14,775 matches
-
lui „cineva“ sau „nimeni“; tot ceea ce putem ști este că nu noi am decis, creând-o, în privința libertății noastre. Existența în noi a unui fond care premerge alegerii noastre, a unui fond care începe cu faptul de a fi și sfârșește cu libertatea însăși care ne-a fost conferită ca un dat natural, ridică din capul locului problema raportului dintre intim și străin. Înainte de a ajunge să mă hotărăsc, să dau deci hotar actelor mele și vieții mele și astfel să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
suntem fără să ne recunoaștem ca autori a ceea ce suntem - libertatea se întoarce împotriva condiției ei gravitaționale, vrea să se emancipeze de ea și să se afirme ca libertate pură. Duelul dintre ceea ce este gravitațional în mine și libertatea mea sfârșește ca sinucidere. Sinuciderea este depășirea luciferică a limitelor libertății gravitaționale. Ea este libertatea care vrea să acceadă la sursa libertății și care astfel suprimă libertatea gravitațională. Ca libertate supremă, libertatea coboară până la rădăcina ei ultimă, până la faptul de a fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
e straniu, e stranietatea, e străinul, e cel din atâtea puncte de vedere (din cele douăsprezece care ne unesc, dar care totodată ne despart) diferit de mine. Pentru mine, ca bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om al secolului XX, un om din Evul Mediu este atât de straniu încât este alt om. Străinul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Dobândind hotare impuse, cel preluat pierde hotarele proprii, devine în întregime plăsmuirea celui ce preia - în care, nerecunoscându-se, el nu mai este. El a devenit pur și simplu nimeni. Proiectul care îi preia în el pe toți poate să sfârșească astfel prin a nu prelua de fapt pe nimeni. În lăcomia vastității sale, în supradimensionarea hotarelor sale până la scara unui eu colosal, proiectul care îi preia în sine pe toți poate tot atât de bine să-i înființeze sau să-i ucidă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
va așeza de acum viața mea e cel care induce în mine spaima, cutremurul, starea de beție și febra. Deznodământul hotărârii mele rămâne învăluit în mister. Orice risc presupune această ignorare a mersului lucrurilor și a felului lor de a sfârși. Hotărârea este această trecere a pragului în necunoscutul riscului. Și tocmai pentru că trăiește riscul în mod proiectiv, pentru că îl epuizează în gândire, cel nehotărât nu poate trece acest prag. El nu poate colabora cu necunoscutul, livrându-se unui mers al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care ar însoți actul, și cel actual, al neacționării, nehotărâtul cunoaște sfâșierea tăcută a unui chin nesfârșit. El este singur, dar altfel decât cel hotărât, care e singur doar în clipa hotărârii sale. Căci hotărârea este în vederea a ceva și, sfârșind ca acțiune și gest, ea este ieșire în întâmpinare, deschidere către lume și către ceilalți. Convertindu-se în biografie și destin, hotărârea poate genera saga unui erou sau martir. Orice hotărâre deschide un spațiu epic. În schimb, dezbaterea nesfârșită în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
destin, hotărârea poate genera saga unui erou sau martir. Orice hotărâre deschide un spațiu epic. În schimb, dezbaterea nesfârșită în preliminariile unui gest care nu va avea loc niciodată rupe legătura cu altul. Cel nehotărât trăiește de la bun început - și sfârșește - în singurătatea neacționării sale. Pentru că nu se obiectivează, pentru că este sfâșiere fără rezultat, nehotărârea nu poate fi povestită decât de cel ce o suportă. Dar pentru că nu comportă fapte, ci doar stări, ea nu se poate exprima decât liric; ea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să mă retrag în ea. Singurătatea în care cad din clipa în care încetez să ocrotesc nu este putere, ci moartea mea. Pentru că proiectul nu cunoaște măsură, pentru că este avansare imperturbabilă către o cuprindere mai vastă (el începe modest și sfârșește grandios), preluarea ajunge treptat să se facă în exces. Proiectul este prin natura lui expansiv; el tinde să preia și să consume tot ce îi iese în cale. El „aruncă înainte“ propriul său nesaț și nevoia de lucrul numit devine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de mine, eu fac experiența morții mele. De-abia când îmi pierd dependența ca temei al puterii mele, puterea independenței ca temei al slăbiciunii mele devine vizibilă. În raport cu lucrul făcut de mine puterea și singurătatea mea se potențează reciproc și sfârșesc în nimicirea mea. A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în spațiul libertății. Momentul paideic În ultimă instanță, maladiile de destin sunt disfuncții ale libertății în sfera posibilului, bazate pe o proastă cunoaștere de sine. Atât ratatul, cât și bovaricul nu știau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
