15,959 matches
-
prin accentuare și intonație. La citire, următoarele propoziții pot însemna: Exemplu de propoziție mai complexă: "De cârbur lemnu i̭e bur sakile" „Pentru cărbuni e bun orice lemn”. Sub influența limbii croate, instroromâna preferă construcția cu complement exprimat prin verb la infinitiv față de cea cu propoziție subordonată, atunci când ambele acțiuni au același subiect: "vreț âl ântrebå?" „vreți să-l întrebați?”, "mę́re lucrå" „merge să lucreze”. După Narumov 2001, 65% din lexicul de bază al istroromânei este format din
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
română (de exemplu "cåi̭bę" „colivie”), sau au (și) un sens specific: "scånd" „scaun” dar și „masă”, "čęre" „a cere” dar și „a căuta”. Formarea cuvintelor prin derivare este slabă. Prefixele verbale au mai mult un caracter gramatical, formând verbe de aspect perfectiv/incoativ (vezi mai sus secțiunea Aspecte). Există câteva sufixe lexicale, unele de origine romanică, altele slave, care formează: Dintre toate limbile romanice orientale, istroromâna este cea mai permeabilă la influențele străine, mai ales în domeniul lexicului. Cele mai multe
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
influențele străine, mai ales în domeniul lexicului. Cele mai multe împrumuturi provin din croată, mai ales din dialectul čakavian, dar și din limba standard. Unele împrumuturi au format dublete cu cuvinte moștenite, apoi acestea și-au schimbat sensul. Astfel, s-a împrumutat verbul "poșni" „a începe”, iar verbul moștenit "ânčepå" a luat sensul „a începe consumarea a ceva” (exemplu: "ânčepå pâra" „a începe pâinea”); "vęrde" a luat sensul „crud”, cu sensul „verde” fiind folosit împrumutul "zelen". Unele substantive au fost preluate împreună cu o
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
domeniul lexicului. Cele mai multe împrumuturi provin din croată, mai ales din dialectul čakavian, dar și din limba standard. Unele împrumuturi au format dublete cu cuvinte moștenite, apoi acestea și-au schimbat sensul. Astfel, s-a împrumutat verbul "poșni" „a începe”, iar verbul moștenit "ânčepå" a luat sensul „a începe consumarea a ceva” (exemplu: "ânčepå pâra" „a începe pâinea”); "vęrde" a luat sensul „crud”, cu sensul „verde” fiind folosit împrumutul "zelen". Unele substantive au fost preluate împreună cu o prepoziție și cu forma cazuală
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
cine”, iar al doilea, ca relativ, se poate folosi și referitor la persoane. Exemple: "Cari" are formă de genitiv-dativ analitic ("la cari"), iar la genitiv și formă sintetică ("curui̯"). Exemple: Adjective și/sau pronume nehotărâte meglenoromâne sunt: În meglenoromână verbul poate fi la diatezele activă și reflexivă. La diateza reflexivă, pronumele reflexiv de persoana a III-a ("si") fiind omonim cu varianta "si" a conjuncției "să", poate să fie omis: "si si ducă" sau "si ducă" „să se ducă”, "si
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
na si speală" „lâna se spală” se preferă "u spel’ lǫ́na" „speli lâna”. Meglenoromâna a adoptat de la limba macedoneană exprimarea aspectelor verbale și a modurilor de acțiune cu unele mijloace specifice limbilor slave, în principal cu prefixe: Același verb poate primi mai multe prefixe, exprimând astfel mai multe aspecte sau moduri de acțiune. De exemplu, de la "măncari" „a mânca”, se formează verbele "zămăncari" „a începe să mănânce” (incoativ) și "dumăncari" „a mânca tot, a termina de mâncat” (perfectiv): "Ca
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
verbale și a modurilor de acțiune cu unele mijloace specifice limbilor slave, în principal cu prefixe: Același verb poate primi mai multe prefixe, exprimând astfel mai multe aspecte sau moduri de acțiune. De exemplu, de la "măncari" „a mânca”, se formează verbele "zămăncari" „a începe să mănânce” (incoativ) și "dumăncari" „a mânca tot, a termina de mâncat” (perfectiv): "Ca dumăncǫ́..." „după ce sfârși de mâncat...”. Sunt și sufixe specifice aspectelor: "-că-" și "-dă-" pentru imperfectiv, "-cn-" și "-dn-" pentru perfectiv. Exemple de
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
