15,306 matches
-
Gheorghe Grigurcu Versurile lui Radu Cange stau sub semnul nobil al singurătății. Aceasta e resimțită ca un blestem cu alibi mitologic, poetul declarînd cu tristă superbie: "Ca Midas.../ pe tot ce pun mîna/ devine Singurătate" (Haiku). întreg scenariul vieții intră în cadrul stării în cauză, care este o predestinare: Nu putem să facem nici măcar/ un gest pentru a ne/ ascunde de singurătate" (Pentru a ne ascunde
Sub semnul singuratății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12602_a_13927]
-
și literatură"). A publicat, începînd din 1991, poezie, nuvele, romane. A primit premiile maghiare ,Cartea anului" (1994) și premiul ,Krúdy" (1996) precum și premiul Festivalului Internațional de la Berlin (2004). Volumele de povestiri Vînătorii de cîini din Loiang și Orchestra cea mai tristă din lume sînt traduse în germană, engleză, franceză, iar piesa Helga nebuna se joacă pe scena pariziană. După șapte culegeri de proză scurtă, publică în 1999 Legenda scamatorilor de lacrimi, roman istoric strălucitor ca imaginație și virtuozitate stilistică, înfățițînd Ungaria
Două proze de Laszlo Darvasi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/11332_a_12657]
-
a fost pentru mulți ani... Dar Jeniei numai de asta nu-i ardea. Iarna cufundată-n întuneric s-a urnit din punctul mort. Regizorul și-a făcut spectacolul și a venit din proprie inițiativă la Moscova. A fost vesel și trist în același timp, înconjurat tot timpul de o mulțime de admiratori, de gruzinii din Moscova care tânjeau sublim după Tbilisi, și de alți intelectuali locali îndrăgostiți de Gruzia și de mireasma vinului de acolo băut fără opreliști. Două săptămâni Jenia
Ludmila Ulițkaia - Sfârșitul poveștii by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/11309_a_12634]
-
n-are de leacuri și-mi pare cam beteguț, sărăcuțu'... - Păi, e, mamă-soacră, e, confirmă prietenul... Radu Anton Roman În timp ce scriam textul de mai sus, Pro Tv a anunțat că Radu Anton Roman a murit. La o vârstă nepotrivit de tristă: 57 de ani. Dar nu noi hotărâm data marii plecări - nu o știm; o știm doar pe aceea a venirii... Nu l-am cunoscut personal, dar mă întâlneam cu el în fiecare duminică, îl așteptam cu drag, curios să-l
Conversând cu Haralampy? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11355_a_12680]
-
mai îngăduitoare cu modelul, trase de-un plastician amnezic: ,mașinăria veche de iubit - unsă de atingeri, urnită de priviri", ori ,și calcă pe struguri, pe văi și prin ploi/ cu regate de cai alergînd peste noi". Natură nu moartă, cît tristă. Lăsată, adică, să se pătrundă în abur amărui, ca vaporii din poupinel. Frăgezită apoi, și aseptică, e întinsă pe fîșioare lungi de pînză. Ies, așa, semne de carte pe care Bogdan O. Popescu le lipește la întîmplările de ținut minte
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
a vechilor slogane caricaturale comuniste, bine cunoscute și prea numeroase ca să ne ocupăm acum de ele. Interpretări sau concluzii elaborate de un factor politic de răspundere sau altul erau însușite și reluate apoi pînă la sațietate (ca în vremurile de tristă amintire), concretizîndu-se în lozinci precum: Noi nu ne vindem țara", ,Minerii au venit singuri, nu i-a chemat președintele", ,Americanii nu vor democrație la noi în țară", ,Fără FSN la conducere, vin legionarii". Iar în preluarea avertismentelor lansate de putere
Universalitatea clișeelor by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11379_a_12704]
-
