16,567 matches
-
atotputernicului și răzbunătorului zeu Tané. Am să mă gândesc, spuse în cele din urmă. Mâine am să anunț decizia mea. Petrecu o noapte de veghe, așezat în pridvorul colibei lui, privind laguna, deasupra căreia strălucea o lună imensă, care conferea peisajului un aspect aproape magic. A doua zi, cănd Consiliul se reuni din nou în jurul lui, se întoarse către Miti Matái și-l întreba cu un calm prefăcut: — Chiar ai nevoie de sălbaticul ăla? Celălalt confirmă cu hotărâre: — Dacă vrem ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
într-o adevărată povară. Faptul că în cursul nopții pătrunseserăîn fatidicul Al Cincilea Cerc îl făcea de-a dreptul inutil, el neputând da nici un sfat cu privire la Harță de Stele, dat fiind că, în acel punct, aflat aproape pe linia ecuatorului, peisajul celest era foarte diferit de cel al insulei lor. Și pe Miti Matái îl afecta schimbarea emisferei, deoarece din fața ochilor lui dispăreau, încetul cu încetul, acele Avei’á pe care lecunoștea atât de bine, iar despre noile constelații care puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
gaseste deja foarte aproape. Tapú Tetuanúi se obișnuise deja cu faptul că, atunci când maestrul sau spunea „dacă nu mă-nșel“, însemna ca sigur nu se-nșală, si, de aceea, nu-l surprinse prea mult să descopere, câteva ore mai tarziu, ca peisajul celest începea să semene din nou cu acela pe care-l cunoștea atât de bine, ceea ce, de fapt, însemna că se aflau exact deasupra liniei ecuatorului, împinși spre est de un curent lent, dar constant, care făcea că ambarcațiunea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la mică distanță de barieră de corali, oprindu-se în fața insuliței care se ridică în extremitatea nordică, așteptând, fără îndoială, răsăritul, pentru a-și putea face o idee mai clară despre ceea ce-i aștepta pe uscat. După câteva minute, întregul peisaj se cufunda în beznă, iar Octar își convoca locotenenții pentru un nou schimb de impresii. Se află din nou în fața aceleiași dileme: să rămână unde era, sperând că de data aceasta cei din Bora Bora vor debarca, sau să profite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
distrugea, fără să măsoare consecințele. Își aminti de ziua aceea când, vizitând Vechea Guatemala, i-a cerut călăuzei să-l ducă să cunoască râul Pensativo, despre care auzise că poartă acest nume din pricina curentului domol, a apelor curate și a peisajului frumos... — Râul ăsta nu mai există, domnule, îi răspunse indigenul. Râul Pensativo, e un râu mort. Curgea într-adevăr printr-un peisaj frumos cu păduri umbroase, dar pădurile au fost tăiate și apa de pe munții învecinați a început să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cunoască râul Pensativo, despre care auzise că poartă acest nume din pricina curentului domol, a apelor curate și a peisajului frumos... — Râul ăsta nu mai există, domnule, îi răspunse indigenul. Râul Pensativo, e un râu mort. Curgea într-adevăr printr-un peisaj frumos cu păduri umbroase, dar pădurile au fost tăiate și apa de pe munții învecinați a început să se prăvălească asupra râului, transformându-l în torent. Apoi, fără copaci, izvoarele au secat și azi nu mai există râul Pensativo. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să se îmbogățească degrabă, fără să se mai gândească la fiii lui, fără să se mai gândească la râu, fără să se mai gândească la nimic altceva, decât la el însuși, și a tăiat pădurile, a vândut lemnul, a distrus peisajul, a ucis râul. Care era „civilizatul“ și care, „sălbaticul“? Care dintre cele două culturi ducea pământul și locuitorii lui spre un sfârșit iremediabil? Vor deschide șoseaua aceea și vor extrage cuprul din Masivul Papagalilor, dar, în același timp, vor scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fumat, pipă pe care o îndrăgea mai mult decât orice pe lume, deși nu o aprinsese nici o singură dată, de teamă să nu o strice. Copaci și iar copaci! Ore și ore, zile în care nu vedeai altceva decât același peisaj repetat și așteptai cu nerăbdare sosirea următorului cot cu speranța zadarnică de a descoperi vreo schimbare. Dar nu era nici o schimbare. Nu va fi niciodată și ei o știau. De-a lungul a peste cinci mii de kilometri - luni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Avionul DC-3 se îndreptă spre Trecătoare, lăsă la stânga zăpezile orbitoare ale Vulcanului Liniștit și la dreapta, Muntele Luminos, se bâțâi strecurându-se printre vânturi încrucișate, survolă oglinda de smarald a lagunei Viracocha și se lansă în josul cordilierei, în căutarea mării. Peisajul era altul, de parcă și lumea ar fi fost alta. Piscuri drepte și abisuri adânci, zăpezi veșnice și văi roditoare, lacuri liniștite și torente năvalnice, terenuri deșertice și blânde pășuni mănoase... Și pe ici, pe colo, în locurile cele mai nebănuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
