152,821 matches
-
eterogene, (deși unele mișcări au fost considerate mai de stânga sau mai de dreapta), iar în cadrul ei nu funcționa democrația internă de partid și nici nu se ținea o evidență scrisă a membrilor, iar liderii nu erau aleși în mod liber. În plus, Rezistența nu a putut schimba viața politică în cei patru ani de existență. Socialismul, comunismul, radicalismul și celelalte mișcări politice existau de mai multe decenii și încercau să se impună în conștiințele francezilor. Luptătorii rezistenței formau aproximativ 2
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
înfrângere, a continuat să exercite această funcție și după armistițiu, dar a colaborat cu britanicii și a continuat să vâneze agenții Abwehrului și RSHA-ului. Un al doilea val de militari aveau să se angajeze în Rezistență după invadarea „zonei libere” în noiembrie 1942 în mai multe organizații: În octombrie 1941, în cadrul mișcării Franței Libere aflate sub controlul lui de Gaulle, a fost creată Biroul Central de Informații și Acțiuni Militare (BCRA), în frunte cu André Dewavrin (colonelul Passy). BCRA era
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
britanicii și a continuat să vâneze agenții Abwehrului și RSHA-ului. Un al doilea val de militari aveau să se angajeze în Rezistență după invadarea „zonei libere” în noiembrie 1942 în mai multe organizații: În octombrie 1941, în cadrul mișcării Franței Libere aflate sub controlul lui de Gaulle, a fost creată Biroul Central de Informații și Acțiuni Militare (BCRA), în frunte cu André Dewavrin (colonelul Passy). BCRA era specializat în operațiuni de spionaj și de sabotaj. Rețelele BCRA, create și conduse de la
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
dintre Rezistența interioară și Rezistența exterioară. „Confrérie Notre-Dame” a fost una dintre cele mai faimoase organizații ale acestei rețele și a fost creată de Gilbert Renault (colonel Rémy) în noiembrie 1940, într-o perioadă în care serviciile secrete al Franței Libere nu fuseseră botezate BCRA. Ofițerul de marină Honoré d'Estienne d'Orves a creat în zona ocupată o rețea de 26 de persoane, care a fost destrămată în mai 1941, iar conducătorul ei a fost executat la sfârșitul luni august
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
în mai 1941, iar conducătorul ei a fost executat la sfârșitul luni august 1941. În timpul călătoriei sale la Londra din aprilie 1942, Christian Pineau și-a luat angajamentul să creeze o nouă rețea de informații, „Phalanx”. În 1943, oficialii Franței Libere au reușit să obțină unificare mișcărilor de rezistență și de informații din subordinea lor. A fost creată o nouă rețea de informații specializată în informații militare, „Gallia, atașată BCRA. După evacuarea trupelor britanice de la Dunkirk și înfrângerea armatelor franceze (iunie
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
ale serviciile britanice: americanii preferau să ajute rețelele negaulliste, în special pe cele controlate sau inspirate de generalul Henri Giraud. OSS au propus Mișcărilor unite ale Rezistenței (MUR) o sumă de trei ori mai mare decât cea asigurată de Franța liberă și punera la punct a unei rețele de trecere secretă între Franța și Elveția în schimbul primirii cu prioritate a informațiilor obținute. Pierre Bénouville, responsabilul cu relațiile externe al MUR, a acceptat să efectueze o legătură între „antena” elvețiană a OSS
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
al MUR, a acceptat să efectueze o legătură între „antena” elvețiană a OSS și MUR pe de-o parte, MUR și și Franța ocupată pe de altă parte. Robert Belot a văzut în aceasta o încercare de MUR de Franța Liberă. Robert Belot considera mai degrabă că este vorbă de o consecința unei finanțări insuficiente, urmat de refuzul serviciilor britanice de a contribui la echilibrarea financiară. Jean Moulin s-a opus cu toată puterea acestei înțelegeri, dar după moartea lui, înțelegerea
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
septembrie 1940 pentru acoperirea zonei nordice a țării. În 1942, „Le Populaire”, organul de presă al SFIO din perioada 1921 - 1940, a reînceput să apară în condiții de clandestinitate. În același an, André Philip s devenit comisar național al Franței Libere de pe continent, iar Félix Gouin s-a realăturat lui Charles de Gaulle la Londra ca reprezentant al socialiștilor. CASE sud s-a transformat în organizația SFIO din ilegalitate in martie 1943. Treptat, toate organizațiile CASE au început să se unească
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Brossolette s-a aflat în contact cu CASE sud, noul SFIO clandestin, și în același timp a activat în organizația rezistenței „Confrérie Notre-Dame”. Socialiștii dețineau majoritatea în organizația rezistenței „Libération Nord”, care era principalul intermediar dintre rezistența internă și Franța Liberă. „Organisation civile et militaire”, inițial o mișcare de dreapta, a virat de-a lungul războiului spre socialiști. Pe de altă parte, deși reprezentau cam jumate dintre luptătorii din rețeaua „Libération-Sud”, influența politică a socialiștilor a fost disproporționat mai mică. Mai