conduce și spori pe drumul dobândirii libertății. Supunerea este prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea care își ignoră posibilitatea propriului început - ca supunere - se anulează din capul locului ca libertate. Pentru a sfârși ca emancipare, orice libertate trebuie să înceapă ca supunere. Cel ce se supune ca încă-neliber se așază sub autoritatea celui liber și-i recunoaște acestuia puterea tocmai ca libertate dobândită. Autoritatea puterii este autoritatea celui liber față de cel ce urmează
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lor supunere și rămân supuși în chiar eliberarea lor. Rezultă de aici că în iubirea de altul eul meu își capătă identitatea lăsându-se preluat în proiect și preluând în proiect alt eu. Această dublă și reciprocă preluare în proiect sfârșește cu disoluția și potențarea eului meu. Eu nu aflu cine sunt decât încetând să fiu eu și începând să fiu în altul, așa cum altul este doar în măsura în care, încetând să fie el, el începe să fie în mine. Eu am devenit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se găsească, în mine el se iubește pe el. În mine și în iubirea lui pentru mine, el își celebrează eul dobândit. El a ajuns să se știe și să se iubească iubindu-mă pe mine. Iubirea de sine a sfârșit ca iubire de altul și de-abia prin iubirea de altul eu m-am găsit și am ajuns să mă iubesc cu adevărat pe mine. Eul meu a ajuns să-mi aparțină din clipa în care nu mi-a mai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sunt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar ca un atare sfârșit benefic, care deschide către regula identității, limita devine suprema formă a împlinirii, peras devine telos. Peras-limită, telos-capătul ca împlinire și morphe-forma sunt pentru Heidegger cele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai este o simplă specie a activității, ci un rit comemorativ în care cosmogeneza, antropogeneza și esența oricărei fapte modelatoare sunt menținute constant în conștiința umanității. Spre deosebire de alte arte, de cinematograf de pildă, care atunci când încetează să fie simplu divertisment sfârșește în psihologia sentimentului sau în morală, sculptura păstrează mereu această marcă a primordialului. Chiar pictura, care este și ea o bildende Kunst, raportată la sculptură reprezintă o debilitare a principiului formei, pentru că ea nu creează decât iluzia corpului și a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Holzwege, Frankfurt am Main, Klostermann, p. 339. </ref> Este drept că raportul între faptul de a fi și limită îmbracă un caracter paradoxal, în măsura în care acest raport presupune coincidența între un sfârșit și un început. Ceva trebuie mai întâi să se sfârșească, „să fie gata“, să și dobândească limita ca semn al încheierii și desăvârșirii sale, pentru ca, apoi abia, să înceapă să fie. Trebuie ca mai întâi să se sfârșească intrarea în limită, pentru ca să înceapă intrarea în ființă. Pe scurt, începutul ființei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
între un sfârșit și un început. Ceva trebuie mai întâi să se sfârșească, „să fie gata“, să și dobândească limita ca semn al încheierii și desăvârșirii sale, pentru ca, apoi abia, să înceapă să fie. Trebuie ca mai întâi să se sfârșească intrarea în limită, pentru ca să înceapă intrarea în ființă. Pe scurt, începutul ființei presupune sfârșitul delimitării. Cât de adevărată este pentru lumea greacă interpretarea pe care Heidegger o dă limitei - ca limită benefică, ce împlinește și dă statut de ființă - se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prezență, deci să fie. Dar ce se petrece în cazul omului? Există o limită a lui? Care este limita omului? Dacă limita este sfârșitul datorită căruia un lucru începe să fie înseamnă că ea este determinată în funcție de modul de a sfârși al fiecărui lucru. Căci nu toate lucrurile sfârșesc la fel. „O bucată de lemn sau o piatră sfârșesc altfel și au alte sfârșituri decât o ploaie torențială, altfel sfârșește în sfârșiturile sale un copac, altfel, un animal. Nici o viețuitoare nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în cazul omului? Există o limită a lui? Care este limita omului? Dacă limita este sfârșitul datorită căruia un lucru începe să fie înseamnă că ea este determinată în funcție de modul de a sfârși al fiecărui lucru. Căci nu toate lucrurile sfârșesc la fel. „O bucată de lemn sau o piatră sfârșesc altfel și au alte sfârșituri decât o ploaie torențială, altfel sfârșește în sfârșiturile sale un copac, altfel, un animal. Nici o viețuitoare nu sfârșește la limitele suprafeței corpului său; aceasta nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