are dreptate. Dacă Omenirea se îndreaptă spre autodistrugere, nu eu voi fi acela care să o poată opri. Dar în America de Nord s-au obținut rezultate. S-a pus frână abuzurilor, masacrului și distrugerii. — Prea târziu. Deja nu mai rămăseseră indieni: peisajul nu mai putea fi recuperat, iar animalele dispăruseră. Am citit odată că la începutul secolului trecut existau în Statele Unite cinci miliarde de porumbei călători. În 1893, a murit ultimul exemplar al speciei la grădina zoologică din Cincinnati. Dacă asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
curând Omenirea va trebui să se întoarcă la trecut. Și asta trebuie să facem acum. Să dăm un pas înapoi față de progres., să ne întoarcem la echilibrul care a existat până acum câțiva ani, când trenurile erau în armonie cu peisajul, fără să-l distrugă, așa cum îl distrug autostrăzile. Îi privi pe rând, unul câte unul, ca și cum ar fi vrut să găsească un ecou pentru descoperirea lui, dar încă nu-l înțeleseseră. Se aplecă în față. Gândiți-vă! îi rugă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lor în slăvi ca națiune. Din ziua în care au învățat să respecte Natura, au început să se considere cu adevărat „civilizați“. Mișcă din mâini într-un vag gest nedeslușit. În ziua în care și noi vom învăța să respectăm peisajul, indienii și animalele noastre, vom fi devenit cetățeni adulți și o națiune care își merită acest nume. Zâmbi ușor. Ce e rău în faptul că doresc să fiu un Theodore Roosevelt al țării mele? — Nimic, admise el. Cu excepția faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
discutam la Santa Cruz, am început să-mi dau seama de adevărata ei semnificație. Îl privi cu atenție. Ce ați vrut să spuneți prin faptul că trenul este un pas îndărăt în trecut, o întoarcere la echilibrul dintre om și peisaj...? — Doar ce am spus. În curând, Omenirea va trebui să caute noi drumuri, care nu vor fi nici în tehnologie, nici în călătoriile interplanetare. În fața crizei ecologice și de resurse care se apropie, rămân doar patru soluții... ridică mâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
culegeri/antologii de epigrame. A obținut peste 94 de premii și distincții la concursuri și festivaluri de profil. Eu, săgetătorul Cu săgeți de-amor, ades, Tot arunc, iubind femeia, Și constat că am succes La femei...de vârsta-a treia! Peisaj stradal Cu ochii țintă dup-o fată, Având un trup fenomenal, N-am mai văzut-o dintr-o dată... Lua-l-ar dracu’ de canal! Revedere surprinzătoare C-un amic, plecat peste hotare Și de care chiar mi-era cam dor
IOAN TODERA?CU by IOAN TODERA?CU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83934_a_85259]
-
mine... dar n-aș vrea să o “expun”, și totuși o să povestesc măcar cîte ceva pentru că dacă m-am îndrăgostit de ea înseamnă că deja îmi aparține, adică e personajul meu acum... Ne-am întîlnit în miezul iernii, într-un peisaj hibernal, alb complet, de la ramurile copacilor pînă la asfaltul pufos de-acum al carpetelor ce se numesc trotuare. Un peisaj de-a dreptul de poveste, mirific, uluitor de mirific... Nici prea ger, nici prea fleoșcăială, încît zăpada se înființase pe
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de ea înseamnă că deja îmi aparține, adică e personajul meu acum... Ne-am întîlnit în miezul iernii, într-un peisaj hibernal, alb complet, de la ramurile copacilor pînă la asfaltul pufos de-acum al carpetelor ce se numesc trotuare. Un peisaj de-a dreptul de poveste, mirific, uluitor de mirific... Nici prea ger, nici prea fleoșcăială, încît zăpada se înființase pe fiecare fir de sîrmă, fiecare creangă, oricît de subțire și pretutideni unde exista ceva, pentru a acoperi totul cu alb
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
uluitor de mirific... Nici prea ger, nici prea fleoșcăială, încît zăpada se înființase pe fiecare fir de sîrmă, fiecare creangă, oricît de subțire și pretutideni unde exista ceva, pentru a acoperi totul cu alb pufos, încărcat de liniște estompată. Un peisaj cu adevărat mirific. Parcă am fi fost cu totul în altă lume. Sau poate că așa și eram. Atîta zăpadă părea să ne fi transformat în alte creaturi din alte vremuri și dimensiuni, devenisem fantastici prin simpla prezență în acea