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
grupați cei mai de seamă reprezentanți ai umanismului din Toscana, Vincenzo Viviani și Carlo Dați din Florența, Lorenzo Bellini din Pisa. Împreună reușesc să pună la adăpost manuscrisele orginale ale lui Galileo Galilei, suspectate de erezie de către tribunalele inchizitoriale. Spirit liber, neconformist, care nu făcea nicio concesie dogmelor Bisericii Catolice, el însuși intra în conflict cu Inchiziția și cu atotputernicul Ordin al Iezuiților. Bibliotecă să, deschisă publicului în anul 1747, dotată cu numeroase texte științifice în greacă și latină, tratate de
Antonio Magliabechi () [Corola-website/Science/309603_a_310932]
-
(în limba franceză: "Forces Françaises Libres", FFL) au fost reprezentate de luptătorii francezi din al doilea război mondial care au decis să continue lupta împotriva Axei după capitularea Franței și după ocuparea Franței de către germani. Forțele Franței Libere au răspuns chemării guvernului în exil francez. Mitologia gaullistă pretinde că luptătorii francezi au răspuns apelului de pe 18 iunie al generalului Charles de Gaulle, dar istoricii au demonstrat mai târziu că acest apel radiodifuzat a fost recepționat doar de un
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
târziu că acest apel radiodifuzat a fost recepționat doar de un număr foarte scăzut de francezi. Discursul generalului de Gaulle de pe 22 iunie difuzat de BBC a fost recepționat de mult mai mulți cetățeni francezi. În unele surse, termenul "francez liber" este folosit pentru desemnarea oricărui individ care s-a implicat în lupta împotriva forțelor Axei după capitularea Franței. Realitatea este însă mult mai complexă. De exemplu, unele forțe franceze au luat parte la luptele împotriva Axei, dar nu au avut
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
însă mult mai complexă. De exemplu, unele forțe franceze au luat parte la luptele împotriva Axei, dar nu au avut niciun fel de relație cu organizația lui de Gaulle. Din punct de vedere istoric, un individ poate fi considerat "francez liber" odată cu încadrarea lui în organizația Franței Libere cu sediul în Londra, condusă de generalul de Gaulle. Unitățile francezilor liberi au fost formate din acești aderenți. Organizația lui de Gaulle a încetat să mai accepte noi membri pe la mijlocul anului 1943, în
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
forțe franceze au luat parte la luptele împotriva Axei, dar nu au avut niciun fel de relație cu organizația lui de Gaulle. Din punct de vedere istoric, un individ poate fi considerat "francez liber" odată cu încadrarea lui în organizația Franței Libere cu sediul în Londra, condusă de generalul de Gaulle. Unitățile francezilor liberi au fost formate din acești aderenți. Organizația lui de Gaulle a încetat să mai accepte noi membri pe la mijlocul anului 1943, în momentul în care organizația din Anglia s-
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
avut niciun fel de relație cu organizația lui de Gaulle. Din punct de vedere istoric, un individ poate fi considerat "francez liber" odată cu încadrarea lui în organizația Franței Libere cu sediul în Londra, condusă de generalul de Gaulle. Unitățile francezilor liberi au fost formate din acești aderenți. Organizația lui de Gaulle a încetat să mai accepte noi membri pe la mijlocul anului 1943, în momentul în care organizația din Anglia s-a unit cu cea similară din Africa de nord. În acel moment
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Africa de nord. În acel moment a fost creat un guvern în exil temporar numit "Comité français de libération nationale" (Comitetul francez de eliberarea națională) cu sediul la Alger. În perioada postbelică, pentru a pune capăt disputelor cu privire la moștenirea Franței Libere, guvernul de la Paris a emis o definiție oficială a termenului. Prin „"instruction ministérielle du 29 juillet 1953" (instrucțiunile ministeriale din 29 iulie 1945)”, doar cei care au luptat în tabăra Aliaților după armistițiul franco-german din 1940 și mai înainte de 1
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
oficială a termenului. Prin „"instruction ministérielle du 29 juillet 1953" (instrucțiunile ministeriale din 29 iulie 1945)”, doar cei care au luptat în tabăra Aliaților după armistițiul franco-german din 1940 și mai înainte de 1 august 1943 pot fi numiți luptători „francezi liberi”. Francezii care au intrat în luptă după iulie 1943 sunt denumiți mult mai corect „forțe de eliberare”. În 1940, generalul Charles de Gaulle era membru al guvernului francez. În condițiile în care armata franceză înregistra o serie de insuccese în fața