limita omului? Dacă limita este sfârșitul datorită căruia un lucru începe să fie înseamnă că ea este determinată în funcție de modul de a sfârși al fiecărui lucru. Căci nu toate lucrurile sfârșesc la fel. „O bucată de lemn sau o piatră sfârșesc altfel și au alte sfârșituri decât o ploaie torențială, altfel sfârșește în sfârșiturile sale un copac, altfel, un animal. Nici o viețuitoare nu sfârșește la limitele suprafeței corpului său; aceasta nu e limita viețuitoarei.“<ref id=”1”>Martin Heidegger, Logik. Heraklits
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să fie înseamnă că ea este determinată în funcție de modul de a sfârși al fiecărui lucru. Căci nu toate lucrurile sfârșesc la fel. „O bucată de lemn sau o piatră sfârșesc altfel și au alte sfârșituri decât o ploaie torențială, altfel sfârșește în sfârșiturile sale un copac, altfel, un animal. Nici o viețuitoare nu sfârșește la limitele suprafeței corpului său; aceasta nu e limita viețuitoarei.“<ref id=”1”>Martin Heidegger, Logik. Heraklits Lehre vom Logos, în Gesamtausgabe, vol. 55, Frankfurt am Main, Klostermann
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al fiecărui lucru. Căci nu toate lucrurile sfârșesc la fel. „O bucată de lemn sau o piatră sfârșesc altfel și au alte sfârșituri decât o ploaie torențială, altfel sfârșește în sfârșiturile sale un copac, altfel, un animal. Nici o viețuitoare nu sfârșește la limitele suprafeței corpului său; aceasta nu e limita viețuitoarei.“<ref id=”1”>Martin Heidegger, Logik. Heraklits Lehre vom Logos, în Gesamtausgabe, vol. 55, Frankfurt am Main, Klostermann, 1979, p. 304.</ref> Heidegger nu ajunge să discute în conferința de la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
intelectuale. Deci, "Iorga descindea din boieri". După Nicolae, în 1873, s-a născut fratele lui, Gheorghe. Gheorghe Iorga a urmat Academia Militară, pe care a absolvit-o ca ofițer de artilerie. A plecat apoi să studieze în Belgia și a sfîrșit prin a ocupa un post executiv în cadrul Ministerului Agriculturii și Comerțului. Viața lui Gheorghe s-a desfășurat paralel cu cea a fratelui său, deși existențele lor rareori s-au intersectat. Îl puteai vedea pe Iorga pășind vioi, cu diplomatul sub
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un război cu Rusia. Iorga considera că Rusia era atît de puternică, încît chiar și după înfrîngerea de la Sevastopol era curtată de Marile Puteri 9. Dar Regele Carol I a murit la 10 octombrie 1914 și odată cu el s-a sfîrșit și cu expectativa. Noul rege, Ferdinand, era nepotul său. Acesta era un om slab, ezitant, bolnăvicios și predispus la accese bruște de furie. Mulți intelectuali români îl porecleau "Fritz". Atunci cînd înaltele oficialități germane i-au amintit de "datoria" sau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Hitler și Mussolini decît în Abraham Lincoln. Iorga explica aceasta prin faptul că adolescentul român al acelui timp nu raționa. În România, care avea prin 1937 mult prea mulți "mîntuitori", adolescentul se aruncă cu capul înainte, "ucide, este ucis sau sfîrșește în închisoare". Păcat de el și de România, pe care acest tineret "o iubește, dar nu știe cum să iubească". Chiar dacă tinerilor nu le place", adăuga Iorga, "guvernul va urma o politică străină". Nu este de mirare că Iorga trăgea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru ultima oară. S-a întors la București. A doua zi, 26 noiembrie, s-a scurs în liniște. A urmat ziua de miercuri, 27 noiembrie 1940, care, încă din zori era cețoasă și friguroasă. Se părea că vara tîrzie se sfîrșise. Noaptea de 26 spre 27 noiembrie s-a dovedit a fi o noapte ieșită din comun pentru București. Legiunea a organizat un raid demențial la închisoarea Jilava, unde erau deținute "somitățile" din timpul Dictaturii Regale: Moruzov, șeful Poliției Secrete personale
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]