la condiția de universalitate. ,Fama nu are încă trâmbițe pentru noi", constata melancolic, dar și cu o anume speranță în viitorul ce va să vină, ,mesianicul pozitiv" Kogălniceanu. Pentru scepticul și sofistul Ionescu, drumul parcurs apare mai degrabă ca o tristă mascaradă ,constructivă": De o sută de ani - ați observat? - se pun neîntrerupt bazele culturii românești. Cred că a venit timpul primei cărămizi.". Criticul urmărește cu atenție distributivă închegarea și evidențierea complexelor, stadiile lor de evoluție și formele de manifestare, luminând
Ideea critică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11406_a_12731]
-
foarte apreciat în familia sa și, câteodată, pe palier, o doamnă de la etajul 11 îi zice soacră-sii: -Auzi, doamnă, mneatale nu-l poți opări pe domnu' Coriolan? Vrei să ne bage pe toți în politică? Vecina are o experiență tristă: în urmă cu o lună soțul său s-a înscris în PNBS (Partidul NeoBifurcat de Stânga) și s-a dus să ceară nu-știu-ce drepturi în fața Palatului Victoria și, până să răspundă unui reporter teve la întrebarea-sondaj Ce părere are despre
Fantezi pe teme date... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11396_a_12721]
-
exactă a dramatismului spontan ce animă creația în cauză. Un strat al confesiunii sieși suficiente: ,O tristețe întîrzie în mine/ cum zăbovește toamna pe cîmp,/ nici un sărut nu-mi trece prin suflet,/ nici o zăpadă n-a descins pe pămînt.// Cîntecul trist, cîntecul cel mai trist/ vine cu clopotul din asfințit,/ îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor/ și răspunde din umilința talăngilor.// E toată viața care doare așa,/ zi cu zi pe întinderea stepelor/ între arborii neajunși la cer,/ între apele
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
ce animă creația în cauză. Un strat al confesiunii sieși suficiente: ,O tristețe întîrzie în mine/ cum zăbovește toamna pe cîmp,/ nici un sărut nu-mi trece prin suflet,/ nici o zăpadă n-a descins pe pămînt.// Cîntecul trist, cîntecul cel mai trist/ vine cu clopotul din asfințit,/ îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor/ și răspunde din umilința talăngilor.// E toată viața care doare așa,/ zi cu zi pe întinderea stepelor/ între arborii neajunși la cer,/ între apele ce-și urmează albia
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
deși îi remarca ,firul clar al unei inteligențe artistice ce se străvede", iar în compendiul din 1937 îl reținea pe prozator destul de vag și de sumar. Pentru a nu disocia în sine însuși scriitorul de gazetar (operațiune nu doar psihologic tristă, ci fizic dureroasă), Ion Vinea a mobilizat resursele sale artistice în pagina de publicistică, mai ales în înverșunările pamfletarului, rivalizând cu Arghezi. Ion Vinea a meditat la întrebarea pusă într-o anchetă dintr-un ziar străin dacă ,poate fi cineva
Patrimoniul clasicilor de izbeliște? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11410_a_12735]
-
de pe potecă. Nu mai întreb cîți ani are, spun "bună seara" și dispar spre casă. Mă opresc pe la Florica să iau niște brioșe nemaipomenite, ochite cu greu printre gumari, chiloți, sticle cu țuică și oțet... Muncește mult. E tot timpul tristă și stă cu un caiet în față. Înțeleg, în sfîrșit, că nu rulează bani, ci datorii. Oamenii plătesc la salariu sau la pensie. Sau niciodată. S-a înnoptat. Se văd într-o parte, jos, luminile Cîmpinei, iar în cealaltă, Breaza
La căsuța unde doarme o pisică by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13665_a_14990]
-
au mai rămas/ Ferestrele de iarbă"). Există Dumnezeu, în poezii care amintesc destul de mult de Psalmii lui Arghezi ( " Atât ar fi,/ Față de față-doamne,/ Să te mai văd odată și să tac"). Aceeași răzvrătire: ( "Voi copii goniți din raiuri,/ Pe Pământul tristei veri;/ Voi, sătui de ruguri sfinte/ Și de-atâtea învieri;// De-ați căzut în valea noastră,/ Frați cu noi întru durere,/ Să ne-ntindem la o umbră/ Prin ierboasa încăpere" Balada îngerilor căzuți). Există dezgust: ( "Onan se desfată,/ Seringile îngroapă
