14,805 matches
-
mic container cu cafea măcinată și un filtru. Pe piață există multe modele de espressoare care pot fi folosite fie acasă sau la birou, fie într-un mediu comercial HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Catering). Majoritatea espressoarelor automate au indicatori și afișaje luminoase sau digitale, care avertizează despre nivelul de apă, cantitatea boabelor de cafea, sau container de zaț plin, precum și sisteme de autocurățare sau dispozitive automate de spumare. Automatele pentru spații și instituții publice denumite și automate vending, sunt întâlnite în locuri
Espresso () [Corola-website/Science/333147_a_334476]
-
de hidrogen. A fost determinat prin contribuția unor fizicieni ca: Gustav Robert Kirchhoff, Robert Bunsen, Joseph von Fraunhofer și alții. Efectuându-se descărcări electrice într-un tub catodic cu hidrogen, la presiunea de 0,1 - 1 torr, gazul respectiv devine luminos. La trecerea luminii emise printr-un spectrograf cu prismă și lentile de cuarț, se înregistrează fotografic spectrul atomic al hidrogenului. Acest spectru este alcătuit din cinci serii, formate din numeroase linii spectrale și situate în toate regiunile spectrului. Seria spectrală
Spectrul atomic al hidrogenului () [Corola-website/Science/333252_a_334581]
-
O cefeidă este o stea variabilă, gigantă sau supergigantă galbenă, de 4 până la 15 ori mai masivă decât Soarele și de 100 până la de 30 000 de ori mai luminoasă, a cărei strălucire variază de la 0,1 la 2 magnitudini potrivit unei perioade bine definite, cuprinsă între 1 și 135 de zile, de unde își trage numele de stea variabilă. Ele au fost denumite după prototipul stelei δ din constelația Cefeu
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
sau galaxiilor din ce în ce mai îndepărtate în Univers.<br> Din nefericire, această metodă este limitată la distanța maximă la care se poate observa o stea situată într-o galaxie. Tânără, însă cu structură mai evoluată decât Soarele, o cefeidă își datorează energia luminoasă reacțiilor de fuziune nucleară care, în regiunea sa centrală, transformă heliul în carbon. Arthur Eddington a dat o primă explicație a variațiilor luminozității în 1926. Partea externă a stelei se contractă și se dilată alternativ, în urma unui dezechilibru auto-întreținut al
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
oftalmologie și permite diagnosticarea unor anomalii ale retinei. Este realizat cu ajutorul unui electroretinograf în timpul unei electroretinografii. Retina permite acuitatea vizuală. Este compusă din celule specializate în fotorecepție: celulele cu bastonașe și celulele cu con. Ele absorb lumina și convertesc energia luminoasă în energie electrică, mulțumită perturbărilor celulare. Retina este capabilă să lucreze cu lumină slabă (vedere scotopică) grație bastonașelor și cu lumină puternică (vedere fotopică) grație conurilor. În plus, există o altă diferență între cele două tipuri de fotoreceptori: conurile sunt
Electroretinogramă () [Corola-website/Science/333272_a_334601]
-
există o altă diferență între cele două tipuri de fotoreceptori: conurile sunt sensibile la diferite culori, în timp ce bastonașele nu sunt sensibile decât la negru și la alb (în niveluri de gri). Electroretinografia analizează răspunsul electric al retinei la un stimul luminos. Ea permite să se distingă, prin mijlocirea luminilor de intensități și culori diferite, activitate conurilor, de cea a bastonașelor. Astfel, conurile vor fi stimulate mai degrabă de intensități puternice și de culoarea roșie, în timp ce bastonașele vor fi activate de intensități
Electroretinogramă () [Corola-website/Science/333272_a_334601]
-
ERG, electroretinograme în câmp total (ERG flash), pattern-electroretinograma (p-ERG) și electroretinograma multifocală (mf-ERG): În medie un examen dureză cam între 30 și 45 de minute. Este un flash cu o durată inferioară a 5 ms, în care nivelul fluxului luminos este cuprins între 1,5 și 3 cd·s·m. Stimulările luminoase se fac în interiorul unei cupole de Ganzfeld (stimulare în câmp total), ceea ce permite obținerea unei iluminări uniforme a retinei. Înregistrarea este realizată pe pupile dilatate. Subiectul este adaptat
Electroretinogramă () [Corola-website/Science/333272_a_334601]
-
multifocală (mf-ERG): În medie un examen dureză cam între 30 și 45 de minute. Este un flash cu o durată inferioară a 5 ms, în care nivelul fluxului luminos este cuprins între 1,5 și 3 cd·s·m. Stimulările luminoase se fac în interiorul unei cupole de Ganzfeld (stimulare în câmp total), ceea ce permite obținerea unei iluminări uniforme a retinei. Înregistrarea este realizată pe pupile dilatate. Subiectul este adaptat la întuneric 20 de minute pentru ca adaptarea retinelor sale să fie stabilă