începe să mănânce” (incoativ) și "dumăncari" „a mânca tot, a termina de mâncat” (perfectiv): "Ca dumăncǫ́..." „după ce sfârși de mâncat...”. Sunt și sufixe specifice aspectelor: "-că-" și "-dă-" pentru imperfectiv, "-cn-" și "-dn-" pentru perfectiv. Exemple de perechi de verbe astfel marcate: După Narumov, în meglenoromână se disting formal trei moduri personale (indicativ, conjunctiv și imperativ) și trei moduri nepersonale: infinitiv, gerunziu și participiu. La modurile personale se disting timpurile: După același autor, indicativul viitor, condiționalul prezent și condiționalul perfect
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
din latină „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j. Exemple: "ạmpărțǫ́ri" „a împărți
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j. Exemple: "ạmpărțǫ́ri" „a împărți”, "nărăntšǫ́ri" „a porunci”, "sfărșǫ́ri" „a sfârși”, "ạncălzǫ́ri
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
ri" „a încălzi”, "prăjǫ́ri" „a prăji”. Infinitivul cu forma scurtă se folosește fără "a", iar forma sa lungă se utilizează și cu valori verbale: În formă substantivată, infinitivul lung intră de asemenea în unele construcții specifice: Indicativul prezent Verbele de conjugarea I care au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
de conjugarea I care au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a, verbele cu sufix cu infinitivul în "-ǫ́ri" au vocala ǫ́ și în sufixe: "ạmpărțǫ́s" „împart”, "tușǫ́ș" „tușești” etc. Indicativul imperfect seamănă foarte mult cu cel din română, atât ca formă, cât și ca folosire
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
La persoanele I și a II-a plural lipsește "-ră-", ceea ce face ca la conjugările I și a IV-a aceste forme să fie identice cu cele de la indicativ prezent. La conjugarea a III-a există și o categorie de verbe cu accentul pe rădăcină, spre deosebire de exemplul de mai sus, care este cu accentul pe desinențe. Acestea prezintă o particularitate în plus față română, de asemenea comună cu aromâna. Exemplu (cu marcarea vocalei accentuate): În limba vorbită, acest timp are o
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
are o valoare diferită de cea perfectului compus, exprimând o afirmație categorică, vorbitorul fiind martor ocular la eveniment: "G’org’i vini din America" „Gheorghe a venit din America”. Indicativul perfect compus se formează în general ca în română, cu verbul auxiliar "veari" „a avea” la indicativ prezent, dar are valori specifice, în condițiile în care și perfectul simplu este foarte frecvent. Valorile sale sunt exprimate de poziția auxiliarului: antepus sau postpus participiului verbului cu sens deplin. Auxiliarul antepus are aceleași
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
formează în general ca în română, cu verbul auxiliar "veari" „a avea” la indicativ prezent, dar are valori specifice, în condițiile în care și perfectul simplu este foarte frecvent. Valorile sale sunt exprimate de poziția auxiliarului: antepus sau postpus participiului verbului cu sens deplin. Auxiliarul antepus are aceleași forme ca "veari" cu sens deplin și poartă accent: Forma cu ă a participiului, ca în aromână, este în graiurile din Umă și Țărnareca. Cu auxiliarul antepus, perfectul compus exprimă tot o acțiune
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
G’org’i vinit-ău̯ din America" „(Pare-se / Mi s-a spus că) Gheorghe a venit din America”. Observații: Indicativul mai mult ca perfect este cu totul diferit de cel din română, fiind analitic, format cu imperfectul indicativ al verbului "veari" și participiul. Este încă o coincidență cu limbi romanice occidentale ca franceza, dar tot o influență a macedonenei. Exemplu: Și mai mult ca perfectul se poate forma cu auxiliarul "iri" și cu participiul acordat, inclusiv la verbe tranzitive, tot
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
indicativ al verbului "veari" și participiul. Este încă o coincidență cu limbi romanice occidentale ca franceza, dar tot o influență a macedonenei. Exemplu: Și mai mult ca perfectul se poate forma cu auxiliarul "iri" și cu participiul acordat, inclusiv la verbe tranzitive, tot sub influența macedonenei: Indicativul viitor O formă specifică de viitor există numai în graiul din Țărnareca, cu verbul cu sens deplin la forma de conjunctiv prezent (vezi mai jos), precedat de "ăs" sau "ă si / ă să" invariabile
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