Ferestre de iarbă by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13683_a_15008]
-
Alexandru George a asimilat o cultură impresionantă și acum, ajuns la vîrsta de 74 de ani, este unul dintre martorii cei mai credibili pentru cea de-a doua jumătate a secolului XX. Mărturisește scriitorul: "Am beneficiat în cursul vieții de trista experiență de a fi cetățeanul unei țări care a trecut de la un regim liberal și o democrație destul de înaintată la unul de autoritate regală evoluată spre totalitarism (1938), apoi la dictatura militară deschisă ( 1941) după un scurt intermezzo de încercare
Confesiuni polemice by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13682_a_15007]
-
de roman publicat în R. L., Departe de zarea albastră, de Carmen Riera. Nu este, hotărât lucru, o problemă de opțiune: ce ești ți se citește pe fața palmei, dacă ții pumnul închis, peste liniile vieții. O ticăloasă epigramă din triste vremuri, într-o țară care a practicat holocaustul doar pe jumătate, lovea într-un excelent scriitor și om de caracter: "După nume, Sergiu Dan/ N-ai zice că e jidan./ După chip și-obrăznicie/ Nu se poate să nu fie
A fi chinez, lapon, hindus... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13704_a_15029]
-
în neorânduială, predându-ne roada și cuvântul stăruind nu într-o memorie sălbăticită, ci într-una iubitoare și bine întemeiată. A celor ce ne vor citi. Simțul și gustul zădărniciei? Funcționează înșelătoare și diferit de la caz la caz. Cu adevărat tristă, dar nu de neînlăturat, ideea că poezia se scrie cumva degeaba. Că e un lux inutil. Că tot nu o citește nimeni acum, din lipsă de timp, din ignoranță, dintr-un dispreț demonic dirijat împotriva celor blânzi, care merg încet
Întrebarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13717_a_15042]
-
negativ. Pînă la urmă, dl Manolescu a găsit o stratagemă, citînd pe un autor pe care îl cita și dl Nemoianu în cartea sa. Și așa, pe căi ocolite, cartea a căpătat viza cenzurii. Dl Virgil Nemoianu, în anii aceia triști pentru noi, își vedea de treburile sale cărturărești, predînd la catedră studenților, scriind studii și cărți. După 1990, eliberarea ce a venit pentru toți, l-am descoperit, firesc, alături de noi toți, întru apărarea acelorași valori, scriind intens în presa românească
Solidaritate confraternă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16594_a_17919]
-
posibilitățile potrivite pentru a-și face auzit glasul. Revistele românești libere din lume, cărțile pe care cei din exil le publicau (Virgil Ierunca, Ștefan Baciu, Constantin Amăriuței, Vintilă Horia etc.) nu ajungeau în bibliotecile universitare decît prin donații. O distanță tristă - și nepricepută, comercial, propagandistic - separa marile eforturi ale unor exilați de primă valoare de lumea universitară. O distanță, o indiferență poate chiar un "mépris" față de Universitate? De altfel, nici Virgil Ierunca în Trecut-au anii... (dar și în celelalte volume
Cele două Românii by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/16570_a_17895]
-
țină seama de noi, doar suntem țara cea mai mare din zonă!" Sigur că prin comparație cu stătulețele care au ajuns Cehia, Slovacia, Croația, Slovenia și chiar Serbia părem un colos! Numai că suntem un uriaș cocârjat, flămând, prost îmbrăcat, trist, plângăreț, spriijit într-un baston ca vai de lume și el. România e, de fapt, o țară ultra-îmbătrânită, neputincioasă, care nu spune absolut nimic bun occidentalilor. Pentru aceștia, mărimea unei țări echivalează strict cu puterea pieței, și nu cu tremuriciul