Electroretinogramă () [Corola-website/Science/333272_a_334601]
-
indicații limitate. Acesta poate fi modificat, în unele cazuri. De exemplu, în cazul unei maculopatii confirmate. Într-adevăr, leziunile sunt ireversibile, stabile sau susceptibile de a se agrava după oprirea tratamentului. Aceasta se traduce prin semne vizuale ca fotofobia, fulgere luminoase și diminuarea acuității vizuale. Studiul fundului de ochi scoate la iveală o pigmentație în inelul perimacular și angiografia arată o zonă de epiteliu retinian cu scăpări pigmentare. Câmpul vizual, vederea în culori, electroretinograma cât și electro-oculograma sunt, prin urmare, false
Electroretinogramă () [Corola-website/Science/333272_a_334601]
-
creațiile lui Cristian Melesteu au scris: Alex Ștefănescu, Augustin Doman, Radu Aldulescu, Gabriela Gheorghișor, Victor Cubleșan, Marius Miheț, Marcel Tolcea,Șerban Tomșa, Marin Ionița, Camelia Sapoiu, Constantin Piștea, Sergiu I. Nicolaescu, etc. · Versurile pe care le scrie sunt fanteziste și luminoase, ca o bătaie cu flori.” - Alex. Ștefănescu, „Flacăra”, nr. 3/martie 2002 · „Cunoscut ca poet până acum (laureat al mai multor concursuri, de la „Primele iubiri” la „Ion Pillat”), Cristian Meleșteu debutează în proză cu o forță neobișnuită, abordând, pentru prima
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
totul diferită în ciuda temperaturii similare sau tipului spectral. Stele gigante au raze de până la câteva sute de ori mai mari decât a Soarelui și o luminozitate între 10 și câteva mii de ori mai mare decât a Soarelui nostru; mai luminoase decât gigantele sunt stelele supergigante și hipergigante.
Stea gigantă () [Corola-website/Science/333318_a_334647]
-
pentru San Francesco della Vigna, în care celelalte părți ale bisericii au fost proiectate de Sansovino. Pe fiecare parte a portalului central sunt statui ale Sfântului Gheorghe și ale Sfântului Ștefan, cărora le este închinată biserica. Interiorul bisericii este foarte luminos cu coloane angajate masive și pilaștri ce susțin pereți nedecorați, zugrăviți în alb. Interiorul combină o navă bazilicală lungă cu un plan în formă de cruce cu transepturi. Două tablouri foarte mari realizate de Tintoretto se referă la Taina Euharistiei
Bazilica San Giorgio Maggiore din Veneția () [Corola-website/Science/333379_a_334708]
-
două sisteme de mărimi: Metodele de măsurare ale mărimilor cu care operează fotometria se împart în două categorii: În fotometrie, folosind ochiul omenensc drept receptor de lumină, se măsoară efectele luminii și se încearcă exprimarea cantitativă a acestora. O senzație luminoasă se poate percepe numai pentru un interval spectral limitat, și anume pentru radiații din domeniul situat aproximativ între 400 și 780 nm. Energia radiantă în acest domeniu se numește "radiație vizibilă" sau "lumină", în sensul obișnuit al cuvântului. Senzația luminoasă
Fotometrie (optică) () [Corola-website/Science/333395_a_334724]
-
luminoasă se poate percepe numai pentru un interval spectral limitat, și anume pentru radiații din domeniul situat aproximativ între 400 și 780 nm. Energia radiantă în acest domeniu se numește "radiație vizibilă" sau "lumină", în sensul obișnuit al cuvântului. Senzația luminoasă depinde așadar de: Deci ochiul este un receptor care are sensibilitate diferită pentru diferite lungimi de undă din domeniul vizibil. Pentru a caracteriza cantitativ dependența sensibilității ochiului în raport cu lungimea de undă, se introduce mărimea denumită "sensibilitate spectrală relativă" V. Dacă
Fotometrie (optică) () [Corola-website/Science/333395_a_334724]
-
nm, sursa de lumină având fluxul de energie radiantă constant formula 1 și se iluminează o altă suprafață, cu aceleași caracteristici ca și prima, cu o lumină de altă culoare, se constată că, pentru ca ochiului cele două suprafețe să pară la fel de luminoase este nevoie ca fluxul de energie radiantă al acestei surse formula 2 să fie mai mare dect cel al sursei de lumină verde. Deci ochiul este mai sensibil pentru lumina verde și devine din ce în ce mai sensibil pentru lumina cu lungimi de undă
Fotometrie (optică) () [Corola-website/Science/333395_a_334724]
-
Pistol au arătat că este una dintre cele mai masive observate vreodată. A fost comparată cu o altă stea, de același tip: Eta Carinae. Acest gen de stea este cunoscut ca un stadiu evolutiv denumit în engleză "" (în română: Variabilă luminoasă albastră), care se caracterizează prin mari erupții, înainte de a evolua spre stadiul Wolf-Rayet. Steaua Pistol este o hipergigantă variabilă albastră, cu un diametru de de kilometri, temperatura sa atinge K, iar ea este de 150 de ori mai masivă. Se