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
înaripate și ghidușe... De fapt, prima dată cînd ne-am întîlnit nu era așa, dar poate îmi place mie să cred, pentru că acea înțelegere de la prima vedere, acea complicitate instantanee a privirii sugera ceva din armonia și liniștea feerică a peisajului în care aveam să ne întîlnim ulterior. La început, chiar dacă ea a arătat o rezervă neîncrezătoare și prudentă în fața mea, în atitudinea ei era în același timp și reversul: interesul oarecum nemascat și curiozitatea, simpatia și aprobarea sau pur și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
La început, chiar dacă ea a arătat o rezervă neîncrezătoare și prudentă în fața mea, în atitudinea ei era în același timp și reversul: interesul oarecum nemascat și curiozitatea, simpatia și aprobarea sau pur și simplu un fel de acceptare necondiționată a peisajului în care eram și eu, indiferent cum aș fi fost, o acceptare implicită. Este, cred, ceea ce m-a atras din primul moment: că mă asculta cu interes și cu o oarecare bunăvoință neașteptată. Dar ce mai încoace și-ncolo, pur
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cuvinte care a continuat între noi avea ceva în comun cu liniștea și magia unui tărîm nesfîrșit. Din acest motiv, atunci cînd am văzut ce frumos e afară, m-am gîndit că ar trebui să ne întîlnim într-un asemenea peisaj... * Cum devii prezent dacă ești absent? Sentimentele sînt însă adeseori independente de realitatea imediată și sînt libere, deasupra efemerității și relativității... uneori iluzorii, alteori profunde, esențiale și eterne. Așa e și cu absența mea și a ei, unul din viața
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
simți. Și ești. Ești oriunde. * Aseară tocmai terminasem de citit o carte care mi s-a părut una din acele cărți care pot aduce ceva în plus percepției noastre asupra lumii înconjurătoare. De aceea poate priveam meditativ-observativdetașat pe fereastră la peisajul nopții cu pomii ca niște umbre îmbrăcate în halate pufoase iluminate de stîlpii electrici ai străzii în nuanțe aurii, totul într-o tăcere adîncă sub pătura pufoasă a zăpezii și ceva din depărtarea și distanțele nopții mi-a adus un
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
profundă, în loc să se șteargă se adîncește și se transformă în tristețe, în amărăciune, în durere sufocantă, o rană care nu se închide pentru că nu are cum. Și cum să justifici ceea ce nu poți să-ți explici? De ce a dispărut din peisajul meu o persoană care a însemnat atît de mult pentru mine? De ce tocmai ea, care a admirat și a apreciat atît de mult la mine tot ceea ce realizasem, acum cînd aveam atît de multe să-i spun și aș fi
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mult să mă atașez de macky. Eram de exemplu în stația de maxi-taxi, așteptam mașina, noi și colegii... eu speram ca drumul spre oraș să-l parcurgem împreună. Cine știe la ce se gîndea ea în timp ce privea puțin distantă la peisajul de iarnă, ningea și părul i se udase, dar ce atractivă devenise în stația aceea, stînd oarecum zgribulită, oarecum încercînd să facă pe curajoasa, spunînd că nu-i pasă dacă o ninge și are capul descoperit... iar eu o priveam
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ea. Nu prea văd motivul sau direcția, am impresia de multe ori că ne învîrtim într-o nebuloasă, într-un mod incert, încît iam sugerat de cîteva ori să mă gonească sau să îmi spună dacă vrea să dispar din peisajul ei. Atunci cînd îmi refuză apropierea, e adeseori impasibilă și detașată, rezervată și absentă, iar eu îmi doresc mai mult, simt mai mult și mă nedumerește distanța din atitudinea ei. Adevărul e că eu am mai mult curaj ca ea
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
și-așa nu prea avem de-a face pentru că ei îi convine să fie singură și independentă, fără altcineva prin preajmă... și știu că n-ar vrea ca eu să mă gîndesc la viitorul meu și s-o includ în peisajul acestui viitor, sau măcar să sper că ar fi ceva frumos între noi, ceva adevărat și deosebit... Poate că n-ar merita să-i spun Angela, din cauza nepăsării ei. Din cauza acestei insensibilități. Dar poate o să-i spun totuși, pentru că simte ceva
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]