14,778 matches
-
Înlocuire a cuvântului „Comunitate” cu „Uniune”, liderii celor 12 state membre au făcut, În principiu, un pas decisiv Înainte. Dar semnatarii au evitat sau au amânat toate subiectele cu adevărat controversate, Îndeosebi agricultura, care Împovăra bugetul Uniunii. De asemenea, au ignorat absența jenantă a oricărei politici europene comune În domeniul apărării și afacerilor externe. În miezul „noului Război Rece” din anii ’80 și În pragul unor evenimente epocale care urmau să aibă loc la o aruncătură de băț spre est, statele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altor țări. Cu cât creștea, cu atât Uniunea Europeană era mai atrăgătoare (și cumva „inevitabilă”) pentru cei aflați În afara sa. Pentru cetățenii statelor membre Însă, caracteristica fundamentală a Uniunii Europene În acei ani nu era modul În care era condusă (cei mai mulți ignorau cu desăvârșire detaliile), nici proiectele liderilor pentru o mai strânsă integrare, ci sumele care circulau prin vistierie și modul În care acești bani erau repartizați. În forma sa originală, Tratatul de la Roma menționa o singură agenție al cărei mandat era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scumpe și uneori corupte 26. Al doilea scop al costisitoarelor proiecte europene de finanțare regională - variile fonduri „structurale” și „de coeziune” Însumau la sfârșitul secolului 35% din cheltuielile totale ale Uniunii Europene - era să permită Comisiei Europene de la Bruxelles să ignore guvernele naționale necooperante, tratând direct cu regiunile interesate din statele membre. Strategie extrem de reușită. Sentimentul regionalist crescuse pretutindeni (pe alocuri renăscuse) de la sfârșitul anilor ’60. Înlocuind dogma politică cu afinitatea regională, „șaișoptiștii” de altădată Încercau acum să reînvie și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Soljenițîn a apărut pentru prima oară În Occident. Într-o cronică din The Guardian la traducerea engleză, W.L. Webb scria: „A trăi În ziua de azi și a nu cunoaște această lucrare Înseamnă a fi păcălit de istorie, a ignora o parte vitală din conștiința timpului”. Ironia, după cum recunoștea Însuși Soljenițîn, era că mesajul cărții (faptul că „socialismul real-existent” era o escrocherie barbară, o dictatură totalitară Întemeiată pe muncă de sclavi și omucidere În masă) nu era deloc o noutate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două generații de intelectuali angajați. În 1978 a apărut În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În cultura generală franceză a unui ansamblu de lucrări anglo-americane de filosofie și științe sociale pe care intelectualii autohtoni le ignoraseră multă vreme. Din același an datează Revoluția În dezbatere, o lucrare inedită În care istoricul François Furet demola sistematic „catehismul revoluționar” prin care francezii au fost Învățați timp de zeci de ani să-și Înțeleagă țara și trecutul. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
specialist sovietic În fizică atomică și vechi critic al regimului, a rămas În libertate - până când opoziția sa publică față de invazia din Afganistan din 1979 a făcut ca prezența lui să devină de netolerat. Saharov era prea incomod pentru a fi ignorat (el primise Premiul Nobel pentru Pace În 1975), dar prea important pentru a fi expulzat. Împreună cu soția sa, Elena Bonner, el a fost condamnat la exil (intern) În orașul Închis Gorki. Saharov a susținut dintotdeauna că el nu urmărea răsturnarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
multe voci critice independente. Lucrările sale au fost vizionate de 100 de milioane de telespectatori, iar cererile lui Saharov și ale altor deputați de a se continua schimbarea - prin detronarea partidului, din ce În ce mai discreditat, din poziția sa privilegiată - nu puteau fi ignorate, chiar dacă Însuși Gorbaciov a șovăit la Început. Comuniștilor le aluneca printre degete monopolul puterii: la sugestia lui Gorbaciov, În februarie anul următor Congresul a votat eliminarea din Constituția sovietică a prevederii de bază - Articolul 6 -, care atribuia Partidului Comunist un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aflați pe liste pentru locurile „rezervate” au reușit să adune cele 50% din voturi necesare pentru a le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște Învinși și a ceda puterea. În aceste circumstanțe, alegerea era limpede: după cum i-a pus ferm În vedere Gorbaciov lui Jaruzelski Într-o convorbire telefonică privată, rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al alegerilor municipale din RDG (98,85% pentru candidații guvernului) a fost falsificat Într-un mod atât de grosolan, Încât a stârnit proteste naționale din partea preoților, grupărilor ecologiste și chiar a unor critici din interiorul partidului. Biroul