a macedonenei. Exemplu: Și mai mult ca perfectul se poate forma cu auxiliarul "iri" și cu participiul acordat, inclusiv la verbe tranzitive, tot sub influența macedonenei: Indicativul viitor O formă specifică de viitor există numai în graiul din Țărnareca, cu verbul cu sens deplin la forma de conjunctiv prezent (vezi mai jos), precedat de "ăs" sau "ă si / ă să" invariabile, analog cu tipul de viitor din limba română format cu „o” + conjunctivul prezent. "Ă" provine din forma "va/vă" de
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
prezent (vezi mai jos), precedat de "ăs" sau "ă si / ă să" invariabile, analog cu tipul de viitor din limba română format cu „o” + conjunctivul prezent. "Ă" provine din forma "va/vă" de persoana a treia singular indicativ prezent a verbului "vreari" „a vrea”. Exemple: "ă si nă gustim" „o să ne ospătăm”, "ăs l’au̯" „o să iau”. Alt mijloc de exprimare a viitorului este analog cu alt tip de viitor folosit în limba română, cu conjunctivul prezent precedat de auxiliarul
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
Imperativul negativ este identic cu cel pozitiv și la singular. Există o diferență față de forma de conjunctiv prezent persoana a III-a singular, de unde provine forma de persoana a II-a singular a imperativului: la conjugarea a IV-a, la verbele cu sufix, acesta se reduce la "-ea" și desinența este zero : Condiționalul prezent se formează cu verbul auxiliar "vrea" (de la "vreari" „a vrea”) invariabil + conjunctivul prezent: "vrea să cǫ́nt" „aș cânta”. Se mai exprimă și cu forma de
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
prezent persoana a III-a singular, de unde provine forma de persoana a II-a singular a imperativului: la conjugarea a IV-a, la verbele cu sufix, acesta se reduce la "-ea" și desinența este zero : Condiționalul prezent se formează cu verbul auxiliar "vrea" (de la "vreari" „a vrea”) invariabil + conjunctivul prezent: "vrea să cǫ́nt" „aș cânta”. Se mai exprimă și cu forma de indicativ prezent precedat de conjuncția de origine macedoneană "acu", având varianta "cu" ["(a)cu cǫ́nt
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
cântat”. În frază: "Tucu si dam la toț, la mini nu rămănea țiva" „Dacă le-aș fi dat tuturor, mie nu-mi rămânea nimic”. Prezumtivul prezent se exprimă cu "vă" (forma de persoana a III-a singular indicativ prezent a verbului "vreari" „a vrea”) + infinitivul lung: "I̯ăł vă tăl’ari leamni clo" „(El) o fi tăind lemne acolo”. Prezumtivul perfect se formează din "vă" + infinitivul lung al lui "veari" „a avea” + participiu: "Țeaști piperchi să toati arsi, vă veari
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
-ăra", cu variantele "-ura" și "-urlea"), a cărui origine este necunoscută. Exemple: "plăngǫ́ndăra" „plângând”, "lăgǫ́ndura" „alergând”, "stinindurlea" „oftând”. Participiul este asemănător cu cel din română (vezi mai sus formele verbale compuse cu participiul). Diferă cel al verbelor de conjugarea a IV-a cu rădăcina terminată în r, ț, tš, ș, z sau j: "urǫ́t" „urât”, "ạmpărțǫ́t" „împărțit”, "nărăntšǫ́t" „poruncit”, "ișǫ́t" „ieșit”, "ạncălzǫ́t" „încălzit”, "prăjǫ́t" „prăjit
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
cea a cerbului”. La superlativ, tot "di" stă înaintea cuvântului ce înglobează cuvântul caracterizat : "nai̯marli di toț" „cel mai mare dintre toți”. În meglenoromână sunt frecvente construcțiile de tipul „mi se pare”, „mi se cuvine” extinse și la verbe care în principal nu sunt impersonale: "nu-l’ ți măncă" „nu-i e foame” (literal „nu i se mănâncă”), "la si durmea" „le era somn” (lit. „li se dormea”), "nu-ń ți duți" „nu-mi vine să mă duc” (lit. „nu
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
empiric a lăsat scrieri de valoare despre școlile sceptice antice. Dogmatismul este orientarea gnoseologică care consideră că există adevăruri absolute în cunoaștere și că de asemenea există o metodă sigură de a cunoaște. În antichitatea elenă s-a derivat din verbul ,dokein, care însemna a avea o opinie, a gândi, a imagina, cuvântul ,dogmata, prin care se semnifica doctrina prin care se diferenția o școală filozofică de alta.Termenul filozofic ,dogma, însemna opinie filozofică.În filozofia clasică dogma semnifica teoria filozofică
Gnoseologie () [Corola-website/Science/299396_a_300725]