Pistol (stea) () [Corola-website/Science/333415_a_334744]
-
steaua Delta Cephei (și de RR Lyrae, o altă candelă standard) cu eroare mai mică de 4%: 273 de parseci (sau 890 de ani-lumină). Delta Cephei are și un companion, o stea de clasă B, de 500 de ori mai luminoasă decât Soarele. Companionul se află față de steaua principală la circa 41 de secunde de arc, care, la acea distanță, corespunde la circa de unități astronomice distanță, și cu magnitudinea 13. Totuși se crede că este doar un companion optic și
Delta Cephei () [Corola-website/Science/333433_a_334762]
-
ținând cont de actuala viteză a sondei New Horizons, cea mai rapidă la moment, aceasta ar ajunge la destinație în cca. 25,8 mln. de ani. Steaua „părinte” este în aceeași clasă spectrală ca Soarele (G2V), dar cu 20% mai luminoasă, ceea ce se datorează în principal vârstei mai înaintate de cca. 6 miliarde de ani, cu cca. 1,5 miliarde de ani mai mult ca Soarele (stelele își cresc luminozitatea pe măsură ce îmbătrânesc) dar și masei puțin mai mari (cu 3,7
Kepler-452b () [Corola-website/Science/334554_a_335883]
-
imaginilor pentru descoperirea de asteroizi. Dar în ziua de azi calculatoarele pot analiza imagini astronomice digitale și le pot compara cu cataloage stelare care conțin până la 1 miliard de poziții stelare, pentru a vedea dacă una din acele „stele” (puncte luminoase) este de fapt o predescoperire a unui obiect deja descoperit. Tehnica a fost folosită până la mijlocul anilor 1990 pentru a determina orbitele unui număr foarte mare de planete minore. Într-un caz extrem de predescoperire, un obiect a fost descoperit la
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
planetei Neptun. Galileo Galilei a observat Neptun la 28 decembrie 1612 și 27 ianuarie 1613, când o parte din orbita sa se afla direct în spatele lui Jupiter (privit de pe Pământ). Deoarece Neptun se mișcă foarte încet și nu este foarte luminos (comparativ cu alte planete de la acea vreme), Galileo a confundat planeta cu o stea fixă și Neptun a rămas nedescoperit până în 1846. Galileo a notat că „steaua” nu pare să se miște prin observația că nu și-a schimbat distanța
Precovery () [Corola-website/Science/334610_a_335939]
-
O supergigantă albastră este o stea supergigantă (clasificarea luminoasă I) a tipului spectral O sau B. Foarte luminoase și foarte fierbinți (temperatura lor efectivă este cuprinsă între 20 000 - 50 000 K), au, în mod normal, o masă cuprinsă între 10 și 50 de mase solare, o rază superioară
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
O supergigantă albastră este o stea supergigantă (clasificarea luminoasă I) a tipului spectral O sau B. Foarte luminoase și foarte fierbinți (temperatura lor efectivă este cuprinsă între 20 000 - 50 000 K), au, în mod normal, o masă cuprinsă între 10 și 50 de mase solare, o rază superioară a 25 de raze solare și sunt dispuse în
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
brațe ale galaxiilor spirale și ale galaxiilor neregulate. Mai rar sunt observate în nucleele galaxiilor spirale, ale galaxiilor eliptice și în roiurile globulare, compuse în principal din stele bătrâne. O supergigantă albatră faimoasă este Rigel (β Orionis), steaua cea mai luminoasă din constelația Orion, care are masa de circa 20 de ori mai mare decât Soarele și o luminozitate egală cu 60 000 de luminozități solare. Faza de supergigantă albastră reprezintă o etapă evolutivă în care fuziunea nucleară are loc mai
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
de -5,5. Magnitudinea sa vizuală este redusă cu circa 1 unitate de magnitudine de praful interstelar. Este o supergigantă albastră extremă, una dintre cele mai strălucitoare stele din Calea Lactee, ca magnitudine absolută. Vizual, ea este de de ori mai luminoasă decât Soarele; totuși, fiind o stea albastră extremă, cea mai mare parte a radiației sale se situează în ultraviolet, iar când acest lucru este luat în cont, steaua este între circa și circa de ori mai strălucitoare decât Soarele (Lamers
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
terestre pentru corectarea observațiilor stelelor, între altele. Dacă o stea pare că scintilează, nu e pentru că ea ar emite lumină intermitentă, ci ca urmare a turbulenței atmosferice care deformează imaginea pe care o avem, și îndeosebi o caracteristică a radiației luminoase numite front de undă sau fază. Într-adevăr, o stea, presupusă punctuală pe cerul vizibil, emite lumină frontului de undă sferic care, la scara Pământului (steaua fiind considerată la infinit) este plan înainte de a traversa atmosfera. Atmosfera este sediul deplasărilor
Optică adaptativă () [Corola-website/Science/334773_a_336102]