Politic le-a ignorat cu tenacitate. Însă acum, pentru prima dată, est-germanii aveau posibilitatea să aleagă. Nu mai erau nevoiți să accepte statu-quo-ul, să riște arestul sau să Încerce o evadare primejdioasă spre Vest. Pe 2 mai 1989, În cadrul procesului de relaxare a controlului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neclintit. Est-germanii care Încercau să emigreze, declarase el În septembrie, fuseseră „șantajați prin tentații, promisiuni și amenințări pentru a renunța la principiile de bază și valorile fundamentale ale socialismului”. Spre neliniștea crescândă a colegilor mai tineri, care nu mai puteau ignora amploarea problemei, conducerea de partid părea neajutorată: pironită pe loc. La 7 octombrie, sosit Într-o vizită oficială pentru a sărbători cea de-a 40-a aniversare a Înființării Republicii Democrate Germane, Mihail Gorbaciov i-a dat gazdei sale, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Moscova, Însă fără a altera În vreun fel esența guvernării. Același calcul politic explică, fără Îndoială, și atitudinea detașată a autorităților față de următoarea demonstrație majoră care a avut loc pe 28 octombrie, la aniversarea Înființării statului cehoslovac În 1918 (ignorată de guvernanți după 1948). Cu toate acestea, nu exista Încă o presiune publică strivitoare asupra conducerii comuniste: eliminarea vizelor de ieșire pentru călătoriile În Occident, anunțată pe 15 noiembrie, nu a fost atât o concesie, cât o imitație strategică a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost Însuși Gorbaciov, deși Elțîn fusese inițial un apărător ferm al președintelui sovietic, În a cărui regiune natală, Sverdlovsk, lucrase mai mult de zece ani. Însă el observase, cu siguranță, că erorile liderului sovietic erau tot mai greu de ignorat, iar popularitatea lui scădea vertiginos. Cea mai mare greșeală tactică a lui Gorbaciov În afacerile interne a fost să Încurajeze apariția unei legislaturi naționale cu vizibilitate la nivel național, puteri reale și o independență considerabilă. Elțîn și susținătorii lui ruși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al rolului limitat pe care l-au avut SUA În această situație. Contrar poveștii flatante care s-a impus În conștiința publică americană, Washingtonul nu a „distrus” comunismul; acesta s-a dizolvat de la sine. În schimb, dacă poporul ucrainean a ignorat sfatul lui Bush și a votat câteva luni mai târziu pentru desprinderea de Uniune, aceasta nu s-a Întâmplat dintr-un acces de entuziasm patriotic. Independența În Ucraina, Moldova sau chiar Georgia viza nu autodeterminarea, ci autoconservarea: o bază sănătoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1 ianuarie 1993. În acea zi, Cehoslovacia a dispărut și cele două republici constituente au apărut pe hartă ca state separate, cu Klaus și Mečiar ca prim-miniștri. Václav Havel, care Încercase În zadar să mențină unitatea țării, fiind complet ignorat În ultimele luni, a Încetat să fie președinte al Cehoslovaciei și s-a reîncarnat ca președinte al unei țări În racursi: Cehia 23. Într-o primă fază a fost greu de spus dacă divorțul fusese o idee bună - nici Republica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intervenit În forță și un deceniu de dezastre ar fi fost evitat. Indiferent ce credem despre aceste două interpretări ale istoriei balcanice, trebuie să remarcăm că, În ciuda incompatibilității lor aparente, ele au În comun o trăsătură importantă. Ambele minimalizează sau ignoră importanța iugoslavilor Înșiși, reduși la rolul de victime - ale sorții sau ale manipulării și greșelilor altora. Cu siguranță, În munții fostei Iugoslavii era Îngropată multă istorie - și multe amintiri neplăcute. Iar străinii au contribuit Într-adevăr În mod decisiv la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania au revenit la măsurile „protecționiste” din anii ’70 pentru a proteja firmele locale În dificultate. Dar să nu uităm că Berlinul și Parisul, spre deosebire de comisarii nealeși de la Bruxelles, au un electorat care plătește impozite și care nu poate fi ignorat. Aceste paradoxuri ale Uniunii sunt ilustrate elocvent de tribulațiile euro. Inconvenientul monedei comune nu era Înlocuirea tehnică a diferitelor monede naționale cu o singură unitate de referință (acest proces Începuse deja cu mult Înainte de abolirea francului, lirei sau drahmei și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Conducătorii, dar și populația Rusiei rămâneau extrem de sensibili la opiniile din exterior, manifestând În același timp o suspiciune profundă față de orice critică sau interferență din străinătate. Istoria și geografia au pricopsit Europa cu o vecină greu de mulțumit, greu de ignorat. Același lucru se poate spune despre Turcia. Aproape 700 de ani, turcii otomani au reprezentat pentru Europa alteritatea absolută (după ce acest rol le revenise timp de jumătate de mileniu arabilor). Timp de veacuri, Europa a Început unde se termina Imperiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