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
un ministru al guvernului legitim Reynaud, sigurul capabil să ia decizii legale, aprecia că venirea la putere a lui Pétain este o manevră neconstituțională. Căpitanul de corvetă Thierry d'Argenlieu a sugerat adoptarea crucii de Lorena ca simbol al francezilor liberi, atât pentru a reaminti de vitejia Ioanei d’Arc, care o folosise ca emblemă al luptei sale, dar și ca răspuns simbolistic la swastika nazistă. Prin ordinul nr. 2 din 3 iulie 1940, viceamiralul Émile Muselier, care își asumase responsabilitatea
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
o folosise ca emblemă al luptei sale, dar și ca răspuns simbolistic la swastika nazistă. Prin ordinul nr. 2 din 3 iulie 1940, viceamiralul Émile Muselier, care își asumase responsabilitatea funcției de comandant al forțelor navale și aeriene ale Franței Libere, a creat drapelul tricolor al mișcării, care avea Crucea de Lorena supraimpusă pe steagul tradițional francez, ca și o cocardă tricoloră cu aceiași cruce. În urma mai multor apeluri radiodifuzate, până la sfârșitul luni iulie 1940, aproximativ 7.000 de oameni se
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Crucea de Lorena supraimpusă pe steagul tradițional francez, ca și o cocardă tricoloră cu aceiași cruce. În urma mai multor apeluri radiodifuzate, până la sfârșitul luni iulie 1940, aproximativ 7.000 de oameni se oferiseră voluntari ca să lupte în cadrul FFL. Marina Farnceză Liberă avea 50 de vase și cam 3.700 de marinari care au luptat ca forțe auxiliare în Royal Navy. În orășelul scoțian Greenock a fost ridicat un monument reprezentând o cruce de Lorena combinată cu o ancoră în memoria vaselor
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Algeria). Acest atac de pe 3 iulie 1940 a cauzat o mare amărăciune în rândurile francezilor, în special în rândurile marinarilor (în timpul atacului au pierit peste 1.000 de marinari), și a descurajat numeroși soldați francezi să se alăture Forțelor Franceze Libere din Anglia sau din alte zone ale globului. Câteva vase de război franceze s-au alăturat de la început aliaților, în vreme ce alte câteva s-au alăturat FFL după ocuparea restului Franței de către germani, (Operațiunea Anton) și sabordarea flotei franceze în Toulon
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
aliaților, în vreme ce alte câteva s-au alăturat FFL după ocuparea restului Franței de către germani, (Operațiunea Anton) și sabordarea flotei franceze în Toulon. În toamna anului 1940, coloniile franceze Camerun, Ciad, Moyen-Congo, Oubangui-Chari și Africa Ecuatorială Freanceză au trecut de partea Franței Libere. Din acest moment, alături de francezii liberi au intrat în luptă și numeroase trupe coloniale. Coloniile franceze din Pacific, Noua Caledonie, Polinezia Franceză și Noile Hebride s-au alăturat Franței Libere ceva mai târziu. Saint-Pierre și Miquelon s-a alăturat Franței Libere după
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
alăturat FFL după ocuparea restului Franței de către germani, (Operațiunea Anton) și sabordarea flotei franceze în Toulon. În toamna anului 1940, coloniile franceze Camerun, Ciad, Moyen-Congo, Oubangui-Chari și Africa Ecuatorială Freanceză au trecut de partea Franței Libere. Din acest moment, alături de francezii liberi au intrat în luptă și numeroase trupe coloniale. Coloniile franceze din Pacific, Noua Caledonie, Polinezia Franceză și Noile Hebride s-au alăturat Franței Libere ceva mai târziu. Saint-Pierre și Miquelon s-a alăturat Franței Libere după „invazia” din 24 decembrie 1941. Coloniile
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Camerun, Ciad, Moyen-Congo, Oubangui-Chari și Africa Ecuatorială Freanceză au trecut de partea Franței Libere. Din acest moment, alături de francezii liberi au intrat în luptă și numeroase trupe coloniale. Coloniile franceze din Pacific, Noua Caledonie, Polinezia Franceză și Noile Hebride s-au alăturat Franței Libere ceva mai târziu. Saint-Pierre și Miquelon s-a alăturat Franței Libere după „invazia” din 24 decembrie 1941. Coloniile din Pacificul de sud aveau să devină baze militare vitale pentru Aliați în timpul luptelor din Pacific. Din iulie până în noiembrie 1940, FFL
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Franței Libere. Din acest moment, alături de francezii liberi au intrat în luptă și numeroase trupe coloniale. Coloniile franceze din Pacific, Noua Caledonie, Polinezia Franceză și Noile Hebride s-au alăturat Franței Libere ceva mai târziu. Saint-Pierre și Miquelon s-a alăturat Franței Libere după „invazia” din 24 decembrie 1941. Coloniile din Pacificul de sud aveau să devină baze militare vitale pentru Aliați în timpul luptelor din Pacific. Din iulie până în noiembrie 1940, FFL au luptat cu trupele franceze loiale regimului de la Vichy în timpul campaniei
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]