentimentului nostru și l-am transformat din este În a fost. Textul scris mi-a ucis dragostea. Acum scriu din nou ca s-o reînviu, dar simt că scriu mai ales pentru că altfel nu mă regăsesc. (duminică) Pleacă la gară, ca În orice sâmbătă, echipată complet: rucsac, piolet, frânghie etc., se Întoarce după o jumătate de oră; „Ah bine că n-ai plecat, mi-a venit brusc poftă de tine, mă primești?“. În aer e un flux de senzualitate ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai voia să mă ia pe munte. Nu-i mai plăceam, mă ocolea chiar, ce „chiar“; mă ocolea de câte ori avea ocazia. De ce? Nu știu, dar bănuiesc, cred că e vorba despre dorința lui de a schimba decorul, de a părăsi gara mea, În care poposise. Odată, la cârciumă, mi-a spus că Lora (cea care-l iubește pe el nespus de mult) nu-l lasă să scrie, și asta ca și când el ar fi robul ei, care protestează Împotriva acestui gest normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aplic bine metoda mea nouă În privința dragostei și iată că roadele bune au și Început să se arate. Am fost În excursie cu Martin și, un prieten al lui. O să scriu mâine. La Întoarcere, l-am văzut pe Petre În gară cu o femeie de la O.N.T. Erau foarte afectați unul cu altul. Ce s-ar fi Întâmplat dacă eu aveam un sentiment oarecare pentru Petre? Nu Înnebuneam? Așa, am fost foarte calmă și am râs de prostia altora. Să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o distanță prea apropiată, au Început să ne ochească cu pietre. Citadela lor a rezistat la propriu și la figurat, spune tradiția, chiar și turcilor. (luni) Aura ne-a invitat pe munte pe mine și pe Dinu. A venit la gară cu un rucsac plin de instrumente de alpinism. Ne amuzăm, dar toate acele fiare, scoabe, frânghii sunt atât de grele, că vrem s-o ajutăm să le poarte. E orgolioasă; nu acceptă și observ cum se face și mai pitică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
corector adică mai mare peste el, eu Îl controlez pe rector!“ Mai adaugă că, din considerația ce-o au pentru așa de mare om ce-a dat satul lor, ies cu toții pe la porți să-i strângă mâna, astfel că de la gară până acasă face două ore. (miercuri) În plimbare, fără nici un scop, ajung la Moșilor, mă rătăcesc pe Plantelor, mă Înfund În selva oscura a orașului; case ascunse În curți retrase, intrări triumfale, geamlâcuri colorate și balcoane brâncovenești, minipalate pitite prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plină de nostalgii provinciale, bun găsit! Iar ți-a lăsat cineva grăbit cișmeaua deschisă și apa curge, curge În noapte, cu un clinchet straniu... Un câine fără stăpân și parcă fără viață Își mișcă de-abia corpul ca o scândură... Gară mică... oare câte doruri au Început aici, pe locurile acestea singuratice? Și, mai ales, câte visuri nu s-au zdrobit odată cu fluieratul de tren? Gară... dacă n-ai fi tu, unde s-ar mai opri trenurile? 12 noiembrie 1964 (joi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
câine fără stăpân și parcă fără viață Își mișcă de-abia corpul ca o scândură... Gară mică... oare câte doruri au Început aici, pe locurile acestea singuratice? Și, mai ales, câte visuri nu s-au zdrobit odată cu fluieratul de tren? Gară... dacă n-ai fi tu, unde s-ar mai opri trenurile? 12 noiembrie 1964 (joi) Lui Martin. Te-am vrut al meu și n-am putut să iau din tine puritatea. M-am vrut a ta și tu n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
precum eroul lui Camil. Cât de ridicol este acesta când trece În registru patetic: Ei bine, Într-o zi vine femeia aceasta și-ți spune că toate astea trebuie să Înceteze până mâine la ora 11.35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, căci știa că asta nu se poate. Totuși, femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Iuga, dădu indiferent din cap și se strecură după Rogojinaru, care se înfipsese chiar lângă ușa vagonului. ― Cine-i individul, domnule Rogojinaru, că te văzui prea mulțumit de cunoștință? întrebă Modreanu, plecîndu-se la urechea arendașului fiindcă pufăitul locomotivei sub bolta gării înăbușea vocile. ― Ehei, iubitule! făcu Rogojinaru cu mai mare respect parcă decât adineaori în fața tânărului Iuga. Șapte mii de pogoane, prima calitate, în Argeș, jos, aproape de Teleorman!... Șapte mii, domnule Modreanu, înțelegi? Și niște gospodari cum nu-s alții în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
surd?... Unde te uiți, zăpăcitule? Nu mă vezi? Ce, ești orb?... Vino repede și ia astea! Locomotiva gâfâia rar, extenuată. Printre respirațiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane și ale celor ce-i așteptau pe peron umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau, ici-colo, izbucniri de râsete, cîte-o vorbă veselă, cîte-o pupătură mai pleoscăită și mai ales țipete stăruitoare după hamali. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mână, cei puțini cu hamalii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căpitanul înalt cum, depărtîndu-se, se uita speriat împrejur, parcă ar fi căutat pe cineva, pe Rogojinaru, umeros și legănat, ținîndu-se după omulețul împovărat cu geamantane și legături, dăscălindu-l necontenit atât de energic, că glasul lui parcă domina tot vacarmul gării. În sfârșit, când se mai potoli vălmășagul, tânărul Iuga coborî și el, găsi anevoie o trăsură și porunci să-l ducă acasă în strada Argintari. Birjarul apucă pe calea Griviței, lată, murdară și gălăgioasă, cu fel de fel de magazine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rememoreze harta, să vază unde vine județul Argeș. Adăugă ezitînd: ― De pe lângă Pitești? ― Aproape de Pitești, aprobă căprarul, înviorat. Comuna Amara. Pleci cu trenul de aici și mergi la Costești, la Costești schimbi, iei pe cel de Roșiori și apoi cobori în gara Burdea, iar de-acolo numaidecât ești la Amara. Herdelea își amintea că și Grigore Iuga a vorbit de Amara. Te pomenești că Petre Petre o fi chiar de pe moșiile Iuga. Îi stătu pe limbă să întrebe pe artilerist dacă a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să facem! mormăi Petre Petre, coborând ochii spre genunchi, la șapca pe care o mototolise cumplit. Plecând, Titu dădu mâna pe rând cu toți. Mâna lui Petre era grea, și aspră, și reavănă ca pământul. Capitolul II PĂMÎNTURILE 1 În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune pe aici? ― Toate, conașule, și sănătate! ― Ei, dă-le drumul! Un țâțâit energic, și caii porniră atât de brusc, că băiețandrul de lângă vizitiu se îndoi de spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii. Când intrară în satul Curteanca, Grigore zise deodată lui Titu: ― Aici e reședința lui Popescu-Ciocoiul! De la gară venim tot pe moșia lui. Până acum câțiva ani a ținut-o în arendă. Vezi ce bine a știut să lucreze dacă a reușit să scoată pe stăpânul său din casă și să se instaleze dânsul. Dar poate că proprietarul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit, spăimântată la gândul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flămând. Feciorul o liniști că nu e ostenit deloc, fiindcă în gara Burdea, când a coborât din tren, a avut norocul să întîlnească pe Ștefan Oanță, care l-a adus cu căruța până la Lespezi, așa că a călătorit ca un boier. ― Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]