estice sărace era imensă și, dacă ar fi avut ocazia, milioane de turci ar fi plecat probabil spre Occident, În căutarea unui salariu decent. Implicațiile acestui fapt pentru politicile naționale de imigrație, ca și pentru bugetul UE, nu puteau fi ignorate. Dar adevăratele impedimente erau altele 14. Dacă Turcia ar fi fost admisă, Uniunea Europeană ar fi avut granițe cu Georgia, Armenia, Iran, Irak și Siria. Geografic vorbind, nu este foarte logic ca „Europa” să ajungă la 200 de kilometri de Mosul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era acum, ca și Înainte, vârful de lance În lupta cu răul politic și relativismul moral. După ce s-au convins că președintele american Își ghida politica externă după argumentele lor, au fost sincer surprinși să constate că sunt izolați și ignorați de publicul lor tradițional. Dar irelevanța lui Michnik sau Glucksmann nu avea nimic de-a face cu conținutul opiniei lor. Aceeași soartă Îi aștepta pe intelectualii care au adoptat poziția contrară. Pe 31 mai 2003, Jürgen Habermas și Jacques Derrida
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu o autoexcludere din discursul public civilizat. De aceea politicienii moderați evită pe cât posibil compania demagogilor ca Jean-Marie Le Pen. Holocaustul nu mai este doar un fapt incontestabil dintr-un trecut pe care europenii nu Își pot permite să-l ignore. Astăzi, când Europa se pregătește să lase În urmă al doilea război mondial (sunt inaugurate ultimele memoriale, sunt omagiați ultimii supraviețuitori și combatanți În viață), memoria recuperată a evreilor morți a devenit Însăși definiția și garanția umanității regăsite a continentului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau treaba nemților. Această situație s-a menținut timp de 20 de ani. Când autorul cărții de față studia istoria Franței la sfârșitul anilor ’60 În Anglia, literatura de specialitate despre Franța În al doilea război mondial (atâta câtă era) ignora cu desăvârșire problema „evreiască”. „Studiile despre Vichy” scrise În Franța și În alte părți analizau mai ales dacă regimul petainist a fost „fascist” sau „reacționar” și dacă el ilustra continuitatea sau ruptura cu trecutul republican al țării. Exista Încă, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tapet chestiunea suferinței germanilor, după ce ani de zile atenția publică fusese dedicată victimelor evreiești. Artiștii și criticii - printre care Martin Walser, contemporan cu Habermas și o voce influentă În viața literară din RFG - Începeau acum să discute despre alt „trecut ignorat”: nu era vorba despre exterminarea evreilor, ci despre cealaltă latură, prea puțin abordată, a istoriei germane recente. De ce, Întrebau ei, n-ar trebui să vorbim, după toți acești ani, despre incendierea orașelor Germaniei sau chiar despre adevărul incomod că viața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celui de-al doilea război mondial e că, pentru majoritatea protagoniștilor, ce au pățit evreii Între 1939 și 1945 nu era nici pe departe atât de important pe cât ar fi dorit contemporanii, cu susceptibilitățile lor. Mulți europeni au izbutit să ignore zeci de ani soarta vecinilor lor evrei nu fiindcă Îi apăsa vina și Își reprimau amintiri de nesuportat. Motivul era altul: În afară de câțiva Înalți oficiali naziști, nimeni nu credea că subiectul războiului au fost evreii. Chiar și pentru naziști, exterminarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e bine să ne reamintim că În fiecare țară europeană au existat și oameni care Înțelegeau ce li se Întâmplă evreilor și care au făcut tot ce le-a stat În putere pentru a Învinge indiferența concetățenilor lor. Însă, dacă ignorăm această indiferență și presupunem că toți europenii au trăit războiul așa cum l-au trăit evreii - ca pe un Vernichtungskrieg, un război de exterminare -, nu facem decât să confecționăm un nou strat de pseudomemorie. Retrospectiv, „Auschwitz” este lucrul cel mai important
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționale („unguri”) și mai ales categorii sociale („muncitori”), Însă etichetele etnice și religioase erau evitate meticulos. Așa cum am văzut (În capitolul VI), al doilea război mondial era etichetat și predat În școli ca un război antifascist; dimensiunea sa rasistă era ignorată. În anii ’70, guvernul Cehoslovaciei a Închis sinagoga pragheză Pinkus și a acoperit cu vopsea numele evreilor cehi uciși În Shoah care erau inscripționate pe ziduri. Când remodelau istoria recentă a acestei regiuni, autoritățile comuniste postbelice puteau conta pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]