"Mondo cane" cu epoleți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16623_a_17948]
-
care glăsuiește: „Pe ziua de Sfinții Voievozi, din anul 1886, m-a chemat la mânăstirea Neamțu, la bolniță, și l-am spovedit și l-am împărtășit pe poetul Mihai Eminescu. Iar Eminescu era limpede la minte, numai tare posac și trist și mi-a sărutat mâna și mi-a spus: Părinte, să mă îngropați la țărmul mării și să fie într-o mânăstire de maici și să ascult în fiece seară, ca la Agafton (mănăstire de maici lângă Botoșani) cum cântă
Aspecte creștine in lirica eminesciană. In: Editura Destine Literare by Cezar Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_245]
-
Și rîde. Domnul Sache rîde. Bănuind în cardinalul mai tînăr un eretic buchisind în taină lucrarea diavolească a osînditului. De atunci îi rămăsese umanității acest totuși izbăvitor. Înfruntarea ignoranței prin tacticoasa tragere de timp. Așadar, pînă și în această țară "tristă, plină de umor" se pare că ceva a început să se miște... Dovadă că, în comedia ei, sever întreruptă un timp, personajul inocent, personajul excepțional, în naivitatea sa jucată, bărbatul trebuitor reapăru, făcînd să triumfe hazul autohton.
Și totuși se mișcă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16633_a_17958]
-
și rămășițe comuniste, care trebuie să-și găsească locul într-o curte a vreunui muzeu, pentru ca acela care dorește să le vadă să o poată face, dar să nu "înfrumusețeze" străzile și să ne aducă mereu aminte de acele vremuri triste. Stimate domnule Friedman, fiindcă ne apropiem de finalul acestui dialog, aș vrea să vă întreb dacă nu v-ați gândit să vă traduceți o carte în limba română? Ar merita să fie tradus romanul Cartea lui Iosif, care prezintă, cu
Mihail Friedman "Cultura - un imperiu al binelui" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16601_a_17926]
-
Rom și nu Tom, are obsesia că este în permanență urmărit de indivizi suspecți, care pândesc, zi și noapte în fața locuinței sale; nu mai e nevoie să spunem că o asemenea conduită ne trimite cu gândul la o realitate de tristă amintire - problema domiciliilor forțate din regimul comunist. Cu o și mai pronunțată tentă socială, Cetatea soarelui, propune imaginea unui univers distopic - nu cu totul străin de cel imaginat de Orwell în 1984 sau de Huxley, în Minunata lume nouă, în
Ithaca, estetica și "est-etica" by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16629_a_17954]
-
recriminări naționaliste). În loc să se fi publicat astfel de pasaje cu aprobarea cenzurii, redactîndu-se, de către editori, note explicative, ele erau sever eliminate, încît textele unor ediții scrupulos migălite filologic erau "croșetate", apărînd cu pasaje înlocuite de paranteze drepte. România a avut tristul privilegiu de a fi singura țară fostă socialistă care a maltratat, astfel, scrierile clasicilor literaturii sale. Dl. Adrian Marino integrează, în finalul cărții d-sale, un capitol "Scriitorii și cenzura comunistă", în care relevă diferite comportamente răzvrătitoare ale unor scriitori
Cenzura și vocația by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16647_a_17972]
-
sociale, ciclu al desăvîrșirii profesionale, sabotor al tihnei familiale! Te blestem!... Da' lasă-mă să rîd în continuare, vorba unei eroine din Molière)". Jurnal (de) ludic e cartea unui intelectual de o mare finețe care (își) rîde ludica boemă în triste vremuri de tranziție. Bogdan Ulmu, Jurnal (de) ludic, Editura "Bolta Rece", Iași, 2000.
Din LUDICITATE, viața mi-o pierdui by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16663_a_17988]